CHIHĂI, chihăiesc, vb. IV. Tranz. A insista cu vorba (pe lîngă cineva), a fi prea stăruitor, a bate capul, a plictisi. Chihăiam pe mama să se puie pe lîngă tata, ca doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 81. ◊ (Precizat prin determinarea «de cap») Lăutari sînt? – Nu-s, Ivane, ce mă tot chihăiești de cap? CREANGĂ, P. 308.