ciobac sn vz ciobacă

cebuc sn vz ciubuc

cibuc¹ sn vz ciubuc

ciobacă sf [At: DAMÉ, T. 126 / V: ciobac sn, ciub~, ciubică, șub~ / Pl: ~ace, ~băci / E: ucr чобак, mg csobák] (Reg) Luntre pescărească rudimentară, de obicei scobită dintr-un trunchi de copac.

ciobâc sm vz ciubuc²

ciubecă sf vz ciobacă

ciubuc sn [At: TARIF (1761), ap. ȘIO / V: (reg) ceb~, cib~, ~ut / Pl: (1-12), ~uri (13) / E: tc çubuk, bg чибук] 1 (Îrg) Vergea. 2 (Îrg) Vargă de făcut cozi de lulele. 3 (Înv) Pipă (orientală) cu țeavă lungă. 4 (Înv) Țeavă de lulea Si: (reg) cămiș. 5 (Reg) Tub scurt de fildeș, de chihlimbar etc., care se pune la capătul țevii lulelei și pe care îl ia fumătorul în gură Si: muștiuc, (iuz) imamea. 6 (Reg) Baston. 7 (Reg) Produs zaharos în formă de bastonaș (spiralat). 8 (Reg) Fire din țesătura unei stofe ieșite în relief față de restul bătăturei. 9 Ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc. Si: brâu, chenar, colac, cornișă, părcan. 10 Unealtă cu care se fac asemenea ornamente Si: ciubucar, lambar. 11 (Pfm; îe) A fi ~ A fi amorezat. 12 (Pfm; îe) A aprinde (sau a trage ori a bea) ~ A fuma. 13 (Fig; pfm) Bacșiș.

CEBUC = CIUBUC.

❍ CIBUC² = CIOBÎC.

CIBUC¹ = CIUBUC.

CIOBACĂ sf. Mold. Bucov. ⛵ Luntre făcută dintr’un trunchiu de copac scobit (🖼 1187): au urcat-o într’o ~ și au treput-o apa (R.-COD.); pe mare umbla un moșneag cu ciobaca (VOR.) [rut. čobak].

❍ CIOBÎC = ȚOABĂ.

CIUBEICĂ (pl. -ci) sf. Lulea scurtă: mozolea în gură o ~ fără tintiun (SAD.) [comp. CIUBUC].

CIUBUC (pl. -ce) sn. 1 Pipă orientală cu țeava foarte lungă (🖼 1223): se deprinde a bea cafea turcească și a fuma dintr’un ~ lung (NEGR.); Ⓕ înțepenise acolo, prididit de sloată, cu un ~ de ghiață la gură (VLAH.) ¶ 2 💒 Brîu, dungă rotundă de tencuială sau din piatră cioplită ce se face de-a lungul unui perete sau unui tavan, ori în jurul unei coloane (🖼 1224): rămase cu ochii în podele, numărînd mecanicește ciubucele plafonului (D.-ZAMF.) ¶ 3 🔧 Scobitură, cu ridicături și adîncături ce se face cu o rindea specială de-a lungul unei scînduri sau unei grinzi ¶ 4 Vargă, dungă făcută pe o țesătură ¶ 5 🍽 Un fel de acadea în formă de bastonaș [tc.].

CIUBUCEL (pl. -ele) sn. dim. CIUBUC.

CIOBACĂ, ciobace, s. f. Luntre primitivă scobită dintr-un singur trunchi de salcie sau de plop, întrebuințată de pescari. V. lotcă. De partea cealaltă, sub deal, iazul lucea nemișcat; o ciobacă trecu încet brăzdînd luciul, apoi se afundă în pădurile dese de papură. SADOVEANU, O. VI 185.

CIUBUC, ciubuce și (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă (și cu imamea de fildeș sau de chihlimbar). V. lulea, narghilea. Șade turcul, gras, uituc, Și-i tot trage din ciubuc. BANUȘ, B. 29. Nedreptatea de pe pămînt vine de la aceia cu pungă groasă, cu ciubuc mare, cu burtă mare. PAS, L. II 99. Sorbiră din cafea, traseră de două-trei ori din ciubuc. GHICA, S. 282. Maiorul se ținea în picioare... pufăind nemțește dintr-un ciubuc. RUSSO, O. 48. ♦ Țeava de lulea. Mă dusei pe ici-colea După ciubuc de lulea. ȘEZ. I 296. 2. Ornament în relief, cu un profil dreptunghiular sau curbat, care înconjură un perete, un tavan, o piesă de tîmplărie etc. V. chenar, cornișă. Pe dinafară, șase ferestre mari, ciubuce și ornamente monumentale. CARAGIALE, O. II 97. 3. (Familiar, caracteristic pentru societatea burgheză) Avantaj (material, adesea bănesc) sau cîștig (neoficial, luat pe sub mînă, adesea necinstit); bacșiș; ciupeală, șperț.

CIOBACĂ ~ce f. înv. Luntre pescărească făcută dintr-un trunchi de copac scobit. [Sil. cio-ba-] /<ucr. țobak

CIUBUC² ~ce n. 1) Pipă de tip oriental cu tub lung. ◊ A trage din ~ a fuma. 2) Ornament în relief la un perete sau la o fereastră. /<turc. çubuk

ciubuc n. 1. lulea orientală cu țeava lungă și cu imamea de fildeș: boierul trage ciubuc în vremea asta AL.; 2. vargă ce zidarii trag pe pereți ori tavanuri: pereții erau împodobiți, iar ciubucele erau poleite ISP.; 3. dungă pe pânzeturi și covoare de lână; 4. cofetură în formă de bastonaș, făcută din zahăr cu boia roșie. [Turc. ČUBUK].

cebúc, V. cĭubuc.

cibúc, V. cĭubuc.

cĭobácă f., pl. ace și ăcĭ (cp. cu ung. csanák, cĭobacă, saŭ cu rut. čovén, luntre, pin schimbare de sufix, infl. poate și de rus. čobák, mreană). Luntre făcută dintr’un trunchĭ scobit (orĭ și din scîndurĭ) de umblat pe bălțĭ la pescuit orĭ la vînat (Sadov. VR. 1928, 7, 8; Șez. 33, 26). – Și cĭobac, n., pl. e. V. căulă, cin 2 și oraniță.

cĭubúc n., pl. e (turc. čubuk, čebuk și čibuk; ngr. tsibúki, bg. sîrb. čibuk, rus. čubúk). Lulea orientală lungă. Băț (baston, bucată) de ceară roșie, de acadea, de cĭocolată. Dungă, brîŭ proeminent făcut pe zidurĭ ca ornament. Adv. Fam. Înamorat cĭubuc (maĭ des lulea), foarte înamorat. – Maĭ rar cibuc, vechĭ și cebuc.

ciobacă (reg.) s. f., g.-d. art. ciobacei; pl. ciobace

ciubuc² (pipă; ornament) (înv.) s. n., pl. ciubuce

ciobacă (reg.) s. f., g.-d. art. ciobacei; pl. ciobace

ciubuc¹ (pipă, ornament) s. n., pl. ciubuce

ciobacă s. f. (sil. cio-), g.-d. art. ciobacei; pl. ciobace

ciubuc (pipă, ornament) s. n., pl. ciubuce

ciobacă (-ăci), s. f. – Luntre scobită dintr-un trunchi de copac. Mag. csobák, rut. čobak „vas de lemn” (DAR). Din aceeași rădăcină (sl. čbanĭ) mag. csobány, de unde rom. cioban, s. n. „vas de lemn”, și sb. čobanija, de unde rom. ciobănie, s. f. (Trans., vas de lemn), pronunțat ciobăñe. Cf. ciovei.

ciubuc (ciubuce), s. n. – 1. Nuia, vargă, joardă. – 2. Băț, stinghie. – 3. Ornament în relief, mulură. – 4. Cornișă. – 5. Rindea de fălțuit. – 6. Dungă, linie la țesături. – 7. Țeavă de lulea. – 8. Pipă, lulea. – 9. (Arg.) Pleașcă, chilipir. – Mr. ciubucă, ciubuche, megl. ciăbuc. Tc. çubuk, çibuk (Roesler 69; Meyer 446; Șeineanu, II, 136; Ronzevalle 75); cf. ngr. τζιμβούϰι, τζουμβούϰι, alb. tšibuk, tšubuk, bg. čibuk, sb. čibuk, pol. cybuch, rus., rut. čubuk, sp. chibuqui. – Der. ciubeică, s. f. (pipă uzată); ciubucar, s. m. (fabricant de pipe; rindea de fălțuit); ciubucciu, s. m. (înv., fabricant de pipe; slujitor care avea sarcina să curețe și să aprindă pipa domnitorului); ciubuccerie, s. f. (îndeletnicirea acestui slujitor). După Miklosich, Wander., 14, rut. provine din rom. Pentru der. de la ciubeică, Pascu, Suf., 238 și Iordan, Dift., 102; totuși această der. este greu de acceptat, dacă nu se ține seama de o confuzie cu ciovei.