căutare avansată
Din totalul de 70 sunt afișate 16 definiții pentru cer (boltă), cer (arbore), cere   conjugări / declinări

CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

cére (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 să ceáră; ger. cerấnd; part. cerút
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CÉRE vb. 1. a pretinde, a reclama, a revendica, (înv. și reg.) a striga, (înv.) a pretendelui, a pretendui, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ să i se facă dreptate.) 2. a pretinde, (înv. și pop.) a apuca. (~ cuiva birul.) 3. v. vrea. 4. a dori, a pofti, a voi, a vrea. (Ochii văd, inima ~.) 5. v. solicita. 6. a apela, a recurge, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ ajutorul lor.) 7. v. peți. 8. v. cerși. 9. v. necesita. 10. v. implica. 11. v. trebui. 12. v. căuta.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CÉRE vb. v. căuta.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A cere ≠ a da, a oferi
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A CÉRE cer tranz. 1) A se adresa cuiva pentru a obține ceva; a-și manifesta dorința de a avea ceva. ~ o carte. ~ un sfat. ~ un ajutor. ◊ ~ mâna (unei fete) a propune căsătorie (unei fete). 2) A pretinde, pornind de la prevederile legii; a revendica; a reclama. ~ un drept. ◊ ~ cuiva socoteală a cere lămuriri de la cineva. 3) A face să fie necesar; a necesita; a reclama; a comporta; a pretinde. Copilul mic cere multă atenție. /<lat. quaerere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE CÉRE mă cer intranz. pop. A solicita permisiunea. /<lat. quaerere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... ◊ Refl. Aice s-au cerut ei ca să-i primească peste noapte (SBIERA). 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a revendica. ◊ Expr. A cere satisfacție = a pretinde satisfacție morală în urma unei jigniri sau unei insulte. A cere socoteală sau (înv.) seamă (cuiva) = a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. Cât ceri pe unt? 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti, a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A stărui pe lîngă cineva pentru a obține ceva, a se adresa cuiva pentru a-i convinge să-ți îndeplinească o dorință, o rugăminte. Du-te la împăratul și cere să-ți dea douăzeci de corăbii. ISPI­RESCU, L. 23. Ba pune-ți pofta-n cui, măi babă. Cînd ți-am cerut ouă, știi ce mi-ai răspuns ? Bate acum și tu găina, să-ți aducă galbeni. CREANGĂ, P. 69. îndată i se aduc cele cerute. CREANGĂ, P. 310. Mi-ai zis: Aștept din parte-ți, o rege cavaler, Că-mi vei da prins pe-acela ce umilit ți-l cer... Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic pe Arald. EMINESCU, O. I 91. Știi, bădiță, cum cereai Seara, cînd la noi veneai, Să-ți dau paharul cu miere Și io-ți dam buzele mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 258. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lîngă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... Cerură voie să rămîie a-l întovărăși. NEGRUZZI, S. I 142. ◊ A b s o l. Cine cere nu piere (dar nici nume bun n-are).Refl. Fiul cel mai mic... se ceru și el de la tată-său ca să-l lase să pîndească și el. ISPIRESCU, L. 73. Aice s-au cerut ei ca să-i primească peste noapte și i-au primit bucuros. SBIERA, P. 113. ◊ (Propoziția secundară finală se subîn­țelege) M-aș cere, taică, la școală. Mă îndemnară domnul învățător; zice că sînt fir de grîu în mărăciniș. Dacă învăț, e ca și cum m-ar săpa și m-ar plivi. SADOVEANU, M. C. 10. 2. (Cu privire la o fată sau, f i g., la mîna ei) A face propuneri de căsătorie, a peți. Iară cine s-a bizui să vie ca s-o ceară de nevastă și n-a izbuti să facă podul... aceluia pe loc îi și taie capul. CREANGĂ, P. 78. Și-au plăcut unul altuia. Și Ipate, nemaiavînd răbdare, se și duce la tată-său și la mă-sa, de-o cere [pe fată]. CREANGĂ, P. 16S. Ceru mîna tinerei domnițe. NEGRUZZI, S. I 107. Deseară vin la voi... Să te cer de la ai tăi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. 3. (Cu sensul reieșind din determinări) A cerși. Cere de pomană la colțul străzii.Am pățit și noi ca un cerșitor care ședea pe comoară și cerea milostenie. CREANGĂ, P. 134. ◊ A b s o l. De-am avut, de n-am avut, Eu la altul n-am cerut. ȘEZ. IV 219. 4. A pretinde (ceva) în baza unui drept, a revendica. Eu mă tocmesc pe trei ani odată... -Despre mine, cu atîta mai bine, măi Chirică. Și ce mi-i cere tu pentru trei ani ?Ce să-ți cer? Ia, să-mi dai de mîncare și de purtat cît mi-a trebui. CREANGĂ, P. 151. Nu trebuie să cerem de la vînători o aprețuire rece și nepărtinitoare a întîmplărilor și a izbinzilor ce se ating de arta lor favorită. ODOBESCU, S. III 47. ◊ E x p r. A cere satisfacție = a pretinde satisfacție morală în urma unei jigniri sau insulte. A cere socoteală sau (învechit) seamă (cuiva sau de la cineva) = a trage la răspundere (pe cineva). Să cerem socoteală nătîngilor care nu ne-au dus pe drumul pe care trebuia. PAS, Z. IV 248. Lumea are drept a-i cere această seamă. BĂLCESCU, O. II 11. A cere pace v. pace. A cere cuvîntul v. cuvînt. ◊ A pretinde. Cît ceri pe un kilogram de unt? 5. A impune; a face să fie necesar. Frosa uitase să-i dea guler curat și aceasta cerea timp. BASSARABESCU, V. 45. Cum! așa degrabă ne lași?...Slujba o cere. NEGRUZZIȘ.I 39. ◊ R e f l. pas. Pentru această lucrare se cere o atenție deosebită.Expr. Mi se cere să... = mi se impune să..., sînt obligat să... ◊ A arăta, a indica o datorie, o sarcină etc. Pornind de la faptul că teoria marxist-leninistă nu este o dogmă, ci o călăuză în acțiune, partidul cere comuniștilor să înțeleagă caracterul creator al marxism- leninismului, să-și însușească nu formulări și citate răzlețe, ci adevărata esență a învățăturii atotbiruitoare a lui Marx-Engels-Lenin-Stalin, învățătură care transformă lumea. 50 ANI EXIST. P.C.U.S. 44. 6. A dori, a pofti, a voi. Mîncară și se veseliră cît le ceru inima. ISPIRESCU, L. 39. De se-ntilnește drag cu drag Cum inima ta cere, Dispar și ceruri și pămînt Și pieptul tău se bate, Și totu-atîrnă de-un cuvînt Șoptit pe jumătate. EMINESCU, O. I 189. Zi și noapte, cu durere, Duios sufletu-mi te cere. ALECSANDRI, P. I 85. ◊ Refl. Umblă parcă amintindu-și vreun cîntec, alintată, Pare că i-ar fi tot lene și s-ar cere sărutată. EMINESCU, O. I 158. Mă cunosc vinovată Că m-am cerut măritată. SEVASTOS, C. 227. ◊ Refl. pas. A fi căutat, a avea căutare, a fi solicitat. Această carte se cere mult.Prez. ind. pers. 2 sg. și: (regional) cei (CREANGĂ, A. 56).
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

cére vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 sg. și pl. ceáră; ger. cerând; part. cerút
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cére (cér, cerút), vb.1. (Înv.) A căuta. – 2. A avea nevoie. – 3. A solicita, a implora. – 4. A reclama, a pretinde, a revendica. – 5. A indica prețul unei mărfi. – 6. A cerși, a cere de pomană. – 7. A peți, a face propuneri de căsătorie. – 8. A chema, a solicita prezența. – 9. (Refl.) A se cere, a fi nevoie. – 10. A fi acceptat un articol. – 11. (Refl.) A solicita un permis, a cere autorizație. – Mr. țer, țireare „a căuta,” megl. țer. Lat. quaerĕre „a căuta” și a cere (Pușcariu 337; Candrea-Dens., 317; REW 6923; DAR); cf. it. chiedere (sard. kèrrere), prov., v. fr. querre, sp., port. querer.Der. cerință, s. f. (exigență), formație literară din sec. XIX. Conjug. perf. simplu cerui și a part. cerut este modernă și analogică; pînâ în primii ani ai sec. XIX se folosise, paralel cu formele anterioare conjug. lat. quaesῑvicerșii, de unde cerșui, și quaesῑtumcerșit, mai tîrziu cerșut (cu r analogic, de la prezent). De la această formă veche de conjug. s-a dezvoltat un vb. nou, iar pe baza perf. simplu al acestuia, cerșii, s-a construit un prezent analogic cerșesc; astfel se explică cerși, vb. (a cere; a cere de pomană; a implora); cu der. cerșit, s. n. (faptul de a cerși); cerșetor, s. m. (persoană care cere de pomană); cerșetoresc, adj. (de cerșetor); cerșetori, vb. (a cerși); cerșetorie, s. f. (cerșit). Pentru formarea acestui vb., cf. Șeineanu, Semasiol., 214 și de asemenea v. sard. kerkidore, sard. chircadore „cerșetor”.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

cere v. 1. a dori și căuta să obție: a cere un post, o favoare; 2. a reclama, a pretinde: bunacuviința cere să nu te porți așa; 3. a dori, a pofti: ce-ți cere inima ? 4. a cere de pomană: calicul până nu cere, nu mănâncă cu plăcere; 5. a cere, în căsătorie: hai la maica de mă cere; 6. a cere voie: m’am cerut; 7. se cere, trebue (moralicește), se cuvine; 8. a se căuta (ca trebuincios): grânele au început să se ceară. [Lat. QUAERERE].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

CER1, ceri, s. m. Arbore mare din familia fagaceelor, înalt până la 30 m, înrudit cu stejarul, cu scoarța negricioasă, cu frunze pieloase, bogate și cu fructele ghinde, foarte căutat ca lemn de foc (Quercus cerris). ♦ Lemnul acestui arbore, folosit drept combustibil. – Lat. cerrus.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CER2, ceruri, s. n. 1. Spațiu cosmic nesfârșit în care se află aștrii; (mai ales) spațiu de deasupra orizontului unui observator (2), care are o formă aparent emisferică, boltă cerească, firmament. ◊ Expr. Sub cerul liber = în afara unei locuințe, afară. Până-i cerul = niciodată. Ca cerul de pământ sau ca de la cer la pământ, se spune despre o deosebire extrem de mare între două lucruri, două puncte de vedere, două situații etc. A răscoli cerul și pământul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (și) cu pământul = a se ruga de cineva insistent. A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neașteptate; b) a nu putea înțelege; a fi străin de aceea ce se întâmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a picat (sau a căzut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprimă supărarea, rușinea, uimirea cuiva în fața unei situații neașteptate (și neplăcute). Nu s-o face gaură (sau bortă) în cer = n-o să fie cine știe ce pagubă, n-o să se întâmple niciun rău. A făgădui (sau a promite) cerul și pământul = a promite lucruri nerealizabile. ◊ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavității bucale, bolta palatină; palat. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ◊ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. Rai1, eden, paradis. ◊ Expr. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru. ♦ Putere divină, divinitate, providență. – Lat. caelum.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CER1, ceri, s. m. Arbore mare din familia fagaceelor, înalt până la 30 m, înrudit cu stejarul, cu scoarța negricioasă, cu frunze pieloase, bogate și cu fructele ghinde, foarte căutat ca lemn de foc (Quercus cerris). ♦ Lemnul acestui arbore, folosit drept combustibil. – Lat. cerrus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink