Definiția cu ID-ul 906883:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CHIUÍ, chiui, vb. IV. Intranz. 1. A striga cu voce tare, scoțînd un strigăt puternic, ascuțit și prelung, pentru a-și manifesta bucuria, veselia, plăcerea sau alt sentiment puternic, ori pentru a chema pe cineva, a-l îndemna la o acțiune, a-l alunga etc. Fetele și flăcăii chiuiau pe coasta dealurilor, și era un soare luminos, ș-un cer albastru, ș-un îndemn la viață, ca niciodată. SADOVEANU, O. III 46. Toată ceata a plecat rîzînd și chiuind de răsunau dealurile. CARAGIALE, O. III 89. Vara... chiuind, cutreieram dumbrăvile. CREANGĂ, A. 117. ◊ Fig. Bătrînele păduri vor chiui: Un tînăr soare munții grei vor naște! BENIUC, V. 46. Afară ploua rar, în stropi mari, iar vîntul învăluia ploaia și o trîntea chiuind în hanul dărăpănat. SADOVEANU, O. I 139. ◊ Tranz. (Complementul indică vorba rostită, strigătul scos) Un moț spătos a chiuit:... Urși vrei să-mpuști aice pe la noi? POEZ. N. 6. (Fig.) Cînd docul chiui încetarea lucrului, toți, într-o larmă mare, se repeziră pe punte, năpustindu-se la mal. DUNĂREANU, CH. 227. ◊ Tranz. (Rar) A chema (pe cineva) cu voce tare. De departe Moș Vîrlan începe a-l chiui. SADOVEANU, O. A. II 105. 2. A spune, a striga chiuituri sau strigături. – Pronunțat: chi-u-i.Prez. ind. și:chiuiesc (REBREANU, R. II 189, ALECSANDRI, P. A. 114).