2 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

clăpăugí vr [At: CAMILAR, N. II, 322 / Pzi: ~ugésc / E: clăpăug] (D. urechi) A se lăsa în jos.

CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug.

CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-] – Din clăpăug.

CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile animalelor) A se lăsa în jos, a se blegi, a se pleoști. Pîntecele i se subție [calului], urechile i se clăpăugiră. CAMILAR, N. II 322.

!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă

clăpăugí vb. (sil. -pă-u-), ind. prez. 3 sg. clăpăugéște, imperf. 3 sg. clăpăugeá; conj. prez. 3 sg. și pl. clăpăugeáscă

CLĂPĂUGÍ vb. v. blegi, pleoști.

A SE CLĂPĂUGÍ se ~éște intranz. (despre urechi) A se lăsa în jos (din cauza mărimilor lor); a se pleoști. [Sil. -pă-u-] /Din clăpăug

clăpăúg, ~ă [At: CREANGĂ, GL. / V: căplăúg, cleapaúg, tăplăúg / Pl: ~úgi, ~úge / E: ucr клaпoyхий] 1-2 smf a (Persoană) care are urechi mari. 3-4 a (D. ureche) Mare și proeminentă (sau atâmândă). 5 smf Animal cu urechi mari (și atâmânde). 6 smf (D. oameni; prt) Prostănac.

clépeș, ~ă a [At: Dr. V, 175 / Pl: ~i, ~e / E: clep + -eș] (Reg) Clăpăug.

CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și atârnând în jos; pleoștit; (despre oameni și animale) care are asemenea urechi. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Din ucr. klapo-uchyj.

CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și atârnând în jos; pleoștit; (despre oameni și animale) care are asemenea urechi. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Din ucr. klapo-uchyj.

CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -e, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și animalelor) Mare și aplecat în jos. V. bleg. Zării capete roșcate [de cai], urechi ciulite, allele căzute, clăpăuge. CAMILAR, N. I 29. I-a ieșit ș-acolo nainte Agripina, și-ndărătul ei un om slab și bleg, cu urechile clăpăuge. SADOVEANU, O. III 630. Omul acela era ceva de spăriet: avea niște urechi clăpăuge și niște buzoaie groase și dăbălăzate. CREANGĂ, P. 239. ◊ (Prin analogie) Am rîs și eu ca o cizmă cu urechi clăpăuge, dar să știi că ai dreptate. SADOVEANU, P. M. 177. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac, bleg. Strigase... cu hazul lui de flăcău clăpăug: Fraților, am venit. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 60. – Variantă: căplăúg, -ă (CONTEMPORANUL, VIII 289) adj.

clăpăúg adj. m., pl. clăpăúgi; f. clăpăúgă, pl. clăpăúge

clăpăúg adj. m., pl. clăpăúgi; f. sg. clăpăúgă, pl. clăpăúge

CLĂPĂÚG adj. atârnat, bleg, blegit, lăsat, pleoștit, (pop.) blegoșat, (prin Olt.) bleonc, (Mold. și Transilv.) dăbălăzat, (prin Transilv.) plecozat, (fam.) bleojdit. (Cu urechile ~.)

clăpăúg (clăpăúgă), adj. – Care are urechile mari și căzute. Pol., rut. klapauchy, din germ. klappohrig (Cihac, II, 60; Loewe 24).

CLĂPĂÚG ~gă (~gi, ~ge) 1) (despre animale) Care are urechi mari și lăsate în jos; urecheat. 2) (despre urechi) Care sunt mari și atârnă în jos. 3) fig. (despre oameni) Care vădește lipsă de inteligență și de caracter; prostănac. [Sil. -pă-ug] /<ucr. klapo-uchy

clăpăug a. Mold. 1. cu urechile aplecate (despre mascuri și câini); 2. (ironic) despre om: avea niște urechi clăpăuge CR. [Slovean KLAPOUH (din klapati, a lăsa jos, și uho, ureche)].

căplăúg (nord) și clăpăúg (sud), adj. (rus. kaploúhiĭ, [úho, ureche]; rut. klapoúhiĭ, bg. klepouh, sîrb. klapouh, klempav, klompav. V. clămpănesc). Cu urechile blegĭ (plecate în jos): porc, cîne [!], Jidan clăpăug. Bleg, care cade în jos: urechĭ clăpăuge (Sadov. VR. 1911,1,15, și Cr.). V. flenc.

Intrare: clăpăug
clăpăug adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular clăpăug clăpăugul clăpău clăpăuga
plural clăpăugi clăpăugii clăpăuge clăpăugele
genitiv-dativ singular clăpăug clăpăugului clăpăuge clăpăugei
plural clăpăugi clăpăugilor clăpăuge clăpăugelor
vocativ singular
plural
Intrare: clăpăugi
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) clăpăugi clăpăugire clăpăugit clăpăugind singular plural
clăpăugește clăpăugiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) clăpăugesc (să) clăpăugesc clăpăugeam clăpăugii clăpăugisem
a II-a (tu) clăpăugești (să) clăpăugești clăpăugeai clăpăugiși clăpăugiseși
a III-a (el, ea) clăpăugește (să) clăpăugească clăpăugea clăpăugi clăpăugise
plural I (noi) clăpăugim (să) clăpăugim clăpăugeam clăpăugirăm clăpăugiserăm, clăpăugisem*
a II-a (voi) clăpăugiți (să) clăpăugiți clăpăugeați clăpăugirăți clăpăugiserăți, clăpăugiseți*
a III-a (ei, ele) clăpăugesc (să) clăpăugească clăpăugeau clăpăugi clăpăugiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)