COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere).

coase [At: ANON. CAR. / Pzi: cos / E: ml cosere (consuere)] 1 vt(a) A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu un ac. 2 vt A confecționa o haină. 3 vt A broda. 4 vt (Înv; îe) A ~ mâneca Joc de copii în care prin viclenie, se prinde mâneca unuia în ușă, apoi cel prins e stropit cu apă. 5 vt (Înv; îe) A ~ petic de petic A fi zgârcit. 6 vi (Îvp; îe) A ~ la oboroace A sforăi în somn. 7 vt (D. cărți, caiete) A fixa cu ață sau sfoară filele. 8 vt A împreuna cu catgut marginile unei plăgi. 9 vt (Mol; Buc) A bate cuie. 10 vt (Îrg) A ~ cu (sau în) cuie A asambla scânduri, bătându-le în cuie. 11 vt (Reg; d. uși) A căptuși cu scânduri. 12 vt (Înv) A pune la loc un trunchi dezlegat din plută, întărindu-l. 13 vt (Fig) A străpunge. 14 vt (Îvr; îe) A ~ cu ochii A privi cu atenție. 15 vt (Înv; îe) A ~ din tunuri (sau cu tunurile) A bombarda. 16 vr (Îvp) A îngheța.

COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A împreuna (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Din lat. pop. cosere (= consuere).

COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde părțile unei haine, un petic, un nasture etc., trecînd un fir de ață prin stofă cu ajutorul unui ac. Cos un nasture la haină. ▭ Și cînd are ac și ață, coasă-ai dracului cojocul. COȘBUC, P. II 130. Măndița să deie seamă, Ea nu i-a cusut năframă. ȘEZ. I 47. (Poetic) Floricica, plecată subt lumina lămpii, pe o catifea vișinie, își cosea pe dînsa gîndurile cu fire de aur. HOGAȘ, M. N. 48. ◊ Expr. A coase petic de (sau la) petic = a fi strîngător, zgîrcit. Cusut cu ață albă v. ață. 2. A broda. Petrea... au găsit-o cosind la gherghef... SBIERA, P. 23. Și să vezi cum coasă la gherghef, să te minunezi. ALECSANDRI, Ț. I 45. 3. A împreuna (cu un fir de mătase sau de intestin preparat anume și cu un ac special) marginile unei plăgi. 4. A fixa. Oamenii s-au grăbit să coase în cuie capacul sicriului. SADOVEANU, B. 272. 5. Fig. A cerceta în mod amănunțit, a scruta. Cînd îs mulți, ei te bagă mai puțin în samă... dar cînd îs puțini, împung și te coasă cu ochii. SADOVEANU, B. 150. – Prez. ind. pers. 3 pl.: cos și coasă.

A COÁSE cos tranz. 1) (bucăți de țesătură, piese de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc.) A prinde printr-o cusătură. ~ nasturii. ~ mâneca. 2) (obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte, de rufărie) A confecționa dintr-un material textil cu ajutorul unui ac cu ață. 3): ~ la gherghef a orna cu broderii. 4) med. (marginile unei plăgi) A împreuna cu un fir special. [Sil. coa-se] /<lat. cosere

coase v. a prinde sau a legă cu un fir petrecut printr’un ac: a coase la gherghef (cu flori), a broda. [Lat. vulg. COSERE = clasic CONSUERE].

COÁSĂ, coase, s. f. 1. Unealtă agricolă compusă dintr-o lamă metalică cu vârful curbat fixată pe o coadă lungă, folosită la cosit. 2. Acțiunea de a cosi; perioada în care se cosește. ♦ Recoltă de plante erbacee cosite. – Din sl. kosa.

coasă sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~se / E: vsl koco] 1 Unealtă agricolă compusă dintr-o lamă metalică curbată fixată pe o coadă lungă, cu care se cosește. 2 (Îvp; îs) ~împiedicată (sau cu crinea, cu hreapcă, cu vărguță, cu cârlig, cu caragață ori cu grebluță) Coasă cu un dispozitiv ca o greblă care face ca materialul cosit să se așeze în brazde. 3 (Îvp; îs) ~ zimțată Coasă cu tăișul zimțat. 4 (Îvp; îe) A bate pe cineva ca pe-o ~ rea A nu ajunge la nici un rezultat, oricât ai încerca. 5 (Pfm; îe) A bate (în gură) ca pe ~ A bate metodic. 6 (Îrg) Unealtă de tăiat paie uscate nedefinită mai îndeaproape. 7 Instrument de tăbăcărie și cojocărie, cu care se fațuiesc pieile argăsite. 8 Cuțit curbat peste care se trag pieile argăsite pentru a le fațui. 9 (Bot; reg) Săbiuță (Gladiolus imbricatus). 10 Tăiere cu coasa a unor plante. 11 Timpul când se cosește. 12 Recoltă de plante cosite. 13 Ocupația celor care cosesc pentru bani. 14 Plată pentru coasă (13).

COÁSĂ, coase, s. f. 1. Unealtă agricolă compusă dintr-o lamă metalică cu vârf curbat fixată pe o coadă lungă, folosită la cosit. 2. Acțiunea de a cosi; timpul când se cosește. ♦ Recoltă de plante erbacee cosite. – Din sl. kosa.

COÁSĂ, coase, s. f. 1. Unealtă agricolă compusă, dintr-o lamă metalică cu vîrful încovoiat, ascuțit pe o parte și fixat în sens transversal pe o coadă lungă; se. întrebuințează la cositul ierbii, al plantelor furajere și al unor cereale. Fînul înflorit cădea în gura coaselor ce scrîșneau, și brazdele lui groase... se lămureau în urma cosașilor ca niște valuri verzi. SANDU-ALDEA, D. N. 19. Pe luncă sună coasa; jos pe vale Copii fac larmă, rid, se iau la trîntă. IOSIF, V. 72. Coasă, hreapcă, țepoi, greblă... nici că se aflau la casă acestui om nesocotit. CREANGĂ, P. 38. Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la cîmp. EMINESCU, O. I 231. ◊ Fig. (Cu aluzie la reprezentarea alegorică a morții) Pînă să ne dumirim, vremea trece; uite și cea cu coasa și cu dinții rînjiți. SADOVEANU, P. M. 78. De coasa morții altul văzîndu-se-ngrozit, Ș-abia zărind hîrtia cu slaba lui vedere... închipuiește pompa înmormîntării lui. NEGRUZZI, S. II 246. 2. Lucrul făcut cu coasa; cosit. Tată-tău e dus la coasă, căci se scutură ovăsul cela pe jos. CREANGĂ,62. Într-o seară vine bărbatul de la coasă... și află pe muierea mulgînd vaca. RETEGANUL, P. III 3. ♦ Recolta de iarbă crescută. Trifoiul dă pînă la trei coase pe an. ♦ Timpul cînd se cosește finul, vremea cositului. Veni coasa finului.

COÁSĂ ~e f. 1) Unealtă agricolă manuală, formată dintr-o lamă ascuțită de oțel, fixată de o coadă lungă de lemn, folosită la cositul plantelor furajere, cerealelor etc. 2) Perioada cositului. Timpul ~ei. 3) Cantitate de iarbă cosită. Trei ~e pe an. [G.-D. coasei; Sil. coa-să] /<sl. kosa

coasă f. 1. unealtă de plugar de tăiat iarba câmpului și grânele; 2. timpul coasei și plata pentru cosit: coasa fânului; 3. Mit. unul din atributele Timpului și al Morții (personificate): Vremea ce răstoarnă cu coasa-i neîmpăcată a falei omenirii vechi marturi și măreți AL. Moartea ’și găsi coasa ’n aceă zi fatală AL. [Slav. KOSA].

coásă (oa dift.) f., pl. e (vsl. sîrb. kosa, bg. rus. kosá, de unde și alb. kósă, ngr. kósa. V. cosor). O unealtă de tăĭat ĭarba. (E ca o sabie fixată perpendicular pe un băț lung de vre-o 160 cm. În evu mediŭ era și armă de luptă): coasa e atributu morțiĭ și al timpuluĭ. Acțiunea de a cosi, cosit: mă duc la coasă.

cos, cusút, a coáse v, tr. (lat. cónsuo, -súere, pop. coso, cósere, d. con-, la un loc, și súere, a coase; it. cucire, Neapole kósere, pv. sp. pg. coser, fr. coudre. – Cos, coșĭ, coase; eĭ coase; să coasă. V. sulă, sutură). Unesc (bucățĭ de pînză, de pele) pin ajutoru aculuĭ cu ață saŭ al suleĭ. A coase la gherghef, a broda la gherghef.

coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút

coáse vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 sg. și pl. coásă; ger. cosând; part. cusút

coase (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coasem, imperf. coseam, conj. coasă)

coásă s. f., g.-d. art. coásei; pl. coáse

coásă s. f., g.-d. art. coásei; pl. coáse

cos (v. coase)