4 intrări

32 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CLĂTÍT2, -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti.

CLĂTÍT1 s. n. Clătire. – V. clăti.

CLĂTÍT1 s. n. Clătire. – V. clăti.

clătit1 sn [At: CORESI, EV. 142/16 / Pl: ~uri / E: clăti] 1 (Înv; pbl) Atingere. 2 (Înv) Mișcare. 3 Clătire (8).

clătit2, ~ă [At: N. COSTIN, ap. DDRF / Pl: ~iți, ~e / E: clăti] 1 a (Înv) Clintit2. 2 a (Înv) Mișcat2. 3 a (Înv; îs) ~ de (sau la) minte Nebun. 4 a (Înv) Tulburat2. 5 a Limpezit2. 6 sf Plăcintă constând dintr-o foaie de aluat prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, brânză etc. și rulată.

CLĂTÍT2, -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Un fel de plăcintă subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti.

CLĂTÍT1 s. n. Clătire. Clătitul rufelor.

CLĂTÍT2, -Ă, clătiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Tulburat, atins sufletește. [Mihai], clătit prin pierderea artileriei sale... se duse în grabă la centru. BĂLCESCU, O. II 332.

clătit n. 1. lucrarea de a clăti; 2. rezultatul clătirii vaselor.

CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti.

clătí [At: PSALT. SCH. 360 / Pzi: ~tésc / E: vsl клатити] 1-2 vtr (Îvr) A (se) clinti. 3 vt (înv; îe) A nu se ~ nici un fir (de păr) din capul cuiva A rămâne neatins. 4 vr (Înv; d. ființe) A se mișca. 5-6 vir (Înv) A pomi. 7 vr (Înv) A emigra. 8 vr (Înv; d. părțile trupului) A tremura. 9 vr (Înv; d. gene) A se bate. 10-11 vtr (Înv) A (se) clătina (2-3). 12 vt (Înv; îe) A ~ capul A da din cap. 13 vt (Înv; d. câini; îe) A ~ coada A da din coadă. 14 vr (Înv; d. inimă) A bate. 15 vr (Înv; d. apă, valuri) A se mișca violent. 16 vr (Înv; d. apă, valuri) A se izbi (de ceva). 17-18 vtr (D. rufe, vase etc.) A (se) limpezi, după spălare, în apă curată Si: (reg) a clătări. 19-20 vtr (D. față, gură etc.) A (se) curăța cu apă curată. 21-22 vtr (Înv; cu indicarea băuturii) A (se) bea puțin (după ce a mișcat băutura prin gură). 23 vr (Înv) A șovăi. 24-25 vtr (Înv) A (se) modifica. 26 vt (Îvr) A examina. 27 vt (Înv) A zdruncina. 28 vr (Înv) A fi impresionat.

CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti.

CLĂTÍ1, clătesc, vb. IV. Tranz. A curăți spălînd ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată. Pînă ce nu-și clăti mînile cu apă și le șterse de poala unsuroasă a cămeșii... aproape nici nu se uită la mine. HOGAȘ, M. N. 191. Cozile acestea... le-au clătit puțin în apă și-apoi le-au pus în zamă, la foc, să fiarbă. SBIERA, P. 14. Spală-mi, maică, cămășuța Și mi-o clătește la vale, Să-mi treacă de dor, de jale. BIBICESCU, P. P. 127. Unele pînze-nălbea, În gîrlă Că le spăla, În fîntînă Le clătea. TEODORESCU, P. P. 562. ◊ A-și clăti gura (refl. a se clăti în gură) = a-și spăla gura. Dimineața, cînd mă scol, Cu pelin pe ochi mă spăl: Iau în gură, mă clătesc, Dar mai rău mă amărăsc. TEODORESCU, P. P. 352.

CLĂTÍ2, clătesc, vb. IV. Tranz. (învechit, astăzi regional și arhaizant) 1. A clătina (1). Cîte-un plop cu coajă cenușie abia își clătea rămurelele subțiri și-și tremura bănuții frunzelor, care luceau în două ape. SADOVEANU, O. III 364. Muierea se sculă des-de-dimineață și, clătind pe nărodul din pat, îi zice: Dar scoală... RETEGANUL, P. I 1. Ca un vînt ce clătește Pădurea cînd ploaia sosește, Așa din adîncuri de zare Un vuiet prin noapte răsare. COȘBUC, P. II 30. Zilele ca iarna de friguroase-mi fură, Copaci din miezul iernii ce vinturi îi clătesc. ALEXANDRESCU, P. 24, D-așa-i, doamne-ntre străini, Ca mlădița între spini; Suflă vîntul ș-o clătește, De toți spinii mi-o lovește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 195. ◊ Fig. Rîul înapoi se trage... munții vîrful își clătesc. ALEXANDRESCU, P. 132. ◊ Expr. A clăti capul (sau, intranz., din cap) = a clătina din cap, v. clătina. Domnul Cristea a clătit din cap cu îndoială. SADOVEANU, M. C. 37. Cu drept cuvînt cetitorul va fi clătit din cap și va fi întrebatprin mintea cărui muritori treceau aceste idei? EMINESCU, N. 33. Bătrîna a ieșit clătind din cap. NEGRUZZI, S. I 27. Refl. Pe Gruia că-l punea Tot în fiere Pînă-n șele, Tot în lanț Pînă-n grumazi. Da el numai se clătea, Toate fierele pocnea. BIBICESCU, P. P. 296. ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare (violentă), a se izbi. Numai rîul acuma, numai apele, cînd se clătesc, răspund cu vuiet la gemetele mele. ODOBESCU, S. III 207. Piatra-n Dunăre cădea, Apa-n două se făcea, Valurile se clătea, Trei ceasuri borborosea. TEODORESCU, P. P. 569. 2. A zgudui, a cutremura. Pămîntul îl clătește războinicescul tunet! Zgomot de taberi, șoapte, trece, vîjie-un glas. ALEXANDRESCU, P. 27. Refl. Trîntește Fiul-Oii pe Sfarmă-Piatră, dar îl trîntește cum e data, de s-a clătit pămîntul sub el. RETEGANUL, P. III 61. La acea valmă năprasnică de vaiete și blesteme se clăti încăperea din temelie și grinzile se porniră din locul lor. DELAVRANCEA, S. 95. Stinci în temelie clătindu-se vedem. EMINESCU, O. I 94. Tot palatul s-a clătit pîn’la pămînt. PANN, P. V. II 12. ◊ Fig. Și s-a-ntîmplat o dragoste mare, De s-au clătit temeliile locului. DEȘLIU, G. 31. A lumii temelie se mișcă, se clătește, Vechile-i instituții se șterg, s-au ruginit. ALEXANDRESCU, P. 78. ♦ Refl. A se zdruncina. Această prietenie nu s-a clătit prin năvălirea de curînd a tătarilor. BĂLCESCU, O. II 144. 3. A clătina (3). Își clăti tabăra cu multă greutate din pricina drumurilor noroioase. BĂLCESCU, O. II 104. Am un pește... Patru boi abia-l clătește (Plugul). GOROVEI, C. 300 ◊ Refl. [Armata] se clăti de acolo și... merse de tăbărî într-o cîmpie mare. BĂLCESCU, O. II 106. (Expr.) A nu se clăti nu fir de păr din capul cuiva = a nu se primejdui cu nimic viața cuiva. Un fir de păr nu se va clăti din capul înălțimii-tale. NEGRUZZI, S. I 141.

A CLĂTÍ1 ~ésc tranz. (rufe, veselă etc.) A spăla ușor într-o ultimă apă curată; a trece printr-o apă curată. /<sl. klatiti

A CLĂTÍ2 ~ésc tranz. înv. pop. A face să se clătească. /<sl. klatiti

A SE CLĂTÍ mă ~ésc intranz. înv. 1) pop. A se mișca ușor dintr-o parte în alta; a se clătina; a se legăna. 2) (despre ape, valuri) A se lovi cu putere; a se izbi. /<sl. klatiti

clătì v. 1. a sgudui, a clătina: a lumii temelie se mișcă, se clătește GR. AL.; 2. a mișca din loc, a strămuta: își clăti tabăra cu multă greutate BĂLC. 3. (sens obișnuit astăzi) a curăți spălând și frecând: a clăti sticla, paharele, gura; 4. a limpezi rufele în cea din urmă apă. [Slav. KLATITl].

clătésc v. tr. (vsl. klatiti, a clătina, a izbi; sîrb. klátiti se, a se clătina; bg. klatĭy, clatin. E rudă cu hîltîcîĭ). Vechĭ. Clatin, zguduĭ: a clăti temeliile caseĭ. Pornesc, strămut: a clăti tabăra. Azĭ. Curăț agitînd apa: a clăti paharele, gura. Spăl în ultima apă (rufele). V. refl. Vechĭ. Mă clatin, mă bat: i s’a clătit ochĭu.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

clăti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătesc, imperf. 3 sg. clătea; conj. prez. 3 să clătească

clătí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 sg. și pl. clăteáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CLĂTIT s. clătire, limpezire, limpezit. (~ rufelor.)

CLĂTÍ vb. a limpezi, (reg.) a clătări, (prin sudul Transilv.) a stropoli. (~ rufele.)

CLĂTÍ vb. v. balansa, clătina, clinti, cutremura, deplasa, izbi, legăna, lovi, migra, mișca, muta, oscila, pendula, pleca, porni, scutura, urni, zdruncina, zgâlțâi, zgudui.

CLĂTI vb. a limpezi, (reg.) a clătări, (prin sudul Transilv.) a stropoli. (~ rufele.)

clăti vb. v. BALANSA. CLĂTINA. CLINTI. CUTREMURA. DEPLASA. IZBI. LEGĂNA. LOVI. MIGRA. MIȘCA. MUTA. OSCILA. PENDULA. PLECA. PORNI. SCUTURA. URNI. ZDRUNCINA. ZGÎLȚÎI. ZGUDUI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

clătí (clătésc, clătít), vb. 1. A mișca, a clătina, a deplasa. – 2. A pune în mișcare. – 3. A scutura, a agita. – 4. A tulbura, a întoarce pe dos, a perturba. – 5. A mișca, a agita. – 6. A face să șovăie, a amenința. – 7. (Refl.) A decădea, a se ruina. – 8. A se impresiona, a se înduioșa, a se emoționa. – 9. A curăța rufe, vase, spălîndu-le ușor cu apă, a le limpezi. Sl. klatiti „a scutura” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 60; Miklosich, Lexicon, 288); cf. bg. klatjă, ceh. klátiti, pol. klócić. Sec. XV. Cu toate aceste sensuri, în afară de ultimul, este puțin înv., și în general este înlocuit prin a clătina.Der. clăteală, s. f. (limpezire, clătit); clătită, s. f. (un fel de plăcintă subțire, umplută și rulată); clătitură, s. f. (înv., scuturătură, zgîlțîială; limpezire, clătit); clătitor, adj. (care scutură); clătări, vb. cu aceleași sensuri ca clăti, cu o nuanță iterativă sau durativă; clătina, vb. cu aceleași sensuri (în ciuda diferenței stabilite de DAR între aceste vb., se poate afirma doar că clătări apare mai curînd a fi propriu rom. occidentale, și clătina rom. orientale, acesta din urmă tinzînd să-l elimine pe primul; la clătina lipsește sensul de „a limpezi rufele”, pentru care se conservă în aria sa forma primitivă clăti); clătinător, adj. (care se clatină, care se răscolește); clătinătură, s. f. (scuturătură); clătinătoare, s. f. (scrînciob).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

clătí, clătesc, vb. tranz., refl. – (înv.) 1. A (se) mișca, a clătina: „De-ai arde, lume, cu foc / Nici nu m-aș clăti din loc” (Papahagi, 184); „N-o putut clăti sania” (Grai rom., 2000; Biserica Albă). 2. (ref. la rufe) A limpezi. – Din sl. klatiti „a scutura” (Miklosich, Cihac cf. DER; Scriban, Șăineanu, DEX, MDA).

clătí, clătesc, vb. tranz., refl. – A (se) mișca: „De-aude codru clătind / Da’ dă-i, frate, să fugim” (Papahagi, 183); „De-ai arde, lume, cu foc / Nici nu m-aș clăti din loc” (Papahagi, 184). – Din sl. klatiti „a scutura” (Miklosich, Cihac cf. DER).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-și clăti ochii expr. a privi / a se uita la ceva plăcut.

Intrare: clătit (adj.)
clătit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clătit
  • clătitul
  • clătitu‑
  • clăti
  • clătita
plural
  • clătiți
  • clătiții
  • clătite
  • clătitele
genitiv-dativ singular
  • clătit
  • clătitului
  • clătite
  • clătitei
plural
  • clătiți
  • clătiților
  • clătite
  • clătitelor
vocativ singular
plural
Intrare: clătit (clătire)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clătit
  • clătitul
  • clătitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • clătit
  • clătitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: clăti (clătina)
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • clăti
  • clătire
  • clătit
  • clătitu‑
  • clătind
  • clătindu‑
singular plural
  • clătește
  • clătiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • clătesc
(să)
  • clătesc
  • clăteam
  • clătii
  • clătisem
a II-a (tu)
  • clătești
(să)
  • clătești
  • clăteai
  • clătiși
  • clătiseși
a III-a (el, ea)
  • clătește
(să)
  • clătească
  • clătea
  • clăti
  • clătise
plural I (noi)
  • clătim
(să)
  • clătim
  • clăteam
  • clătirăm
  • clătiserăm
  • clătisem
a II-a (voi)
  • clătiți
(să)
  • clătiți
  • clăteați
  • clătirăți
  • clătiserăți
  • clătiseți
a III-a (ei, ele)
  • clătesc
(să)
  • clătească
  • clăteau
  • clăti
  • clătiseră
Intrare: clăti (curăța)
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • clăti
  • clătire
  • clătit
  • clătitu‑
  • clătind
  • clătindu‑
singular plural
  • clătește
  • clătiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • clătesc
(să)
  • clătesc
  • clăteam
  • clătii
  • clătisem
a II-a (tu)
  • clătești
(să)
  • clătești
  • clăteai
  • clătiși
  • clătiseși
a III-a (el, ea)
  • clătește
(să)
  • clătească
  • clătea
  • clăti
  • clătise
plural I (noi)
  • clătim
(să)
  • clătim
  • clăteam
  • clătirăm
  • clătiserăm
  • clătisem
a II-a (voi)
  • clătiți
(să)
  • clătiți
  • clăteați
  • clătirăți
  • clătiserăți
  • clătiseți
a III-a (ei, ele)
  • clătesc
(să)
  • clătească
  • clăteau
  • clăti
  • clătiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

clătit, clătiadjectiv

  • 1. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. DEX '09
  • 2. învechit arhaizant Atins sufletește. DLRLC
    sinonime: tulburat
    • format_quote [Mihai], clătit prin pierderea artileriei sale... se duse în grabă la centru. BĂLCESCU, O. II 332. DLRLC
etimologie:
  • vezi clăti DEX '09 DEX '98 NODEX

clătitsubstantiv neutru

etimologie:
  • vezi clăti DEX '09 DEX '98

clăti, clătescverb

învechit popular
  • 1. tranzitiv A clătina. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cîte-un plop cu coajă cenușie abia își clătea rămurelele subțiri și-și tremura bănuții frunzelor, care luceau în două ape. SADOVEANU, O. III 364. DLRLC
    • format_quote Muierea se sculă des-de-dimineață și, clătind pe nărodul din pat, îi zice: Dar scoală... RETEGANUL, P. I 1. DLRLC
    • format_quote Ca un vînt ce clătește Pădurea cînd ploaia sosește, Așa din adîncuri de zare Un vuiet prin noapte răsare. COȘBUC, P. II 30. DLRLC
    • format_quote Zilele ca iarna de friguroase-mi fură, Copaci din miezul iernii ce vînturi îi clătesc. ALEXANDRESCU, P. 24, DLRLC
    • format_quote D-așa-i, doamne-ntre străini, Ca mlădița între spini; Suflă vîntul ș-o clătește, De toți spinii mi-o lovește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 195. DLRLC
    • format_quote figurat Rîul înapoi se trage... munții vîrful își clătesc. ALEXANDRESCU, P. 132. DLRLC
    • format_quote reflexiv Pe Gruia că-l punea Tot în fiere Pînă-n șele, Tot în lanț Pînă-n grumazi. Da el numai se clătea, Toate fierele pocnea. BIBICESCU, P. P. 296. DLRLC
    • 1.1. reflexiv (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: izbi
      • format_quote Numai rîul acuma, numai apele, cînd se clătesc, răspund cu vuiet la gemetele mele. ODOBESCU, S. III 207. DLRLC
      • format_quote Piatra-n Dunăre cădea, Apa-n două se făcea, Valurile se clătea, Trei ceasuri borborosea. TEODORESCU, P. P. 569. DLRLC
    • chat_bubble A clăti capul (sau, intranzitiv, din cap) = a clătina din cap. DLRLC
      • format_quote Domnul Cristea a clătit din cap cu îndoială. SADOVEANU, M. C. 37. DLRLC
      • format_quote Cu drept cuvînt cetitorul va fi clătit din cap și va fi întrebat – prin mintea cărui muritori treceau aceste idei? EMINESCU, N. 33. DLRLC
      • format_quote Bătrîna a ieșit clătind din cap. NEGRUZZI, S. I 27. DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pămîntul îl clătește războinicescul tunet! Zgomot de taberi, șoapte, trece, vîjie-un glas. ALEXANDRESCU, P. 27. DLRLC
    • format_quote Trîntește Fiul-Oii pe Sfarmă-Piatră, dar îl trîntește cum e data, de s-a clătit pămîntul sub el. RETEGANUL, P. III 61. DLRLC
    • format_quote La acea valmă năprasnică de vaiete și blesteme se clăti încăperea din temelie și grinzile se porniră din locul lor. DELAVRANCEA, S. 95. DLRLC
    • format_quote Stînci în temelie clătindu-se vedem. EMINESCU, O. I 94. DLRLC
    • format_quote Tot palatul s-a clătit pîn’la pămînt. PANN, P. V. II 12. DLRLC
    • format_quote figurat Și s-a-ntîmplat o dragoste mare, De s-au clătit temeliile locului. DEȘLIU, G. 31. DLRLC
    • format_quote figurat A lumii temelie se mișcă, se clătește, Vechile-i instituții se șterg, s-au ruginit. ALEXANDRESCU, P. 78. DLRLC
    • format_quote Această prietenie nu s-a clătit prin năvălirea de curînd a tătarilor. BĂLCESCU, O. II 144. DLRLC
  • 3. tranzitiv reflexiv A (se) clătina. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: clătina
    • format_quote Își clăti tabăra cu multă greutate din pricina drumurilor noroioase. BĂLCESCU, O. II 104. DLRLC
    • format_quote Am un pește... Patru boi abia-l clătește (Plugul). GOROVEI, C. 300. DLRLC
    • format_quote [Armata] se clăti de acolo și... merse de tăbărî într-o cîmpie mare. BĂLCESCU, O. II 106. DLRLC
    • chat_bubble A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Un fir de păr nu se va clăti din capul înălțimii-tale. NEGRUZZI, S. I 141. DLRLC
etimologie:

clăti, clătescverb

  • 1. tranzitiv A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pînă ce nu-și clăti mînile cu apă și le șterse de poala unsuroasă a cămeșii... aproape nici nu se uită la mine. HOGAȘ, M. N. 191. DLRLC
    • format_quote Cozile acestea... le-au clătit puțin în apă și-apoi le-au pus în zamă, la foc, să fiarbă. SBIERA, P. 14. DLRLC
    • format_quote Spală-mi, maică, cămășuța Și mi-o clătește la vale, Să-mi treacă de dor, de jale. BIBICESCU, P. P. 127. DLRLC
    • format_quote Unele pînze-nălbea, În gîrlă Că le spăla, În fîntînă Le clătea. TEODORESCU, P. P. 562. DLRLC
    • 1.1. reflexiv A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Dimineața, cînd mă scol, Cu pelin pe ochi mă spăl: Iau în gură, mă clătesc, Dar mai rău mă amărăsc. TEODORESCU, P. P. 352. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.