CHEHAIA, chehaiele, s. f. 1. (Înv. și reg.) Șef al pădurarilor. 2. (Înv.) Slujbaș vamal; șef de poștă. 3. (Înv.) Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. 4. (Înv.) Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta Otomană. [Var.: chehaie, chihaie s. f.] – Din tc. kehaya.

chehaia sf [At: (a. 1658) MAG. IST. II, 183/21 / V: ~ie, chih~, chihaie, chihaiu / P: che-ha-ia / Pl: ~hăi / E: tc kehaya, kyaya] (Înv) 1 Intendent al vizirului sau al pașei, însărcinat cu inspecția curții sale. 2 Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta Otomană Si: capuchehaia. 3-4 Subofițer (uneori) locotenent al căpitanului. 5-6 (Cu înțeles neprecizat, probabil) Funcționar vamal sau șef de poștă. 7 Primar. 8-9 Vornic sau vătășel al primăriei. 10 (Mol) Șef al pădurarilor. 11 (Îc) (Capu)-beiu sau -beg Locțiitor al Marelui vizir, însărcinat mai ales cu afacerile interne și militare. 12 (Îae) Comandant al general al oștii turcești pornită împotriva revoluționarilor din 1821. 13 (Îc) ~-chiatib Secretar al ministrului de interne.

CHEHAIA, chehaiele, s. f. 1. (Reg.) Șef al pădurarilor. 2. (Înv.) Slujbaș vamal; șef de poștă. 3. (Înv.) Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. 4. (Înv.) Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta otomană. [Var.: chehaie, chihaie s. f.] – Din tc. kehaya.

CHEHAIA, chehaiele, s. f. (Învechit) 1. Slujbaș vamal; șef de poștă. Iordache Pruncu, chehaiaua, îmi adusese podorojna și iată-mă iar pe drum. GHICA, S. 246. 2. Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. Acest guvernor general pornește pe Cara-Mustafa, chehaiaua sa, cu un corp de 10000 de turci... să ocupe Bucureștii. GHICAȘ.109. 3. Reprezentant al domnilor romîni pe lîngă Poarta otomană. V. capuchehaie.

CHEHAIA, chehaiele, s. f. (Înv.) 1. Slujbaș vamal; șef de poștă. 2. Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. 3. Reprezentant al domnilor romîni pe lîngă Poarta otomană. – Tc. kehaya.

CHEHAIA ~iele f. înv. 1) Slujbaș la vamă sau la poștă. 2) Persoană care administra curtea unui vizir sau a unui pașă. 3) Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta Otomană. /<turc. kehaya

CHEHAIA s.f. 1. (Mold., ȚR) Intendent al vizirului sau al unui pașă. A: Cu știrea chehaiei vizirului. M. COSTIN. Au chemat Suleiman chihaiaua vezirului. PSEUDO-COSTIN, 18^v. S-au schimbai trei veziri și șepte chihaiele. NECULCE. Făcînd si chehaia pe Ibraim-Aga. IM 1754, 2^r; cf. M. COSTIN; AXINTE URICARIUL; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: Abdulah-pașa, ce atuncea fusese chehaia. ANON. CANTAC. Ajungînd chehaia vizirului, l-au mazilit pe Antonie-Vodă Ruset. R. GRECEANU; cf. ANON. CANTAC.; IM 1730, 3^v, 4^r. 2. (Mold.) Subofițer. Să ieie de tot polcovnicul cîte o sută de ruble... si de chihai si de stegar cîte zece. NECULCE. Variante: chehaie (M. COSTIN; R. GRECEANU), chiaie (M. COSTIN), chihai s. m. (NECULCE). Etimologie: tc. kehaya.

chehaià (chihaià) m. intendentul vizirului, al unui pașă și în special agentul, de afaceri al Domnilor, numit capu-chehaia: dacă se ducea colo la Pașa, Chihaia îl poftia, ciubucul să-și bea și cafea îi da Bimbașii Sava POP. [Turc. KEHAYÁ, lit. stăpânul casei].

chehaie sf vz chehaia

chiaia sf vz chehaia

chihai sn vz chehaia

chihaia i vz chehaia

chihaia-bei sf vz chehaia corectat(ă)

chihaie sf vz chehaia corectat(ă)

CHEHAIE s.f. v. chehaia.

chihaià m. V. chehaià.

cheháĭ și (maĭ noŭ) chiháĭ m., și chehaĭá și (maĭ noŭ) chihaĭá f., pl. ĭele (turc. kehaya și kĭaĭa, d. pers. kethuda, stăpînu caseĭ [ket, casă, și huda, stăpîn]. Vechĭ. Intendentu unuĭ vizir saŭ al unuĭ pașă. Capuchehaĭ. Ceauș, șef peste zece soldațĭ (Bălc. Chehaĭa-beĭ, al doilea comandant al ĭenicerilor. Comandantu general al oștiĭ turceștĭ pornite contra zavergiilor la 1821. Azĭ. Mold. Chiháĭe (f., ca slugă, pl. ăĭ). Șef de pădurarĭ. Pin Pt. și cheĭá (f.), intendent la vie.

chiháĭ m., chiháĭe și chihaĭá f., V. chehaĭ.

!chehaia (înv.) s. f., art. chehaiaua, g.-d. art. chehaialei; pl. chehaiale

chehaia / chehaie (reg., înv.) s. f., art. chehaiaua / chehaia, g.-d. art. chehaialei / chehaiei; pl. chehaiale / chehăi, art. chehaialele / chehăile

chehaia / chehaie s.f., art. chehaiaua / chehaia, g.-d. art. chehaielei / chehaiei; pl. chehaiele / chehăi

CHEHAIA s. v. capuchehaie.

chehaia s. v. CAPUCHEHAIE.

chehaia (-ăi), s. m. – 1. Majordom al marelui vizir sau al unui demnitar turc. – 2. Agent al domnitorilor romîni la Constantinopol (mai curent, capuchehaia). – 3. În vechea organizare militară, locțiitor, ajutor de căpitan. – 4. Pădurar. – 5. În satele turcești, magistrat municipal, primar. – Var. chihaia, chihaie. Mr. chihăe, megl. chiaia. Tc. kahya, kehaya „majordom” (Șeineanu, II, 35; Lokotsch 1123); cf. ngr. ϰεχαγιᾶς, bg. kechaja.