CERI-/CERO- elem. „ceară”. (< fr. céri-, céro-, cf. lat. cera, gr. keros)

CEÁRĂ, (2) ceruri, s. f. 1. Produs natural (de origine animală, vegetală sau minerală) sau sintetic, plastic, insolubil în apă, care se înmoaie și se topește la temperaturi destul de joase și care are numeroase utilizări în industria farmaceutică, electronică, a hârtiei, cosmetică etc. ◊ Ceară de albine = ceară de culoare gălbuie, cu miros plăcut, caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea fagurilor. Ceară de balenă = spermanțet, ulei de cașalot. Ceară de parchet = amestec de ceară sintetică cu parafină, cerezină, ceară vegetală și cu alte substanțe, care formează pe parchet o peliculă lucioasă, protectoare. Ceară roșie = amestec de colofoniu, șelac, ulei de terebentină și culori minerale, care, datorită proprietăților lui plastice la încălzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, la închiderea ermetică a flacoanelor etc. Ceară montană = ceară minerală obținută din cărbunii bruni prin extracție cu solvenți. Ceară vegetală = strat care acoperă suprafața plantelor, mai ales a fructelor. 2. Sort de ceară (1). 3. (Geol.; în sintagma) Ceară de pământ = ozocherită. 4. (Fiziol.) Cerumen. – Lat. cera. corectată

ceară sf [At: CORESI, EV. 198/35 / Pl: (rar) ceri / E: ml cera] 1 Produs natural (de origine animală, vegetală sau minerală) ori sintetic, plastic, insolubil în apă, care se înmoaie și se topește la temperaturi destul de joase, cu numeroase utilizări în industria farmaceutică, electronică, cosmetică etc. 2 (Îs) ~ de albine Ceară de culoare gălbuie, cu miros caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea fagurilor, întrebuințată la fabricarea lumânărilor, la modelat etc. 3 (Îe) A fi galben ca ~ra A fi palid (de boală, de emoție etc.) 4 (Îs) ~ de parchet Amestec de ceară sintetică cu parafină, cerezină și alte substanțe, care se dă pe parchet și formează o peliculă lucioasă, protectoare. 5 (Îs) ~ roșie (sau tare ori de pecetluit) Amestec de colofoniu, șelac, ulei de terebentină și culori minerale, care, datorită proprietăților lui plastice la încălzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, închiderea ermetică a flacoanelor etc. 6 (Îs) ~ montană Ceară minerală obținută din cărbunii bruni prin extracție cu solvenți. 7 ~ vegetală Strat care acoperă suprafața plantelor, mai ales a fructelor. 8 (Glg; îs) ~ de pământ Ozocherită. 9 (Fzl) Cerumen. 10 (Bot) Arbust agățător, mereu verde, cu flori albe-trandafirii, plăcut mirositoare Si: floare-de-ceară, ceara-albinii (Asclepias syriaca) corectată

cer⁴ sm [At: DEX² / Pl: ~i / E: lat cerrus] 1 Arbore mare din familia fagaceelor, înalt până la 30 m, înrudit cu stejarul, cu scoarța negricioasă, cu frunze pieloase, bogate și cu fructele ghinde, foarte căutat ca lemn de foc (Quercus cerris). 2 Lemn de cer⁴ (1), folosit drept combustibil. 3 (Pop; îe) ~-bocnă A fi foarte tare (ca lemnul de cer).

cére [At: COD. VOR. 127/8 / Pzi: cer, (reg) cériu, cei, ceu / E: ml quaero] 1-2 vt (Înv) A încerca (să întâlnești sau) să afli ceva Si: a căuta. 3-4 vr (Cmr) A avea (căutare sau) trecere. 5 vt (Înv) A căuta să faci ceva cuiva. 6 vt (Înv) A căuta să obții ceva Si: a dori, a pofti. 7-8 vt A căuta cu insistență să ai pe cineva sau ceva. 9-10 vt A pretinde (în baza unui drept) Si: a revendica. 11-12 vi (Îe) A ~ seamă (sau socoteală) (cuiva de sau de la ceva) A trage pe cineva la răspundere. 13 vt (Înv; îe) A-și ~ seama A-și pretinde salariul. 14 vt (Înv; îe) A-și ~ legea (cu cineva) A chema pe cineva în judecată. 15 vt (Înv; îe) A ~ la judecată A da în judecată. 16 vt (Înv) A avea nevoie (de ceva). 17-19 vt (Subiectul e datoria, cinstea, slujba) A impune. 20-21 vt (Înv; îe) Trebuința ~ E necesar Si: trebuie. 22 vr E nevoie. 23 vt A-și exprima față de cineva dorința de a avea ceva. 24 vt A stărui pe lângă cineva pentru a obține un lucru. 25-26 vt A-i arăta cuiva ceea ce dorești să-ți facă sau să- ți dea Si: a solicita. 27 vt A ruga. 28 vt (Îe a ~ voie sau urmat de o propoziție introdusă prin „ca să”) A solicita cu stăruință permisiunea de a face ceva. 29 vt (Spc; c.i. fata; șîe a ~ mâna, a ~ de soție, a ~ de nevastă) A face unei fete sau părinților ori tutorelui ei o propunere de căsătorie Si: (pfm) a peți. 30 vr (Spc; îe) A se ~ afară A cere permisiunea de a se duce afară (sau la WC). 31 vt (Șîs a ~ milă, a ~ pomană) A cerși.

CEÁRĂ s. f. 1. Produs natural (de origine animală, vegetală sau minerală) sau sintetic, plastic, insolubil în apă, care se înmoaie și se topește la temperaturi destul de joase și care are numeroase utilizări în industria farmaceutică, electronică, a hârtiei, cosmetică etc. ◊ Ceară de albine = ceară de culoare gălbuie, cu miros plăcut, caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea fagurilor. Ceară de balenă = spermanțet, ulei de cașalot. Ceară de parchet = amestec de ceară sintetică cu parafină, cerezină, ceară vegetală și cu alte substanțe, care formează pe parchet o peliculă lucioasă, protectoare. Ceară roșie = amestec de colofoniu, șelac, ulei de terebentină și culori minerale, care, datorită proprietăților lui plastice la încălzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, la închiderea ermetică a flacoanelor etc. Ceară montană = ceară minerală obținută din cărbunii bruni prin extracție cu solvenți. Ceară vegetală = strat care acoperă suprafața plantelor, mai ales a fructelor. 2. (Geol.; în sintagma) Ceară de pământ = ozocherită. 3. (Fiziol.) Cerumen. – Lat. cera.

CEÁRĂ s. f. 1. Substanță plastică gălbuie produsă de albine și obținută prin topirea fagurilor; se întrebuințează la modelaj, la fabricarea luminărilor și a pastelor pentru lustruit (parchetele, scîndurile, încălțămintea etc.). Fața lui Constandin rămase galbenă-cafenie ca ceara veche. DUMITRIU, N. 229. În zădar vă zbateți și asudă Fruntea voastră galbenă ca ceara, Nu puteți, degeaba-i orice trudă, Să legați cu lanțuri primăvara. BENIUC, V. 80. Și fața străvezie ca fața albei ceri Slăbită e de umbra duioaselor dureri! EMINESCU, O, I 213. Într-un salon ardeau două mari policandre cu lumînări de ceară galbenă. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ (În comparații și metafore) Lîngă fruntea lui de ceară, Ostenit se-ntinde arcul pe grumazul de vioară. GOGA, P. 70. ◊ Expr. Să-l pici (sau să-l fi picat) cu ceară (sau cu lumînarea) v. pica. ◊ (În comparații, ca simbol al maleabilității) Nevastă-mea... este o ceară moale pe care o întorc cum mi-e voia. NEGRUZZI, S. I 77. ◊ Ceară de parchet = amestec de ceară sintetică cu parafină și alte substanțe, folosit pentru lustruirea parchetului. Ceară roșie (sau tare sau de pecetluit) = compoziție de gumă, lac și rășină, cu care se pecetluiesc scrisorile, pachetele etc. 2. Cerumen. Are multă ceară în urechi.

CER¹, ceri, s. m. Arbore mare, înrudit cu stejarul, foarte căutat ca lemn de ars; crește în regiunile de șes și pe dealuri joase (Quercus cerris). În valea Vamvului sînt goruni... și cer. I. IONESCU, M. 615.

CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A stărui pe lîngă cineva pentru a obține ceva, a se adresa cuiva pentru a-i convinge să-ți îndeplinească o dorință, o rugăminte. Du-te la împăratul și cere să-ți dea douăzeci de corăbii. ISPIRESCU, L. 23. Ba pune-ți pofta-n cui, măi babă. Cînd ți-am cerut ouă, știi ce mi-ai răspuns? Bate acum și tu găina, să-ți aducă galbeni. CREANGĂ, P. 69. Îndată i se aduc cele cerute. CREANGĂ, P. 310. Mi-ai zis: Aștept din parte-ți, o rege cavaler, Că-mi vei da prins pe-acela ce umilit ți-l cer... Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic pe Arald. EMINESCU, O. I 91. Știi, bădiță, cum cereai Seara, cînd la noi veneai, Să-ți dau paharul cu miere Și io-ți dam buzele mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 258. ◊ Expr.A cere voie să... = a stărui (pe lîngă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... Cerură voie să rămîie a-l întovărăși. NEGRUZZI, S. I 142. ◊ Absol. Cine cere nu piere (dar nici nume bun n-are). ◊ Refl. Fiul cel mai mic... se ceru și el de la tată-său ca să-l lase să pîndească și el. ISPIRESCU, L. 73. Aice s-au cerut ei ca să-i primească peste noapte și i-au primit bucuros. SBIERA, P. 113. ◊ (Propoziția secundară finală se subînțelege) M-aș cere, taică, la școală. Mă îndemnară domnul învățător; zice că sînt fir de grîu în mărăciniș. Dacă învăț, e ca și cum m-ar săpa și m-ar plivi. SADOVEANU, M. C. 10. 2. (Cu privire la o fată sau, fig., la mîna ei) A face propuneri de căsătorie, a peți. Iară cine s-a bizui să vie ca s-o ceară de nevastă și n-a izbuti să facă podul... aceluia pe loc îi și taie capul. CREANGĂ, P. 78. Și-au plăcut unul altuia. Și Ipate, nemaiavînd răbdare, se și duce la tată-său și la mă-sa, de-o cere [pe fată]. CREANGĂ, P. 16S. Ceru mîna tinerei domnițe. NEGRUZZI, S. I 107. Deseară vin la voi... Să te cer de la ai tăi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. 3. (Cu sensul reieșind din determinări) A cerși. Cere de pomană la colțul străzii. ▭ Am pățit și noi ca un cerșitor care ședea pe comoară și cerea milostenie. CREANGĂ, P. 134. ◊ Absol. De-am avut, de n-am avut, Eu la altul n-am cerut. ȘEZ. IV 219. 4. A pretinde (ceva) în baza unui drept, a revendica. Eu mă tocmesc pe trei ani odată... -Despre mine, cu atîta mai bine, măi Chirică. Și ce mi-i cere tu pentru trei ani? – Ce să-ți cer? Ia, să-mi dai de mîncare și de purtat cît mi-a trebui. CREANGĂ, P. 151. Nu trebuie să cerem de la vînători o aprețuire rece și nepărtinitoare a întîmplărilor și a izbinzilor ce se ating de arta lor favorită. ODOBESCU, S. III 47. ◊ Expr. A cere satisfacție = a pretinde satisfacție morală în urma unei jigniri sau insulte. A cere socoteală sau (învechit) seamă (cuiva sau de la cineva) = a trage la răspundere (pe cineva). Să cerem socoteală nătîngilor care nu ne-au dus pe drumul pe care trebuia. PAS, Z. IV 248. Lumea are drept a-i cere această seamă. BĂLCESCU, O. II 11. A cere pace v. pace. A cere cuvîntul v. cuvînt. ◊ A pretinde. Cît ceri pe un kilogram de unt? 5. A impune; a face să fie necesar. Frosa uitase să-i dea guler curat și aceasta cerea timp. BASSARABESCU, V. 45. Cum! așa degrabă ne lași?... – Slujba o cere. NEGRUZZIȘ.I 39. ◊ Refl. pas. Pentru această lucrare se cere o atenție deosebită. ◊ Expr.Mi se cere să... = mi se impune să..., sînt obligat să... ◊ A arăta, a indica o datorie, o sarcină etc. Pornind de la faptul că teoria marxist-leninistă nu este o dogmă, ci o călăuză în acțiune, partidul cere comuniștilor să înțeleagă caracterul creator al marxism- leninismului, să-și însușească nu formulări și citate răzlețe, ci adevărata esență a învățăturii atotbiruitoare a lui Marx-Engels-Lenin-Stalin, învățătură care transformă lumea. 50 ANI EXIST. P.C.U.S. 44. 6. A dori, a pofti, a voi. Mîncară și se veseliră cît le ceru inima. ISPIRESCU, L. 39. De se-ntîlnește drag cu drag Cum inima ta cere, Dispar și ceruri și pămînt Și pieptul tău se bate, Și totu-atîrnă de-un cuvînt Șoptit pe jumătate. EMINESCU, O. I 189. Zi și noapte, cu durere, Duios sufletu-mi te cere. ALECSANDRI, P. I 85. ◊ Refl. Umblă parcă amintindu-și vreun cîntec, alintată, Pare că i-ar fi tot lene și s-ar cere sărutată. EMINESCU, O. I 158. Mă cunosc vinovată Că m-am cerut măritată. SEVASTOS, C. 227. ◊ Refl. pas. A fi căutat, a avea căutare, a fi solicitat. Această carte se cere mult. – Prez. ind. pers. 2 sg. și: (regional) cei (CREANGĂ, A. 56).

CEÁRĂ s. f. 1. Substanță plastică gălbuie produsă de albine și recoltată de om prin topirea fagurilor; substanță de origine minerală, vegetală sau animală, insolubilă în apă; ambele sunt folosite la fabricarea lumânărilor, în apretură și în multe alte ramuri ale industriei. ◊ Ceară de parchet = amestec de ceară sintetică cu parafină și cu alte substanțe. Ceară roșie = compoziție de gumă, lac și rășină, cu care se pecetluiesc scrisorile. 2. Cerumen. – Lat. cera.

CER¹, ceri, s. m. Arbore mare, înrudit cu stejarul, foarte căutat ca lemn de foc (Quercus cerris). – Lat. cerrus.

CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... ◊ Refl. Aice s-au cerut ei ca să-i primească peste noapte (SBIERA). 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a revendica. ◊ Expr. A cere satisfacție = a pretinde satisfacție morală în urma unei jigniri sau unei insulte. A cere socoteală sau (înv.) seamă (cuiva) = a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. Cât ceri pe unt? 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti, a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

CEÁRĂ f. 1) Substanță amorfă, de culoare gălbuie, produsă de albine, care se obține prin topirea fagurilor. ◊ Galben ca ~a foarte palid. 2) Substanță solidă de diferite origini (animală, vegetală, minerală sau sintetică) folosită în industria farmaceutică, electronică, cosmetică etc. Lumânare de ~. ◊ ~ de parchet amestec de ceară sintetică și parafină, folosit la lustruirea parchetului. ~ roșie amestec de colofoniu cu ulei de terebentină, folosit la aplicarea sigiliilor. ~ de pământ ceară minerală; ozocherită. 3) Substanță ceroasă, care se formează în canalul extern al urechii; cerumen. [G.-D. cerii] /<lat. cera

CER² ~i m. Arbore mare, înrudit cu stejarul, având scoarță groasă, frunze crestate și fructul o ghindă, folosit drept combustibil. /<lat. cerrus

A SE CÉRE mă cer intranz. pop. A solicita permisiunea. /<lat. quaerere

A CÉRE cer tranz. 1) A se adresa cuiva pentru a obține ceva; a-și manifesta dorința de a avea ceva. ~ o carte. ~ un sfat. ~ un ajutor. ◊ ~ mâna (unei fete) a propune căsătorie (unei fete). 2) A pretinde, pornind de la prevederile legii; a revendica; a reclama. ~ un drept. ◊ ~ cuiva socoteală a cere lămuriri de la cineva. 3) A face să fie necesar; a necesita; a reclama; a comporta; a pretinde. Copilul mic cere multă atenție. /<lat. quaerere

ceară f. 1. substanță gălbuie, moale și lesne topitoare, ce fac albinele; ceară roșie, compozițiune rășinoasă de pecetluit scrisori, pachete; 2. materie roșiatică ce se formează în ureche. [Lat. CERA].

cer m. (pl. ceri) soiu de stejar, mare și frumos arbore ce formează întinse păduri sau dumbrave, uneori cultivat ca plantă decorativă (Quercus cerrus): lemnele de cer sunt cele mai bune de ars. [Lat. CERRUS].