CÓMA 1. – (Drăg 297 n. 2); – I (T-Jiu); ca pren.: Coma Auraru (ib). 2. + -cea, Comcea f. (16 B IV 5). 3. + -in, Comin, Milcu (Acte Pietroasa -Bz); – pren. (Pom); Comino popa, din București, 1590 (16 B V 476). 4. Comoe, Ilie (Ard II 166). 5. Prob. Comasca t., un braț al Dunării la Giurgiu, care ar putea explica tt.: Gura Comășteni (Cat) și Comoșteni (Giur 173). 6. + -șa, Comșa, n. actual folosit în Ardeal și Muntenia – derivat de alții din Coman, fără a se explica apocopa lui -an, dar cf. și blg. koмшия „vecin” (Drăg).