2 intrări

14 definiții

chiu [At: ALECSANDRI, T. I, 81 / E: fo] 1 i Strigăt (de bucurie, de durere). 2 sn (Pfm; îlav) Cu ~, cu vai sau cu (mare) ~ și vai, sau (nob) cu vai, cu ~ Cu mare greutate. 3 sn (Pfm; îs) ~ și vai Suferință. 4 sn (Fig; pfm; îas) Sărăcie.

CHIU s. n. 1. Strigăt de bucurie. 2. (În expr.) Chiu și vai = suferință, durere; fig. sărăcie, mizerie. Cu chiu, cu vai sau cu chiu și vai = cu mare greutate, după multe eforturi. – Onomatopee.

CHIU s. n. 1. Strigăt de bucurie. 2. (În expr.) Chiu și vai = suferință, durere; fig. sărăcie, mizerie. Cu chiu, cu vai sau cu chiu și vai = cu mare greutate, după multe eforturi. – Onomatopee.

CHIU s. n. 1. (Numai în expr.) Chiu și Vai = chin, suferință, durere; fig. sărăcie, mizerie, lipsă. Logofete, brînză-n cui, lapte acru-n călămări, chiu și vai prin buzunări. CREANGĂ, A. 12. Cu chiu, cu vai sau cu chiu și vai = cu mare necaz, după multă osteneală. Cu chiu, cu vai ajungem la Brădiceni, unde ne adăpostim sub umbrarul unei cîrciumi. VLAHUȚĂ, O. A. II 130. Și așa, cu chiu, cu vai, ajunse la curtea boierească. ISPIRESCU, L. 179. 2. Strigăt prelung de bucurie; chiot. Zoresc însutit, înmiit, Zeci de mii ca Ionuț sau Culai, În iureș năprasnic, cu chiu și alai, Pînă ce-or împlini cît mai au de-mplinit. DEȘLIU, G. 27. În ograda unde hora își sălta năvalnic chiul, Brotăcei cu gușa verde își orăcăie pustiul. GOGA, C. P. 36. A fost atîta chiu și cînt, Cum nu s-a pomenit cuvînt. COȘBUC, P. I 58. Să rîdem dar, viteaz răsad, Să fie-un hohotit și-un chiu Din ceruri pînă-n iad! COȘBUC, P. I 257. Accentuat pe prima parte a diftongului. Accentuat pe prima parte a diftongului.

chíu interj.1. Exprimă bucuria și entuziasmul; ovație. – 2. Exprimă durerea: vai! – 3. (S. n.) Durere, chin, suferință. Creație spontană. – Der. chiui, vb. (a striga; a răcni; a chema în gura mare; a striga de bucurie; a spune o chiuitură); chiot, s. n. (strigăt, țipăt), der. de la vb. cu suf. -ot, ca sgomot, chicot (după DAR der. direct de la interj.); chioti (var. chihoti), v.b. (a striga, a țipa; a cînta foarte tare); chiuială, s. f. (strigăt); chiuit, s. n. (strigăt); chiuitură, s. f. (strigăt; compoziție cu caracter de epigramă care se recită de obicei în timpul jocului popular); chiuitor, adj. (care chiuie). Nu se vede legătura pe care încearcă să o stabilească Pascu, Lat., 257, între aceste cuvinte și lat. pῑpῑre.

CHIU n.: Cu ~, cu vai cu mare greutate. [Monosilabic] /Onomat.

chiu n. strigăt pătrunzător (exclamare de veselie): chiu și vivat fericit ! AL.; cu chiu cu vai, cu multă greutate. [Onomatopee].

chiŭ interj. de veselie și de durere. Cu chiŭ și vaĭ saŭ cu chiŭ, cu vaĭ, cu multă greutate, cu multe suferințe.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CHIU s. chiot, chiuit, chiuitură, hăulire, hăulit, hăulitură strigăt, țipăt (pop.) iuít, (reg.) hihăít, híhot. (A tras un ~.)

CHIU. 1. Chiuești s.; Chiul, iuzbașa, olt. (Sd V 482). 2. Chiulan, Ioan (17 B IV 323); – Drag. (AO XX 139); cf. subst. chiul + an. 3. Prob. + -uș: Chiușa fam. (Scurtești-Bz).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

cu chiu, cu vai expr. cu greu, cu mari eforturi.

Intrare: chiu
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chiu chiul
plural
genitiv-dativ singular chiu chiului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: Chiu
Chiu