casațiune sf vz casație

*CASAȚIUNE, *CASAȚIE sf. ⚖️ 1 Act juridic prin care se casează sau se anulează o hotărîre ¶ 2 Curte de ~, tribunal superior care are dreptul de a casa o hotărîre de judecată cînd s’au călcat ori s’au aplicat rău legile, sau nu s’au păzit formele prescrise [fr.].

CASAȚIUNE² s.f. 1. V. casație. 2. (Jur.) Anulare a unei hotărîri judecătorești în urma admiterii recursului. 3. (Cont.) Totalizarea operațiilor privind scoaterea definitivă din uz și din inventar a unui mijloc fix; lichidare. 4. Spargere. [< fr. cassation].

CASAȚIUNE¹ s.f. Piesă instrumentală asemănătoare serenadei, care se deschide cu un marș. [< germ. Kassation, it. cassazione].

CASAȚIUNE² s. f. 1. (jur.) anulare a unei hotărâri judecătorești în urma admiterii recursului. 2. (cont.) totalizarea operațiilor privind scoaterea definitivă din uz și din inventar a unui mijloc fix. 3. spargere. (< fr. cassation)

CASAȚIUNE¹ s. f. compoziție pentru orchestră sau formație de cameră asemănătoare serenadei, care se deschide cu un marș, în aer liber. (< germ. Kassation, it. cassazione)

casați(un)e f. deciziune ce casează sau anulează judecățile, procedurile: recurs la Casație; Curte de Casați(un)e, tribunal suprem care poate anula (pentru vițiu de formă sau falșă aplicare a legilor) sentințele ori judecățile altor tribunale: Curtea de Casație a fost înființată în București la 1861.

*casațiúne f. (fr. cassation. V. casez). Anularea juridică a uneĭ deciziunĭ orĭ procedurĭ. Curte de casațiune, curte supremă care verifică dacă formele proceduriĭ aŭ fost exact urmate. (Cea din Bucureștĭ a fost înființată la 1861). – Ob. -áție.

casație sf [At: MAIORESCU, D. I, 59 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr cassation] 1 (Șîs curte de ~) Organ judecătoresc suprem, care are dreptul, în unele state, să caseze (1) o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior Si: Curtea de casare (2). 2 (Fig; iuz) Ultima expresie a perfecțiunii. corectat(ă)

CURTE sf. 1 Spațiul descoperit, împrejmuit cu gard sau cu zid, în jurul unei case ¶ 2 Casă boierească (la țară): au trăit boerește, nu într’un bordeiu, ci într’o ~ mîndră (SB.) ¶ 3 Persoanele care locuesc într’o casă boierească: toată ~a boierească trăește liniștită și bogată (D.-ZAMF.) ¶ 4 Palat domnesc, palatul unui suveran: a fost primit la ~ ¶ 5 Domnul, suveranul, împreună cu familia sau cu suita lui: ~a și-a luat reședința la Sinaia ¶ 6 Ⓕ Măguliri adresate cuiva, atențiune deosebită arătată cuiva (în spec. unei femei) spre a-i plăcea, spre a-i cîștiga favoarea: a face ~; supărat pe femei că nu-i mai primesc ~a (NEGR.) ¶ 7 ⚖️ Tribunal superior: și pr. ext. membrii unui astfel de tribunal: ~a de Apel, tribunal superior unde se judecă apelurile făcute în contra sentințelor tribunalelor de primă instanță; ~a cu Jurați, cîte una în fie-care județ, judecă la intervale determinate, crimele, delictele politice sau de presă; ~a de Casație 👉 CASAȚIE; ~ marțială 👉 MARȚIAL; ~a de Conturi 👉 CONT ¶ 8 💫 Ⓟ ~a soarelui, cearcăn în jurul soarelui: dacă soarele are cearcăn în jur e semn de ploaie, dar dacă cearcănul, numit și ~a soarelui, e mare, e a secetă (GRM.) [lat. vulg. * cŭrtem < cohortem].

CASAȚIE s. f. (În vechea organizare judecătorească, în expr.) Curte de casație = for judecătoresc suprem care avea dreptul să caseze sau să anuleze o sentință judecătorească. – Pronunțat: -ți-e.

CASAȚIE s. f. (Ieșit din uz, în expr.) Înalta curte de casație = for judecătoresc suprem, care avea dreptul, să caseze o sentință. – Fr. cassation.

CASAȚIE s.f. (În unele state) Organ judecătoresc suprem care are dreptul să caseze o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. [Gen. -iei, var. casațiune s.f. / < fr. cassation].

CASAȚIE s. f. (în unele state) organ judecătoresc suprem capabil a casa (1) o sentință pronunțată de organele judecătorești de grad inferior. (< fr. cassation)

!casațiune² (piesă muzicală) (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. casațiunii; pl. casațiuni

casațiune (piesă muzicală, anulare, lichidare) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. casațiunii

casațiune (muz.) s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. casațiunii

!casație (organ judecătoresc; anulare; lichidare) (desp. -ți-e)/(rar) casațiune¹ (desp. -ți-u-) s. f., art. casația (desp. -ți-a) / casațiunea, g.-d. casații/casațiuni, art. casației/casațiunii (dar: Înalta Curte de Casație și Justiție s. propriu f. art.)

casație (organ judecătoresc) (-ți-e) s. f., art. casația (-ți-a), g.-d. casații, art. casației

casație (jur.) s. f. (sil. -ți-e), art. casația (sil. -ți-a), g.-d. art. casației; pl. casații

casațiune (< it. cassazione „despărțire, plecare”; germ. veche Gassatim „demonstrație pe stradă”; fr. cassation), (în sec. 18) piesă muzicală, simplu orchestrată*, care se cânta întotdeauna în aer liber, cu prilejul ceremoniilor nupțiale, sau cu ocazia alegerilor de deputați. C. era alcătuită din mai multe părți, asemeni suitei* clasice. Ca structură muzicală, c. se apropie de divertisment (1) și serenadă* fără a se diferenția substanțial de acestea. Scriitura c. este simplă, restrânsă ca polif. Cele 7-8 mișcări (3) pe care le conține încep și se termină cu un marș* al cărui caracter este subliniat de tobe. Printre compozițiile astfel numite, se numără Cassatio de Karl Ditters von Dittersdorf (2 corni, vl., vla., vcl., 1769), o alta de Haydn (2 corni, s vl., vcl.) și două lucrări numite Cassatio de Mozart (K.V. 63, pentru 2 vl., 2 vla., vcl., 2 ob., 2 corni și K.V. 99 pentru 2 vl., vla., 2 ob., 2 corni), ambele având 7 mișcări încheiate cu un marș.