2 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

colori- [At: DN3 / E: lat color] Element de compunere cu semnificația: 1 Colorat. 2 Culoare.

COLORI- Element de compunere savantă cu semnificația „colorat”, „tehnicolor”, „culoare”. [Var. color-, -color. / < lat. color].

COLOR2(I)-, -COLÓR elem. „culoare”. (<fr. color/i/-, -colore, cf. lat. color)

CULOÁRE, culori, s. f. 1. Însușire a luminii determinată de compoziția sa spectrală, care permite ochiului să perceapă în mod diferit radiațiile vizibile incidente pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă diferite. ♦ Proprietate a corpurilor de a absorbi inegal diferitele componente monocromatice ale luminii, modificând astfel compoziția luminii împrăștiate sau transmise de ele; aspectul colorat al corpurilor. ◊ Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori, dar care amestecate între ele dau toate celelalte nuanțe și culori. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, a arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre țesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică = apartenență la un partid politic. 3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (1) și forma punctelor. [Var.: coloáre s. f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur.

COLOÁRE s. f. v. culoare.

CULOÁRE, culori, s. f. 1. Totalitatea radiațiilor de lumină de diferite frecvențe pe care le reflectă corpurile și care creează asupra retinei o impresie specifică; aspectul colorat al corpurilor. ◊ Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, a arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre țesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică = apartenență la un partid politic. 3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (1) și forma punctelor. [Var.: coloáre s. f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur.

CULOÁRE, culori, s. f. 1. Totalitatea radiațiilor de lumină de diverse frecvențe, pe care le reflectă corpurile și care creează asupra retinei ochiului o impresie specifică; (în vorbirea curentă) aspectul colorat al corpurilor. Culoare roșie. Culoare albastră. Bărcuță, vopsită în culoarea oului de rață, cobora fluviul spre mare. ȘART, E. 132. Culori complementare v. c o m p l e m e n t a r. Culoare moartă v. m o r t. Culoare vie. v i u. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. Epoca sîngeroasă a cuceririlor coloniale și înrobirii popoarelor de culoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 12/2. ◊ Expr. A avea culoare = a fi roșu în obraz, a arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre stofe) a se spălăci, a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta ceva; nuanță, ton. M-a descris în culorile cele mai întunecate. Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei epoci, ale unei țări etc. redate într-o operă literară. În versurile dintîi numele Calavryta și mai ales Venus Pandemos dau multă culoare locală. MACEDONSKI, O. TV 56. (În trecut) Culoare politică = apartenența la un partid politic.Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă. V. v o p s e a, b o i a. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoarea și forma punctelor. – Variantă: coloáre (DEȘLIU, G. 43, MACEDONSKI, O. I 60, ODOBESCU, S. I 448) s. f.

culoáre s. f., g.-d. art. culórii; pl. culóri

culoáre s. f., g.-d. art. culórii; pl. culóri

CULOÁRE s. 1. v. vopsea. 2. (rar) maslă. (~ la jocul de cărți.)

COLOÁRE s.f. v. culoare.

CULOÁRE s.f. 1. Senzație, impresie produsă asupra ochiului omenesc de radiațiile luminoase de diferite frecvențe; (curent) aspectul colorat al corpurilor; față. ◊ (Despre oameni) De culoare = care are pigmentația neagră, galbenă etc. ♦ (Fig.) Opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. Nuanță, ton. ♦ Fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = reproducere exactă a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei țări, ale unei epoci etc. 3. Materie, substanță colorantă; vopsea. 4. Fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cărților de joc (pică, treflă, carou și cupă). [Pron. cu-loa-, var. coloare s.f. / < lat. color, cf. fr. couleur].

CULOÁRE s. f. 1. senzație, impresie produsă asupra ochiului omenesc de radiațiile luminoase de diferite frecvențe; aspectul colorat al corpurilor. ♦ ~ caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). ~ rece – culoare din cea de-a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet); ~ fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben, albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori; de ~ = (despre oameni) cu pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ (fig.) opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. nuanță, ton. ◊ fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ♦ ~ locală = reproducere exactă, într-o operă literară, a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei țări, epoci etc. 3. materie, substanță colorantă; vopsea. 4. fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cărților de joc (pică, treflă, caro și cupă). (< fr. couleur, lat. color)

coloáre (colóri), s. f. – Totalitatea radiațiilor de lumină pe care le reflectă corpurile și care crează asupra retinei o impresie specifică. – Var. culoare, (înv.) color. Lat. color (sec. XIX), var. din fr. couleur.Der. colora, vb. (a da unui obiect o anumită culoare, a vopsi); colorați(u)ne, s. f. (culoare, colorit); colorit, s. n. (totalitatea culorilor unui obiect), din germ. Kolorit; colorist, s. m., din fr.; coloratură, s. f. (vocaliză, tril), din germ. Koloratur; decolora, vb., din fr.; incolor, adj., din fr.; tricolor, adj. (în trei culori). Se cuvine să observăm că în rom. s-a păstrat obiceiul oriental, probabil turanic, de a distinge cartierele sau sectoarele unei localități după numele unei culori: cf. șeful de culoare (Cocea) șeful județului.

CULOÁRE ~óri f. 1) Totalitate a radiațiilor luminoase de diferite frecvențe, pe care le reflectă corpurile și care creează asupra ochiului o senzație vizuală specifică. ◊ De ~ care aparține rasei negre sau galbene. 2) Substanță folosită în arta vopsitului sau în pictură; colorant. 3) Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc. [G.-D. culorii; Sil. -loa-re] /<lat. color, ~oris, fr. couleur

coloare f. 1. impresiune particulară produsă asupra ochiului prin reflexiunea razelor luminoase asupra corpurilor; 2. substanță sau materie colorantă: fabrică de colori; colori naționale, drapelul tricolor (albastru, galben și roșu); coloare locală, ceea ce redă bine obiceiurile unei epoce sau țări; 3. diviziunea unei comune urbane: Bucureștii se împart în 5 colori: roșu, galben, albastru, verde și negru; 4. unul din cele patru feluri la cărțile de joc: roșu sau cupă, verde sau pică; 5. fig. caracter particular de opiniune politică: coloarea ziarului; 6. lustrul stilului, tonul unui tablou.

*coloáre f., pl. orĭ, (lat. cólor, -óris; it. colóre, fr. couleur). Impresiune pe care o face asupra ochĭuluĭ lumina reflectată de corpurĭ. Carnațiune: a avea colorĭ frumoase. Văpsea [!], boĭa, materie colorată: a amesteca colorile. Munt. Despărțire (circumscripțiune, sector) de oraș. Fig. Aparență: colorile adevăruluĭ. Caracteru propriŭ uneĭ opiniunĭ, părerea politică: coloarea unuĭ ziar. Coloarea unuĭ loc, unuĭ oraș, aspectu supt [!] care se prezentă [!] (strade, case, obiceĭurĭ ș. a.). Colorile naționale, colorile steaguluĭ țăriĭ. Un om de coloare, un negru, un harap. – Barb. culoare (cp. cu colorat). Foarte des, (maĭ ales în est) și colór, n., pl. oare (it. colór. Cp. cu amor, favor, onor).

Intrare: culoare
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular culoare culoarea
plural culori culorile
genitiv-dativ singular culori culorii
plural culori culorilor
vocativ singular
plural
coloare
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coloare coloarea
plural colori colorile
genitiv-dativ singular colori colorii
plural colori colorilor
vocativ singular
plural
Intrare: colori
colori