4 intrări

Articole pe această temă:

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cocór1 sm [At: CALENDARIU (1814), 84 / V: cuc~, ~oáră, cucoáră sf / Pl: ~i / E: srb kokori, kokora „creț”] 1 Pasăre migratoare cu ciocul ascuțit, cu gâtul și picioarele lungi, cu penele cenușii, cu o pată roșie pe cap (Grus grus). 2 (Îvp) Fire de grâu necosite. 3 (Lpl) Tip de dantelă. 4 (Îf cocoară) Pene sclipitoare din coada cocoșului. 5-6 (Lpl) Fire de păr creț sau pene din coada rățoiului, purtate de femei deasupra urechilor, atârnând spre față. 7 (Pex; lpl) Păr al femeilor aranjat în forma penelor rotunde din coada rățoiului. 8 (Orn; îc) ~ -mic sau ~ -cu-capul-alb Pasărea Antropoides virgo. 9 Despărțitoare a lanurilor de grâu Si: ciuhă, mișană, momâie.

COCÓR, cocori, s. m. Pasăre migratoare cu ciocul ascuțit, cu gâtul și picioarele lungi, cu penele cenușii, cu o pată roșie pe cap (Grus grus). [Var.: cucór s. m., cocoáră, cucoáră s. f.] – Et. nec.

COCÓR, cocori, s. m. Pasăre migratoare cu ciocul ascuțit, cu gâtul și picioarele lungi, cu penele cenușii, cu o pată roșie pe cap (Grus grus). [Var.: cucór s. m., cocoáră, cucoáră s. f.] – Et. nec.

COCÓR, cocori, s. m. Pasăre migratoare cu ciocul lung și drept, cu gîtul și picioarele lungi și cu penele cenușii; zboară de obicei în stoluri alcătuind un unghi ascuțit (Grus cinerea). Pribegeau înspre zori trei cocori. TOMA, C. V. 80. Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte,Țipă cîrduri de cocori, Pribegind departe! IOSIF, V. 73. Stol de cocori Apucă-ntinsele Și necuprinsele Drumuri de nori. EMINESCU, O. IV 378. – Variantă: cucór (NEGRUZZI, S. II 56) s. m.

COCÓR ~i m. Pasăre migratoare, cu gâtul și picioarele lungi, de culoare cenușie, cu o pată roșie pe cap și cu penele în formă de seceră la vârful aripilor. /Orig. nec.

cocor m. 1. pasăre călătoare din clasa picioroangelor, cu ciocul și gâtul foarte lungi; călătorind, cocorii formează un triunghiu deschis și cântă neîncetat (Grus cinerea); 2. pl. (Banat) specie de dantelă; 3. momâie de secerător. [Cf. gr. mod. KOKKÓRI, cocoș, care e sensul primitiv (v. cocorei): cocorii au pe ceafă un moț de pene care aduce cu creasta cocoșului; v. cocostârc].

cocór m. (ngr. kokkóri și kókkoras, cocoș [V. cocoș și Bern. la kokora]). O pasăre călătoare cenușie de aceĭașĭ formă cu barza, dar ceva maĭ mare (grus cinérea). Cînd călătoresc, cocoriĭ zboară așezațĭ în formă de unghĭ. – În est cocoară, f., pl. e.

cocoáră2 sf vz cocor1

CIOC2, ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică plantă erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta); cioc-de-papagal = formație osoasă în zona marginală a vertebrelor. – Cf. alb. čok, rom. cioc1.

COCOÁRĂ s. f. v. cocor.

COCOÁRĂ s. f. v. cocor.

CUCOÁRĂ s. f. v. cocor.

CUCOÁRĂ s. f. v. cocor.

CUCÓR s. m. v. cocor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!ciócul-cocórului/ciócul-cucoárei (plantă) s. m. art.

plíscul-cocórului (plantă) s. n. art.

arată toate definițiile

Intrare: cocor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cocor
  • cocorul
  • cocoru‑
plural
  • cocori
  • cocorii
genitiv-dativ singular
  • cocor
  • cocorului
plural
  • cocori
  • cocorilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cocoa
  • cocoara
plural
  • cocoare
  • cocoarele
genitiv-dativ singular
  • cocoare
  • cocoarei
plural
  • cocoare
  • cocoarelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cucoa
  • cucoara
plural
  • cucoare
  • cucoarele
genitiv-dativ singular
  • cucoare
  • cucoarei
plural
  • cucoare
  • cucoarelor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cucor
  • cucorul
  • cucoru‑
plural
  • cucori
  • cucorii
genitiv-dativ singular
  • cucor
  • cucorului
plural
  • cucori
  • cucorilor
vocativ singular
plural
Intrare: Cocor
Cocor nume propriu
nume propriu (I3)
  • Cocor
Intrare: ciocul-cocorului / -cucoarei
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciocul-cocorului
plural
genitiv-dativ singular
  • ciocului-cocorului
plural
vocativ singular
plural
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciocul-cucoarei
plural
genitiv-dativ singular
  • ciocului-cucoarei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: pliscul-cocorului
substantiv neutru compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pliscul-cocorului
plural
genitiv-dativ singular
  • pliscului-cocorului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cocor cocoară cucoară cucor

  • 1. Pasăre migratoare cu ciocul ascuțit, cu gâtul și picioarele lungi, cu penele cenușii, cu o pată roșie pe cap (Grus grus).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Pribegeau înspre zori trei cocori. TOMA, C. V. 80.
      surse: DLRLC
    • Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, – Țipă cîrduri de cocori, Pribegind departe! IOSIF, V. 73.
      surse: DLRLC
    • Stol de cocori Apucă-ntinsele Și necuprinsele Drumuri de nori. EMINESCU, O. IV 378.
      surse: DLRLC

etimologie:

ciocul-cocorului / -cucoarei ciocul-cucoarei

  • 1. Mică plantă erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium).
    surse: DEX '09

etimologie: