CANÁ, canele, s. f. Cep de lemn sau de metal, fixat într-un vas, prevăzut la capătul liber cu un robinet, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas. [Var.: caneá s. f.] – Refăcut din canele (pl. lui canelă, rar „canea” < ngr. kanélla, bg. kanela).

caná² sf [At: POLIZU / Pl: cănele / E: tc kyna, bg кана] (Înv) Căneală.

caná¹ sf vz canea

Cana f. sat în Galilea, unde Isus săvârși întâia sa minune, schimbând la o nuntă apa în vin.

canà f. cep gros și găurit de butoiu. [Gr. mod. KANÉLA (din it. cannella)].

1) caná, V. canelă.

2) caná f. (turc. kyna, d. ar. hyna; bg. kyná și kaná). Un copăcel (lavsonia inermis) cu ale căruĭ frunze pulverizate femeile din Asia și Africa îșĭ văpsesc unghiile în roș. Văpseaŭa scoasă din aceste frunze. V. căneală.

CÁNĂ², căni, s. f. 1. Vas cu toartă care servește pentru a bea sau a scoate lichide dintr-un vas mai mare. ♦ Conținutul unui astfel de vas. 2. Vas de formă cilindrică în care se depune banda de bumbac, de in sau de cânepă, la cardele și laminoarele din filaturi. – Din bg. kana, germ. Kanne.

CANEÁ s. f. v. cana.

cánă¹ sf [At: DEX² / Pl: ~ne / E: fr canne] (Bot; reg) 1 Belșiță (Cana indica). 2 Papucul domnișoarei (Impatiens sultani).

cană² sf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / Pl: căni, (reg) cane / E: bg кана, ger Kanne] 1 Vas cu toartă, care servește la băut sau la scos lichide dintr-un vas mai mare Si: canceu (1). 2 Conținutul unui astfel de vas Si: canceu (2). 3 Conținutul împreună cu vasul Si: canceu (3). 4 Vas de formă cilindrică, în care se depune banda de bumbac, de in sau de cânepă la cardele și laminoarele din filaturi.

canea a, sf [At: TDRG / V: ~na¹, ~nelă / Pl: ~ele / E: refăcut din canele (pll canelă)] 1-2 Cep de lemn sau de metal fixat într-un vas, prevăzut la capătul liber cu un robinet de scurgere, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas.

canéle sfp [At: BORZA, D. / E: ns cf cană¹] (Bot; reg) Belșiță (Canna indica),

CÁNĂ², căni, s. f. 1. Vas cu toartă care servește la băut sau la scos lichide dintr-un vas mai mare. ♦ Conținutul unui astfel de vas. 2. Vas de formă cilindrică în care se depune banda de bumbac, de in sau de cânepă, la cardele și laminoarele din filaturi. – Din bg. kana, germ. Kanne.

CANEÁ, canele, s. f. Cep de lemn sau de metal, fixat într-un vas, prevăzut la capătul liber cu un robinet de scurgere, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas. [Var.: caná s. f.] – Refăcut din canele (pl. lui canelă, rar „canea” < ngr. kanélla, bg. kanela).

CÁNĂ, căni, s. f. Vas cu toartă, fabricat din pămînt, sticlă, porțelan, metal etc., care servește la băut sau la scoaterea unui lichid din alt vas mai mare. V. ulcică. S-a rugat Să bea din cana lor. COȘBUC, P. I 281. O cană mare de lut plină cu vin de Odobești. CREANGĂ, A. 97. Cat în cofă, apă nu-i, Cana-i cu pelin în cui. ȘEZ. III 158. ♦ Conținutul acestui vas. O cană de lapte. – Pl. și: cane (TEODORESCU, P. P. 58).

CANEÁ, canele, s. f. Cep de lemn sau de metal, în formă de tub și prevăzut la un capăt cu un robinet, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas. – Variantă: caná s. f.

CÁNĂ, căni, s. f. Vas cu toartă care servește la băut sau la scos lichide dintr-un vas mai mare. ♦ Conținutul unui astfel de vas. – Bg. kana (germ. Kanne).

CANEÁ, canele, s. f. Cep de lemn sau de metal, prevăzut la un capăt cu un robinet de scurgere, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas. [Var.: caná s. f.] – Ngr. kanélla.

CÁNĂ căni f. 1) Vas cu toartă care servește la băut sau la scos lichide din alt vas mai mare. 2) Conținutul unui astfel de vas. O ~ de apă. [G.-D. cănii] /<bulg. kana, germ. Kanne

CANEÁ ~éle f. Țeavă de lemn prevăzută cu un robinet, fixată într-un vas pentru a scoate lichidul. [Art. caneaua; G.-D. canelei] /<ngr. kanélla

cană f. vas de tinichea sau de cositor cu toartă și largă la gură. [Serb. CANNA (din nemț. Kanne)].

cánă f., pl. cane și cănĭ (ung. kanna, d. germ. kanne; bg. kana. V. cantă). Vas cu toartă, de porțelan orĭ de faĭanță, de ținut apa pe masă și de turnat în pahare. Ceașcă maĭ mare de băut cafea cu lapte orĭ ceaĭ. V. borcan.

caneá f., pl. ele (din pl. canele pin anal. cu nuĭa, vergea). Sud. Est. Canelă.

canélă f., pl. e (ngr. kanélla, d. it. cannella, dim. d. lat. canna, trestie; fr. cannelle. V. canon, canulă, canal, canonadă). Dun. de jos. Cep găurit care se închide și se deschide după voĭe oprind orĭ dînd drumu lichiduluĭ. – Și caná (sud)și caneá (sud, est). V. slăvină și robinet.

cana/canea s. f., art. canaua/caneaua, g.-d. art. canalei/canelei; pl. canale/canele, art. canalele/canelele

!canea s. f., art. caneaua, g.-d. art. canelei; pl. canele

cană² (vas) s. f., g.-d. art. cănii; pl. căni

cană¹ (plantă) s. f., g.-d. art. canei; pl. cane

canea v. cana

cánă (vas) s. f., g.-d. art. cănii; pl. căni

cánă (bot.) s. f., g.-d. art. cánei; pl. cáne

caneá s. f., art. caneáua, g.-d. art. canélei; pl. canéle

cană, pl. căni

canea, pl. canele

CÁNĂ s. v. belșiță.

CÁNĂ s. (reg.) canceu, (Transilv. și Ban.) cănată, (Ban., Transilv. și Olt.) șol, (prin Transilv.) șolnă. (O ~ de apă.)

CANEÁ s. cep, (rar) tiplu, (reg.) slăvină, tapă, (Transilv.) pipă, (Ban. și Transilv.) șaitău, (Transilv.) șurub, (prin Maram. și Transilv.) șurubar. (~ la un butoi.)

CANĂ s. (BOT.; Canna indica) belșiță.

CANĂ s. (reg.) canceu, (Transilv. și Ban.) cănată, (Ban., Transilv. și Olt.) șol, (prin Transilv.) șolnă. (O ~ de apă.)

CANEA s. cep, (rar) tiplu, (reg.) slăvină, tapă, (Transilv.) pipă, (Ban. și Transilv.) șaitău, (Transilv.) șurub, (prin Maram. și Transilv.) șurubar. (~ la un butoi.)

caná (canále), s. f. – Canea, cep, robinet. – Var. canelă (Mold.). It. canella, prin intermediul gr. ϰανέλλα, cf. bg. kanela. Pentru formația din rom., plecîndu-se de la pl. canele, cf. Byck-Graur 30.

caná (canále), s. f. – Colorant vegetal extras din frunzele plantei Lavsonia inermis. – Mr. ucná. Tc. kana, kina „Lavsonia inermis” (Șeineanu, II, 84; Lokotsch 867), cf. bg. kaná. – Der. căni, vb. (a (-și) vopsi părul); căneală, s. f. (vopsea, mai ales de păr). Pușcariu 267 se gîndea, pentru a căni, la un lat. *canῑre, de la canēre, semantic imposibil. Canale, s. f. pl. (plantă orientală, balsamină de cultură, sau Balsamina impatiens), pare a fi pl. de la același cuvînt oriental.

cánă (cắni), s. f. – Vas cu toartă care servește la băut. – Var. cănată. Se consideră în general reprezentant al germ. Kanne, prin intermediul sl. (bg., sb. kana, rus. kana, Cihac, II, 39) sau al lat. canna (Meyer, Neugr. St., III, 26), cf. fr. cannette, norm. canne „urcior”. Apare și în ngr. ϰάννα, de unde provine mr. În rom. nu pare probabilă der. directă din lat., fiind vorba de un cuvînt de origine germanică, și posibil tîrzie. Lohovary 320 îl explică prin pre-indoeurop. Der. cănățue, s. f. (ceașcă), cf. sb. kanatica; cantă, s. f. (vas, oală, urcior), cf. sb., mag. kanta.

cánă, căni, s.f. – (înv.) Unitate de măsură pentru cereale; „o cană are 3 l” (Budești, Săcel, Petrova); „cana e de lemn și are 3 l” (Vad); „o cană are 4 l” (Giulești, Berbești, Rona); „o cană are 3 l, iar o mnerță 9 cane” (Săcel); „o cană are 3 l, 10 cane fac un felder” (ALRRM, 1971: 419). – Din bg. kana, germ. Kanne „cană” (DEX, MDA); din germ. Kanne, prin interm. sl. kana (bg., srb., rus. kana, Cihac, cf. DER) (Șăineanu, DER).

cánă, căni, s.f. – Unitate de măsură pentru cereale; „o cană are 3 l” (Budești, Săcel, Petrova); „cana e de lemn și are 3 l” (Vad); „o cană are 4 l” (Giulești, Berbești, Rona); „o cană are 3 l, iar o mnerță 9 cane” (Săcel); „o cană are 3 l, 10 cane fac un felder” (ALR 1971: 419). – Din germ. Kanne, prin interm. srb. kana.

CANA (CANA GALILEII), mic tîrg din Galileea, unde Hristos, în timpul unui ospăț de nuntă, a săvîrșit primul său miracol schimbînd apa în vin.

CANĂ subst. 1. – b., mold. (17 A I 127); munt. (Cat; 16 B II 171). 2. Cane șoltuz (Isp IV¹); -a (16 B VI 286). 3. Căneiu, Ion, mold. (Sd VII 323); Căn/escu (Buftea); -ești = Cîinești s. (Cat.). §§ 2 – 5 se pot explica ◊ și din Răducanu, prin afereză.

Agastache cana (Hook.) Woot. et Standl. (syn. Cedronella cana Hook.). Specie care înflorește vara. Flori roșii. Frunzele inferioare cordiforme sau lat-lanceolate, cele superioare mici, pînă la 4 cm lungime, ovate, alb-păroase. Plantă înaltă de cca 90 cm, verde-cenușie.

CANNA L., CANA, BELȘIȚĂ, TRESTIE INDIANĂ, fam. Cannaceae. Gen originar din zonele tropicale și subtropicale ale Americii, cca 54 specii vivace (cca 2 m înălțime) cu rizom puternic, cărnos, decorative în primul rînd prin frunzele mari, întregi, invaginate, alterne, ovate, ovat-lanceolate, verzi-purpurii sau cu dungi dispuse altern, roz-violacee, roșii. Flori neregulate, infundibuliforme, divizate la partea superioară, strălucitoare, numeroase și mari, terminale, cu staminele transformate în petale, bogat colorate, în albastru-ivoar, roz-închis, roz-violaceu, galben-portocaliu, corai, roșu, galben stropit cu roșu, galben- striat cu portocaliu, solitare sau 2 alăturate la subsuoara unei bractee, dispuse într-un spic terminal, drept sau ușor curbat, înflorește în iun.-sept.

Canna discolor Lindl. Specie care înflorește în aug.-sept. Flori roșii, mai luminos în exterior, în interior roșii-portocalii. Frunze mari, ovat-ascuțite, pe partea superioară striate cu purpur, pe cea inferioară roșii-sîngerii. Rizom gros, ramificat.

Canna flaccida Salisb. Specie care înflorește vara. Flori galbene, mari, lungi de cca 9 cm. Frunze (cca 48 cm lungime, 13 cm lățime) glauce, erecte, ovat-lanceolate. Tulpini înalte de cca 0,80 m-1,90 m. Rizomi lungi.

Canna indica L. Specie care înflorește vara- toamna. Flori albe-ivoar, roz-închis, galbene-portocalii, mai des roșii-strălucitor, numeroase, mari, într-un spic terminal erect, cîte 2 sau solitare la subsuoara unei bractei. Frunze verzi, purpurii sau dungate, ovate, ovat-ascuțite sau ovat-lanceolate, mari, alterne, scurt-pețiolate, sesile, invaginate la bază. Plantă erbacee (cca 1,60 m înălțime) cu tulpini suculente. Rizomi puternici, groși, cărnoși (Pl. 16, fig. 93).