21 de definiții pentru combinație combinațiune (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

combinație sf [At: LB / V: (iuz) ~iune sf / Pl: ~ii / E: fr combinaison] 1 Îmbinare. 2 (Chm) Reacție chimică în cursul căreia doi atomi sau două molecule se unesc pentru a forma o nouă moleculă. 3 (Ccr) Substanță obținută în urma unei combinații (2). 4 (Îe) A intra în ~ cu cineva A se asocia cu cineva. 5 (Fam) Aranjament. 6 (Muz; înv; îs) Tonuri de ~țiune Tonurile secundare care apar între tonurile primare. 7 (Îs) ~țiune diferențială Diferența dintre vibrațiile tonurilor primare. 8 (Muz; înv; îs) ~iune sumară Combinație rezultată din suma vibrațiilor tonurilor primare. 9 (Chm; îs) ~ organometalică Combinație organică ce conține un atom de metal legat de radicalul organic.

COMBINÁȚIE, combinații, s. f. 1. Îmbinare, reunire, combinare. 2. (Fam.) Aranjament, plan; calcul. ◊ Expr. A intra în combinație cu cineva = a se asocia cu cineva. 3. Reacție chimică în cursul căreia doi atomi sau două molecule se unesc pentru a forma o nouă moleculă; (concr.) substanță obținută în urma unei astfel de reacții; (corp) compus. [Var.: combinațiúne s. f.] – Din lat. combinatio, -onis.

COMBINÁȚIE, combinații, s. f. 1. Îmbinare, reunire, combinare. 2. (Fam.) Aranjament, plan; calcul. ◊ Expr. A intra în combinație cu cineva = a se asocia cu cineva. 3. Reacție chimică în cursul căreia doi atomi sau două molecule se unesc pentru a forma o nouă moleculă; (concr.) substanță obținută în urma unei astfel de reacții; (corp) compus. [Var.: combinațiúne s. f.] – Din lat. combinatio, -onis.

COMBINÁȚIE, combinații, s. f. 1. Îmbinare, reunire, combinare. Dumbrava minunată» [de M. Sadoveanu] este... una din cele mai încîntătoare combinații de realitate și poezie. IBRĂILEANU, S. 3. 2. (Adesea determinat prin «chimică») Unire a două corpuri chimice care, printr-o reacție, dă naștere unui alt corp compus. Apa este o combinație de oxigen și hidrogen.Nici o combinație chimică nu se petrece în natură atît de simplu cum o ilustrează experiența de laborator și am aștepta în zadar să zărim cu ochhd liber apariția bazelor și acizilor, semnalată instantaneu de înroșirea sau înălbăstrirea hîrtiei de turnesol. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 348, 2/1. 3. (Familiar) Aranjament, plan. V. calcul, manevră. Am plecat de la ziar pe chestii de principii. Arh o combinație mai bună. Facem un ziar nou. C. PETRESCU, C. V. 157. ◊ Expr. A intra în combinație cu cineva = a se asocia cu cineva în vederea unei activități (de obicei de ordin comercial). Proprietarii de terenuri au intrat, pe termene scurte, în combinație cu tot felul, de aventurieri. BOGZA, A. Î. 70. – Pronunțat: -ți-e-.

COMBINÁȚIE s.f. 1. Reunire, îmbinare, combinare. ♦ Reacție prin care se unesc elemente chimice și se formează un corp compus, cu alte proprietăți fizice și chimice. 2. (Fam.) Aranjament, plan; calcul. [Gen. -iei, var. combinațiune s.f. / cf. it. combinazione, lat. combinatio].

COMBINÁȚIE s. f. 1. reunire, îmbinare, combinare. 2. substanță formată din două sau mai multe elemente chimice. 3. (fam.) aranjament, plan; calcul.

COMBINÁȚIE ~i f. 1) Asamblare a elementelor într-o ordine determinată; reuniune combinativă a elementelor. ~a culorilor. 2) Reacție chimică dintre două sau mai multe substanțe simple. 3) Substanță compusă obținută din această reacție; compus. [Art. combinația; G.-D. combinației; Sil. -ți-e] /<lat. combinatio, ~onis

combinațiune sf vz combinație

COMBINAȚIÚNE s. f. v. combinație.

COMBINAȚIÚNE s. f. v. combinație.

COMBINAȚIÚNE s.f. v. combinație.

combinați(un)e f. 1. împreunarea sau așezarea lucrurilor într’o ordine determinată: combinațiune de colori; 2. fig. măsuri luate pentru a reuși; 3. Chim. unire intimă a două sau a mai multor corpuri spre a forma un corp nou: apa rezultă dintr’o combinațiune a hidrogenului cu oxigenul.

*combinațiúne f. (lat. combinátio, -ónis). Chim. Amestec. Lucru amestecat: sarea de bucătărie e o combinațiune de clor cu sodiŭ. Fig. Unire, împreunare: combinațiune de puterĭ. Chibzuire, imaginațiune (împreunare de ideĭ): profunde combinațiunĭ strategice.-áție și -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

combináție (-ți-e) s. f., art. combináția (-ți-a), g.-d. art. combináției; pl. combináții, art. combináțiile (-ți-i-)

combináție s. f. (sil. -ți-e), art. combináția (sil. -ți-a), g.-d. art. combináției; pl. combináții, art. combináțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COMBINÁȚIE s. v. calcul, gând, idee, intenție, plan, proiect, socoteală.

COMBINÁȚIE s. 1. v. îmbinare. 2. (CHIM.) compus, corp compus. (Clorura este o ~) 3. v. amestec. 4. v. înțelegere.

combinație s. v. CALCUL. GÎND. IDEE. INTENȚIE. PLAN. PROIECT. SOCOTEALĂ.

COMBINAȚIE s. 1. combinare, îmbinare, împreunare, îngemănare, unire. (O ~ de elemente.) 2. (CHIM.) compus, corp compus. (Clorura este o ~.) 3. amestec, (livr.) melanj, mixtură. (~ de materii.) 4. acord, aranjament, contract, convenție, înțelegere, învoială, învoire, legămînt, pact, tranzacție, (înv. și pop.) legătură, (pop.) tîrg, tocmeală, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (înv.) așezămînt, cuvînt, simfonie, sulf, șart, (arg.) șustă. (Conform ~...)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

combinatoriu (de combinație), sunet v. sunet (8).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

COMBINAȚIE (< fr.) s. f. 1. Reunire, îmbinare, combinare. ♦ (Fam.) Aranjament, plan, calcul. 2. (CHIM.) Substanță omogenă compusă din două sau mai multe elemente chimice diferite, prezente în proporții definite; compus (2); corp compus. ◊ C. complexă = combinație care se obține prin legarea la un ion metalic a unui număr definit de molecule de aceeași specie sau de specii diferite, neutră din punctul de vedere al reactivității chimice. ◊ C. organometalică = c. organică conținînd un atom al unui metal legat printr-un atom de carbon de radicalul organic. ◊ C. de incluziune = c. moleculară constituită din doi componenți, în care moleculele unuia dintre componenți sînt capabile să reține moleculele celui de-al doilea, fără ca între ele să se stabilească legături chimice obișnuite, ci numai forțe de interacțiune, slabe de tip Van der Waals (ex. aducți, clatrați).

arată toate definițiile

Intrare: combinație
combinație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • combinație
  • combinația
plural
  • combinații
  • combinațiile
genitiv-dativ singular
  • combinații
  • combinației
plural
  • combinații
  • combinațiilor
vocativ singular
plural
combinațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • combinațiune
  • combinațiunea
plural
  • combinațiuni
  • combinațiunile
genitiv-dativ singular
  • combinațiuni
  • combinațiunii
plural
  • combinațiuni
  • combinațiunilor
vocativ singular
plural

combinație combinațiune

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • «Dumbrava minunată» [de M. Sadoveanu] este... una din cele mai încîntătoare combinații de realitate și poezie. IBRĂILEANU, S. 3.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Am plecat de la ziar pe chestii de principii. Am o combinație mai bună. Facem un ziar nou. C. PETRESCU, C. V. 157.
      surse: DLRLC
    • 2.1. expresie A intra în combinație cu cineva = a se asocia cu cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Proprietarii de terenuri au intrat, pe termene scurte, în combinație cu tot felul de aventurieri. BOGZA, A. Î. 70.
        surse: DLRLC
  • 3. Reacție chimică în cursul căreia doi atomi sau două molecule se unesc pentru a forma o nouă moleculă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Apa este o combinație de oxigen și hidrogen.
      surse: DLRLC
    • Nici o combinație chimică nu se petrece în natură atît de simplu cum o ilustrează experiența de laborator și am aștepta în zadar să zărim cu ochiul liber apariția bazelor și acizilor, semnalată instantaneu de înroșirea sau înălbăstrirea hîrtiei de turnesol. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 348, 2/1.
      surse: DLRLC
    • 3.1. concretizat Substanță obținută în urma unei astfel de reacții; (corp) compus.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: compus (chim.)

etimologie: