2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

chihăí2 [At: CREANGĂ, A. 81/1 / V: cheh~ / Pzi: ~ésc / E: fo cf chihăi, chehe, chicoti] 1 vi A tuși sec, încontinuu, din cauza unei boli de plămâni. 2 vt A plictisi pe cineva, insistând cu vorba pe lângă el.

chihăí1 vi [At: DDRF / V: ~icăí, ~huí / Pzi: ~ésc / E: chicot] A chicoti.

CHIHĂÍ, chihăiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A plictisi pe cineva cu vorbe insistente. 2. Intranz. A tuși sec. – Formație onomatopeică.

CHIHĂÍ, chihăiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A plictisi pe cineva insistând cu vorba pe lângă el. 2. Intranz. A tuși sec. – Formație onomatopeică.

CHIHĂÍ, chihăiesc, vb. IV. Tranz. A insista cu vorba (pe lîngă cineva), a fi prea stăruitor, a bate capul, a plictisi. Chihăiam pe mama să se puie pe lîngă tata, ca doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 81. ◊ (Precizat prin determinarea «de cap») Lăutari sînt?Nu-s, Ivane, ce mă tot chihăiești de cap? CREANGĂ, P. 308.

CHIHĂÍ, chihăiesc, vb. IV. 1. Tranz. A insista cu vorba pe lângă cineva; a plictisi. 2. Intranz. A tuși sec. – Onomatopee.

chihăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chihăiésc, imperf. 3 sg. chihăiá; conj. prez. 3 să chihăiáscă

chihăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chihăiésc, imperf. 3 sg. chihăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. chihăiáscă

CHIHĂÍ vb. v. agasa, enerva, indispune, irita, necăji, plictisi, sâcâi, supăra.

chihăí (-ăésc, -ít), vb.1. A tuși. – 2. A importuna, a deranja. Creație expresivă, cf. chicoti; se întîlnește cu alte creații spontane de același tip, cum sînt: chifui, vb. (a bombăni); chifti, vb. (a rîde); hihăi, vb. (a hohoti) etc. Sensul 2 pare a fi suferit influența lui cehăi.Der. chihăitură, s. f. (atac de tuse).

chehaiá sf [At: (a. 1658) MAG. IST. II, 183/21 / V: ~ie, chih~, chiháie, chiháiu / P: che-ha-ia / Pl: ~hắi / E: tc kehaya, kyaya] (Înv) 1 Intendent al vizirului sau al pașei, însărcinat cu inspecția curții sale. 2 Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta Otomană Si: capuchehaia. 3-4 Subofițer (uneori) locotenent al căpitanului. 5-6 (Cu înțeles neprecizat, probabil) Funcționar vamal sau șef de poștă. 7 Primar. 8-9 Vornic sau vătășel al primăriei. 10 (Mol) Șef al pădurarilor. 11 (Îc) (Capu)-beiu sau -beg Locțiitor al Marelui vizir, însărcinat mai ales cu afacerile interne și militare. 12 (Îae) Comandant al general al oștii turcești pornită împotriva revoluționarilor din 1821. 13 (Îc) ~-chiatib Secretar al ministrului de interne.

CHEHAIÁ, chehaiele, s. f. 1. (Înv. și reg.) Șef al pădurarilor. 2. (Înv.) Slujbaș vamal; șef de poștă. 3. (Înv.) Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. 4. (Înv.) Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta Otomană. [Var.: cheháie, chiháie s. f.] – Din tc. kehaya.

CHIHÁIE s. f. v. chehaia.

CHIHÁIE, chihăi, s. m. 1. (Mold.) Șeful pădurarilor. Bade Ghiță, ce zici? ies godacii la ghindă de săneață? Ies; cînd a zis chîhaia Bardă că le-a dat de urmă, apoi s-a sfîrșit. SADOVEANU, O. I 61. Intrară în umbra bolților, merseră multă vreme în tăcereși poposiră la casa chihaiei, într-o poieniță. SADOVEANU, O. IV 484. Un oarecare chihaie de pădure, prin o explozie de praf... i s-a pîrlit obrazul. La TDRG. Primarele comunei au fost silit să suspende din funcțiune pe chihaia pădurii. IONESCU, D. 443. 2. (Învechit) Ostaș (în organizarea de altădată a armatei romîne). Chihăii... erau peste zece ostași. BĂLCESCU, O. I 118.

CHIHÁIE, chihăi, s. m. 1. (Reg.) Șeful pădurarilor. 2. (Înv.) Ostaș. – Tc. kehaya.[1]

  1. Încadrarea ca s. m. nu pare corectă (chiar dacă se referă la un bărbat). Atât varianta chehaia, cât și indicațiile din alte surse pledează pentru o încadrare ca s. f. gall

cheháĭ și (maĭ noŭ) chiháĭ m., și chehaĭá și (maĭ noŭ) chihaĭá f., pl. ĭele (turc. kehaya și kĭaĭa, d. pers. kethuda, stăpînu caseĭ [ket, casă, și huda, stăpîn]. Vechĭ. Intendentu unuĭ vizir saŭ al unuĭ pașă. Capuchehaĭ. Ceauș, șef peste zece soldațĭ (Bălc. Chehaĭa-beĭ, al doilea comandant al ĭenicerilor. Comandantu general al oștiĭ turceștĭ pornite contra zavergiilor la 1821. Azĭ. Mold. Chiháĭe (f., ca slugă, pl. ăĭ). Șef de pădurarĭ. Pin Pt. și cheĭá (f.), intendent la vie.

arată toate definițiile

Intrare: chihăi
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chihăi chihăire chihăit chihăind singular plural
chihăiește chihăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) chihăiesc (să) chihăiesc chihăiam chihăii chihăisem
a II-a (tu) chihăiești (să) chihăiești chihăiai chihăiși chihăiseși
a III-a (el, ea) chihăiește (să) chihăiască chihăia chihăi chihăise
plural I (noi) chihăim (să) chihăim chihăiam chihăirăm chihăiserăm, chihăisem*
a II-a (voi) chihăiți (să) chihăiți chihăiați chihăirăți chihăiserăți, chihăiseți*
a III-a (ei, ele) chihăiesc (să) chihăiască chihăiau chihăi chihăiseră
Intrare: chihaie
substantiv feminin (F131)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chihaie chihaia
plural chihăi chihăile
genitiv-dativ singular chihăi chihăii
plural chihăi chihăilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)