CHIUI (-uesc, -uiu) vb. intr. 1 A da chiote sau strigăte de bucurie sau de durere: mergeau... care cîntînd din gură, care din frunză, alții chiuind și veselindu-se (ISP.) ¶ 2 A striga din răsputeri spre a fi auzit de departe: cînd chiuiu odată, se cutremură pămîntul (CRG.) ¶ 3 Trans. = HORI [chiu].