5 intrări

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

carait sn [At: DA / Pl: ~iți / E: fr caraïte] Sectant evreu care nu recunoaște tradiția (Talmudul), ci admite numai Tora.

*caraít, -ă s. Jidanu care nu admite talmudu, ci numaĭ scriptura. Adj. De carait.

cârâí [At: CANTEMIR, IST. 53 / V: (reg) ~răí, cărăí, gâ~, gărăí / Pzi: cấrâi / E: câr + ăi] 1 vi (D. unele păsări) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale Si: cârcâi (1), cârcârâți, cârcâți. 2 vi (Fig; prt) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3 vi (Spc; d. porc) A grohăi. 4 vi (D. o persoană gușată) A sufla greu, producând un hârâit din gât. 5 vi (D. intestine) A chiorăi. 6 vt (Fig; fam) A cicăli. 7 vt A se certa. 8 vi (Prin apropiere de cârav) A fi bolnav ușor.

cârâit2, ~ă a [At: REV. CRIT. I, 129 / Pl: ~iți, ~e / E: cârâi] 1 (D. sunete, glas etc.; prt) Strident. 2 Care trădează ostilitate. 3 (Pop; d. oameni) Certat cu cineva.

cârâit1 sn [At: SĂM. IV, 150 / Pl: ~uri / E: cârâi] 1-2 Cârâială (1-2).

CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie.Câr + suf. -âi.

CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.

CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.

CÂRÂÍT1 s. n. Faptul de a cârâi; cârâială (1). – V. cârâi.

CÂRÂÍT1 s. n. Faptul de a cârâi; cârâială (1). – V. cârâi.

CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie.Câr + suf. -îi.

CÎRÎÍ, Arii, vb. IV. 1. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre ciori și găini) A scoate sunete scurte și guturale, caracteristice. V. croncăni. Privi lung spre clopotnița veche, unde ciorile cîriiau înspăimîntate. CAMILAR, N. I 204. A urcat dealul, a trecut cîmpul. Ploaie și ceață. Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16. Stoluri de ciori, cîrîind sălbatic, începură să se învăluie peste sat. AGÎRBICEANU, S. P. 30. O găină începe să cîrîie. DUNĂREANU, CH. 119. Cloșca se tot duce cîrîind. CONTEMPORANUL, III 261. ◊ Refl. (Rar) Se cîriiau, încă somnoroase, găinile popii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 72. ◊ (Neobișnuit) Tranz. Te-or cîrîi și cioarele, de te-or auzi. ALECSANDRI, T. 1589. 2. Intranz. (Despre oameni) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. Ai pierdut mulți bani! cîrîi Eleonora privind în gol. DUMITRIU, N. 128. Tranz. 3. A cicăli (pe cineva), a se ține de capul cuiva cu vorba. Lasă-mă dracului, nu mă mai cîrîi și tu. SLAVICI, N. II 127. ◊ Refl. reciproc. A se certa. Țăranul legase vita slăbănoagă de gardul bisericii și se cîrîia cu dorobanțul. PAS, L. I 137. Lumea sta grămadă, ascultînd cum se cîrîiau unul pe altul trei inși. GHICA, S. 502. – Prez. ind. și: (rar) cîrîiesc.

CÎRÎÍT1 s. n. Acțiunea de a cîrîi; zgomotul produs prin această acțiune. în ierburile umede de la marginea poienii pornește cîrîitul înăbușit al unui cristei. SADOVEANU, O. I 284. ◊ Fig. Se aude un cîrîit de automobil. CAMIL PETRESCU, T. II 79.

CÎRÎÍT2, -Ă, cîrîiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.) Ascuțit, strident (asemănător cu strigătul anumitor păsări). Am înțeles... răspunse el încet, cu un glas subțire, cîrîăit. CAMILAR, N. I 173.

A CÂRÂÍ cârâi 1. intranz. 1) (mai ales despre găini) A scoate sunete scurte, guturale și repetate caracteristice speciei; a face „câr-câr”; a chirăi. 2) fig. depr. (despre oameni) A vorbi pe un ton strident. 2. tranz. fig. (persoane) A deranja reproșând și creând diferite lucruri; a cicăli; a morocăni. /câr + suf. ~âi

CÂRÂÍT1 n. 1) A CÂRÂI. 2) Sunet gutural caracteristic, scos de unele păsări (găini, ciori etc.). /v. a cârâi

CÂRÂÍT2 ~tă (~ți, ~te) 1) v. A CÂRÂI. 2) (despre voce, sunete) Care nu este melodios. /v. a cârâi

cârăit n. strigătul găinilor și al cioarelor.

gărăì v. 1. a găgăì (de gâște); 2. a da sunet confuz (despre intestine): îmi gărăiau mațele de foame CR.; fig. gărăia din gură ca dintrun cimpoiu CR. [Onomatopee (v. găr!)]. V. cărăì.

cî́rîĭ, a v. intr. (d. cîr. V. cîrcîĭ). Se zice despre strigătu găiniĭ cînd o prinzĭ orĭ înainte de a face ou. (după ce-l face, cotcodăcește). Se zice și despre strigătu cĭorilor. Iron. Vorbesc prea mult: ce tot cîrîĭ pe aicĭ? Vorbesc în argot. V. tr. Critic, ĭaŭ în rîs, atac: în politică e greŭ să nu te cîrîĭe cineva.

cîrîít, -ă adj. Iron. Slab, șubred, care de abea maĭ vorbește: o babă cîrîită.

arată toate definițiile

Intrare: carait
carait
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: cârăit
cârăit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: cârâi
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cârâi
  • cârâire
  • cârâit
  • cârâitu‑
  • cârâind
  • cârâindu‑
singular plural
  • cârâie
  • cârâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cârâi
(să)
  • cârâi
  • cârâiam
  • cârâii
  • cârâisem
a II-a (tu)
  • cârâi
(să)
  • cârâi
  • cârâiai
  • cârâiși
  • cârâiseși
a III-a (el, ea)
  • cârâie
(să)
  • cârâie
  • cârâia
  • cârâi
  • cârâise
plural I (noi)
  • cârâim
(să)
  • cârâim
  • cârâiam
  • cârâirăm
  • cârâiserăm
  • cârâisem
a II-a (voi)
  • cârâiți
(să)
  • cârâiți
  • cârâiați
  • cârâirăți
  • cârâiserăți
  • cârâiseți
a III-a (ei, ele)
  • cârâie
(să)
  • cârâie
  • cârâiau
  • cârâi
  • cârâiseră
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • gârâi
  • gârâire
  • gârâit
  • gârâitu‑
  • gârâind
  • gârâindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • gârâie
(să)
  • gârâie
  • gârâia
  • gârâi
  • gârâise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • gârâie
(să)
  • gârâie
  • gârâiau
  • gârâi
  • gârâiseră
Intrare: cârâit (adj.)
cârâit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cârâit
  • cârâitul
  • cârâitu‑
  • cârâi
  • cârâita
plural
  • cârâiți
  • cârâiții
  • cârâite
  • cârâitele
genitiv-dativ singular
  • cârâit
  • cârâitului
  • cârâite
  • cârâitei
plural
  • cârâiți
  • cârâiților
  • cârâite
  • cârâitelor
vocativ singular
plural
Intrare: cârâit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cârâit
  • cârâitul
  • cârâitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • cârâit
  • cârâitului
plural
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cârâi gârâi

  • 1. intranzitiv unipersonal (Despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: chirăi 7 exemple
    exemple
    • Privi lung spre clopotnița veche, unde ciorile cîriiau înspăimîntate. CAMILAR, N. I 204.
      surse: DLRLC
    • A urcat dealul, a trecut cîmpul. Ploaie și ceață. Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16.
      surse: DLRLC
    • Stoluri de ciori, cîrîind sălbatic, începură să se învăluie peste sat. AGÎRBICEANU, S. P. 30.
      surse: DLRLC
    • O găină începe să cîrîie. DUNĂREANU, CH. 119.
      surse: DLRLC
    • Cloșca se tot duce cîrîind. CONTEMPORANUL, III 261.
      surse: DLRLC
    • reflexiv rar Se cîrîiau, încă somnoroase, găinile popii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 72.
      surse: DLRLC
    • neobișnuit tranzitiv Te-or cîrîi și cioarele, de te-or auzi. ALECSANDRI, T. 1589.
      surse: DLRLC
  • 2. intranzitiv figurat peiorativ A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Ai pierdut mulți bani! cîrîi Eleonora privind în gol. DUMITRIU, N. 128.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv figurat familiar A bate la cap pe cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cicăli morocăni un exemplu
    exemple
    • Lasă-mă dracului, nu mă mai cîrîi și tu. SLAVICI, N. II 127.
      surse: DLRLC
    • 3.1. reflexiv reciproc A se certa.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: certa 3 exemple
      exemple
      • Toată ziua se cârâie.
        surse: DEX '09 DEX '98
      • Țăranul legase vita slăbănoagă de gardul bisericii și se cîrîia cu dorobanțul. PAS, L. I 137.
        surse: DLRLC
      • Lumea sta grămadă, ascultînd cum se cîrîiau unul pe altul trei inși. GHICA, S. 502.
        surse: DLRLC
  • comentariu rar Prezent indicativ și: cârâiesc.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • Câr + sufix -âi.
    surse: DEX '09

cârâit (adj.)

  • 1. peiorativ (Despre sunete, glas etc.) Care trădează ostilitate; care nu este melodios.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: ascuțit (adj.) strident un exemplu
    exemple
    • Am înțeles... răspunse el încet, cu un glas subțire, cîrîăit. CAMILAR, N. I 173.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi cârâi
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

cârâit (s.n.)

  • 1. Faptul de a cârâi; cârâială.
    surse: DEX '09 DEX '98 2 exemple
    exemple
    • În ierburile umede de la marginea poienii pornește cîrîitul înăbușit al unui cristei. SADOVEANU, O. I 284.
      surse: DLRLC
    • figurat Se aude un cîrîit de automobil. CAMIL PETRESCU, T. II 79.
      surse: DLRLC
    • diferențiere Sunet gutural caracteristic, scos de unele păsări (găini, ciori etc.).
      surse: DLRLC NODEX

etimologie:

  • vezi cârâi
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX