CANONIC², -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. Drept canonic = corp de legi ce reglementează organizarea ca societate a anumitor Biserici. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus.

CANONIC¹, canonici, s. m. (În Biserica catolică) Membru al unui colegiu de preoți însărcinat cu celebrarea slujbelor solemne și având funcția de conducere în dieceză. [Acc. și: canonic] – Din lat. canonicus.

canonic¹ sm [At: DA ms / A și: ~nic / Pl: ~ici / E: lat canonicus] 1 Preot catolic sau anglican, care face parte din consiliul episcopal. 2 Superiorul unei catedrale.

canonic², ~ă a [At: URSAN, I, 21, ap. DA ms / Pl: ~ici, ~ice / E: fr canonique, lat canonicus] 1 În conformitate cu canonul (1) Si: canonial (1). 2 Specific canoanelor (1) Si: canonial (2). 3 Care provine de la un canon (1) Si: canonial (3). 4 Privitor la canoane (1) Si: canonial (4).

*CANONIC I. adj. 1 ⛪ Conform cu canoanele bisericești: dreptul ~, jurisprudența eclasiastică; cărți ~e, cărțile Sfintei Scripturi, socotite ca fiind inspirate de divinitate ¶ 2 ➕ După regule bine stabilite; după anumite norme ¶ ¶ contr. NECANONIC II. sm. Demnitar, preot al unei biserici catedrale (la Catolici), care se bucură de anumite venituri; preot care face parte din consiliul unui episcop [fr. < it.].

CANONIC¹, canonici, s. m. Preot catolic sau anglican care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Acc. și: canonic] – Din lat. canonicus.

CANONIC², -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. ◊ Drept canonic = drept bisericesc. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus.

CANONIC², -Ă, canonici, -e, adj. În conformitate cu canoanele, referitor la canoane. Drept canonic.

CANONIC¹, canonici, s. m. Preot catolic care face parte din consiliul episcopului; superiorul unei catedrale. – Accentuat și: canonic.

CANONIC¹, canonici, s. m. Preot catolic care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Acc. și: canonic] – Lat. lit. canonicus (< gr.).

CANONIC², -Ă, canonici, -e, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane. ♦ Recunoscut de biserică. – Fr. canonique (lat. lit. canonicus).

CANONIC, -Ă adj. Conform cu canoanele bisericești, referitor la canoane; canonial. // s.m. Preot catolic care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Cf. fr. canonique, it. cannonico, germ. Kanonikus < lat. canonicus].

CANONIC², -Ă adj. 1. conform cu canoanele bisericești; canonial. ◊ recunoscut de biserică. ◊ drept ~ = drept bisericesc. 2. după anumite norme, bine stabilite; normativ. ◊ (mat.) formă (sau ecuație) ~ă = formă, ecuație simplă care poate fi redusă, cu ajutorul schimbării unor variabile, la un număr oarecare de forme sau ecuații. (<fr. canonique, lat. canonicus)

CANONIC¹ s. m. preot catolic din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. (<it. canonico, lat. canonicus)

CANONIC¹ ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de canon; propriu canonului. ◊ Drept ~ drept bisericesc. 2) Care este bazat pe canoane; în conformitate cu canoanele. 3) Care corespunde cerințelor bisericii; recunoscut de biserică. /<lat. canonicus, fr. canonique

CANONIC² ~ci m. (la catolici) 1) Preot care face parte din consiliul episcopal. 2) Șeful unei catedrale. /<lat. canonicus, fr. canonique

canonic a. potrivit cu canoanele Bisericii: dreptul canonic, jurisprudență ecleziastică; cărți canonice, considerate de Biserică ca scrise sub inspirațiune divină. ║ m. membrul unui consiliu episcopal (în Biserica catolică).

*canónic, -ă adj. (vgr. kanonikós). Conform canoanelor bisericiĭ: carte canonică. Relativ la canoane, la legile bisericiĭ. S. m. Preut al uneĭ bisericĭ catedrale catolice. Membru al unuĭ consiliŭ episcopal catolic. Adv. În mod canonic.

canonic² s. m., pl. canonici

canonic¹ adj. m., pl. canonici; f. canonică, pl. canonice corectat(ă)

canonic² s. m., pl. canonici

canonic¹ adj. m., pl. canonici; f. canonică, pl. canonice

canonic s. m., pl. canonici

canonic adj. m., pl. canonici; f. sg. canonică, pl. canonice

canonic.

CANONIC termen modern < lat. canonicus. Din magh. kanonok: Cananău (Ath; Sd XVI) fam. de boieri mold.; acte privind pe Iancu Cananău (Sd XXI pp 187 – 500). Cf. și Kανανòς; eponin bizantin, din care s-ar deriva neogr. Kανανĭὼ (But); v. și ZELOS.

CANONIC adj. v. normativ.

CANONIC adj. (FILOZ.) normativ. (Principii ~.)