cîrîĭ, a -í v. intr. (d. cîr. V. cîrcîĭ). Se zice despre strigătu găiniĭ cînd o prinzĭ orĭ înainte de a face ou. (după ce-l face, cotcodăcește). Se zice și despre strigătu cĭorilor. Iron. Vorbesc prea mult: ce tot cîrîĭ pe aicĭ? Vorbesc în argot. V. tr. Critic, ĭaŭ în rîs, atac: în politică e greŭ să nu te cîrîĭe cineva.