3 intrări

42 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

chinéz2, ~ă [At: NEGRUZZI, S. I, 10 / Pl: ~i, (Mol) ~éji / E: China + ez cf it chinese] 1-2 smf Persoană care face parte din populația de bază a Chinei sau este originară de acolo. 3 (Fig; dep) Necunoscător total al unei chestiuni Si: ignorant. 4 (Fam; îe) A se face ~ sau (mai adesea) a (o) face pe ~ul A se preface că nu înțelege, că nu știe nimic, că habar n-are despre ce e vorba. 5-6 a Care aparține Chinei sau chinezilor2 (1-2) Si: chinezesc (1-2). 7-8 a Privitor la China sau la chinezi2 (1-2) Si: chinezesc (3-4). 9 sn (Lpl) Popor care trăiește în China. 10 Limba vorbită de chinezi2 (9).

chinéz1 sm [At: I. CR. V, 346 / Pl: ~i / E: srb knez] (Înv) 1 (Ist; păstrat numai ca nume patronimic) Cneaz. 2 (Ban; Olt) Jude comunal.

CHINÉZ1, chinezi, s. m. (Înv. și reg.) Primar. – Din sb. knez, magh. kenéz.

CHINÉZ2, -Ă, chinezi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Chinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Chinei sau chinezilor2 (1), privitor la China ori la chinezi2; chinezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de chinezi2 (1). [Pl. și: (m.) chineji] – China (n. pr.) + suf. -ez.

CHINÉZ1, chinezi, s. m. (Reg., înv.) Primar. – Din scr. knez, magh. kenéz.

CHINÉZ2, -Ă, chinezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Chinei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Chinei sau chinezilor2 (1), privitor la China sau la chinezi2; chinezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de chinezi2 (1). [Pl. m. și chineji] – China (n. pr.) + suf. -ez.

CHINÉZ2, chinezi, s. m. (Ban., Olt., ieșit din uz) Primar. Scrisoarea... e scrisă de chinezul din satul lui. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, la TDRG.

CHINÉZ3, -Ă, chinezi, -e, adj. Din China, care aparține Chinei sau populației ei. V. chinezesc. Limba chineză. Literatura chineză.Niciodată nu se vor șterge din memoria oamenilor nobilele fapte eroice ale glorioșilor voluntari chinezi care au venit în ajutorul poporului coreean. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2736. Armata revoluționară chineză este întîmpinată pretutindeni cu dragoste și entuziasm, căci ea este o armată eliberatoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 226, 2/6. – Pl. m. și: chineji.

CHINÉZ1, chinezi, s. m. Persoană care face parte din populația de bază a Chinei. Pl. și: chineji.

CHINÉZ1, chinezi, s. m. Persoană care face parte din populația de bază a Chinei. [Pl. și chineji] – It. chinese.

CHINÉZ2, chinezi, s. m. (Reg., înv.) Primar. – Sb. knez (magh. kenéz).

CHINÉZ3, -Ă, chinezi, -e, adj. Al Chinei sau al populației ei, privitor la China sau la populația ei; chinezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de chinezi. [Pl. m. și chineji] – It. chinese.

CHINÉZ, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din China. II. adj. care aparține Chinei sau chinezilor. ♦ arta ~ă = artă dezvoltată în China, prezentând o arhitectură specifică (pagode, temple) cu o bogată decorație pictată, o sculptură în bronz, jad, fildeș, legată de cult, pictură pe mătase (suluri), sau pe zidurile templelor etc. ◊ (s. f.) limbă din familia de limbi sino-tibetane vorbită de chinezi. (< China + -ez)

CHINÉZ1 ~ă (~i, ~e) Care aparține Chinei sau populației ei; din China. /China n. pr. + suf. ~ez

CHINÉZ2 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Chinei sau este originară din China. /China n. pr. + suf. ~ez

chinez m. odinioară, în Ardeal, senior teritorial mai mic decât voievod, apoi judecător sătesc sau primar rural și la urmă moșnean sau răzeș. [Ung. KINEZ (din serb. knez, prinț). V. cneaz].

chinez a. care e din China: limba chineză. ║ m. 1. locuitor d’acolo; 2. pop. a se face chinez, a nu pricepe: ei, stimabile, prea te faci chinez CAR.

2) chinéz, -ă s., pl. m. jĭ. Locuitor din China. Fig. (pin aluz. la limba neștiută a Chinejilor). Ignorant: a fi Chinez în algebră. A face pe Chinezu, a te face niznaĭ, a te preface că nu știĭ nimic. Adj. Limba chineză. – Ca s. f. și Chinezoaĭcă, pl. e.

1) chinéz m., pl. (vsl. kŭnĕzĭ. V. cneaz). Vechĭ Un fel de principe în ainte de întemeĭerea țărilor româneștĭ. Azĭ. Ban. Serbia. Primar rural. V. vătăman.

CHINÉZĂ f. art. Limba chinezilor. /China n. pr. + suf. ~ez[ă]

arată toate definițiile

Intrare: chinez (din China, adj.)
chinez1 (adj. pl. -i) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chinez
  • chinezul
  • chinezu‑
  • chine
  • chineza
plural
  • chinezi
  • chinezii
  • chineze
  • chinezele
genitiv-dativ singular
  • chinez
  • chinezului
  • chineze
  • chinezei
plural
  • chinezi
  • chinezilor
  • chineze
  • chinezelor
vocativ singular
plural
chinez3 (adj. pl. -ji) adjectiv
adjectiv (A8)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chinez
  • chinezul
  • chinezu‑
  • chine
  • chineza
plural
  • chineji
  • chinejii
  • chineze
  • chinezele
genitiv-dativ singular
  • chinez
  • chinezului
  • chineze
  • chinezei
plural
  • chineji
  • chinejilor
  • chineze
  • chinezelor
vocativ singular
plural
Intrare: chinez (din China) (s.m.)
chinez2 (s.m. pl. -i) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chinez
  • chinezul
  • chinezu‑
plural
  • chinezi
  • chinezii
genitiv-dativ singular
  • chinez
  • chinezului
plural
  • chinezi
  • chinezilor
vocativ singular
  • chinezule
  • chineze
plural
  • chinezilor
chinez4 (s.m. pl. -ji) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin (M10)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chinez
  • chinezul
  • chinezu‑
plural
  • chineji
  • chinejii
genitiv-dativ singular
  • chinez
  • chinezului
plural
  • chineji
  • chinejilor
vocativ singular
  • chinezule
  • chineze
plural
  • chinejilor
Intrare: chinez (primar)
chinez2 (s.m. pl. -i) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chinez
  • chinezul
  • chinezu‑
plural
  • chinezi
  • chinezii
genitiv-dativ singular
  • chinez
  • chinezului
plural
  • chinezi
  • chinezilor
vocativ singular
  • chinezule
  • chineze
plural
  • chinezilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

chinez (din China, adj.)

  • 1. Care aparține Chinei sau chinezilor, privitor la China ori la chinezi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: chinezesc 3 exemple
    exemple
    • Literatura chineză.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
    • Niciodată nu se vor șterge din memoria oamenilor nobilele fapte eroice ale glorioșilor voluntari chinezi care au venit în ajutorul poporului coreean. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2736.
      surse: DLRLC
    • Armata revoluționară chineză este întîmpinată pretutindeni cu dragoste și entuziasm, căci ea este o armată eliberatoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 226, 2/6.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Arta chineză = artă dezvoltată în China, prezentând o arhitectură specifică (pagode, temple) cu o bogată decorație pictată, o sculptură în bronz, jad, fildeș, legată de cult, pictură pe mătase (suluri), sau pe zidurile templelor etc.
      surse: MDN '00
    • 1.2. (și) substantivat feminin (la) singular Limbă din familia de limbi sino-tibetane vorbită de chinezi (1.).
      surse: DEX '09 MDN '00

etimologie:

chinez (primar)

etimologie:

chinez, -ă (persoană din China) chinez (2) chineză

  • 1. Persoană care face parte din populația Chinei sau este originară de acolo.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: chitai

etimologie: