cocor¹ sm [At: CALENDARIU (1814), 84 / V: cuc~, ~oară, cucoară sf / Pl: ~i / E: srb kokori, kokora „creț”] 1 Pasăre migratoare cu ciocul ascuțit, cu gâtul și picioarele lungi, cu penele cenușii, cu o pată roșie pe cap (Grus grus). 2 (Îvp) Fire de grâu necosite. 3 (Lpl) Tip de dantelă. 4 (Îf cocoară) Pene sclipitoare din coada cocoșului. 5-6 (Lpl) Fire de păr creț sau pene din coada rățoiului, purtate de femei deasupra urechilor, atârnând spre față. 7 (Pex; lpl) Păr al femeilor aranjat în forma penelor rotunde din coada rățoiului. 8 (Orn; îc) ~ -mic sau ~ -cu-capul-alb Pasărea Antropoides virgo. 9 Despărțitoare a lanurilor de grâu Si: ciuhă, mișană, momâie.

COCOR subst. 1. Cocorii, Stan (AO XVII 321); Cocor, și -a (Paș); Cocor, -u, -a, -ăști ss.; -ăscu (R Gr). 2. Cocora an. 1052 (O Dens I 393); – boier 1523 P. Gov. fol. 14); – b. (17 B I 51, II 77); – pren. (Stavr 69); Cocorea, mold. stolnic (16 A III 115). 3. Cocoran (Băl III; Sd XXII); -ul (Băl Vl); – C.; Cocorean mold. (sec XVIII). 4. Cocorcea, și scurtat Corciu (16 B V 56). 5. Cucor an 1300 (O Dens 394; – b. (16 B III 32). 6. Cucoara b. (Isp IV¹); Cucoară (Dm). 7. Cucoran (Ur XXII 196); -ul (Dm); -ul, Ion (RI X 255) și -ul, 1680 (Sd V 44). 8. Cucură b. (Cat), formă confirmată prin cea următoare. 9. + -an, Cucuranul Moisi zis și M. Cocoranul (Sd XXII; Sd V 106; 17 B IV 442).