10 definiții pentru coabitare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COABITÁRE, coabitări, s. f. (Jur.) Faptul de a coabita: conviețuire. [Pr.: co-a-] – V. coabita.

coabitare sf [At: DA ms / P: co-a~ / V: coha~ / Pl: ~tări / E: coabita] 1 (Jur) Conviețuire. 2 Coexistare a unor idei, ideologii etc.

COABITÁRE, coabitări, s. f. (Jur.) Faptul de a coabita. [Pr.: co-a-] – V. coabita.

COABITÁRE, coabitări, s. f. (Jur.) Faptul de a coabita; conviețuire. – Pronunțat: co-a-.

COABITÁRE s.f. Faptul de a coabita; conviețuire; coabitație. [< coabita].

*coabitațiúne f. (lat. cohabitátio, -ónis). Acțiunea de a coabita. – Și cohab- și -áție și -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

coabitáre (co-a-) s. f., g.-d. art. coabitắrii; pl. coabitắri

coabitáre s. f. (sil. co-a-), g.-d. art. coabitării; pl. coabitări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COABITÁRE s. (JUR.) coabitație, conviețuire, trai. (~ lor a durat până la sfârșitul vieții.)

COABITARE s. (JUR.) conviețuire, trai. (~ lor a durat pînă la sfîrșitul vieții.)

Intrare: coabitare
coabitare substantiv feminin
  • silabație: co-a-
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coabitare
  • coabitarea
plural
  • coabitări
  • coabitările
genitiv-dativ singular
  • coabitări
  • coabitării
plural
  • coabitări
  • coabitărilor
vocativ singular
plural

coabitare

etimologie:

  • vezi coabita
    surse: DEX '09 DEX '98 DN