2 intrări

38 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

competínte a vz competent

COMPETÍNTE adj. v. competent.

COMPETÍNTE adj. v. competent.

COMPETÍNTE adj. invar. v. competent.

COMPETÍNTE adj.invar. v. competent.

competént, ~ă a [At: (a. 1845) URICARIUL V, 360/25 / V: (înv) ~tínte / Pl: ~nți, ~e / E: fr compétent] 1 Care este bine informat într-un anumit domeniu. 2-3 Care este capabil sau în măsură să judece un anumit lucru. 4 Căruia îi revine atribuția de a face ceva Si: îndreptățit.

competență sf [At: (a. 1839) URICARIUL V, 23/16 / V: ~tință, (înv) ~ție / Pl: ~țe / E: fr compétence] 1 Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție. 2 (Jur) Dreptul atribuit de lege unei autorități, unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. 3 (Îe) A fi de ~ța cuiva A intra în atribuțiile cuiva. 4-5 (Îe) A-și declina ~ța A se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau a se pronunța într-o problemă.

competenție sf vz competență

competință sf vz competență

COMPETÉNT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva; îndreptățit. [Var.: (înv.) competínte adj.] – Din fr. compétent.

COMPETÉNT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva; îndreptățit. [Var.: (înv.) competínte adj.] – Din fr. compétent.

COMPETÉNȚĂ, competențe, s. f. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. A-și declina competența = a se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. [Var.: competínță s. f.] – Din fr. compétence.

COMPETÉNȚĂ, competențe, s. f. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. A-și declina competența = a se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. [Var.: competínță s. f.] – Din fr. compétence.

COMPETÍNȚĂ s. f. v. competență.

COMPETÍNȚĂ s. f. v. competență.

COMPETÉNT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat (într-un domeniu, într-o problemă), care are o părere întemeiată pe cunoașterea adîncă a lucrurilor, este o autoritate (într-un domeniu), e priceput, e în măsură să... Nefiind competenți în asemene materie, l-am crezut ușor. NEGRUZZI, S. I 325. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă (să judece, să hotărască) ceva; în drept, chemat, îndreptățit. Instanță competentă.În cazul decesului unei* persoane care nu a avut domiciliul în țară este competent Notariatul de Stat al raionului în raza căruia se găsesc bunurile cele mai importante ale acesteia. B. O. 1953, 4. – Variantă: (învechit) competínte (NEGRUZZI, S. I 335) adj. invar.

COMPETÉNȚĂ s. f. v. competință.

COMPETÍNȚĂ, competințe, s. f. (Și în forma competență ) Pricepere, cădere, capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru pe temeiul unei cunoașteri adinei a, problemei în chestiune; capacitatea unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competința cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. Procedura succesorală reglementată prin prezentul decret este de competența Notariatului de Stat al raionului în raza căruia defunctul și-a avut ultimul domiciliu. B. O. 1953, 4. A-și declina competința = a se declara fără autoritate (legală) sau nepregătit pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. – Variantă: competență. s. f.

COMPETÉNT, -Ă adj. 1. Care este bine informat, cu o părere bazată pe cunoașterea lucrurilor; priceput. 2. Care are căderea, autoritatea legală de a face ceva. [Var. competinte adj.invar. / < fr. compétent, cf. lat. competens].

COMPETÉNȚĂ s.f. 1. Pricepere, cădere de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina competența = a se declara fără autoritate sau fără pregătirea necesară pentru a se pronunța într-o problemă. 2. Particularitate a unui agent morfogenetic (apă, vânt, ghețar) de a deplasa elementele unei roci. [Var. competință s.f. / cf. fr. compétence, it. competenza, lat. competentia].

COMPETÍNȚĂ s.f. v. competență.

COMPETÉNT, -Ă adj. 1. care este bine informat într-un domeniu; capabil, priceput. 2. care are căderea, autoritatea legală de a efectua ceva. (< fr. compétent, lat. competens)

COMPETÉNȚĂ s. f. 1. capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva. 2. aptitudine, calitate a unei autorități, a unui funcționar de a exercita anumite atribuții. ♦ a fi de ~a cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina ~ a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluționa un litigiu. 3. știința lingvistică implicită, interiorizată de subiecții vorbitori ai unei limbi. 4. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci. 5. (biol.) capacitate a celulelor de a reacționa la semnale de dezvoltare. (< fr. compétence, lat. competentia)

COMPETÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) Care dispune de informație vastă; cu cunoștințe profunde. 2) Care poate să se ocupe de o anumită problemă; în drept să studieze o afacere. Autoritate ~tă. Judecată ~tă. /<fr. compétent

arată toate definițiile

Intrare: competent
competent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • competent
  • competentul
  • competentu‑
  • competentă
  • competenta
plural
  • competenți
  • competenții
  • competente
  • competentele
genitiv-dativ singular
  • competent
  • competentului
  • competente
  • competentei
plural
  • competenți
  • competenților
  • competente
  • competentelor
vocativ singular
plural
competinte adjectiv invariabil
adjectiv invariabil (I9)
  • competinte
Intrare: competență
competență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • competență
  • competența
plural
  • competențe
  • competențele
genitiv-dativ singular
  • competențe
  • competenței
plural
  • competențe
  • competențelor
vocativ singular
plural
competință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • competință
  • competința
plural
  • competințe
  • competințele
genitiv-dativ singular
  • competințe
  • competinței
plural
  • competințe
  • competințelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • competenție
  • competenția
plural
  • competenții
  • competențiile
genitiv-dativ singular
  • competenții
  • competenției
plural
  • competenții
  • competențiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

competent competinte

  • 1. Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: capabil priceput antonime: incompetent necompetent un exemplu
    exemple
    • Nefiind competenți în asemene materie, l-am crezut ușor. NEGRUZZI, S. I 325.
      surse: DLRLC
  • 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: chemat îndreptățit 2 exemple
    exemple
    • Instanță competentă.
      surse: DLRLC
    • În cazul decesului unei persoane care nu a avut domiciliul în țară este competent Notariatul de Stat al raionului în raza căruia se găsesc bunurile cele mai importante ale acesteia. B. O. 1953, 4.
      surse: DLRLC

etimologie:

competență competință competenție

  • 1. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN antonime: incompetență
    • 1.1. expresie A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Procedura succesorală reglementată prin prezentul decret este de competența Notariatului de Stat al raionului în raza căruia defunctul și-a avut ultimul domiciliu. B. O. 1953, 4.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie A-și declina competența = a se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Știința lingvistică implicită, interiorizată de subiecții vorbitori ai unei limbi.
    surse: MDN '00
  • 3. Particularitate a unui agent morfogenetic (apă, vânt, ghețar) de a deplasa elementele unei roci.
    surse: DN
  • 4. biologie Capacitate a celulelor de a reacționa la semnale de dezvoltare.
    surse: MDN '00

etimologie: