22 de definiții pentru combinație combinațiune (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

combináție sf [At: LB / V: (iuz) ~iúne sf / Pl: ~ii / E: fr combinaison] 1 Îmbinare. 2 (Chm) Reacție chimică în cursul căreia doi atomi sau două molecule se unesc pentru a forma o nouă moleculă. 3 (Ccr) Substanță obținută în urma unei combinații (2). 4 (Îe) A intra în ~ cu cineva A se asocia cu cineva. 5 (Fam) Aranjament. 6 (Muz; înv; îs) Tonuri de ~țiune Tonurile secundare care apar între tonurile primare. 7 (Îs) ~țiune diferențială Diferența dintre vibrațiile tonurilor primare. 8 (Muz; înv; îs) ~iune sumară Combinație rezultată din suma vibrațiilor tonurilor primare. 9 (Chm; îs) ~ organometalică Combinație organică ce conține un atom de metal legat de radicalul organic.

COMBINÁȚIE, combinații, s. f. 1. Îmbinare, reunire, combinare. 2. (Fam.) Aranjament, plan; calcul. ◊ Expr. A intra în combinație cu cineva = a se asocia cu cineva. 3. Reacție chimică în cursul căreia doi atomi sau două molecule se unesc pentru a forma o nouă moleculă; (concr.) substanță obținută în urma unei astfel de reacții; (corp) compus. [Var.: combinațiúne s. f.] – Din lat. combinatio, -onis.

COMBINÁȚIE, combinații, s. f. 1. Îmbinare, reunire, combinare. 2. (Fam.) Aranjament, plan; calcul. ◊ Expr. A intra în combinație cu cineva = a se asocia cu cineva. 3. Reacție chimică în cursul căreia doi atomi sau două molecule se unesc pentru a forma o nouă moleculă; (concr.) substanță obținută în urma unei astfel de reacții; (corp) compus. [Var.: combinațiúne s. f.] – Din lat. combinatio, -onis.

COMBINÁȚIE, combinații, s. f. 1. Îmbinare, reunire, combinare. Dumbrava minunată» [de M. Sadoveanu] este... una din cele mai încîntătoare combinații de realitate și poezie. IBRĂILEANU, S. 3. 2. (Adesea determinat prin «chimică») Unire a două corpuri chimice care, printr-o reacție, dă naștere unui alt corp compus. Apa este o combinație de oxigen și hidrogen.Nici o combinație chimică nu se petrece în natură atit de simplu cum o ilustrează experiența de laborator și am aștepta în zadar să zărim cu ochhd liber apariția bazelor și acizilor, semnalată instantaneu de înroșirea sau înălbăstrirea hîrtiei de turnesol. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 348, 2/1. 3. (Familiar) Aranjament, plan. V. calcul, manevră. Am plecat de la ziar pe chestii de principii. Arh o combinație mai bună. Facem un ziar nou. C. PETRESCU, C. V. 157. ◊ Expr. A intra în combinație cu cineva = a se asocia cu cineva în vederea unei activități (de obicei de ordin comercial). Proprietarii de terenuri au intrat, pe termene scurte, în combinație cu tot felul, de aventurieri. BOGZA, A. Î. 70. – Pronunțat: -ți-e-.

combináție (-ți-e) s. f., art. combináția (-ți-a), g.-d. art. combináției; pl. combináții, art. combináțiile (-ți-i-)

combináție s. f. (sil. -ți-e), art. combináția (sil. -ți-a), g.-d. art. combináției; pl. combináții, art. combináțiile (sil. -ți-i-)

COMBINÁȚIE s. 1. v. îmbinare. 2. (CHIM.) compus, corp compus. (Clorura este o ~) 3. v. amestec. 4. v. înțelegere.

COMBINÁȚIE s. v. calcul, gând, idee, intenție, plan, proiect, socoteală.

COMBINÁȚIE s.f. 1. Reunire, îmbinare, combinare. ♦ Reacție prin care se unesc elemente chimice și se formează un corp compus, cu alte proprietăți fizice și chimice. 2. (Fam.) Aranjament, plan; calcul. [Gen. -iei, var. combinațiune s.f. / cf. it. combinazione, lat. combinatio].

COMBINÁȚIE s. f. 1. reunire, îmbinare, combinare. 2. substanță formată din două sau mai multe elemente chimice. 3. (fam.) aranjament, plan; calcul.

COMBINÁȚIE ~i f. 1) Asamblare a elementelor într-o ordine determinată; reuniune combinativă a elementelor. ~a culorilor. 2) Reacție chimică dintre două sau mai multe substanțe simple. 3) Substanță compusă obținută din această reacție; compus. [Art. combinația; G.-D. combinației; Sil. -ți-e] /<lat. combinatio, ~onis

combinațiúne sf vz combinație

COMBINAȚIÚNE s. f. v. combinație.

COMBINAȚIÚNE s. f. v. combinație.

COMBINAȚIÚNE s.f. v. combinație.

combinați(un)e f. 1. împreunarea sau așezarea lucrurilor într’o ordine determinată: combinațiune de colori; 2. fig. măsuri luate pentru a reuși; 3. Chim. unire intimă a două sau a mai multor corpuri spre a forma un corp nou: apa rezultă dintr’o combinațiune a hidrogenului cu oxigenul.

*combinațiúne f. (lat. combinátio, -ónis). Chim. Amestec. Lucru amestecat: sarea de bucătărie e o combinațiune de clor cu sodiŭ. Fig. Unire, împreunare: combinațiune de puterĭ. Chibzuire, imaginațiune (împreunare de ideĭ): profunde combinațiunĭ strategice.-áție și -áre.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

combináție s. v. CALCUL. GÎND. IDEE. INTENȚIE. PLAN. PROIECT. SOCOTEALĂ.

COMBINÁȚIE s. 1. combinare, îmbinare, împreunare, îngemănare, unire. (O ~ de elemente.) 2. (CHIM.) compus, corp compus. (Clorura este o ~.) 3. amestec, (livr.) melánj, mixtúră. (~ de materii.) 4. acord, aranjament, contract, convenție, înțelegere, învoială, învoire, legămînt, pact, tranzacție, (înv. și pop.) legătúră, (pop.) tîrg, tocmeálă, tocmíre, (prin Munt.) prinsoáre, (înv.) așezămî́nt, cuvî́nt, simfoníe, sulf, șart, (arg.) șústă. (Conform ~...)

COMBINAȚIE (‹ fr.) s. f. 1. Reunire, îmbinare, combinare. ♦ (Fam.) Aranjament, plan, calcul. 2. (CHIM.) Substanță omogenă compusă din două sau mai multe elemente chimice diferite, prezente în proporții definite; compus (2); corp compus. ◊ C. complexă = combinație care se obține prin legarea la un ion metalic a unui număr definit de molecule de aceeași specie sau de specii diferite, neutră din punctul de vedere al reactivității chimice. ◊ C. organometalică = c. organică conținînd un atom al unui metal legat printr-un atom de carbon de radicalul organic. ◊ C. de incluziune = c. moleculară constituită din doi componenți, în care moleculele unuia dintre componenți sînt capabile să reține moleculele celui de-al doilea, fără ca între ele să se stabilească legături chimice obișnuite, ci numai forțe de interacțiune, slabe de tip Van der Waals (ex. aducți, clatrați).

Intrare: combinație
combinație substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular combinație combinația
plural combinații combinațiile
genitiv-dativ singular combinații combinației
plural combinații combinațiilor
vocativ singular
plural
combinațiune
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular combinațiune combinațiunea
plural combinațiuni combinațiunile
genitiv-dativ singular combinațiuni combinațiunii
plural combinațiuni combinațiunilor
vocativ singular
plural