ciobác sn vz ciobacă

ciobấc sm vz ciubuc²

ciobấc sm vz cibuc

cĭobácă f., pl. ace și ăcĭ (cp. cu ung. csanák, cĭobacă, saŭ cu rut. čovén, luntre, pin schimbare de sufix, infl. poate și de rus. čobák, mreană). Luntre făcută dintr’un trunchĭ scobit (orĭ și din scîndurĭ) de umblat pe bălțĭ la pescuit orĭ la vînat (Sadov. VR. 1928, 7, 8; Șez. 33, 26). – Și cĭobac, n., pl. e. V. căulă, cin 2 și oraniță.