clema v vz chema

CHEMA, chem, vb. I I. Tranz. 1. A striga, a comunica cuiva să vină aproape sau într-un anumit loc. 2. A pofti, a îndemna (în mod oficial) pe cineva să participe la o acțiune, la un fapt etc.; a solicita, a apela la... ♦ (Poetic) A evoca. 3. A ordona, a impune cuiva (în mod oficial) să se prezinte într-un anumit loc. ◊ Expr. A chema la ordine = a cere, a soma să respecte anumite reguli de disciplină, liniște etc. A chema sub arme (sau sub drapel) = a) a încorpora (un contingent); b) a mobiliza armata. II. Refl. (impers.) A avea numele..., a se numi; a însemna, a se zice, a se socoti. ◊ Expr. Se cheamă că... = însemnează că..., vrea să zică. – Lat. clamare.

CLEMĂ, cleme, s. f. Dispozitiv cu ajutorul căruia se asamblează laolaltă două sau mai multe piese sau elemente, astfel încât această îmbinare să reziste la solicitări mari. – Din germ. Klemme.

chema [At: COD. VOR. 57/5 / V: (înv) cl~, (înv) chiema / Pzi: chem / E: ml clamo, -are] 1-2 vi A striga (tare). 3 vi A da alarma (strigând după ajutor). 4 vt A invita pe cineva să vină, pronunțându-i cu glas tare numele. 5 vt A spune cuiva pe nume Si: a tutui. 6 vi (Spc; în limba veche, câteodată urmat de pp către) A ruga pe cineva să vină într-ajutor. 7-8 vi A invoca sau a implora ajutorul cuiva. 9 vi (Jur; construit cu acuzativul fără pp) A face apel la instanța competentă Si: a alerga. 10-11 vi (Pex) A invita pe (sau prin) cineva să vină sau să aducă. 12 vt A invita pe cineva (la masă, la o petrecere, la un ospăț, la nuntă). 13 vt (Pex) A invita mai multe persoane, o mulțime la o adunare Si: a convoca. 14 vt (Înv) A ~ Camerele A convoca parlamentul. 15 vt (Îe) A ~ sub drapel (sau sub arme) A da ordin de prezentare la armată. 16 vt (Spc; înv; uneori complinit de față) A invita pe cineva să se prezinte la judecată Si: a cita, (înv) a soroci. 17 vt (Pan) A-i face cuiva semn să vină. 18 vt A distinge o persoană (sau un lucru) printr-un cuvânt care îl desemnează individual Si: a numi. 19 vt A numi pe cineva cu un calificativ. 20 vt A numi pe cineva într-o slujbă. 21 vt A da cuiva o însărcinare. 22 A desemna pe cineva să facă un lucru. 23 vt (Înv; îe) A ~ în leafă A angaja cu leafa (soldați mercenari). 24 vt (Fig) A îndemna pe cineva să apuce pe o cale. 25 vr (Asr) A-și lua numele Si: a se numi. 26 vr (Îrg) A se zice. 27 vr A simboliza. 28-29 vtr A (se) considera. 30 vr A se atribui cuiva ceva. 31 vr A fi al cuiva. 32 vr (Fam; îe) Cum se cheamă sau s-ar chema Cum s-ar zice. 33 vr (Fam; îe) Se ~ vorba că... Se zice că... 34 vt A îndemna (în mod oficial) pe cineva să participe la o acțiune, la un fapt Si: a solicita, a apela (la)... 35 vt (Poetic) A evoca. 36 vt A ordona cuiva să se prezinte într-un loc. 37 vt (Îe) A ~ la ordine A soma să respecte anumite reguli de disciplină, liniște etc.

clem sn vz clemă

clemă sf [At: DICȚ. / V: clem sn / Pl: ~me / E: ger Klemme] 1 (Înv) Clește de lemn folosit în șelărie pentru manevrarea bucăților de piele la coasere. 2 Gheară pentru fixat materiale, piese. 3 Dispozitiv din sârmă sau tablă pentru asamblarea (demontabilă) mai multor piese.

CHEMA (chem) vb. tr. 1 A striga pe cineva ca să vie ¶ 2 A spune cuiva să vie; a trimite după cineva: auzind împăratul că este la un sat, aproape, un unchiaș dibaciu, a trimis să-l cheme (ISP.) ¶ 3 A se numi, a avea numele, a-i zice pe nume: După ce e urîtă, o cheamă și Neaga (PANN) ¶ 4 ⚖️ A cita în fața justiției: ~ la judecată ¶ 5 A pofti, a invita: ~ la nuntă ¶ 6 A spune să se adune, a convoca; (P) (biblic): mulți chemați, puțini aleși ¶ 7 A provoca: dacă-l chemă la luptă Anteu, nu se dete înapoi (ISP.) ¶ 8 A evoca; a invoca. II. vb. refl. 1 A se numi, a avea numele: nu știu cum se chiamă asta pe romănește ¶ 2 Ⓟ A se zice: mă chem că sînt bogat, lumea zice, crede că sînt bogat; cum se chiamă, cum s’ar chema, cum s’ar zice [lat. clamare].

MULȚI CHEMAȚI, PUȚINI ALEȘI (pr.) = Nu toți care se îndeasă la treabă pot să o săvîrșească.

CHEMA, chem, vb. I. I. Tranz. 1. A spune, a striga, a comunica cuiva să vină aproape sau într-un anumit loc. 2. A pofti, a îndemna (în mod oficial) pe cineva să participe la o acțiune, la un fapt; a solicita, a apela la... ♦ (Poetic) A evoca. 3. A ordona, a impune cuiva (în mod oficial) să se prezinte într-un anumit loc. ♦ Expr. A chema la ordine = a cere, a soma să respecte anumite reguli de disciplină, liniște etc. A chema sub arme (sau sub drapel) = a) a încorpora (un contingent); b) a mobiliza armata. II. Refl. (impers.) A avea numele..., a se numi; a însemna, a se zice, a se socoti. ♦ Expr. Se cheamă că... = însemnează că..., vrea să zică. – Lat. clamare.

CLEMĂ, cleme, s. f. Dispozitiv cu ajutorul căruia se asamblează laolaltă două sau mai multe piese sau elemente, astfel încât această îmbinare să reziste la solicitări relativ mari. – Din germ. Klemme.

CHEMA, chem, vb. I. I. Tranz. 1. A spune cuiva să se apropie, a invita pe cineva (adesea rostindu-i numele sau întrebuințînd o interjecție, un gest etc.) să vină aproape (sau într-un loc anumit). Frate-meu o cheamă pe mama. STANCU, D. 313. Duduca Leona... a chemat cu dragoste prefăcută pe Colțun. SADOVEANU, N. F. 35 Într-o zi, capra cheamă iezii de pe-afară și le zice... CREANGĂ, P. 19. Mă chemi, drăguță? Iată-mă-s. ALECSANDRI, T. 263. Și strigă seara pe lună: Hai, mîndră, la apă bună! Și mă cheamă dimineața: Hai, mîndro, de-ți spală fața! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 49. ◊ Fig. Sînt suflet blestemat. Întîmplările mă cheamă unde miroase a sînge și a praf de pușcă. SADOVEANU, O. I 422. ◊ (Complinit prin «pe nume») Pleacă gura la ureche-i, blînd pe nume el o cheamă. EMINESCU, O. I 84. Atunci Ileana Simziana... le chemă pe nume. ISPIRESCU, L. 28. ◊ Refl. reciproc. (Poetic) Paseri mărunte, stropite cu felurite colori, se chemau de pe vîrfuri de nuielușe mlădioase. SADOVEANU, O. III 355. ◊ Intranz. O păsărică cu pieptul cărămiziu chemă de cîteva ori pe o ramură, cu viers subțire – apoi se mistui în desișul de alun. SADOVEANU, O. IV 486. 2. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «la») A pofti să participe la o acțiune, Ia un eveniment etc.; a solicita, a apela la..., a ruga. Ipate se trezește într-o zi cu socru-său, că vine și-l cheamă la nunta unui frate al femeii sale. CREANGĂ, P. 169. Tatăl meu... chemă pre nașu-meu Păcală, mă încredința lui și apoi muri. NEGRUZZI, S. I 247. ♦ A striga. Curînd aveți să mă plîngeți; în van aveți să mă chemați; de unde m-oi duce, nu mă mai întorc. SADOVEANU, N. F. 7. ♦ A îndemna, a mobiliza la o acțiune comună. În cinstea zilei de 1 Mai colectivul nostru de muncă a chemat la întrecere celelalte colective. ▭ Partidul cheamă pe muncitori, tehnicieni și ingineri să se preocupe necontenit de ridicarea productivității muncii și de reducerea prețului de cost. GHEORGHIU-DEJ, Î. DEM. 20. Vă chem să luptăm. Vă chem s-alipiți glasul de-al meu. Vă chem să măriți puterea de-asalt a forțelor păcii. BANUȘ, B. 110. ♦ (Poetic) A evoca. Prindeau toți a vorbi de trecutul prăpădit în negura de sînge, chemau umbrele vitejilor, și în pacea luncilor, în rumeneala flăcărilor, se închegau și luau zbor legendele străbunilor. SADOVEANU, O. I 129. 3. A ordona, a impune cuiva să se prezinte într-un anumit loc, în fața unei autorități (pentru a îndeplini o obligație). ◊ Expr. A chema în judecată = a cita în justiție. A chema la ordine = a cere să se respecte disciplina și liniștea. A chema sub arme (sau sub drapel) = a) a încorpora (un contingent); b) a mobiliza armata. 4. Fig. A scoate, a aduce. Adori Frumosul?... Nu-l căta prin nori: Învață tu de-l cheamă la lumină. TOMA, C. V. 174. II. 1. Tranz. unipers. A se numi, a avea numele... O cheamă Agripina pe nevastă-mea. STANCU, D. 257. Să știi că mă cheamă Făt-Frumos. CREANGĂ, P. 88. De-acum înainte să știi că te cheamă Harap-Alb, aista ți-i numele. CREANGĂ, P. 207. Cum te cheamă, măi copile? – Ca pe tatăl meu, Călin. EMINESCU, O. I 84. Minciună... Nu mă cheamă nici Pîrlea, nici Lăcustă... mă cheamă Pepelea. ALECSANDRI, T. 397. ◊ Refl. pas. Ce fel de vorbă-i asta, tată... la d-ta urșii se cheamă găini? CREANGĂ, P. 188. La noi, ea se cheamă... cum se va fi chemînd?... Știu desigur că în județele de munte ale Moldovei... poartă numele de ierunci. ODOBESCU, S. III 33. ◊ Refl. însă eu am bani și minte, Căci mă chem jupîn Arvinte. ALECSANDRI, T. 317. Eu mă chem acum Leonte Dianeu, sau Leonachi Dianeu. BUDAI-DELEANU, Ț. 66. 2. Refl. impers. (Familiar) A însemna, a se zice, a se socoti, a se înțelege, a considera. Ca să nu se cheme că a murit la pușcăria lor, călăii l-au trimis [pe C. Frimu] la spital. PAS, Z. IV 115. Ho, mă! ce vă este? zise Zaharia, sărind ca un vultur între dînșii. Casă de oameni de treabă se cheamă asta? CREANGĂ, A. 113. ◊ Expr. Se cheamă că... = e vorba că..., vrea să zică, doar. Apoi să-mi dați tohoarcă, opinci și căciulă, că de-acu se cheamă că vine iarna. SADOVEANU, B. 24.

CLEMĂ, cleme, s. f. (Tehn.) Piesă sau dispozitiv cu ajutorul căruia se poate fixa, lega sau prinde un obiect de alt obiect.

CHEMA, chem, vb. I. I. Tranz. 1. A spune, a striga, a comunica cuiva să vină aproape sau într-un anumit loc. 2. A pofti, a îndemna (în mod oficial) să participe la o acțiune, la un fapt; a solicita, a apela la... ♦ (Poetic) A evoca. 3. A ordona, a impune cuiva (în mod oficial) să se prezinte într-un anumit loc. ◊ Expr. A chema la ordine = a cere să se respecte disciplina și liniștea. A chema sub arme (sau sub drapel) = a) a încorpora (un contingent); b) a mobiliza armata. A chema în judecată = a cita în fața justiției. II. 1. Tranz. unipers. și refl. A se numi, a avea numele... 2. Refl. impers. (Fam.) A însemna, a se zice, a se socoti. ◊ Expr. Se cheamă că... = e vorba că..., vrea să zică. – Lat. clamare.

CLEMĂ s.f. Dispozitiv cu care se prind laolaltă două sau mai multe piese, obiecte etc. [Pl. -me. / < germ. Klemme, rus. klemma].

CLEMĂ s. f. dispozitiv cu care se prind laolaltă două sau mai multe piese, obiecte, foi de material etc. (< germ. Klemme)

A SE CHEMA mă chem intranz. A purta un nume; a se numi. /<lat. clamare

A CHEMA chem tranz. 1) A cere să vină mai aproape sau undeva (rostind numele celui poftit). 2) A impune (în mod oficial) să se prezinte într-un anumit loc. ◊ ~ la ordine a cere respectarea disciplinei. 3) (persoane, colectivități) A determina printr-o chemare (să efectueze o acțiune). ◊ ~ sub arme (sau sub drapel) a mobiliza. 4) (fapte, evenimente din trecut) A aduce în memorie; a evoca. /<lat. clamare

CLEMĂ ~e f. tehn. Dispozitiv pentru asamblarea a două sau mai multe obiecte. [G.-D. clemei] /<germ. Klemme

chemà v. 1. a face să vie cu ajutorii vocii sau prin alt semn: a chema într’a jutor; 2. a striga pe nume; 3. a cita în justiție: a fost chemat ca martor; 4. a invita: m’a chemat acasă; 5. a invoca, a revoca; 6. a avea numele de: se cheamă Ioan; 7. Mold. a se zice, a se pretinde: mă chem că sunt bogat. [Lat CLAMARE].

chem, a -á v. tr. (vrom. chĭem, d. lat. clamare; it. chiamare, pv. clamar, vfr. claimer, sp. chamar. – Chem, chemĭ, cheamă; să chem, să chemĭ, să cheme. Chĭamă e arhaizm. Cp. cu geamă, teamă, pleacă d. gem, tem, plec. V. aclam). Strig, spun saŭ fac semn să vină: a chema în ajutor. Citez: a chema în (saŭ la) judecată. Invit: a chema la masă. Invoc: a chema pe Dumnezeŭ. Evoc: a chema umbrele morților. Convoc: a chema membriĭ uneĭ societățĭ. Mă cheamă v. impers. Mă numesc: mă cheamă Aŭgúst.

chema¹ (a ~) (a striga) vb., ind. prez. 1 sg. chem, 3 cheamă; conj. prez. 1 sg. să chem, 3 să cheme; imper. 2 sg. afirm. cheamă

+chema² (a se ~) (a se numi) vb. refl., ind. prez. 3 sg. mă cheamă; conj. prez. 3 sg. să mă cheme; ger. chemându-mă

clemă (clește) s. f., g.-d. art. clemei; pl. cleme

chema (a ~) vb., ind. prez. 3 cheamă; conj. prez. 3 să cheme

clemă s. f., g.-d. art. clemei; pl. cleme

chema vb., ind. prez. 1 sg. chem, 3 sg. și pl. cheamă; conj. prez. 3 sg. și pl. cheme

clemă s. f., g.-d. art. clemei; pl. cleme

cheamă (v. chema)

chema (ind. prez. 3 sg. și 3 pl. cheamă)

chem, chiamă 3, cheme 3 conj.

chema (chem, chemat), vb. – 1. A striga. – 2. A implora, a solicita. – 3. A invite, a pofti. – 4. A cita, a convoca. – 5. A evoca, a-și aminti. – 6. A numi, a angaja, a recruta, a încorpora. 7. A conduce, a îndrepta. – 8. (Pasiv) A avea misiunea sau vocația de a face ceva, a fi născut pentru ceva. – 9. (Refl.) A se numi. – 10. A trece drept, a avea reputația de. 11. (Refl., impers.) A se zice, a se socoti. – Mr. (a)cl’em, cl’imare, megl., istr. cl’em. Lat. clamāre (Diez, I, 124; Pușcariu 353; Candrea-Dens., 329; REW 1961; DAR); cf. it. chiamare, prov., cat. clamar, v. fr. clamer, sp. llamar, port. chamar. Pentru evoluția lui a › e, cf. Densusianu, GS, II, 391 și III, 451; și Pușcariu, Dacor., V, 790. – Der. chemare, s. f. (acțiunea de a chema; apel; invitație; convocare; vocație, misiune); chemător, adj. (care cheamă, care invită; frapant); chemător, s. m. (la nunțile populare, persoană care organizează petrecerea); nechemat, adj. (care nu are vocație, inapt); rechema, vb. (a revoca un diplomat în funcție), pe baza fr. rappeler.

VIVOS VOCO, MORTUOS PLANGO, FULGURA FRANGO (lat.) chem pe cei vii, plâng pe cei morți, frâng fulgerele – Schiller, „Das Lied von der Glocke”.

a chema la castane expr. a chema un subaltern la ordin.

a chema salvarea expr. (glum., friz.) a încerca să oprească sângele dintr-o tăietură cu creion de alaun.

CHEMA vb. v. striga, țipa, urla, zbiera.

CHEMA vb. 1. a invita, a pofti. (I-a ~ să meargă la el.) 2. a convoca, a invita, (înv., în Transilv. și Ban.) a conchema. (I-a ~ la poliție.) 3. v. solicita. 4. v. provoca. 5. v. cita. 6. v. acționa. 7. v. evoca. 8. v. supranumi. 9. a se numi, (înv. și pop.) a striga, (pop.) a-i spune, a-i zice, (înv.) a se porecli. (- Cum te ~? – Gheorghe!) 10. a se numi, a se spune, a se zice, (înv.) a se pomeni. (Cum se ~ pe la voi această floare?)

chema vb. v. STRIGA. ȚIPA. URLA. ZBIERA.

CHEMA vb. 1. a invita, a pofti. (I-a ~ să meargă la el.) 2. a convoca, a invita, (înv., în Transilv. și Ban.) a conchema. (I-a ~ la direcție, la miliție etc.) 3. a solicita. (Îl ~ la o acțiune de amploare.) 4. a invita, a provoca, (înv.) a provocarisi. (Îl ~ la luptă.) 5. (JUR.) a cita, a invita, (înv., în Transilv.) a soroci. (L-a ~ în fața instanței.) 6. (JUR.) a acționa. (L-a ~ în judecată.) 7. a evoca, a reaminti, a rechema, a redeștepta. (~ ceva în memorie.) 8. a boteza, a denumi, a intitula, a numi, a porecli, a spune, a supranumi, (înv. și reg.) a număra, (înv.) a grăi, a nomina, a numeni, a titlui. (Pentru vitejia lui l-au ~ „Bravul”.) 9. a se numi, (înv. și pop.) a striga, (pop.) a-i spune, a-i zice, (înv.) a se porecli. (- Cum te ~? – Gheorghe!) 10. a se numi, a se spune, a se zice, (înv.) a se pomeni. (Cum se ~ pe la voi această floare?)

A chema ≠ a alunga

Mulți chemați, puțini aleși – cuvinte din evanghelia lui Matei (c. XX, v. 16 și c. XXII, v. 14). Se referă la viața de apoi și la paradisul rezervat unui număr foarte mic dintre cei ce candidează la el. Poporul a preluat expresia, dar găsind că aplicarea ei la „viața de dincolo de mormînt” e prea tardivă și foarte ipotetică, s-a grăbit să-i lepede straiul religios și s-o aplice în viața cea de toate zilele, unde uneori se înghesuie mulți la un concurs, la o numire, la o alegere, la o distincție etc., dar nu sînt găsiți merituoși și vrednici decît foarte puțini. Alteori, numeroși sînt cei ce se prezintă la o lucrare, la o expediție, la o campanie pe care o socotesc ușoară, dar cînd se ivesc dificultățile, atunci rămîn numai cei cu adevărat de ispravă. Iarăși: mulți chemați, puțini aleși... Se întrebuințează mai rar și versiunea latină: mulți sunt vocati, pauci vero electi. BIB.

CHEMA vb. (Trans. SV) A striga. Cu glasul mieu cătră Domnul chemai. PS. SEC. XVIII, 57^v. Etimologie: lat. clamare.