COERENT, -Ă, coerenți, -te, adj. 1. Care se compune din elemente strâns legate (și armonizate) între ele; închegat. 2. Logic, ordonat, armonios. 3. (Fiz.; despre unde) Care are aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherent, -ă, adj.] – Din fr. cohérent, lat. cohaerens, -ntis.

COERENȚĂ, coerențe, s. f. 1. Legătură strânsă (și armonioasă) între părțile sau elementele unui întreg. 2. (Fiz.) Proprietatea mai multor unde de a avea aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherență s. f.] – Din lat. cohaerentia, fr. cohérence.^[1]

coerent, ~ă a [At: LM / V: cohe~, (nob; înv) conhe~ / P: co-e~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr cohérent] 1 Care se compune din elemente strâns legate (și armonizate) între ele Si: coeziv (1), închegat. 2 (Fiz; d. unde) Care are aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp Si: coeziv (2). 3 Alcătuit din elemente strâns legate între ele, care se succed în mod logic. 4-5 (Pex) Care (se) exprimă clar și logic.

coerență sf [At: LM / V: (rar) cohe~ / P: co-e~ / Pl: ~țe / E: lat cohaerentia, fr cohérence] 1 Legătură strânsă (și armonioasă) între părțile sau elementele unui întreg Si: coeziune (2). 2 Forța care ține legate moleculele unui corp Si: coeziune (1). 3 Înlănțuire. 4 (Fiz) Proprietatea mai multor unde de a avea aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp.

coherent, ~ă a vz coerent

coherență sf vz coerență

conherent, ~ă a vz coerent

COERENT, -Ă, coerenți, -te, adj. 1. Care se compune din elemente strâns legate (și armonizate) între ele; închegat. 2. (Fiz.; despre unde) Care are aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherent, -ă adj.] – Din fr. cohérent, lat. cohaerens, -ntis.

COERENȚĂ, coerențe, s. f. 1. Legătură strânsă (și armonioasă) între părțile sau elementele unui întreg. 2. (Fiz.) Proprietatea mai multor unde de a avea aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherență s. f.] – Din lat. cohaerentia, fr. cohérence.

COERENT, -Ă, coerenți, -te, adj. Ale cărui elemente constitutive au o legătură strînsă între ele; închegat. Dialectica privește natura ca un tot unit, coerent. ◊ Fig. Gîndire coerentă. – Variantă: coherent, -ă adj.

COERENȚĂ, coerențe, s. f. Legătură strînsă între toate părțile sau elementele unui întreg. ◊ Fig. Coerența ideilor. – Variantă: coherență s. f.

COERENT, -Ă adj. Constituit din părți care sunt strîns legate între ele și se succedă în mod logic; strîns, închegat, unit; coeziv. [Pron. co-e-, var. coherent, -ă adj. / cf. fr. cohérent, lat. cohaerens].

COERENȚĂ s.f. Legătură, unire strînsă (între mai multe elemente, idei, lucruri). ♦ Proprietate a unui sistem de axiome de a nu admite contradicție între nici o pereche de propoziții care pot fi deduse din el. [Var. coherență s.f. / cf. fr. cohérence, lat. cohaerentia].

COHERENT, -Ă adj. v. coerent.

COHERENȚĂ s.f. v. coerență.

COERENT, -Ă adj. 1. constituit din părți care sunt strâns, logic legate între ele; închegat, unitar; coeziv. 2. (fiz.; despre unde) care are aceeași lungime de undă și diferență de fază constantă în timp. (< fr. cohérent, lat. cohaerens)

COERENȚĂ s. f. 1. însușirea de a fi coerent; legătură strânsă, logică între mai multe elemente, idei, lucruri. 2. (mat.) proprietate a unui sistem de axiome de a nu admite contradicții între nici o pereche de propoziții care pot fi deduse din el; consistență (2). 3. (fiz.) proprietate a undelor de a fi coerente (2). (< fr. cohérence, lat. cohaerentia)

COERENT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre un întreg) Care constă din elemente strâns legate între ele; închegat; armonios. 2) (despre componenții unui întreg) Care este strâns legat de celelalte elemente constitutive. /<fr. cohérent, lat. cohaerens, ~ntis

COERENȚĂ ~e f. 1) Legătură internă strânsă; caracter coerent; unitate; coeziune. 2) Relație armonioasă între idei; lipsă de contradicții. [Sil. co-e-ren-] /<lat. cohaerentia, fr. cohérence

coerent a. se zice de diferite părți dintr’un tot, cari sunt legate între ele.

coerență f. legătura, unirea lucrurilor între ele.

*coerént, -ă adj. (lat. coháerens, -éntis. V. ad- și in-erent, ezit). Care are legătură: raționament coerent în toate părțile luĭ. – Și coh-.

*coerénță f., pl. e (lat. cohaerentia). Legătură, unire, conexiune între lucrurĭ: discurs fără coerență. – Și coh-.

+coerent² adv.

coerent¹ adj. m., pl. coerenți; f. coerentă, pl. coerente

coerență s. f., g.-d. art. coerenței; pl. coerențe

coerent adj. m., pl. coerenți; f. coerentă, pl. coerente

coerență s. f., g.-d. art. coerenței; pl. coerențe

coerent adj. m., pl. coerenți; f. sg. coerentă, pl. coerente

coerență s. f., g.-d. art. coerenței; pl. coerențe

coerent

COERENT adj., adv. 1. adj. închegat. (Un tot ~.) 2. adj. sistematic, (fig.) închegat, legat, strâns. (Un plan ~.) 3. adj., adv. v. logic.

COERENȚĂ s. 1. v. logică. 2. (MAT.) consistență.

COERENT adj., adv. 1. adj. închegat. (Un tot ~.) 2. adj. sistematic, (fig.) închegat, legat, strîns. (Un plan ~.) 3. adj., adv. logic, (fig.) legat. (Vorbire ~; vorbește ~.)

COERENȚĂ s. logică, noimă, sens, șir. (Vorbește fără ~.)

Coerent ≠ necoerent, discoerent

Coerență ≠ incoerență