3 intrări

37 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CIUPIT2, -Ă, ciupiți, -te, adj. Care are ciupituri; pișcat. ◊ Expr. (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme vizibile de variolă pe obraz. – V. ciupi.

CIUPIT2, -Ă, ciupiți, -te, adj. Care are ciupituri; pișcat. ◊ Expr. (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme vizibile de variolă pe obraz. – V. ciupi.

CIUPIT1 s. n. Acțiunea de a ciupi.V. ciupi.

CIUPIT1 s. n. Acțiunea de a ciupi.V. ciupi.

ciupit2, ~ă a [At: PISCUPESCU, O. 239/20 / E: ciupi] 1-2 Ciugulit2. 3 (Fam) Șterpelit2. 4 (Îe) ~ de vărsat (sau; îvr ~ de boabe) Cu urme de variolă sau de bube. 5 (Fam) Cherchelit2. 6 (Înv; d. cai; îs) Coamă ~ă Coamă cu peri smulși.

ciupit1 sn [At: BARONZI, L. 105 / Pl: ~uri și ~e / E: ciupi] 1-14 Ciupire (1-14). 15 (Îvp; îe) ~ele (sau ~urile) calului Năravurile calului.

CIUPIT2, -Ă, ciupiți, -te, adj. Care are ciupituri; pișcat. ◊ (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme de vărsat (sau de bube) pe obraz. Unul din tovarășii moșneagului, cu obrazid ciupit și șapcă roșie, cîntă dintr-o armonică. C. PETRESCU, S. 49. Moșneagul era om mărunțel, ciupit de vărsat, cu ochii cenușii și mici, cu mustățile albe, îngălbenite într-o parte de tutun. DUNĂREANU, N. 16.

CIUPIT1 s. n. Acțunea de a ciupi.

CIUPIT ~tă (~ți, ~te) v. A CIUPI.~ de vărsat cu urme de variolă pe față; stricat de vărsat. /v. a ciupi

cĭupít, -ă adj. Cĭugulit de bubat, cu semne de vărsat pe față.

CIUPI, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati.

ciup3, ~ă [At: POGOR, HENR. 236/24 / Pl: ~i, ~e / E: srb čup(a)] 1 sm (Aco „de păr”) Șuviță de păr neîngrijită (sau zbârlită). 2 sm (Reg; la cai) Moț. 3 sm (Trs) Chișiță. 4 sf (Îrg) Femeie cu părul zbârlit. 5 sm (Bot; reg; îc) ~ul-cucului Floare nedefinită mai îndeaproape. 6 sm Lână ce rămâne în darac. 7 sm (Reg) Parte nefolositoare din câlții de cânepă. 8 sm (Reg) Arbore mic, bătrân și plin de crengi.

ciupi [At: CORESI, EV. 298/13 / V: (reg) ~pui, ~uchi / Pzi: ~pesc, (rar) ciup / E: cf srb cupati, bg чупь] 1 vt A rupe cu mâna bucățele mici pentru a mânca Si: a ciuguli. 2 vt A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile de pielea sau de carnea cuiva, strângând-o și producând durere Si: a pișca. 3 vt A apuca și a rupe cu ciocul sau cu gura (boabe, fire de iarbă, frunze etc). 4-5 vt A mușca (ori a înțepa) cu gura sau cu ciocul. 6 vt A culege prin rupere (sau smulgere). 7 vt A rupe vârful lăstarilor sau al tulpinii unei plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 8 vt (Fam) A fura câte puțin Si: a șterpeli, (rar) a ciușdi. 9 vt (Spc) A procura venituri prin mijloace necinstite. 10 vt A da (unui copil) o bătaie mai ușoară. 11 vt (D. lichide iuți, urzici) A ustura. 12 vt A necăji pe cineva cu vorba Si: a tachina. 13 vr (Fam) A se îmbăta puțin Si: a se chercheli. 14 vt (Rar) A afla secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 15 vt (Îvp; îe) A ~ de ochi A induce prin aparențe. 16 vt (Îvp; îae) A uimi. 17 vt (Îvp; îae) A seduce prin frumusețe.

CIUPI, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile de pielea sau de carnea cuiva, strângând-o și provocând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca; a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței de vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se îmbăta puțin; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, scr. čupati.

CIUPI, ciupesc, vb. IV 1. Tranz. A apuca sau prinde cu vîrful degetelor sau a unghiilor de pielea sau de carnea cuiva, strîngînd-o pînă la durere; a pișca. (Intranz., fig.) [Vîntul] zdravăn din obraji și ți se vîra pe sub haine. V. ROM. noiembrie 1953, 154. ◊ (Cu privire la coardele unui instrument muzical) Buruiană pleca urechea pe gîtul scripcii, ciupea cu unghia strunele pe rînd. HOGAȘ, H. 44. ♦ (Despre păsări și unele animale) A apuca, a mușca cu ciocul sau cu gura. Cînd Cocoran deschise ușa, cocoșul i se zvîrli spre mîini, îl ciupi de picioare. CAMILAR, TEM. 147. Pe Prometeu îl ciupeau de pîntece... vulturii cu pliscuri de fier ai lui Zeus, în timp ce pe mine mă pișcau de ceafă o întreagă republică de furnici. HOGAȘ, M. N. 11 ♦ Fig. (De obicei determinat prin «cu vorba») A face aluzii înțepătoare, a înțepa cu vorba; a necăji, a tachina. [Îi cam place] să ciupească cu vorba fetele mari. DELAVRANCEA, S. 222. 2. Tranz. (Despre păsări, mai rar despre unele animale) A apuca (ceva) cîte puțin cu ciocul sau cu gura, pentru a mînca; Hotărî... să-și mai scoață ale oițe pe cîmp, să mai ciupească ici-colea ale firicele de iarbă uscată. ISPIRESCU, la TDRG. [Sticletele] zboară, la cînepă se lasă, Ciupește două fire, le află prea gustoase. NEGRUZZI, S. II 302. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă, cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Absol. Să nu ciupești din frigare. ȘEZ. VI 61. ♦ A smulge, a rupe. Tînăra își uda florile, ciupea cîteva, frunze îngălbenite, cotea puțin capul și privea în grădină. SADOVEANU, O. IV 109. 3. Tranz. Fig. (Familiar) A reține o parte dintr-o sumă de plată; a sustrage, a fura cîte puțin și pe nesimțite, a șterpeli; a obține de la cineva o mică sumă de bani, prin insistențe sau șiretlicuri. Nevasta administratorului pîndea orice fărîmă, orice putea ciupi. Voiau oamenii să-și facă și ei capitalul, de! DUMITRIU, N. 260. Tache se ducea din cînd în cînd pe la mamă-sa, ciupindu-i cîte zece lei. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ♦ A smulge de la cineva, prin insistențe sau prin șiretlicuri, mici informații, secrete mărunte. Văz lumina la ferestrele din dos... Zic: ia să mai ciupim noi ceva de la onorabilul, că nu strică... și binișor, ca o pisică, mă sui pe uluci și mă pui, s-ascult. CARAGIALE, O. I. 105. 4. Refl. Fig. (Familiar) A se îmbăta puțin, a se chercheli. Cînd e trează, e cumsecade, dar dacă se ciupește, face urît. M. I. CARAGIALE, C. 26.

A CIUPI ~esc tranz. 1) (boabe, fărâme etc.) A mânca apucând (cu mâna, cu gura, cu ciocul) în cantități mici; a ciuguli. 2) (ființe) A apuca de piele cu vârful degetelor strângând (și provocând durere); a pișca. 3) (despre păsări) A mușca cu ciocul. 4) fig. A înțepa cu vorba; a critica ușor; a pișca. 5) fam. A fura în cantități neînsemnate și pe nesimțite; a pișca. 6) (bucăți mici, vârfuri, margini etc.) A înlătura câte puțin prin rupere sau prin tăiere; a pișca. 7) (coardele instrumentelor muzicale) A apuca cu vârful degetelor, făcând să vibreze; a pișca. /cf. bulg. țupja, sb. țupati

ciupí v. 1. a strânge pielea între degete; 2. a înțepa cu ciocul (vorbind de pasări); 3. a lua câte puțin din bucate; 4. a fura, a pișcă. [Serb. ČUPATI].

cĭupésc v. tr. (sîrb. čupati, a zmulge, a jumuli, de unde vine și ung. csipni, a cĭupi; alb. čupit, a cĭupi, kĭuka, semne de vărsat, cĭupiturĭ; bg. čupĭy, a sfărăma. V. cĭoc. Cp. și cu germ. zupfen, a scărmăna). Apuc pe cineva cu vîrfu a doŭă degete ca să glumesc orĭ ca să-l pișc (producîndu-ĭ durere). Apuc cu cĭocu: cloșca m’a cĭupit. Pișc, împung, înțep (vorbind de insecte): m’a cĭupit un purice. Fig. Ĭaŭ (mănînc) puțin din mîncare, cĭugulesc. Fur cîte puțin, pișc: servitoru cĭupea din tîrguĭelĭ. – La Olt. cĭup: s’o cĭupă (Ĭov. 129). V. șupesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ciupi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupesc, 3 sg. ciupește, imperf. 1 ciupeam; conj. prez. 1 sg. să ciupesc, 3 să ciupească

ciupi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupesc, imperf. 3 sg. ciupea; conj. prez. 3 să ciupească

ciupi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupesc, imperf. 3 sg. ciupea; conj. prez. 3 sg. și pl. ciupească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CIUPIT adj. înțepat, pișcat. (Mână ~.)

CIUPIT s. ciupire, pișcare, pișcat. (~ cuiva.)

CIUPIT adj. înțepat, pișcat. (Mînă ~.)

CIUPI vb. v. ameți, chercheli, îmbăta, turmenta.

CIUPI vb. 1. a pișca, (pop.) a țicura, (reg.) a picura, a pișcura, (Transilv.) a pițiga. (Cine te-a ~ așa de piele?) 2. a ciuguli, (pop.) a piguli. (Pasărea ~ un fir de iarbă.) 3. v. înțepa. 4. (fam. fig.) a scărpina. (~ un instrument muzical cu coarde.) 5. v. pișca. 6. a se pișca. (Pantalonii s-au cam ~.)

ciupi vb. v. AMEȚI. CHERCHELI. ÎMBĂTA. TURMENTA.

CIUPI vb. 1. a pișca, (pop.) a țicura, (reg.) a picura, a pișcura, (Transilv.) a pițiga. (Cine te-a ~ așa?) 2. a ciuguli, (pop.) a piguli. (Pasărea ~ un fir de iarbă.) 3. a înțepa, a mînca, a pișca. (Îl ~ puricii, țînțarii.) 4. (fig.) a scărpina. (~ un instrument muzical cu coarde.) 5. a înțepa, a pișca. (Mustul ~.) 6. a se pișca. (Pantalonii s-au cam ~.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a avea farurile ciupite expr. (glum.d. o persoană în stare de ebrietate) a vedea ca prin ceață

a ciupi la cântar expr. (d. comercianți) a înșela clienții (la cântar) cântărind incorect.

a ciupi la nota de plată expr. (d. ospătari) a încărca în mod fraudulos nota de plată a clientului.

ciupi, ciupesc I. v. t. 1. a-și însuși în mod repetat mici sume de bani. 2. a afla (de la cineva) informații. II v. r. a fi puțin amețit / beat.

Intrare: ciupit (adj.)
ciupit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciupit
  • ciupitul
  • ciupitu‑
  • ciupi
  • ciupita
plural
  • ciupiți
  • ciupiții
  • ciupite
  • ciupitele
genitiv-dativ singular
  • ciupit
  • ciupitului
  • ciupite
  • ciupitei
plural
  • ciupiți
  • ciupiților
  • ciupite
  • ciupitelor
vocativ singular
plural
Intrare: ciupit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciupit
  • ciupitul
  • ciupitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • ciupit
  • ciupitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: ciupi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciupi
  • ciupire
  • ciupit
  • ciupitu‑
  • ciupind
  • ciupindu‑
singular plural
  • ciupește
  • ciupiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciupesc
(să)
  • ciupesc
  • ciupeam
  • ciupii
  • ciupisem
a II-a (tu)
  • ciupești
(să)
  • ciupești
  • ciupeai
  • ciupiși
  • ciupiseși
a III-a (el, ea)
  • ciupește
(să)
  • ciupească
  • ciupea
  • ciupi
  • ciupise
plural I (noi)
  • ciupim
(să)
  • ciupim
  • ciupeam
  • ciupirăm
  • ciupiserăm
  • ciupisem
a II-a (voi)
  • ciupiți
(să)
  • ciupiți
  • ciupeați
  • ciupirăți
  • ciupiserăți
  • ciupiseți
a III-a (ei, ele)
  • ciupesc
(să)
  • ciupească
  • ciupeau
  • ciupi
  • ciupiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ciupit, ciupiadjectiv

  • 1. Care are ciupituri. DEX '09 DLRLC
    • chat_bubble (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme vizibile de variolă pe obraz. DEX '09 DLRLC NODEX
      • format_quote Unul din tovarășii moșneagului, cu obrazul ciupit și șapcă roșie, cîntă dintr-o armonică. C. PETRESCU, S. 49. DLRLC
      • format_quote Moșneagul era om mărunțel, ciupit de vărsat, cu ochii cenușii și mici, cu mustățile albe, îngălbenite într-o parte de tutun. DUNĂREANU, N. 16. DLRLC
etimologie:
  • vezi ciupi DEX '09 NODEX

ciupitsubstantiv neutru

etimologie:
  • vezi ciupi DEX '09 DEX '98

ciupi, ciupescverb

  • 1. tranzitiv A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere. DEX '09 DLRLC
    sinonime: pișca
    • format_quote reflexiv Se ciupește singur. DEX '09 DEX '98
    • format_quote intranzitiv figurat [Vântul] ciupea zdravăn din obraji și ți se vîra pe sub haine. V. ROM. noiembrie 1953, 154. DLRLC
    • format_quote (Cu privire la coardele unui instrument muzical) Buruiană pleca urechea pe gîtul scripcii, ciupea cu unghia strunele pe rînd. HOGAȘ, H. 44. DLRLC
    • 1.1. A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cînd Cocoran deschise ușa, cocoșul i se zvîrli spre mîini, îl ciupi de picioare. CAMILAR, TEM. 147. DLRLC
      • format_quote Pe Prometeu îl ciupeau de pîntece... vulturii cu pliscuri de fier ai lui Zeus, în timp ce pe mine mă pișcau de ceafă o întreagă republică de furnici. HOGAȘ, M. N. 11. DLRLC
    • 1.2. figurat A face aluzii înțepătoare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote [Îi cam place] să ciupească cu vorba fetele mari. DELAVRANCEA, S. 222. DLRLC
  • 2. tranzitiv A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca. DEX '09 DLRLC
    sinonime: ciuguli
    • format_quote Hotărî... să-și mai scoață ale oițe pe cîmp, să mai ciupească ici-colea ale firicele de iarbă uscată. ISPIRESCU, la TDRG. DLRLC
    • format_quote [Sticletele] zboară, la cînepă se lasă, Ciupește două fire, le află prea gustoase. NEGRUZZI, S. II 302. DLRLC
    • format_quote Via-n vară înflorește, Iar în toamnă, cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Să nu ciupești din frigare. ȘEZ. VI 61. DLRLC
    • 2.1. (Despre oameni) A rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). DEX '09
  • 3. tranzitiv A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Tînăra își uda florile, ciupea cîteva frunze îngălbenite, cotea puțin capul și privea în grădină. SADOVEANU, O. IV 109. DLRLC
  • 4. tranzitiv figurat familiar A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nevasta administratorului pîndea orice fărîmă, orice putea ciupi. Voiau oamenii să-și facă și ei capitalul, de! DUMITRIU, N. 260. DLRLC
    • format_quote Tache se ducea din cînd în cînd pe la mamă-sa, ciupindu-i cîte zece lei. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. DLRLC
    • 4.1. A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Văz lumina la ferestrele din dos... Zic: ia să mai ciupim noi ceva de la onorabilul, că nu strică... și binișor, ca o pisică, mă sui pe uluci și mă pui s-ascult. CARAGIALE, O. I. 105. DLRLC
  • 5. reflexiv figurat familiar A se ameți de băutură; a se chercheli. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Cînd e trează, e cumsecade, dar dacă se ciupește, face urît. M. I. CARAGIALE, C. 26. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.