4 intrări

38 de definiții

din care

Explicative DEX

CIURUIRE2, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a ciurui2 și rezultatul ei. – V. ciurui2.

CIURUIRE1, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a (se) ciurui1 și rezultatul ei. – V. ciurui1.

CIURUIRE1, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a (se) ciurui1 și rezultatul ei. – V. ciurui1.

ciuruire2 sf [At: GORJAN, H. II, 60 / V: ~răi~2, ciorăire2, cioroire2 / Pl: ~iri / E: ciurui2] Susur.

ciuruire1 sf [At: DA ms / V: ~răi~1, ciorăire, cioroire1 / Pl: ~iri / E: ciurui1] 1 Cernere cu ciurul Si: ciuruit1 (1). 2 (Nob) Examinare cu atenție Si: ciuruit1 (2). 3 Găurire în mai multe locuri Si: ciuruit1 (3). 4 (Fig) Omorâre prin producerea a numeroase răni (mai ales provocate de gloanțe) Si: ciuruit1 (4). 5 (Ban) Cârpire a ciorapilor Si: ciuruit1 (5). 6 Curgere (ca prin ciur) Si: ciuruit1 (6).

CIURUIRE2, ciuruiri, s. f. Acțiunea de a ciurui2 și rezultatul ei. – V. ciurui2.

CIURUIRE, ciuntiri, s. f. Acțiunea de a ciurui2 și (mai ales) zgomotul produs. Malurile pîrăului prin preajma căruia ne strecuram erau pline de verdeață bogată; ici-colo sălcii cu frunzele pălite atîrnau nemișcate deasupra ciuruirilor de unde. SADOVEANU, O. VI 9. Din toate părțile îți lua auzul ciuntirea apelor de prin izvoară limpezi ca cristalul. GORJAN, H. II 60.

CIURUI2, pers. 3 ciuruie, vb. IV. Intranz. (Despre apă sau alte lichide) A curge șiroind și producând un zgomot caracteristic. – Formație onomatopeică.

CIURUI2, pers. 3 ciuruie, vb. IV. Intranz. (Despre apă sau alte lichide) A curge șiroind și producând un zgomot caracteristic. – Formație onomatopeică.

CIURUI1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui.

CIURUI1, ciuruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) găuri în mai multe locuri. 2. Tranz. A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. – Ciur + suf. -ui.

ciorăi2 v vz ciurui

ciorăire2 sf vz ciuruire

ciurui1 [At: I. IONESCU, C. 122/14 / V: (Ban) ~răi1, ciorăi1 / Pzi: ~esc, ciurui / E: ciur1] 1-2 vtr A (se) cerne cu ciurul. 3 vt (Fig; nob) A examina cu atenție. 4-5 vtr A (se) găuri în mai multe locuri. 6 vt (Fig) A omorî, făcând numeroase răni (mai ales de glonț). 7 vt (Înv) A cârpi ciorapi. 8 vi (D. lichide) A curge ca prin ciur. corectat(ă)

ciurui3 vt [At: ALRM II/I h. 279 / Pzi: ~esc, cirui[1] / E: nct] (Reg) A unge un perete cu pământ.

  1. Neconcordanță de rădăcină. Probabil ciurui. — Ladislau Strifler

ciurui2 vi [At: LB / V: ~răi2, ciorăi2, cioroi2, giurui / Pzi: ~esc, ciurui / E: ciur2] (Înv) A susura.

giurui2 v vz ciurui

CIURUI (-uesc; pers. a 3-a: -uește și -ue) I. vb. tr. 1 A trece prin ciur, a cerne cu ciurul: ciuruia gunoiul să-i găsească banul (PANN) 2 A face găuri multe în ceva, a găuri peste tot. II. vb. intr. A curge, a țîșni ca dintr’un ciur (vorb. în spec. de ploaie, de lacrimi, etc.).

CIURUIT I. adj. 1 p. CIURUI 2 Găurit peste tot, străpuns (de gloanțe, etc.): stindarde ciuruite de gloanțe flutură’n vînt (VLAH.) 3 Ciupit de vărsat: o babă... ~ă în obraji ca un burete (DLVR.). II. sbst. Faptul de a ciurui: el sta la ~ul și datul grăunțelor la cai (GN.).

CIORĂI vb. IV v. ciurui2.

CIURUI2, pers. 3 ciuruie, vb. IV. Intranz. (Despre apă) A curge șiroind și producînd un zgomot caracteristic. Dădui peste Zgribincea și Huțan, cu apa ciuntind de pe dînșii, stînd jos, la umbră, pe marginea potecii și legîndu-și opincile desfăcute. HOGAȘ, M. N. 224. Apa ciuruia din țeve aurite și o lua cu năstrape și cu căușe de aur. ISPIRESCU, L. 38. – Variantă: ciorăi (EMINESCU, N. 5) vb. IV.

CIURUI1, ciuruiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la cereale sau la alte semințe) A trece sau a da prin ciur, a cerne cu ciurul. Cărăușii descărcau griul și unii dintre muncitori îl vînturau cu lopețile, alții îl ciuruiau în ciururi de sîrmă. DUNĂREANU, N. 27. ◊ (Cu privire la nisip sau la pietriș) Piatră c-alegea Și mi-o ciuruia: Mărunta cădea, Marea, rămînea. TEODORESCU, P. P. 38. 2. A găuri în multe locuri, a face ciur. O incursie nemțească îl ciuntise în schije de granată. POPA, V. 340. Ardă-l focu gherghef!... Mi-am ciuruit degitile cu acu. ALECSANDRI, T. I 335. Șoim vestit este Vîlcan, Suflet dres și trup vrăjit, Nici de paloșe Rănit, Nici de gloanțe Ciuruit. TEODORESCU, P. P. 554. ◊ Fig. Trec corbii... Pe cerul ciuruit de ploi. LESNEA, I. 71. Chipul lui stă alb, rece și liniștit., ca și luna, ce se dezvelește toată dintr-un nor și pare că încremenește, rotundă și frumoasă, în creștetul bolții ciuruite de stele. VLAHUȚĂ, O. A. 163.

A CIURUI ~iesc 1. tranz. 1) A trece prin ciur (pentru a curăța sau a sorta); a cerne cu ciurul. ~ secara. 2) A face să se ciuruiască. 2. intranz. (despre lichide) A curge ca prin ciur, făcând un zgomot ușor și continuu. /ciur + suf. ~ui

A SE CIURUI se ciuruie intranz. A se găuri în mai multe locuri. Sacul s-a ciuruit. /ciur + suf. ~ui

ciuruì v. a curge țișnind: apa ciuruia din țeve aurite ISP. [Din ciur! ciur! int. care imită țișnitul apei curgătoare].

ciuruì v. 1. a cerne cu ciurul; 2. a face găuri mari (de haine).

2) cĭúruĭ și (rar) -ĭésc, a v. intr. (d. cĭur 2; rut. čuriti, bg. čurkam, ung. csurogni, id. C. cĭucĭur, șiroĭ. țîrîĭ, țuruĭ. Bern. 1, 131). Curg șiroĭ, țuruĭ: cĭuruĭe ploaĭa. – Și șuruĭ și (Mold. Trans.) cĭórăĭ saŭ -ĭesc.

1) cĭúruĭ și -ĭésc v. tr. (d. cĭur). Găuresc ca cĭuru (cu multe găurĭ): gloanțele ĭ-aŭ cĭuruit mantaŭa. Munt. Vest. Cern pin cĭur, vorbind de grîne: puse să cĭuruĭască marfa (CL. 1910, 697).

Ortografice DOOM

ciuruire (găurire, curgere) s. f., g.-d. art. ciuruirii; pl. ciuruiri

ciuruire (găurire, curgere) s. f., g.-d. art. ciuruirii; pl. ciuruiri

ciuruire (găurire, scurgere) s. f., g.-d. art. ciuruirii; pl. ciuruiri

ciurui2 (a ~) (a găuri, a trece prin ciur) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuruiesc, 3 sg. ciuruiește, imperf. 1 ciuruiam; conj. prez. 1 sg. să ciuruiesc, 3 să ciuruiască

ciurui1 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciuruie, imperf. 3 pl. ciuruiau; conj. prez. 3 să ciuruie

ciurui1 (a ~) (a găuri, a trece prin ciur) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuruiesc, imperf. 3 sg. ciuruia; conj. prez. 3 să ciuruiască

ciurui2 (a ~) (a curge cu zgomot) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciuruie, imperf. 3 sg. ciuruia; conj. prez. 3 să ciuruie

ciurui (a se găuri, a trece prin ciur) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuruiesc, imperf. 3 sg. ciuruia; conj. prez. 3 sg. și pl. ciuruiască

ciurui (a curge cu zgomot) vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. ciuruie, imperf. 3 sg. ciuruia

ciurui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciuruiesc, conj. ciuruiască)

ciuruesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

Argou

a ciurui la alivanti expr. (intl.) a lovi la cap.

ciurui, ciuruiesc v. t. (în sport) a înscrie multe goluri echipei adverse.

Intrare: ciuruire (curgere)
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciuruire
  • ciuruirea
plural
  • ciuruiri
  • ciuruirile
genitiv-dativ singular
  • ciuruiri
  • ciuruirii
plural
  • ciuruiri
  • ciuruirilor
vocativ singular
plural
Intrare: ciuruire (găurire, cernere)
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciuruire
  • ciuruirea
plural
  • ciuruiri
  • ciuruirile
genitiv-dativ singular
  • ciuruiri
  • ciuruirii
plural
  • ciuruiri
  • ciuruirilor
vocativ singular
plural
Intrare: ciurui (curge)
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciurui
  • ciuruire
  • ciuruit
  • ciuruitu‑
  • ciuruind
  • ciuruindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • ciuruie
(să)
  • ciuruie
  • ciuruia
  • ciurui
  • ciuruise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • ciuruie
(să)
  • ciuruie
  • ciuruiau
  • ciurui
  • ciuruiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciorăi
  • ciorăire
  • ciorăit
  • ciorăitu‑
  • ciorăind
  • ciorăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • ciorăie
(să)
  • ciorăie
  • ciorăia
  • ciorăi
  • ciorăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • ciorăie
(să)
  • ciorăie
  • ciorăiau
  • ciorăi
  • ciorăiseră
Intrare: ciurui (găuri, cerne)
ciurui2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciurui
  • ciuruire
  • ciuruit
  • ciuruitu‑
  • ciuruind
  • ciuruindu‑
singular plural
  • ciuruiește
  • ciuruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciuruiesc
(să)
  • ciuruiesc
  • ciuruiam
  • ciuruii
  • ciuruisem
a II-a (tu)
  • ciuruiești
(să)
  • ciuruiești
  • ciuruiai
  • ciuruiși
  • ciuruiseși
a III-a (el, ea)
  • ciuruiește
(să)
  • ciuruiască
  • ciuruia
  • ciurui
  • ciuruise
plural I (noi)
  • ciuruim
(să)
  • ciuruim
  • ciuruiam
  • ciuruirăm
  • ciuruiserăm
  • ciuruisem
a II-a (voi)
  • ciuruiți
(să)
  • ciuruiți
  • ciuruiați
  • ciuruirăți
  • ciuruiserăți
  • ciuruiseți
a III-a (ei, ele)
  • ciuruiesc
(să)
  • ciuruiască
  • ciuruiau
  • ciurui
  • ciuruiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • giurui
  • giuruire
  • giuruit
  • giuruitu‑
  • giuruind
  • giuruindu‑
singular plural
  • giuruiește
  • giuruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • giuruiesc
(să)
  • giuruiesc
  • giuruiam
  • giuruii
  • giuruisem
a II-a (tu)
  • giuruiești
(să)
  • giuruiești
  • giuruiai
  • giuruiși
  • giuruiseși
a III-a (el, ea)
  • giuruiește
(să)
  • giuruiască
  • giuruia
  • giurui
  • giuruise
plural I (noi)
  • giuruim
(să)
  • giuruim
  • giuruiam
  • giuruirăm
  • giuruiserăm
  • giuruisem
a II-a (voi)
  • giuruiți
(să)
  • giuruiți
  • giuruiați
  • giuruirăți
  • giuruiserăți
  • giuruiseți
a III-a (ei, ele)
  • giuruiesc
(să)
  • giuruiască
  • giuruiau
  • giurui
  • giuruiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciurui
  • ciuruire
  • ciuruit
  • ciuruitu‑
  • ciuruind
  • ciuruindu‑
singular plural
  • ciuruie
  • ciuruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciurui
(să)
  • ciurui
  • ciuruiam
  • ciuruii
  • ciuruisem
a II-a (tu)
  • ciurui
(să)
  • ciurui
  • ciuruiai
  • ciuruiși
  • ciuruiseși
a III-a (el, ea)
  • ciuruie
(să)
  • ciuruie
  • ciuruia
  • ciurui
  • ciuruise
plural I (noi)
  • ciuruim
(să)
  • ciuruim
  • ciuruiam
  • ciuruirăm
  • ciuruiserăm
  • ciuruisem
a II-a (voi)
  • ciuruiți
(să)
  • ciuruiți
  • ciuruiați
  • ciuruirăți
  • ciuruiserăți
  • ciuruiseți
a III-a (ei, ele)
  • ciuruie
(să)
  • ciuruie
  • ciuruiau
  • ciurui
  • ciuruiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ciuruire, ciuruirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a ciurui și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Malurile pîrăului prin preajma căruia ne strecuram erau pline de verdeață bogată; ici-colo sălcii cu frunzele pălite atîrnau nemișcate deasupra ciuruirilor de unde. SADOVEANU, O. VI 9. DLRLC
    • 1.1. mai ales Zgomotul produs. DLRLC
      • format_quote Din toate părțile îți lua auzul ciuruirea apelor de prin izvoară limpezi ca cristalul. GORJAN, H. II 60. DLRLC
etimologie:

ciuruire, ciuruirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) ciurui și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98
etimologie:

ciuruiverb

  • 1. (Despre apă sau alte lichide) A curge șiroind și producând un zgomot caracteristic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Dădui peste Zgribincea și Huțan, cu apa ciuruind de pe dînșii, stînd jos, la umbră, pe marginea potecii și legîndu-și opincile desfăcute. HOGAȘ, M. N. 224. DLRLC
    • format_quote Apa ciuruia din țeve aurite și o lua cu năstrape și cu căușe de aur. ISPIRESCU, L. 38. DLRLC
etimologie:

ciurui, ciuruiescverb

  • 1. tranzitiv reflexiv A (se) găuri în mai multe locuri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: găuri
    • format_quote O incursie nemțească îl ciuruise în schije de granată. POPA, V. 340. DLRLC
    • format_quote Ardă-l focu gherghef!... Mi-am ciuruit degitile cu acu. ALECSANDRI, T. I 335. DLRLC
    • format_quote Șoim vestit este Vîlcan, Suflet dres și trup vrăjit, Nici de paloșe Rănit, Nici de gloanțe Ciuruit. TEODORESCU, P. P. 554. DLRLC
    • format_quote figurat Trec corbii... Pe cerul ciuruit de ploi. LESNEA, I. 71. DLRLC
    • format_quote figurat Chipul lui stă alb, rece și liniștit, ca și luna, ce se dezvelește toată dintr-un nor și pare că încremenește, rotundă și frumoasă, în creștetul bolții ciuruite de stele. VLAHUȚĂ, O. A. 163. DLRLC
  • 2. tranzitiv A trece prin ciur, a cerne sau a sorta cu ciurul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cărăușii descărcau grîul și unii dintre muncitori îl vînturau cu lopețile, alții îl ciuruiau în ciururi de sîrmă. DUNĂREANU, N. 27. DLRLC
    • format_quote Piatră c-alegea Și mi-o ciuruia: Mărunta cădea, Marea rămînea. TEODORESCU, P. P. 38. DLRLC
etimologie:
  • Ciur + -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.