3 intrări

20 de definiții

COABITÁRE, coabitări, s. f. (Jur.) Faptul de a coabita: conviețuire. [Pr.: co-a-] – V. coabita.

COABITÁRE, coabitări, s. f. (Jur.) Faptul de a coabita. [Pr.: co-a-] – V. coabita.

COABITÁRE, coabitări, s. f. (Jur.) Faptul de a coabita; conviețuire. – Pronunțat: co-a-.

coabitáre (co-a-) s. f., g.-d. art. coabitắrii; pl. coabitắri

coabitáre s. f. (sil. co-a-), g.-d. art. coabitării; pl. coabitări

COABITÁRE s. (JUR.) coabitație, conviețuire, trai. (~ lor a durat până la sfârșitul vieții.)

COABITÁRE s.f. Faptul de a coabita; conviețuire; coabitație. [< coabita].

COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.

COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.

COABITÁ, coabitez și (rar) coabit, vb. I. Intranz. {Jur.; mai ales despre bărbat și femeie, căsătoriți sau necăsătoriți) A locui împreună (în aceeași casă), a trăi (în mod obișnuit) sub același acoperiș; a conviețui. – Pronunțat: co-a-.

coabitá (a ~) (co-a-) vb., ind. prez. 3 coabiteáză

coabitá vb. (sil. co-a-), ind. prez. 1 sg. coabitéz, 3 sg. și pl. coabiteáză

COABITÁ vb. (JUR.) a conviețui, a trăi, a viețui. (Au ~ doi ani ca soț și soție.)

COABITÁ vb. I. intr. (Despre un bărbat și o femeie) A locui împreună, în aceeași casă; a conviețui. [Pron. co-a-, p.i. -tez, coabít. / cf. lat. cohabitare, fr. cohabiter].

COABITÁ vt. intr. 1. a conviețui. 2. (despre specii diferite) a popula același habitat. (< fr. cohabiter, lat. cohabitare)

A COABITÁ ~éz intranz. A locui împreună; a conviețui; a conlocui. [Sil. co-a-] /<lat. cohabitare, fr. cohabiter

*coabitațiúne f. (lat. cohabitátio, -ónis). Acțiunea de a coabita. – Și cohab- și -áție și -áre.

*coabitéz (oa 2 silabe), v. intr. (lat. cohábito, -áre). Locuĭesc împreună, maĭ ales vorbind de soț și soție.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

COABITÁRE s. (JUR.) conviețuire, trai. (~ lor a durat pînă la sfîrșitul vieții.)

COABITÁ vb. (JUR.) a conviețui, a trăi, a viețui. (Au ~ doi ani ca soț și soție.)

Intrare: coabitare
coabitare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coabitare coabitarea
plural coabitări coabitările
genitiv-dativ singular coabitări coabitării
plural coabitări coabitărilor
vocativ singular
plural
Intrare: coabita (1 coabit)
coabita (1 coabit)
verb (V3) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) coabita coabitare coabitat coabitând singular plural
coabi coabitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) coabit (să) coabit coabitam coabitai coabitasem
a II-a (tu) coabiți (să) coabiți coabitai coabitași coabitaseși
a III-a (el, ea) coabi (să) coabite coabita coabită coabitase
plural I (noi) coabităm (să) coabităm coabitam coabitarăm coabitaserăm, coabitasem*
a II-a (voi) coabitați (să) coabitați coabitați coabitarăți coabitaserăți, coabitaseți*
a III-a (ei, ele) coabi (să) coabite coabitau coabita coabitaseră
Intrare: coabita (1 coabitez)
coabita (1 coabitez)
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) coabita coabitare coabitat coabitând singular plural
coabitea coabitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) coabitez (să) coabitez coabitam coabitai coabitasem
a II-a (tu) coabitezi (să) coabitezi coabitai coabitași coabitaseși
a III-a (el, ea) coabitea (să) coabiteze coabita coabită coabitase
plural I (noi) coabităm (să) coabităm coabitam coabitarăm coabitaserăm, coabitasem*
a II-a (voi) coabitați (să) coabitați coabitați coabitarăți coabitaserăți, coabitaseți*
a III-a (ei, ele) coabitea (să) coabiteze coabitau coabita coabitaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)