CASAȚIUNE¹ s.f. Piesă instrumentală asemănătoare serenadei, care se deschide cu un marș. [< germ. Kassation, it. cassazione].

CASAȚIUNE¹ s. f. compoziție pentru orchestră sau formație de cameră asemănătoare serenadei, care se deschide cu un marș, în aer liber. (< germ. Kassation, it. cassazione)

!casațiune² (piesă muzicală) (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. casațiunii; pl. casațiuni

casațiune (piesă muzicală, anulare, lichidare) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. casațiunii

casațiune (muz.) s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. casațiunii

casațiune (< it. cassazione „despărțire, plecare”; germ. veche Gassatim „demonstrație pe stradă”; fr. cassation), (în sec. 18) piesă muzicală, simplu orchestrată*, care se cânta întotdeauna în aer liber, cu prilejul ceremoniilor nupțiale, sau cu ocazia alegerilor de deputați. C. era alcătuită din mai multe părți, asemeni suitei* clasice. Ca structură muzicală, c. se apropie de divertisment (1) și serenadă* fără a se diferenția substanțial de acestea. Scriitura c. este simplă, restrânsă ca polif. Cele 7-8 mișcări (3) pe care le conține încep și se termină cu un marș* al cărui caracter este subliniat de tobe. Printre compozițiile astfel numite, se numără Cassatio de Karl Ditters von Dittersdorf (2 corni, vl., vla., vcl., 1769), o alta de Haydn (2 corni, s vl., vcl.) și două lucrări numite Cassatio de Mozart (K.V. 63, pentru 2 vl., 2 vla., vcl., 2 ob., 2 corni și K.V. 99 pentru 2 vl., vla., 2 ob., 2 corni), ambele având 7 mișcări încheiate cu un marș.