3 intrări

36 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ciupít2, ~ă a [At: PISCUPESCU, O. 239/20 / E: ciupi] 1-2 Ciugulit2. 3 (Fam) Șterpelit2. 4 (Îe) ~ de vărsat (sau; îvr ~ de boabe) Cu urme de variolă sau de bube. 5 (Fam) Cherchelit2. 6 (Înv; d. cai; îs) Coamă ~ă Coamă cu peri smulși.

ciupít1 sn [At: BARONZI, L. 105 / Pl: ~uri și ~e / E: ciupi] 1-14 Ciupire (1-14). 15 (Îvp; îe) -ele (sau -urile) calului Năravurile calului.

CIUPÍT1 s. n. Acțiunea de a ciupi.V. ciupi.

CIUPÍT2, -Ă, ciupiți, -te, adj. Care are ciupituri; pișcat. ◊ Expr. (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme vizibile de variolă pe obraz. – V. ciupi.

CIUPÍT2, -Ă, ciupiți, -te, adj. Care are ciupituri; pișcat. ◊ Expr. (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme vizibile de variolă pe obraz. – V. ciupi.

CIUPÍT1 s. n. Acțiunea de a ciupi.V. ciupi.

CIUPÍT2, -Ă, ciupiți, -te, adj. Care are ciupituri; pișcat. ◊ (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme de vărsat (sau de bube) pe obraz. Unul din tovarășii moșneagului, cu obrazid ciupit și șapcă roșie, cîntă dintr-o armonică. C. PETRESCU, S. 49. Moșneagul era om mărunțel, ciupit de vărsat, cu ochii cenușii și mici, cu mustățile albe, îngălbenite într-o parte de tutun. DUNĂREANU, N. 16.

CIUPÍT1 s. n. Acțunea de a ciupi.

CIUPÍT adj. înțepat, pișcat. (Mână ~.)

CIUPÍT ~tă (~ți, ~te) v. A CIUPI.~ de vărsat cu urme de variolă pe față; stricat de vărsat. /v. a ciupi

cĭupít, -ă adj. Cĭugulit de bubat, cu semne de vărsat pe față.

ciup3, ~ă [At: POGOR, HENR. 236/24 / Pl: ~i, ~e / E: srb čup(a)] 1 sm (Aco „de păr”) Șuviță de păr neîngrijită (sau zbârlită). 2 sm (Reg; la cai) Moț. 3 sm (Trs) Chișiță. 4 sf (Îrg) Femeie cu părul zbârlit. 5 sm (Bot; reg; îc) ~ul-cucului Floare nedefinită mai îndeaproape. 6 sm Lână ce rămâne în darac. 7 sm (Reg) Parte nefolositoare din câlții de cânepă. 8 sm (Reg) Arbore mic, bătrân și plin de crengi.

ciupí [At: CORESI, EV. 298/13 / V: (reg) ~puí, ~uchí / Pzi: ~pésc, (rar) ciup / E: cf srb cupati, bg чyпь] 1 vt A rupe cu mâna bucățele mici pentru a mânca Si: a ciuguli. 2 vt A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile de pielea sau de carnea cuiva, strângând-o și producând durere Si: a pișca. 3 vt A apuca și a rupe cu ciocul sau cu gura (boabe, fire de iarbă, frunze etc). 4-5 vt A mușca (ori a înțepa) cu gura sau cu ciocul. 6 vt A culege prin rupere (sau smulgere). 7 vt A rupe vârful lăstarilor sau al tulpinii unei plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 8 vt (Fam) A fura câte puțin Si: a șterpeli, (rar) a ciușdi. 9 vt (Spc) A procura venituri prin mijloace necinstite. 10 vt A da (unui copil) o bătaie mai ușoară. 11 vt (D. lichide iuți, urzici) A ustura. 12 vt A necăji pe cineva cu vorba Si: a tachina. 13 vr (Fam) A se îmbăta puțin Si: a se chercheli. 14 vt (Rar) A afla secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 15 vt (Îvp; îe) A ~ de ochi A induce prin aparențe. 16 vt (Îvp; îae) A uimi. 17 vt (Îvp; îae) A seduce prin frumusețe.

CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile pielea sau carnea cuiva, strângând-o și producând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca, a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței-de-vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se ameți de băutură; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, sb. čupati.

CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile de pielea sau de carnea cuiva, strângând-o și provocând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca; a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței de vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se îmbăta puțin; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, scr. čupati.

CIUPÍ, ciupesc, vb. IV 1. Tranz. A apuca sau prinde cu vîrful degetelor sau a unghiilor de pielea sau de carnea cuiva, strîngînd-o pînă la durere; a pișca. (Intranz., fig.) [Vîntul] zdravăn din obraji și ți se vîra pe sub haine. V. ROM. noiembrie 1953, 154. ◊ (Cu privire la coardele unui instrument muzical) Buruiană pleca urechea pe gîtul scripcii, ciupea cu unghia strunele pe rînd. HOGAȘ, H. 44. ♦ (Despre păsări și unele animale) A apuca, a mușca cu ciocul sau cu gura. Cînd Cocoran deschise ușa, cocoșul i se zvîrli spre mîini, îl ciupi de picioare. CAMILAR, TEM. 147. Pe Prometeu îl ciupeau de pîntece... vulturii cu pliscuri de fier ai lui Zeus, în timp ce pe mine mă pișcau de ceafă o întreagă republică de furnici. HOGAȘ, M. N. 11 ♦ Fig. (De obicei determinat prin «cu vorba») A face aluzii înțepătoare, a înțepa cu vorba; a necăji, a tachina. [Îi cam place] să ciupească cu vorba fetele mari. DELAVRANCEA, S. 222. 2. Tranz. (Despre păsări, mai rar despre unele animale) A apuca (ceva) cîte puțin cu ciocul sau cu gura, pentru a mînca; Hotărî... să-și mai scoață ale oițe pe cîmp, să mai ciupească ici-colea ale firicele de iarbă uscată. ISPIRESCU, la TDRG. [Sticletele] zboară, la cînepă se lasă, Ciupește două fire, le află prea gustoase. NEGRUZZI, S. II 302. Via-n vară înflorește, Iar în toamnă, cum rodește, Vine graur de-o ciupește. ALECSANDRI, P. P. 334. ◊ Absol. Să nu ciupești din frigare. ȘEZ. VI 61. ♦ A smulge, a rupe. Tînăra își uda florile, ciupea cîteva, frunze îngălbenite, cotea puțin capul și privea în grădină. SADOVEANU, O. IV 109. 3. Tranz. Fig. (Familiar) A reține o parte dintr-o sumă de plată; a sustrage, a fura cîte puțin și pe nesimțite, a șterpeli; a obține de la cineva o mică sumă de bani, prin insistențe sau șiretlicuri. Nevasta administratorului pîndea orice fărîmă, orice putea ciupi. Voiau oamenii să-și facă și ei capitalul, de! DUMITRIU, N. 260. Tache se ducea din cînd în cînd pe la mamă-sa, ciupindu-i cîte zece lei. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ♦ A smulge de la cineva, prin insistențe sau prin șiretlicuri, mici informații, secrete mărunte. Văz lumina la ferestrele din dos... Zic: ia să mai ciupim noi ceva de la onorabilul, că nu strică... și binișor, ca o pisică, mă sui pe uluci și mă pui, s-ascult. CARAGIALE, O. I. 105. 4. Refl. Fig. (Familiar) A se îmbăta puțin, a se chercheli. Cînd e trează, e cumsecade, dar dacă se ciupește, face urît. M. I. CARAGIALE, C. 26.

Intrare: ciupit (adj.)
ciupit (adj.) adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciupit ciupitul ciupi ciupita
plural ciupiți ciupiții ciupite ciupitele
genitiv-dativ singular ciupit ciupitului ciupite ciupitei
plural ciupiți ciupiților ciupite ciupitelor
vocativ singular
plural
Intrare: ciupi
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ciupi ciupire ciupit ciupind singular plural
ciupește ciupiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ciupesc (să) ciupesc ciupeam ciupii ciupisem
a II-a (tu) ciupești (să) ciupești ciupeai ciupiși ciupiseși
a III-a (el, ea) ciupește (să) ciupească ciupea ciupi ciupise
plural I (noi) ciupim (să) ciupim ciupeam ciupirăm ciupiserăm, ciupisem*
a II-a (voi) ciupiți (să) ciupiți ciupeați ciupirăți ciupiserăți, ciupiseți*
a III-a (ei, ele) ciupesc (să) ciupească ciupeau ciupi ciupiseră
Intrare: ciupit (s.n.)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciupit ciupitul
plural
genitiv-dativ singular ciupit ciupitului
plural
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

ciupit (adj.)

  • 1. Care are ciupituri.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: înțepat pișcat (adj.)
    • 1.1. expresie (Despre oameni) Ciupit de vărsat sau cu obrazul ciupit = cu urme vizibile de variolă pe obraz.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX 2 exemple
      exemple
      • Unul din tovarășii moșneagului, cu obrazul ciupit și șapcă roșie, cîntă dintr-o armonică. C. PETRESCU, S. 49.
        surse: DLRLC
      • Moșneagul era om mărunțel, ciupit de vărsat, cu ochii cenușii și mici, cu mustățile albe, îngălbenite într-o parte de tutun. DUNĂREANU, N. 16.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi ciupi
    surse: DEX '09 NODEX

ciupit (s.n.)

etimologie:

  • vezi ciupi
    surse: DEX '09 DEX '98