CANONIC¹, canonici, s. m. (În Biserica catolică) Membru al unui colegiu de preoți însărcinat cu celebrarea slujbelor solemne și având funcția de conducere în dieceză. [Acc. și: canonic] – Din lat. canonicus.

canonic¹ sm [At: DA ms / A și: ~nic / Pl: ~ici / E: lat canonicus] 1 Preot catolic sau anglican, care face parte din consiliul episcopal. 2 Superiorul unei catedrale.

CANONIC¹, canonici, s. m. Preot catolic sau anglican care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Acc. și: canonic] – Din lat. canonicus.

CANONIC¹, canonici, s. m. Preot catolic care face parte din consiliul episcopului; superiorul unei catedrale. – Accentuat și: canonic.

CANONIC¹, canonici, s. m. Preot catolic care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Acc. și: canonic] – Lat. lit. canonicus (< gr.).

CANONIC, -Ă adj. Conform cu canoanele bisericești, referitor la canoane; canonial. // s.m. Preot catolic care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Cf. fr. canonique, it. cannonico, germ. Kanonikus < lat. canonicus].

CANONIC¹ s. m. preot catolic din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. (<it. canonico, lat. canonicus)

CANONIC² ~ci m. (la catolici) 1) Preot care face parte din consiliul episcopal. 2) Șeful unei catedrale. /<lat. canonicus, fr. canonique

canonic a. potrivit cu canoanele Bisericii: dreptul canonic, jurisprudență ecleziastică; cărți canonice, considerate de Biserică ca scrise sub inspirațiune divină. ║ m. membrul unui consiliu episcopal (în Biserica catolică).

*canónic, -ă adj. (vgr. kanonikós). Conform canoanelor bisericiĭ: carte canonică. Relativ la canoane, la legile bisericiĭ. S. m. Preut al uneĭ bisericĭ catedrale catolice. Membru al unuĭ consiliŭ episcopal catolic. Adv. În mod canonic.

canonic² s. m., pl. canonici

canonic² s. m., pl. canonici

canonic s. m., pl. canonici

canonic.