2 intrări

27 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

colori- [At: DN3 / E: lat color] Element de compunere cu semnificația: 1 Colorat. 2 Culoare.

COLORI- Element de compunere savantă cu semnificația „colorat”, „tehnicolor”, „culoare”. [Var. color-, -color. / < lat. color].

COLOR2(I)-, -COLÓR elem. „culoare”. (<fr. color/i/-, -colore, cf. lat. color)

culoare sf [At: NEGRUZZI, S. I, 45 / V: col~, (înv) color / Pl: ~ori / E: fr couleur, lat color, -em] 1 Totalitatea radiațiilor de lumină de diferite frecvențe pe care Ie reflectă corpurile și care creează asupra retinei ochiului o impresie specifică. 2 (Pgn) Aspectul colorat al corpurilor. 3 (Lpl; îs) Culori complementare Culori care prin suprapunere dau culoarea albă. 4 (Îs) ~ caldă Culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșii). 5 (Îs) ~ rece Culoare aflată în a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet). 6 (Lpl; îs) Culori moarte Culori șterse. 7 (Lpl; îas) Culori care nu se potrivesc una cu alta. 8 (Îs) ~ fundamentală Fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori și care, amestecate între ele, dau toate celelalte culori. 9 (D. oameni; îla) De ~ Care are pigmentație neagră. 10 (Pfm; îe) A avea ~ A arăta bine la față. 11 (Pfm; d. față; îe) A-și pierde ~a (sau culorile) A deveni palid. 12 (D. stofe; îae) A se decolora. 13 Materie colorantă. 14 Creion cu mina colorată. 15-16 (Fig) Fel de a descrie (sau prezenta) ceva sau pe cineva. 17 (Îs) ~ locală Totalitatea trăsăturilor caracteristice vieții într-un loc sau într-o epocă dată (scoase în evidență într-o operă artistică). 18 (Îs) ~ istorică Evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea specific. 19 (Fig) Calități proprii stilului unei lucrări (artistice). 20 (Fig; îs) ~politică Apartenență la un partid sau la anumite convingeri politice. 21 (Iuz) Sector. 22 Fiecare dintre cele patru categorii ale cărților de joc. 23 (Bot; reg; îc) ~a-focului Ruscuță (Adonis flammea).

CULOÁRE, culori, s. f. 1. Însușire a luminii determinată de compoziția sa spectrală, care permite ochiului să perceapă în mod diferit radiațiile vizibile incidente pe retină, având aceeași intensitate, dar lungimi de undă diferite. ♦ Proprietate a corpurilor de a absorbi inegal diferitele componente monocromatice ale luminii, modificând astfel compoziția luminii împrăștiate sau transmise de ele; aspectul colorat al corpurilor. ◊ Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori, dar care amestecate între ele dau toate celelalte nuanțe și culori. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, a arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre țesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică = apartenență la un partid politic. 3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (1) și forma punctelor. [Var.: coloáre s. f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur.

COLOÁRE s. f. v. culoare.

CULOÁRE, culori, s. f. 1. Totalitatea radiațiilor de lumină de diferite frecvențe pe care le reflectă corpurile și care creează asupra retinei o impresie specifică; aspectul colorat al corpurilor. ◊ Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, a arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre țesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică = apartenență la un partid politic. 3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (1) și forma punctelor. [Var.: coloáre s. f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur.

CULOÁRE, culori, s. f. 1. Totalitatea radiațiilor de lumină de diverse frecvențe, pe care le reflectă corpurile și care creează asupra retinei ochiului o impresie specifică; (în vorbirea curentă) aspectul colorat al corpurilor. Culoare roșie. Culoare albastră. Bărcuță, vopsită în culoarea oului de rață, cobora fluviul spre mare. ȘART, E. 132. Culori complementare v. complementar. Culoare moartă v. mort. Culoare vie. viu. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. Epoca sîngeroasă a cuceririlor coloniale și înrobirii popoarelor de culoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 12/2. ◊ Expr. A avea culoare = a fi roșu în obraz, a arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre stofe) a se spălăci, a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta ceva; nuanță, ton. M-a descris în culorile cele mai întunecate. Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei epoci, ale unei țări etc. redate într-o operă literară. În versurile dintîi numele Calavryta și mai ales Venus Pandemos dau multă culoare locală. MACEDONSKI, O. TV 56. (În trecut) Culoare politică = apartenența la un partid politic.Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă. V. vopsea, boia. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoarea și forma punctelor. – Variantă: coloáre (DEȘLIU, G. 43, MACEDONSKI, O. I 60, ODOBESCU, S. I 448) s. f.

culoáre s. f., g.-d. art. culórii; pl. culóri

culoáre s. f., g.-d. art. culórii; pl. culóri

CULOÁRE s. 1. v. vopsea. 2. (rar) maslă. (~ la jocul de cărți.)

COLOÁRE s.f. v. culoare.

CULOÁRE s.f. 1. Senzație, impresie produsă asupra ochiului omenesc de radiațiile luminoase de diferite frecvențe; (curent) aspectul colorat al corpurilor; față. ◊ (Despre oameni) De culoare = care are pigmentația neagră, galbenă etc. ♦ (Fig.) Opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. Nuanță, ton. ♦ Fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = reproducere exactă a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei țări, ale unei epoci etc. 3. Materie, substanță colorantă; vopsea. 4. Fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cărților de joc (pică, treflă, carou și cupă). [Pron. cu-loa-, var. coloare s.f. / < lat. color, cf. fr. couleur].

CULOÁRE s. f. 1. senzație, impresie produsă asupra ochiului omenesc de radiațiile luminoase de diferite frecvențe; aspectul colorat al corpurilor. ♦ ~ caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). ~ rece – culoare din cea de-a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet); ~ fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben, albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori; de ~ = (despre oameni) cu pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ (fig.) opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. nuanță, ton. ◊ fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ♦ ~ locală = reproducere exactă, într-o operă literară, a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei țări, epoci etc. 3. materie, substanță colorantă; vopsea. 4. fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cărților de joc (pică, treflă, caro și cupă). (< fr. couleur, lat. color)

coloáre (colóri), s. f. – Totalitatea radiațiilor de lumină pe care le reflectă corpurile și care crează asupra retinei o impresie specifică. – Var. culoare, (înv.) color. Lat. color (sec. XIX), var. din fr. couleur.Der. colora, vb. (a da unui obiect o anumită culoare, a vopsi); colorați(u)ne, s. f. (culoare, colorit); colorit, s. n. (totalitatea culorilor unui obiect), din germ. Kolorit; colorist, s. m., din fr.; coloratură, s. f. (vocaliză, tril), din germ. Koloratur; decolora, vb., din fr.; incolor, adj., din fr.; tricolor, adj. (în trei culori). Se cuvine să observăm că în rom. s-a păstrat obiceiul oriental, probabil turanic, de a distinge cartierele sau sectoarele unei localități după numele unei culori: cf. șeful de culoare (Cocea) șeful județului.

CULOÁRE ~óri f. 1) Totalitate a radiațiilor luminoase de diferite frecvențe, pe care le reflectă corpurile și care creează asupra ochiului o senzație vizuală specifică. ◊ De ~ care aparține rasei negre sau galbene. 2) Substanță folosită în arta vopsitului sau în pictură; colorant. 3) Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc. [G.-D. culorii; Sil. -loa-re] /<lat. color, ~oris, fr. couleur

coloare f. 1. impresiune particulară produsă asupra ochiului prin reflexiunea razelor luminoase asupra corpurilor; 2. substanță sau materie colorantă: fabrică de colori; colori naționale, drapelul tricolor (albastru, galben și roșu); coloare locală, ceea ce redă bine obiceiurile unei epoce sau țări; 3. diviziunea unei comune urbane: Bucureștii se împart în 5 colori: roșu, galben, albastru, verde și negru; 4. unul din cele patru feluri la cărțile de joc: roșu sau cupă, verde sau pică; 5. fig. caracter particular de opiniune politică: coloarea ziarului; 6. lustrul stilului, tonul unui tablou.

*coloáre f., pl. orĭ, (lat. cólor, -óris; it. colóre, fr. couleur). Impresiune pe care o face asupra ochĭuluĭ lumina reflectată de corpurĭ. Carnațiune: a avea colorĭ frumoase. Văpsea, boĭa, materie colorată: a amesteca colorile. Munt. Despărțire (circumscripțiune, sector) de oraș. Fig. Aparență: colorile adevăruluĭ. Caracteru propriŭ uneĭ opiniunĭ, părerea politică: coloarea unuĭ ziar. Coloarea unuĭ loc, unuĭ oraș, aspectu supt care se prezentă (strade, case, obiceĭurĭ ș. a.). Colorile naționale, colorile steaguluĭ țăriĭ. Un om de coloare, un negru, un harap. – Barb. culoare (cp. cu colorat). Foarte des, (maĭ ales în est) și colór, n., pl. oare (it. colór. Cp. cu amor, favor, onor).

arată toate definițiile

Intrare: culoare
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular culoare culoarea
plural culori culorile
genitiv-dativ singular culori culorii
plural culori culorilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F116)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coloare coloarea
plural colori colorile
genitiv-dativ singular colori colorii
plural colori colorilor
vocativ singular
plural
Intrare: colori
colori
prefix (I7-P)