10 definiții pentru normativ (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NORMATÍV, -Ă, normativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care servește ca normă sau stabilește o normă, care are caracterul unei norme. 2. S. n. Îndrumare, dispoziție (sau ansamblu de îndrumări) cu caracter de normă. – Din (1) fr. normatif, (2) rus. normativ.

NORMATÍV, -Ă, normativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care servește ca normă sau stabilește o normă, care are caracterul unei norme. 2. S. n. Îndrumare, dispoziție (sau ansamblu de îndrumări) cu caracter de normă. – Din (1) fr. normatif, (2) rus. normativ.

NORMATÍV2, -Ă, normativi, -e, adj. Care servește ca normă sau stabilește o normă (1), care are caracterul unei norme. Fără o limbă unitară, fără o activitate normativă în domeniul limbii, munca de creație culturală... ar fi stînjenită. L. ROM. 1953, nr. 2, 5.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

normatív1 adj. m., pl. normatívi; f. normatívă, pl. normatíve


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NORMATÍV adj., s. 1. adj. (FILOZ.) canonic. (Principii ~.) 2. s. îndreptar, (înv.) regulativ. (~ tehnic.) 3. s. v. directivă.

NORMATÍV, -Ă adj. Care are putere de normă. ♦ Care hotărăște, stabilește reguli. // s.n. Tabel care cuprinde duratele medii în care se efectuează anumite operații tehnice. [Cf. fr. normatif, rus. normativnâi].

NORMATÍV, -Ă I. adj. care are putere de normă. ◊ care hotărăște, stabilește reguli. II. s. n. ansamblu de date, prescripții cu caracter de normă. (< fr. normatif, rus. normativ)

NORMATÍV2 ~ă (~i, ~e) Care are putere de normă; considerat drept normă. Dicționar ~. /<rus. normativ, fr. normatif

normatív adj. m., pl. normatívi; f. sg. normatívă, pl. normatíve

NORMATIV adj., s. 1. adj. (FILOZ.) canonic. (Principii ~.) 2. s. îndreptar, (înv.) regulativ. (~ tehnic.) 3. s. directivă, indicație, instrucțiune, îndrumare, normă, recomandare, (înv.) regulativ. (Ai respectat ~ele primite?)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

NORMATÍV, -Ă (< fr., rus.) adj. și s. n. 1. Adj. Care are caracter de normă, care stabilește o normă, care servește ca normă sau la stabilirea normei. 2. S. n. Prescripție, instrucțiune cu caracter (obligatoriu) de normă (ex. ansamblu de tabele de valori, de grafice, nomograme, de formule și de instrucțiuni, elaborate pe bază de date culese și prelucrate, care servesc la aplicarea normării). ◊ Normative de muncă = n. care servesc la determinarea sarcinilor de muncă. N. al mijloacelor circulante = volumul valoric al mijloacelor circulante stabilit a fi (strict) necesar pentru a se putea asigura activitatea neîntreruptă în realizarea unei sarcini de plan, în condiții tehnice și organizatorice date.

Intrare: normativ (adj.)
normativ1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • normativ
  • normativul
  • normativu‑
  • normati
  • normativa
plural
  • normativi
  • normativii
  • normative
  • normativele
genitiv-dativ singular
  • normativ
  • normativului
  • normative
  • normativei
plural
  • normativi
  • normativilor
  • normative
  • normativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

normativ (adj.)

  • 1. Care servește ca normă sau stabilește o normă, care are caracterul unei norme.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Fără o limbă unitară, fără o activitate normativă în domeniul limbii, munca de creație culturală... ar fi stînjenită. L. ROM. 1953, nr. 2, 5.
      surse: DLRLC

etimologie: