2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

chiuít2, ~ă a [At: DA ms / P: chi-u~ / Pl: ~íți, ~e / E: chiui] 1 (Rar) Care este strigat în mod strident. 2 (D. hore, cântece etc.) Care este interpretat cu strigăte stridente.

chiuít1 sn [At: CREANGĂ, P. 53 / P: chi-u~ / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: chiui] 1-8 Chiot (1-8). 9 Strigătură. modificată

În original, probabil accentuat incorect: pl. chiuitúri. - cata

CHIUÍT, chiuituri, s. n. 1. Strigăt ascuțit, puternic și prelung (de bucurie, de îndemn etc.); chiuitură (1), hăulire, hăulit. 2. Chiuitură (2), strigătură. [Pr.: chi-u-] – V. chiui.

CHIUÍT, chiuituri, s. n. 1. Strigăt ascuțit, puternic și prelung (de bucurie, de îndemn etc.); chiuitură (1), hăulire, hăulit. 2. Chiuitură (2), strigătură. [Pr.: chi-u-] – V. chiui.

CHIUÍT, chiuituri, s. n. 1. Strigăt ascuțit, puternic și prelung. V. chiot. Cu tine, și numai cu tine m-oi întrece din chiuit. CREANGĂ, P. 53. 2. Chiuitură, strigătură. – Pronunțat: chi-u-it.Pl. și: chiuite (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 107).

chiuít (chi-u-) s. n., pl. chiuíturi

chiuít s. n. (sil. chi-u-), pl. chiuíturi

CHIUÍT s. 1. v. chiot. 2. v. strigătură.

chiuit n. strigăt (de veselie), răcnet prelungit: cu tine m’oiu întrece din chiuit CR.

chiuí [At: HERODOT (1645), 420 / P: chi-u~ / Pzi: chíui / E: chiu] 1 vi A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn etc. Si: a chioti, a hăuli. 2 vt (Pop) A chema pe cineva cu voce tare. 3 vt (Pop) A îndepărta animalele sălbatice printr-un strigăt. 4 vi A se văita. 5 vi (Fig; d. locuri) A răsuna. 6 vi (Pop) A spune strigături.

CHIUÍ, chíui, vb. IV. Intranz. 1. A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de veselie, de îndemn, de chemare etc.; a chioti, a hăuli. 2. A spune strigături, a striga chiuituri (2). [Pr.: chi-u-] – Chiu + suf. -ui.

CHIUÍ, chíui, vb. IV. Intranz. 1. A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de veselie, de îndemn, de chemare etc.; a chioti, a hăuli. 2. A spune strigături, a striga chiuituri (2). [Pr.: chi-u-] – Chiu + suf. -ui.

CHIUÍ, chiui, vb. IV. Intranz. 1. A striga cu voce tare, scoțînd un strigăt puternic, ascuțit și prelung, pentru a-și manifesta bucuria, veselia, plăcerea sau alt sentiment puternic, ori pentru a chema pe cineva, a-l îndemna la o acțiune, a-l alunga etc. Fetele și flăcăii chiuiau pe coasta dealurilor, și era un soare luminos, ș-un cer albastru, ș-un îndemn la viață, ca niciodată. SADOVEANU, O. III 46. Toată ceata a plecat rîzînd și chiuind de răsunau dealurile. CARAGIALE, O. III 89. Vara... chiuind, cutreieram dumbrăvile. CREANGĂ, A. 117. ◊ Fig. Bătrînele păduri vor chiui: Un tînăr soare munții grei vor naște! BENIUC, V. 46. Afară ploua rar, în stropi mari, iar vîntul învăluia ploaia și o trîntea chiuind în hanul dărăpănat. SADOVEANU, O. I 139. ◊ Tranz. (Complementul indică vorba rostită, strigătul scos) Un moț spătos a chiuit:... Urși vrei să-mpuști aice pe la noi? POEZ. N. 6. (Fig.) Cînd docul chiui încetarea lucrului, toți, într-o larmă mare, se repeziră pe punte, năpustindu-se la mal. DUNĂREANU, CH. 227. ◊ Tranz. (Rar) A chema (pe cineva) cu voce tare. De departe Moș Vîrlan începe a-l chiui. SADOVEANU, O. A. II 105. 2. A spune, a striga chiuituri sau strigături. – Pronunțat: chi-u-i.Prez. ind. și:chiuiesc (REBREANU, R. II 189, ALECSANDRI, P. A. 114).

chiuí (a ~) (chi-u-) vb., ind. prez. 3 chíuie, imperf. 3 sg. chiuiá; conj. prez. 3 să chíuie

chiuí vb. (sil. chi-u-i), ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. chíuie, imperf. 3 sg. chiuiá

CHIUÍ vb. a chioti, a hăuli, a striga, a țipa, (pop.) a iui, (reg.) a huhura, (prin Olt. și Ban.) a hureza, (Transilv.) a ui. (~ de mama focului, la horă.)

A CHIUÍ chíui intranz. (despre oameni) 1) A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung (de bucurie); a hăuli; a chioti. 2) A declama chiuituri în timpul dansului; a striga. [Sil. chi-u-] /Din chiu

chiuì v. 1. a scoate strigăte (de. bucurie sau de durere); 2. a răcni din răsputeri; 3. Tr. a hori. [V. chiu].

chíuĭ și (rar) -ĭésc, a -í, v. intr. (d. chiŭ). Strig de bucurie. – Rar și chiuli (vest).

píuĭ și -ĭésc, a v. intr. (imit. ca și chiuĭ). Munt. Piscuĭ, fac piŭ-piŭ, vorbind de puiĭ de păsărĭ.

Intrare: chiui
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chiui chiuire chiuit chiuind singular plural
chiuie chiuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) chiui (să) chiui chiuiam chiuii chiuisem
a II-a (tu) chiui (să) chiui chiuiai chiuiși chiuiseși
a III-a (el, ea) chiuie (să) chiuie chiuia chiui chiuise
plural I (noi) chiuim (să) chiuim chiuiam chiuirăm chiuiserăm, chiuisem*
a II-a (voi) chiuiți (să) chiuiți chiuiați chiuirăți chiuiserăți, chiuiseți*
a III-a (ei, ele) chiuie (să) chiuie chiuiau chiui chiuiseră
Intrare: chiuit
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chiuit chiuitul
plural chiuituri chiuiturile
genitiv-dativ singular chiuit chiuitului
plural chiuituri chiuiturilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)