castei sn [At: ȘINCAI, HR. III, 176 / Pl: nct / E: mg kastély] (Reg; mgm) Castel (1).

CASTĂ, caste, s. f. (La hinduși, egipteni sau la alte popoare orientale) Grup social închis, endogamic, strict delimitat de altele prin origine comună, ocupații, privilegii; p. ext. grup social închis care își păstrează privilegiile. ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr. caste.

cast, ~ă a [At: ODOBESCU, S. III, 56 / Pl: caști, ~e / E: lat castus] 1 Pur. 2 Virtuos.

castă sf [At: DEX² / Pl: ~te / E: fr caste] 1 Grup social închis și strict delimitat prin originea comună, prin profesiunea și prin privilegiile membrilor lui, în care este împărțită societatea în India și în alte țări orientale. 2 (Pgn) Grup social închis care își păstrează privilegiile și interesele (egoiste). 3 (Îs) Spirit de ~ Spirit îngust, exclusivist.

caște sf [At: ODOBESCU, O. II, 63 / V: ~tie / Pl: nct / E: ger Kasten] (Tip) Cutie având compartimente în care se păstrează literele de același caracter Si: casă¹ (38).

caștie sf vz caște

căștei sm [At: CIHAC II, 45 / V: coș~ / Pl: ~ / E: rs кощей] (Rsî) Avar.

coștei⁴ sm vz căștei

*CASĂ², ⦿CASSĂ (pl. -se) sf. 1 Ladă de fier unde se păstrează bani sau acte de valoare: ~ de bani (🖼 936) ¶ 2 Banii, valorile ce se află în lada de fier; a face casa, a verifica socotelile sumelor depuse în casă ¶ 3 ⚚ Biroul, locul unde se fac plățile într’un stabiliment comercial sau fonciar ¶ 4 ⚚ Stabiliment unde se depun fonduri spre păstrare: ~ de depuneri și consemnațiuni, stabiliment public unde se încredințează spre păstrare depozite voluntare sau judiciare; ~ de economie, stabiliment public unde se primesc spre păstrare sume mici de bani servindu-le și o dobîndă ¶ 5 CAȘTE [it. cassa].

*CAST adj. Curat (la suflet), nevinovat, fără prihană, neprihănit: M’acopere cu dulcea, ~a Și visătoarea ei privire VLAH. [lat.].

*CASTĂ (pl. -te) sf. 1 Seminție, trib; fie-care din clasele în care se împart unele popoare (în vechiul Egipt, în India, etc.)¶ 2 pr. ext. Clasă socială, tagmă: constituesc o ~ nobiliară BĂLC. [fr.].

CAȘTE sf. 📰 Cutie cu multe despărțituri unde sînt clasate literele de tipar; numită și „casă” (🖼 963) [ung. kasta < germ. Kasten].

CASTĂ, caste, s. f. Fiecare dintre grupurile sociale închise și strict delimitate prin originea comună, prin profesiunea și prin privilegiile membrilor lor, în care este împărțită societatea în India și în alte țări orientale; p. gener. grup social închis care își păstrează privilegiile și interesele (egoiste). ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr. caste.

CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Virtuos, pur, neprihănit, nepătat. Eu cred că nu-i nici una Cu păcate! Cea mai castă Treacă-ntîi! COȘBUC, P. I 73. «Diva», care nu cunoștea moravurile caste ale publicului brăilean, apare pe scenă într-un costum abracadabrant. CARAGIALE, O. III 10.

CASTĂ, caste, s. f. Fiecare dintre grupurile sociale închise și exclusiviste, strict delimitate prin originea comună, profesiunea și privilegiile deosebite ale membrilor ei, în care este împărțită societatea în India și în alte țări orientale; p. ext. grup social închis, care își păzește interesele și privilegiile. Ultimii treizeci de ani au fost ani de lupte crîncene.,. împotriva regimurilor antipopulare sprijinite de caste militare și de marii latifundiari semifeudali. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 165, 4/1. ◊ Spirit de castă = spirit îngust, închis, exclusivist.

CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Pur, neprihănit; virtuos. – Lat. lit. castus.

CASTĂ, caste, s. f. Fiecare dintre grupurile sociale închise și strict delimitate prin originea comună, prin profesiunea și prin privilegiile membrilor ei, în care este împărțită societatea în India și în alte țări orientale; p. ext. grup social închis care își păzește interesele (egoiste). ◊ Spirit de castă = spirit îngust, închis, exclusivist. – Fr. caste.

CAST, -Ă adj. Pur, neprihănit, neîntinat, nepătat; virtuos. [< lat. castus, cf. it. casto].

CASTĂ s.f. Fiecare dintre clasele sociale închise și strict delimitate prin originea comună, prin privilegiile membrilor lor etc., în care era împărțită societatea din India și din alte țări orientale; (p. ext.) grup social închis care își apăra izolarea și privilegiile sale egoiste. ◊ Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. [< fr. caste, cf. port. casta – rasă pură].

CAST, -Ă adj. pur, neprihănit, neîntinat; nepătat, virtuos. (< it. casto, lat. castus)

CASTĂ s. f. 1. (la hinduși, egipteni și la alte popoare orientale) categorie socială închisă, strict delimitată prin originea comună, ocupații, privilegii, cult religios etc. ◊ (p. ext.) grup social închis care își apără cu strictețe privilegiile; clan, clică. 2. ansamblu de indivizi în cadrul familiilor de insecte sociale (albine, furnici, termite) care îndeplinesc aceleași funcții. (< fr. caste, port. casta)

CAST ~ă (caști, ~e) Care este cinstit și neprihănit; pur. /<lat. castus

CASTĂ ~e f. 1) (în India și în alte state orientale) Clasă socială delimitată prin origine, ocupații și privilegii comune. 2) Grup social închis cu privilegii și cu spirit exclusivist. /<fr. caste

cast a. curat, rezervat și modest.

castă f. 1. fiecare din clasele unui popor (la Egipteni și în India); 2. fig. clasă socială: castă nobiliară.

caște f. cutie cu despărțituri unde sunt așezate literele de tipar. [Ung. KÁSTA (din nemț. KASTEN)].

*cast, -ă adj., pl. caștĭ, caste (lat. castus). Curat, fără pată morală: suflet cast. Căruĭa nu-ĭ place vorba saŭ purtarea urîtă: ureche castă.

*cástă f., pl. e (fr. caste, it. sp. casta, d. lat. castus, cast, pur, neamestecat). Fiecare din clasele în care se împarte poporu în India: casta brahmanilor. Clasă socială: casta nobililor. Spirit de castă, sentiment de solidaritate p. casta ta și de ură p. ceĭ-lalțĭ.

cáște f., pl. căștĭ (ung. kasta, d. germ. kasten, lădiță). Casă de ținut literele în tipografie. V. casă 2.

cast adj. m., pl. caști; f. castă, pl. caste

castă s. f., g.-d. art. castei; pl. caste

cast adj. m., pl. caști; f. castă, pl. caste

castă s. f., g.-d. art. castei; pl. caste

caștă s. f., pl. caște

cast adj. m., pl. caști; f. sg. castă, pl. caste

castă s. f., g.-d. art. castei; pl. caste

cast, -stă; caști, -ste pl.

cast (castă), adj. – Pur, neprihănit. It. casto, lat. castus (sec. XIX). – Der. castitate, s. f., din lat.

caște s. f. – În tipografie, lumina paginii. Germ. Kasten, prin intermediul pol. kaszta, sau al mag. kásta (Cihac, II, 45).

căștei (-i), s. m. – Zgîrcit, avar. – Var. coștei. Rus. kaštei (Cihac, II, 45). Înv.

CAST adj. v. inocent.

CASTĂ adj. fecioară, neprihănită, virgină, (înv.) întreagă, (fig.) imaculată. (O tânără ~.)

CASTĂ s. tagmă. (Alcătuiesc o ~.)

CAȘTE s. v. casă.

CAST adj. candid, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, virgin, virginal, (înv.) nestricat, prost, vergur, (fig.) curat, imaculat, neîntinat, nepătat, pur, serafic, (înv. fig.) neatins, preacurat. (Un surîs ~.)

CASTĂ s. tagmă. (Alcătuiesc o ~.)

CASTĂ adj. fecioară, neprihănită, virgină, (înv.) întreagă, (fig.) imaculată. (O tînără ~.)

caște s. v. CASĂ.

Cast ≠ corupt, depravat, stricat

castei, casteie, s.n. (reg., înv.) castel.

căștei s.m. (reg., înv.) zgârcit.