2 intrări

38 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COMPETÉNT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva; îndreptățit. [Var.: (înv.) competínte adj.] – Din fr. compétent.

COMPETÉNT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva; îndreptățit. [Var.: (înv.) competínte adj.] – Din fr. compétent.

COMPETÉNȚĂ, competențe, s. f. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. A-și declina competența = a se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. [Var.: competínță s. f.] – Din fr. compétence.

COMPETÉNȚĂ, competențe, s. f. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. A-și declina competența = a se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. [Var.: competínță s. f.] – Din fr. compétence.

COMPETÍNTE adj. v. competent.

COMPETÍNȚĂ s. f. v. competență.

COMPETÍNȚĂ s. f. v. competență.

competént, ~ă a [At: (a. 1845) URICARIUL V, 360/25 / V: (înv) ~tínte / Pl: ~nți, ~e / E: fr compétent] 1 Care este bine informat într-un anumit domeniu. 2-3 Care este capabil sau în măsură să judece un anumit lucru. 4 Căruia îi revine atribuția de a face ceva Si: îndreptățit.

competență sf [At: (a. 1839) URICARIUL V, 23/16 / V: ~tință, (înv) ~ție / Pl: ~țe / E: fr compétence] 1 Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție. 2 (Jur) Dreptul atribuit de lege unei autorități, unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. 3 (Îe) A fi de ~ța cuiva A intra în atribuțiile cuiva. 4-5 (Îe) A-și declina ~ța A se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau a se pronunța într-o problemă.

competenție sf vz competență

competință sf vz competență

COMPETÉNT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat (într-un domeniu, într-o problemă), care are o părere întemeiată pe cunoașterea adîncă a lucrurilor, este o autoritate (într-un domeniu), e priceput, e în măsură să... Nefiind competenți în asemene materie, l-am crezut ușor. NEGRUZZI, S. I 325. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă (să judece, să hotărască) ceva; în drept, chemat, îndreptățit. Instanță competentă.În cazul decesului unei* persoane care nu a avut domiciliul în țară este competent Notariatul de Stat al raionului în raza căruia se găsesc bunurile cele mai importante ale acesteia. B. O. 1953, 4. – Variantă: (învechit) competínte (NEGRUZZI, S. I 335) adj. invar.

COMPETÉNȚĂ s. f. v. competință.

COMPETÍNTE adj. invar. v. competent.

COMPETÍNȚĂ, competințe, s. f. (Și în forma competență ) Pricepere, cădere, capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru pe temeiul unei cunoașteri adinei a, problemei în chestiune; capacitatea unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competința cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. Procedura succesorală reglementată prin prezentul decret este de competența Notariatului de Stat al raionului în raza căruia defunctul și-a avut ultimul domiciliu. B. O. 1953, 4. A-și declina competința = a se declara fără autoritate (legală) sau nepregătit pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. – Variantă: competență. s. f.

COMPETÉNT, -Ă adj. 1. Care este bine informat, cu o părere bazată pe cunoașterea lucrurilor; priceput. 2. Care are căderea, autoritatea legală de a face ceva. [Var. competinte adj.invar. / < fr. compétent, cf. lat. competens].

COMPETÉNȚĂ s.f. 1. Pricepere, cădere de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina competența = a se declara fără autoritate sau fără pregătirea necesară pentru a se pronunța într-o problemă. 2. Particularitate a unui agent morfogenetic (apă, vânt, ghețar) de a deplasa elementele unei roci. [Var. competință s.f. / cf. fr. compétence, it. competenza, lat. competentia].

COMPETÍNTE adj.invar. v. competent.

COMPETÍNȚĂ s.f. v. competență.

COMPETÉNT, -Ă adj. 1. care este bine informat într-un domeniu; capabil, priceput. 2. care are căderea, autoritatea legală de a efectua ceva. (< fr. compétent, lat. competens)

COMPETÉNȚĂ s. f. 1. capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva. 2. aptitudine, calitate a unei autorități, a unui funcționar de a exercita anumite atribuții. ♦ a fi de ~a cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina ~ a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluționa un litigiu. 3. știința lingvistică implicită, interiorizată de subiecții vorbitori ai unei limbi. 4. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci. 5. (biol.) capacitate a celulelor de a reacționa la semnale de dezvoltare. (< fr. compétence, lat. competentia)

COMPETÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) Care dispune de informație vastă; cu cunoștințe profunde. 2) Care poate să se ocupe de o anumită problemă; în drept să studieze o afacere. Autoritate ~tă. Judecată ~tă. /<fr. compétent

COMPETÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter competent. 2) Ansamblu de informații teoretice și practice. A avea ~. A studia cu ~. 3) Persoană competentă. A consulta o ~. [G.-D. competenței] /<fr. compétence

competent a. 1. care are dreptul de a judeca: tribunal competent; 2. fig. care e apt a face ceva, capabil a judeca despre un lucru.

competență f. 1. dreptul de a judeca; competența judecătorilor și a tribunalelor e regulată de lege: crimele se judecă de Curtea cu jurați, delictele de tribunalul corecțional, iar contravențiunile de judecătorii de pace; 2. fig. aptitudinea de a decide.

*competént, -ă adj. (lat. cómpetens, -éntis, d. pétere, a cere. V. pețesc). Care are drept să cerceteze o afacere: tribunalu e competent să judece acest proces. Apt, capabil: profesor competent.

*competénță f., pl. e (lat. competentia). Dreptu de a judeca, de a examina. Aptitudine, capacitate.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

competent adj. m., pl. competenți; f. competentă, pl. competente

competență s. f., g.-d. art. competenței; pl. competențe

competént adj. m., pl. competénți; f. sg. competéntă, pl. competénte

competénță s. f., g.-d. art. competénței; pl. competénțe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

COMPETÉNT adj. 1. bun, capabil, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, pregătit, priceput, valoros, versat, vrednic, (rar) preparat, (înv. și pop.) harnic, (pop.) cercat, (înv.) ispitit, mândru, practic, practicos, practisit, putincios. (Un inginer ~.) 2. v. avizat. 3. v. chemat. 4. v. autorizat.

COMPETÉNȚĂ s. 1. v. capacitate. 2. v. calitate.

COMPETENT adj. 1. bun, capabil, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, pregătit, priceput, valoros, versat, vrednic, (rar) preparat, (înv. și pop.) harnic, (pop.) cercat, (înv.) ispitit, mîndru, practic, practicos, practisit, putincios. (Un inginer ~.) 2. avizat, capabil, informat, pregătit, (fig.) tare. (E un om ~ în această problemă.) 3. chemat, îndreptățit, (înv.) volnic. (Nu este el cel ~ să ne dea lecții.) 4. autorizat, priceput, (franțuzism înv.) ponderos. (O părere ~.)

COMPETENȚĂ s. 1. capacitate, destoinicie, pregătire, pricepere, seriozitate, valoare, vrednicie, (înv. și pop.) hărnicie, (înv.) practică, volnicie. (Demonstrează o mare ~ în...) 2. autoritate, calitate, cădere, drept, îndreptățire, (înv.) volnicie. (Nu am ~ să mă pronunț.)

Competent ≠ incompetent, necompetent

Intrare: competent
competent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • competent
  • competentul
  • competentu‑
  • competentă
  • competenta
plural
  • competenți
  • competenții
  • competente
  • competentele
genitiv-dativ singular
  • competent
  • competentului
  • competente
  • competentei
plural
  • competenți
  • competenților
  • competente
  • competentelor
vocativ singular
plural
competinte adjectiv invariabil
adjectiv invariabil (I9)
  • competinte
Intrare: competență
competență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • competență
  • competența
plural
  • competențe
  • competențele
genitiv-dativ singular
  • competențe
  • competenței
plural
  • competențe
  • competențelor
vocativ singular
plural
competință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • competință
  • competința
plural
  • competințe
  • competințele
genitiv-dativ singular
  • competințe
  • competinței
plural
  • competințe
  • competințelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • competenție
  • competenția
plural
  • competenții
  • competențiile
genitiv-dativ singular
  • competenții
  • competenției
plural
  • competenții
  • competențiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

competent, competentăadjectiv

  • 1. Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Nefiind competenți în asemene materie, l-am crezut ușor. NEGRUZZI, S. I 325. DLRLC
  • 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Instanță competentă. DLRLC
    • format_quote În cazul decesului unei persoane care nu a avut domiciliul în țară este competent Notariatul de Stat al raionului în raza căruia se găsesc bunurile cele mai importante ale acesteia. B. O. 1953, 4. DLRLC
etimologie:

competență, competențesubstantiv feminin

  • 1. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • chat_bubble A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Procedura succesorală reglementată prin prezentul decret este de competența Notariatului de Stat al raionului în raza căruia defunctul și-a avut ultimul domiciliu. B. O. 1953, 4. DLRLC
    • chat_bubble A-și declina competența = a se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Știința lingvistică implicită, interiorizată de subiecții vorbitori ai unei limbi. MDN '00
  • 3. Particularitate a unui agent morfogenetic (apă, vânt, ghețar) de a deplasa elementele unei roci. DN
  • 4. biologie Capacitate a celulelor de a reacționa la semnale de dezvoltare. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.