2 intrări
40 de definiții
din care- explicative (25)
- morfologice (9)
- relaționale (6)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
COMPETÉNT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva; îndreptățit. [Var.: (înv.) competínte adj.] – Din fr. compétent.
COMPETÉNT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva; îndreptățit. [Var.: (înv.) competínte adj.] – Din fr. compétent.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COMPETÉNȚĂ, competențe, s. f. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. A-și declina competența = a se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. [Var.: competínță s. f.] – Din fr. compétence.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COMPETÉNȚĂ, competențe, s. f. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. A-și declina competența = a se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. [Var.: competínță s. f.] – Din fr. compétence.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COMPETÍNTE adj. v. competent.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COMPETÍNTE adj. v. competent.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COMPETÍNȚĂ s. f. v. competență.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COMPETÍNȚĂ s. f. v. competență.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
competént, ~ă a [At: (a. 1845) URICARIUL V, 360/25 / V: (înv) ~tinte / Pl: ~nți, ~e / E: fr compétent] 1 Care este bine informat într-un anumit domeniu. 2-3 Care este capabil sau în măsură să judece un anumit lucru. 4 Căruia îi revine atribuția de a face ceva Si: îndreptățit.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
competență sf [At: (a. 1839) URICARIUL V, 23/16 / V: ~tință, (înv) ~ție / Pl: ~țe / E: fr compétence] 1 Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție. 2 (Jur) Dreptul atribuit de lege unei autorități, unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. 3 (Îe) A fi de ~ța cuiva A intra în atribuțiile cuiva. 4-5 (Îe) A-și declina ~ța A se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau a se pronunța într-o problemă.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
competenție sf vz competență
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
competinte a vz competent
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
competință sf vz competență
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
COMPETÉNT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat (într-un domeniu, într-o problemă), care are o părere întemeiată pe cunoașterea adîncă a lucrurilor, este o autoritate (într-un domeniu), e priceput, e în măsură să... Nefiind competenți în asemene materie, l-am crezut ușor. NEGRUZZI, S. I 325. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă (să judece, să hotărască) ceva; în drept, chemat, îndreptățit. Instanță competentă. ▭ În cazul decesului unei* persoane care nu a avut domiciliul în țară este competent Notariatul de Stat al raionului în raza căruia se găsesc bunurile cele mai importante ale acesteia. B. O. 1953, 4. – Variantă: (învechit) competínte (NEGRUZZI, S. I 335) adj. invar.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
COMPETÉNȚĂ s. f. v. competință.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
COMPETÍNTE adj. invar. v. competent.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
COMPETÍNȚĂ, competințe, s. f. (Și în forma competență ) Pricepere, cădere, capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru pe temeiul unei cunoașteri adinei a, problemei în chestiune; capacitatea unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competința cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. Procedura succesorală reglementată prin prezentul decret este de competența Notariatului de Stat al raionului în raza căruia defunctul și-a avut ultimul domiciliu. B. O. 1953, 4. A-și declina competința = a se declara fără autoritate (legală) sau nepregătit pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. – Variantă: competență. s. f.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
COMPETÉNT, -Ă adj. 1. Care este bine informat, cu o părere bazată pe cunoașterea lucrurilor; priceput. 2. Care are căderea, autoritatea legală de a face ceva. [Var. competinte adj.invar. / < fr. compétent, cf. lat. competens].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COMPETÉNȚĂ s.f. 1. Pricepere, cădere de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina competența = a se declara fără autoritate sau fără pregătirea necesară pentru a se pronunța într-o problemă. 2. Particularitate a unui agent morfogenetic (apă, vânt, ghețar) de a deplasa elementele unei roci. [Var. competință s.f. / cf. fr. compétence, it. competenza, lat. competentia].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COMPETÍNTE adj.invar. v. competent.
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COMPETÍNȚĂ s.f. v. competență.
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COMPETÉNT, -Ă adj. 1. care este bine informat într-un domeniu; capabil, priceput. 2. care are căderea, autoritatea legală de a efectua ceva. (< fr. compétent, lat. competens)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
COMPETÉNȚĂ s. f. 1. capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva. 2. aptitudine, calitate a unei autorități, a unui funcționar de a exercita anumite atribuții. ♦ a fi de ~a cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina ~ a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluționa un litigiu. 3. știința lingvistică implicită, interiorizată de subiecții vorbitori ai unei limbi. 4. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci. 5. (biol.) capacitate a celulelor de a reacționa la semnale de dezvoltare. (< fr. compétence, lat. competentia)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
COMPETÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) Care dispune de informație vastă; cu cunoștințe profunde. 2) Care poate să se ocupe de o anumită problemă; în drept să studieze o afacere. Autoritate ~tă. Judecată ~tă. /<fr. compétent
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
COMPETÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter competent. 2) Ansamblu de informații teoretice și practice. A avea ~. A studia cu ~. 3) Persoană competentă. A consulta o ~. [G.-D. competenței] /<fr. compétence
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
competent a. 1. care are dreptul de a judeca: tribunal competent; 2. fig. care e apt a face ceva, capabil a judeca despre un lucru.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
competență f. 1. dreptul de a judeca; competența judecătorilor și a tribunalelor e regulată de lege: crimele se judecă de Curtea cu jurați, delictele de tribunalul corecțional, iar contravențiunile de judecătorii de pace; 2. fig. aptitudinea de a decide.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*competént, -ă adj. (lat. cómpetens, -éntis, d. pétere, a cere. V. pețesc). Care are drept să cerceteze o afacere: tribunalu e competent să judece acest proces. Apt, capabil: profesor competent.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*competénță f., pl. e (lat. competentia). Dreptu de a judeca, de a examina. Aptitudine, capacitate.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
competent adj. m., pl. competenți; f. competentă, pl. competente
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
competență s. f., g.-d. art. competenței; pl. competențe
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
competent adj. m., pl. competenți; f. competentă, pl. competente
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
competență s. f., g.-d. art. competenței; pl. competențe
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
competént adj. m., pl. competénți; f. sg. competéntă, pl. competénte
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
competénță s. f., g.-d. art. competénței; pl. competénțe
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
competent
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
competință
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
competență, -țe.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
COMPETÉNT adj. 1. bun, capabil, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, pregătit, priceput, valoros, versat, vrednic, (rar) preparat, (înv. și pop.) harnic, (pop.) cercat, (înv.) ispitit, mândru, practic, practicos, practisit, putincios. (Un inginer ~.) 2. v. avizat. 3. v. chemat. 4. v. autorizat.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
COMPETÉNȚĂ s. 1. v. capacitate. 2. v. calitate.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
COMPETENT adj. 1. bun, capabil, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, pregătit, priceput, valoros, versat, vrednic, (rar) preparat, (înv. și pop.) harnic, (pop.) cercat, (înv.) ispitit, mîndru, practic, practicos, practisit, putincios. (Un inginer ~.) 2. avizat, capabil, informat, pregătit, (fig.) tare. (E un om ~ în această problemă.) 3. chemat, îndreptățit, (înv.) volnic. (Nu este el cel ~ să ne dea lecții.) 4. autorizat, priceput, (franțuzism înv.) ponderos. (O părere ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COMPETENȚĂ s. 1. capacitate, destoinicie, pregătire, pricepere, seriozitate, valoare, vrednicie, (înv. și pop.) hărnicie, (înv.) practică, volnicie. (Demonstrează o mare ~ în...) 2. autoritate, calitate, cădere, drept, îndreptățire, (înv.) volnicie. (Nu am ~ să mă pronunț.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Competent ≠ incompetent, necompetent
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Competență ≠ incompetență
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F135) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
competent, competentăadjectiv
- 1. Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru. DEX '09 DEX '98 DLRLC DNsinonime: capabil priceput antonime: incompetent necompetent
- Nefiind competenți în asemene materie, l-am crezut ușor. NEGRUZZI, S. I 325. DLRLC
-
- 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DNsinonime: chemat îndreptățit
- Instanță competentă. DLRLC
- În cazul decesului unei persoane care nu a avut domiciliul în țară este competent Notariatul de Stat al raionului în raza căruia se găsesc bunurile cele mai importante ale acesteia. B. O. 1953, 4. DLRLC
-
etimologie:
- compétent DEX '09 DEX '98 DN
competență, competențesubstantiv feminin
- 1. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. DEX '09 DEX '98 DLRLC DNantonime: incompetență
- A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- Procedura succesorală reglementată prin prezentul decret este de competența Notariatului de Stat al raionului în raza căruia defunctul și-a avut ultimul domiciliu. B. O. 1953, 4. DLRLC
-
- A-și declina competența = a se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
-
- 2. Știința lingvistică implicită, interiorizată de subiecții vorbitori ai unei limbi. MDN '00
- 3. Particularitate a unui agent morfogenetic (apă, vânt, ghețar) de a deplasa elementele unei roci. DN
- 4. Capacitate a celulelor de a reacționa la semnale de dezvoltare. MDN '00
etimologie:
- compétence DEX '09 DEX '98 DN