4 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciuruíre1 sf [At: DA ms / V: ~răí~1, ciorăíre, cioroíre1 / Pl: ~iri / E: ciurui1] 1 Cernere cu ciurul Si: ciuruit1 (1). 2 (Nob) Examinare cu atenție Si: ciuruit1 (2). 3 Găurire în mai multe locuri Si: ciuruit1 (3). 4 (Fig) Omorâre prin producerea a numeroase răni (mai ales provocate de gloanțe) Si: ciuruit1 (4). 5 (Ban) Cârpire a ciorapilor Si: ciuruit1 (5). 6 Curgere (ca prin ciur) Si: ciuruit1 (6).

ciuruíre2 sf [At: GORJAN, H. II, 60 / V: ~răí~2, ciorăíre2, cioroíre2 / Pl: ~iri / E: ciurui2] Susur.

CIURUÍRE1, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a (se) ciurui1 și rezultatul ei. – V. ciurui1.

CIURUÍRE1, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a (se) ciurui1 și rezultatul ei. – V. ciurui1.

CIURUÍRE2, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a ciurui2 și rezultatul ei. – V. ciurui2.

CIURUÍRE2, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a ciurui2 și rezultatul ei. – V. ciurui2.

CIURUÍRE, ciuntiri, s. f. Acțiunea de a ciurui2 și (mai ales) zgomotul produs. Malurile pîrăului prin preajma căruia ne strecuram erau pline de verdeață bogată; ici-colo sălcii cu frunzele pălite atîrnau nemișcate deasupra ciuruirilor de unde. SADOVEANU, O. VI 9. Din toate părțile îți lua auzul ciuntirea apelor de prin izvoară limpezi ca cristalul. GORJAN, H. II 60.

ciorăíre2 sf vz ciuruire

ciurui2 vi [At: LB / V: ~răi2, ciorăi2, cioroi2, giurui / Pzi: ~esc, ciurui / E: ciur2] (Înv) A susura.

ciurui1 [At: I. IONESCU, C. 122/14 / V: (Ban) ~răi1, ciorăi1 / Pzi: ~esc, ciurui / E: ciur1] 1-2 vtr A (se) cerne cu ciurul. 3 vt (Fig; nob) A examina cu atenție. 4-5 vtr A (se) găuri în mai multe locuri. 6 vt (Fig) A omorî, făcând numeroase răni (mai ales de glonț). 7 vt (Înv) A cârpi ciorapi. 8 vi (D. lichide) A curge ca prin ciur. corectată

ciurui3 vt [At: ALRM II/I h. 279 / Pzi: ~esc, cirui[1] / E: nct] (Reg) A unge un perete cu pământ.

  1. Neconcordanță de rădăcină. Probabil ciurui. — Ladislau Strifler

CIURUÍ2, pers. 3 ciúruie, vb. IV. Intranz. (Despre apă sau alte lichide) A curge șiroind și producând un zgomot caracteristic. – Formație onomatopeică.

CIURUÍ2, pers. 3 ciúruie, vb. IV. Intranz. (Despre apă sau alte lichide) A curge șiroind și producând un zgomot caracteristic. – Formație onomatopeică.

CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui.

CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui.

CIORĂÍ vb. IV v. ciurui2.

CIURUÍ1, ciuruiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la cereale sau la alte semințe) A trece sau a da prin ciur, a cerne cu ciurul. Cărăușii descărcau griul și unii dintre muncitori îl vînturau cu lopețile, alții îl ciuruiau în ciururi de sîrmă. DUNĂREANU, N. 27. ◊ (Cu privire la nisip sau la pietriș) Piatră c-alegea Și mi-o ciuruia: Mărunta cădea, Marea, rămînea. TEODORESCU, P. P. 38. 2. A găuri în multe locuri, a face ciur. O incursie nemțească îl ciuntise în schije de granată. POPA, V. 340. Ardă-l focu gherghef!... Mi-am ciuruit degitile cu acu. ALECSANDRI, T. I 335. Șoim vestit este Vîlcan, Suflet dres și trup vrăjit, Nici de paloșe Rănit, Nici de gloanțe Ciuruit. TEODORESCU, P.P. 554. ◊ Fig. Trec corbii... Pe cerul ciuruit de ploi. LESNEA, I. 71. Chipul lui stă alb, rece și liniștit., ca și luna, ce se dezvelește toată dintr-un nor și pare că încremenește, rotundă și frumoasă, în creștetul bolții ciuruite de stele. VLAHUȚĂ, O. A. 163.

CIURUÍ2, pers. 3 ciuruie, vb. IV. Intranz. (Despre apă) A curge șiroind și producînd un zgomot caracteristic. Dădui peste Zgribincea și Huțan, cu apa ciuntind de pe dînșii, stînd jos, la umbră, pe marginea potecii și legîndu-și opincile desfăcute. HOGAȘ, M. N. 224. Apa ciuruia din țeve aurite și o lua cu năstrape și cu căușe de aur. ISPIRESCU, L. 38. – Variantă: ciorăí (EMINESCU, N. 5) vb. IV.

A SE CIURUÍ se ciúruie intranz. A se găuri în mai multe locuri. Sacul s-a ciuruit. /ciur + suf. ~ui

A CIURUÍ ~iésc 1. tranz. 1) A trece prin ciur (pentru a curăța sau a sorta); a cerne cu ciurul. ~ secara. 2) A face să se ciuruiască. 2. intranz. (despre lichide) A curge ca prin ciur, făcând un zgomot ușor și continuu. /ciur + suf. ~ui

ciuruì v. a curge țișnind: apa ciuruia din țeve aurite ISP. [Din ciur! ciur! int. care imită țișnitul apei curgătoare].

arată toate definițiile

Intrare: ciuruire (curgere)
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciuruire
  • ciuruirea
plural
  • ciuruiri
  • ciuruirile
genitiv-dativ singular
  • ciuruiri
  • ciuruirii
plural
  • ciuruiri
  • ciuruirilor
vocativ singular
plural
Intrare: ciuruire (găurire, cernere)
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciuruire
  • ciuruirea
plural
  • ciuruiri
  • ciuruirile
genitiv-dativ singular
  • ciuruiri
  • ciuruirii
plural
  • ciuruiri
  • ciuruirilor
vocativ singular
plural
Intrare: ciurui (curge)
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciurui
  • ciuruire
  • ciuruit
  • ciuruitu‑
  • ciuruind
  • ciuruindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • ciuruie
(să)
  • ciuruie
  • ciuruia
  • ciurui
  • ciuruise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • ciuruie
(să)
  • ciuruie
  • ciuruiau
  • ciurui
  • ciuruiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciorăi
  • ciorăire
  • ciorăit
  • ciorăitu‑
  • ciorăind
  • ciorăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • ciorăie
(să)
  • ciorăie
  • ciorăia
  • ciorăi
  • ciorăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • ciorăie
(să)
  • ciorăie
  • ciorăiau
  • ciorăi
  • ciorăiseră
Intrare: ciurui (găuri, cerne)
ciurui2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciurui
  • ciuruire
  • ciuruit
  • ciuruitu‑
  • ciuruind
  • ciuruindu‑
singular plural
  • ciuruiește
  • ciuruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciuruiesc
(să)
  • ciuruiesc
  • ciuruiam
  • ciuruii
  • ciuruisem
a II-a (tu)
  • ciuruiești
(să)
  • ciuruiești
  • ciuruiai
  • ciuruiși
  • ciuruiseși
a III-a (el, ea)
  • ciuruiește
(să)
  • ciuruiască
  • ciuruia
  • ciurui
  • ciuruise
plural I (noi)
  • ciuruim
(să)
  • ciuruim
  • ciuruiam
  • ciuruirăm
  • ciuruiserăm
  • ciuruisem
a II-a (voi)
  • ciuruiți
(să)
  • ciuruiți
  • ciuruiați
  • ciuruirăți
  • ciuruiserăți
  • ciuruiseți
a III-a (ei, ele)
  • ciuruiesc
(să)
  • ciuruiască
  • ciuruiau
  • ciurui
  • ciuruiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciurui
  • ciuruire
  • ciuruit
  • ciuruitu‑
  • ciuruind
  • ciuruindu‑
singular plural
  • ciuruie
  • ciuruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciurui
(să)
  • ciurui
  • ciuruiam
  • ciuruii
  • ciuruisem
a II-a (tu)
  • ciurui
(să)
  • ciurui
  • ciuruiai
  • ciuruiși
  • ciuruiseși
a III-a (el, ea)
  • ciuruie
(să)
  • ciuruie
  • ciuruia
  • ciurui
  • ciuruise
plural I (noi)
  • ciuruim
(să)
  • ciuruim
  • ciuruiam
  • ciuruirăm
  • ciuruiserăm
  • ciuruisem
a II-a (voi)
  • ciuruiți
(să)
  • ciuruiți
  • ciuruiați
  • ciuruirăți
  • ciuruiserăți
  • ciuruiseți
a III-a (ei, ele)
  • ciuruie
(să)
  • ciuruie
  • ciuruiau
  • ciurui
  • ciuruiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • giurui
  • giuruire
  • giuruit
  • giuruitu‑
  • giuruind
  • giuruindu‑
singular plural
  • giuruiește
  • giuruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • giuruiesc
(să)
  • giuruiesc
  • giuruiam
  • giuruii
  • giuruisem
a II-a (tu)
  • giuruiești
(să)
  • giuruiești
  • giuruiai
  • giuruiși
  • giuruiseși
a III-a (el, ea)
  • giuruiește
(să)
  • giuruiască
  • giuruia
  • giurui
  • giuruise
plural I (noi)
  • giuruim
(să)
  • giuruim
  • giuruiam
  • giuruirăm
  • giuruiserăm
  • giuruisem
a II-a (voi)
  • giuruiți
(să)
  • giuruiți
  • giuruiați
  • giuruirăți
  • giuruiserăți
  • giuruiseți
a III-a (ei, ele)
  • giuruiesc
(să)
  • giuruiască
  • giuruiau
  • giurui
  • giuruiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ciuruire (curgere)

  • 1. Acțiunea de a ciurui și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Malurile pîrăului prin preajma căruia ne strecuram erau pline de verdeață bogată; ici-colo sălcii cu frunzele pălite atîrnau nemișcate deasupra ciuruirilor de unde. SADOVEANU, O. VI 9.
      surse: DLRLC
    • 1.1. mai ales Zgomotul produs.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Din toate părțile îți lua auzul ciuruirea apelor de prin izvoară limpezi ca cristalul. GORJAN, H. II 60.
        surse: DLRLC

etimologie:

ciuruire (găurire, cernere)

  • 1. Acțiunea de a (se) ciurui și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

ciurui (curge) ciorăi

  • 1. (Despre apă sau alte lichide) A curge șiroind și producând un zgomot caracteristic.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Dădui peste Zgribincea și Huțan, cu apa ciuruind de pe dînșii, stînd jos, la umbră, pe marginea potecii și legîndu-și opincile desfăcute. HOGAȘ, M. N. 224.
      surse: DLRLC
    • Apa ciuruia din țeve aurite și o lua cu năstrape și cu căușe de aur. ISPIRESCU, L. 38.
      surse: DLRLC

etimologie:

ciurui (găuri, cerne) giurui

  • 1. tranzitiv reflexiv A (se) găuri în mai multe locuri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: găuri 5 exemple
    exemple
    • O incursie nemțească îl ciuruise în schije de granată. POPA, V. 340.
      surse: DLRLC
    • Ardă-l focu gherghef!... Mi-am ciuruit degitile cu acu. ALECSANDRI, T. I 335.
      surse: DLRLC
    • Șoim vestit este Vîlcan, Suflet dres și trup vrăjit, Nici de paloșe Rănit, Nici de gloanțe Ciuruit. TEODORESCU, P.P. 554.
      surse: DLRLC
    • figurat Trec corbii... Pe cerul ciuruit de ploi. LESNEA, I. 71.
      surse: DLRLC
    • figurat Chipul lui stă alb, rece și liniștit, ca și luna, ce se dezvelește toată dintr-un nor și pare că încremenește, rotundă și frumoasă, în creștetul bolții ciuruite de stele. VLAHUȚĂ, O. A. 163.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cerne sorta 2 exemple
    exemple
    • Cărăușii descărcau grîul și unii dintre muncitori îl vînturau cu lopețile, alții îl ciuruiau în ciururi de sîrmă. DUNĂREANU, N. 27.
      surse: DLRLC
    • Piatră c-alegea Și mi-o ciuruia: Mărunta cădea, Marea rămînea. TEODORESCU, P. P. 38.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Ciur + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09