cóma sf [At: LTR / Pl: ~me / E: fr coma] (Fiz) 1 Aberație a sistemelor optice constând în apariția unei imagini în formă de cometă. 2 Aberație a lentilelor electronice, caracterizată prin apariția unei estompări spre periferia imaginii.

CÓMA s. f. (Fiz.) 1. Aberație a sistemelor optice, care constă în apariția unei imagini în formă de cometă. 2. Aberație a lentilelor electronice, caracterizată prin apariția unei estompări spre periferia imaginii. – Din fr. coma.

CÓMA, come, s. f. (Fiz.) 1. Aberație a sistemelor optice care constă în apariția unei imagini în formă de cometă. 2. Aberație a lentilelor electronice, caracterizată prin apariția unei estompări spre periferia imaginii. – Din fr. coma.

cóma (aberație optică) s. f., g.-d. cóme, art. cómei

cóma (fiz.) s. f.

CÓMA s.f. (Fiz.) Aberație a unui sistem optic în formă de coadă de cometă, cauzată de fascicule de raze incidente, largi și oblice. [< fr. coma].

CÓMA s. f. 1. aberație a unui sistem optic în formă de coadă de cometă, cauzată de fascicule de raze incidente, lungi și oblice. ◊ aberație a lentilelor electronice în apariția unei estompări spre periferia imaginii. 2. nebulozitate gazoasă care înconjură nucleul unei comete. (

cómă² sf [At: DN² / Pl: ~me / E: fr coma] 1 Pierdere totală prelungită a cunoștinței, a sensibilității și motricității, asemănătoare cu un somn adânc, provocată de o ruptură a vaselor creierului, de diabet, de uremie sau de alte boli. 2 (Imp) Agonie. 3-4 (Fam; îlav; îla) De ~ Extraordinar.

cómă¹ sf [At: SLAVICI, N. I, 164 / Pl: ~me / E: ger Komma, fr comma, lat comma, ngr ϰόμμα] 1 (Trs, Buc) Virgulă. 2 (Trs, Buc) Punct și virgulă. 3 Cezură. 4 Cel mai mic interval muzical, greu perceptibil pentru auz. 5 Semn folosit pentru a indica în muzica instrumentală frazarea, iar în muzica vocală locurile unde se respiră.

CÓMĂ², come, s. f. 1. Cel mai mic interval muzical, greu perceptibil pentru auz; semn folosit pentru a indica în muzica instrumentală frazarea, iar în muzica vocală locurile unde se respiră. 2. (Reg.) Virgulă. – Din germ. Komma, fr. comma.

CÓMĂ¹, come, s. f. Pierdere totală, prelungită a cunoștinței, a sensibilității și motricității, asemănătoare somnului profund, provocată de o ruptură a vaselor creierului, de diabet, de uremie sau de alte boli. ♦ (Impr.) Agonie. ◊ (Arg., loc adj. și adv.) De comă = extraordinar, nemaipomenit. – Din fr. coma.

CÓMĂ¹, come, s. f. Pierdere totală prelungită a cunoștinței, a sensibilității și motricității, asemănătoare cu un somn adânc, provocată de o ruptură a vaselor creierului, de diabet, de uremie sau de alte boli. ♦ (Impr.) Agonie. ◊ (Arg., loc. adj. și adv.) De comă = extraordinar, nemaipomenit. – Din fr. coma.

CÓMĂ², come, s. f. 1. Cel mai mic interval muzical, greu perceptibil pentru auz; semn folosit pentru a indica în muzica instrumentală frazarea, iar în muzica vocală locurile unde se respiră. 2. (Germanism, reg.) Virgulă. – Din germ. Komma, fr. comma.

CÓMĂ², come, s. f. (Germanism în Transilv.) Virgulă. Huțu începu să citească cu glas tare, răspicat și arătînd deslușit fiecare comă, fiecare punct. SLAVICI, O. I 81.

CÓMĂ¹ s. f. Stare de inconștiență asemănătoare cu un somn adînc, din care bolnavul nu poate fi deșteptat, produsă de o ruptură a vaselor creierului, de diabet, uremie sau de alte boli. Bolnavul e în comă. Comă diabetică ♦ (Impropriu) Agonie.

cómă (pierderea cunoștinței, interval muzical) s. f., g.-d. art. cómei; pl. cóme

cómă (med., muz.) s. f., g.-d. art. cómei; pl. cóme

CÓMĂ s. v. agonie, virgulă.

COMĂ PUNCTÁTĂ s. v. punct și virgulă.

CÓMĂ² s.f. 1. A noua parte dintr-un sunet, care este cea mai mică diviziune a tonului perceptibilă cu urechea; semn care indică (în muzica instrumentală) frazele și (în muzica vocală) locurile unde se respiră. 2. (Rar) Virgulă. [< it. coma, germ. Komma, cf. gr. komma – fragment de frază].