2 intrări

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

călăuzí1 [At: ANON. CAR. / V: ~zlí / P: ~lă-u~ / Pzi: ~zésc / E: călăuză + -i] 1 vt A conduce pe cineva pe un drum. 2 vt A îndruma. 3 vr A se orienta.

călăuzi2 vt [At: COMAN, GL. / P: ~lă-u~ / Pzi: ~zésc / E: nct] A zăpăci pe cineva cu zgomot asurzitor.

CĂLĂUZÍ, călăuzesc, vb. IV. Tranz. 1. A conduce pe cineva pe un drum. 2. A îndruma, a învăța, a povățui. ♦ Refl. A se orienta, a se conduce după... [Pr.: -lă-u-] – Din călăuză.

CĂLĂUZÍ, călăuzesc, vb. IV. Tranz. 1. A conduce pe cineva pe un drum. 2. A îndruma, a învăța, a povățui. ♦ Refl. A se orienta, a se conduce după... [Pr.: -lă-u-] – Din călăuză.

CĂLĂUZÍ, călăuzesc, vb. IV. Tranz. 1. A conduce (pe cineva) pe un drum. Cotoșmanul însă o apucă înainte și zise vizitiilor să se ție pe urma lui, că el îi va călăuzi. ISPIRESCU, L. 292. Din cea zare luminoasă vi- ne-un lung șir de cucoare... în văzduh călăuzite de-un pilot, bătrîn cocor. ALECSANDRI, P. A. 119. Toate aceste vechi rămășițe a gloriei strămoșești... te vizitam călăuzit de un bătrîn mazil. NEGRUZZI, S. I 184. ◊ (Poetic) [Luceafărul] tremură ca alte dăți în codri și pe dealuri. Călăuzind singurătăți De mișcătoare valuri. EMINESCU, O.I 181. 2. A îndruma, a învăța, a povățui (într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.). P.M.R. a călăuzit muncitorimea în lupta împotriva dușmanului de clasă. REZ. HOT. I 16. Învățătura lui Lenin și Stalin călăuzește Partidul Muncitoresc Romîn, și pe baza acestei învățături el conduce clasa muncitoare și întreg poporul muncitor pe drumul construirii socialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 1, 52. Partidul proletariatului poate călăuzi lupta maselor spre victorie pentru că el este înarmat cu teoria revoluționară, cu știința marxist-leninistă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 353, 2/4. ◊ Absol. Faceți să scapere miezul cuvîntului, Bobul adînc de lumină... Care-ndîrjește, care călește, Călăuzește și limpezește! DEȘLIU, G. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «după» sau «de») A se orienta, a se conduce după... În lupta pentru întărirea statului democrat-popular, Partidul Muncitoresc Romîn se călăuzește de ideile lui Lenin-Stalin, inspirîndu-se din măreața experiență istorică a construirii socialismului în Uniunea Sovietică. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 669. Partidul nostru se călăuzește în munca sa pe tărîmul învățămîntului public de învățătura leninist-stalinistă, care ne arată că socialismul nu poate fi construit cu analfabeți. LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 9-10, 51.

CĂLĂUZÍ, călăuzesc, vb. IV. Tranz. 1. A conduce pe cineva pe un drum. 2. A îndruma, a învăța, a povățui. ♦ Refl. A se orienta, a se conduce după... – Din călăuză.

A CĂLĂUZÍ ~ésc tranz. 1) A însoți în calitate de călăuză. 2) fig. A susține cu sfaturi, cu recomandații; a îndruma; a povățui; a sfătui; a învăța. [Sil. -lă-u-] /Din călăuză

A SE CĂLĂUZÍ mă ~ésc intranz. A avea în imediată apropiere, conformându-se; a se conduce; a se orienta. [Sil. -lă-u-] /Din călăuză

călăuzi v. 1. a servi de călăuză; 2. fig. a conduce, a dirija.

călăúz sm vz călăuză

călăúză sf [At: PALIA (1581) 208 / P: ~lă-u~ / V: ~úz / Pl: ~ze / E: tc kylavuz, ngr ϰαλοuζις] 1 Conducător. 2 Persoană care însoțește pe cineva pentru a-i arăta drumul și pentru a-i da indicațiile și explicațiile necesare.

CĂLĂÚZ s. m. v. călăuză.

CĂLĂÚZ s. m. v. călăuză.

CĂLĂÚZ s. m. v. călăuză.

CĂLĂÚZ s. m. v. călăuză.

CĂLĂÚZĂ, călăuze, s. f. 1. Persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și spre a-i da indicațiile sau explicațiile necesare; ghid. 2. Persoană care îndrumează într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducător, îndrumător. 3. Îndreptar, ghid. [Var.: călăúz s. m.] – Din tc. kılavuz, ngr. kalaúzis.

CĂLĂÚZĂ, călăuze, s. f. 1. Persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și spre a-i da indicațiile sau explicațiile necesare; ghid. 2. Persoană care îndrumează într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducător, îndrumător. 3. Îndreptar, ghid. [Var.: călăúz s. m.] – Din tc. kılavuz, ngr. kalaúzis.

CĂLĂÚZĂ, călăuze, s. f. 1. Persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și a-i da explicațiile necesare; ghid. Luați-mă și pre mine călăuză, cunosc bine pre sus, spre padină. DUMITRIU, V. L. 69. Titu deveni călăuza lui Belciug în București. REBREANU, R. I 283. V-ați lăudat... Că ne-ți da o călăuză bună, Să ne ducă pe calea care-o fi bună. TEODORESCU, P. P. 180. La satul care se vede, călăuză nu trebuie. ◊ (Titlu dat unor cărți care cuprind îndrumări practice) Călăuza tipografului. Călăuza bibliotecarului. 2. Persoană, p. ext. organ, teorie, doctrină, învățătură etc. care orientează sau îndrumează într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducător, îndrumător ideologic. Comuniștii din toate țările vor studia cu nesaț documentele Congresului [al XIX-lea al P.C.U.S.], găsind în comoara inepuizabilă a experienței partidului lui Lenin și Stalin o călăuză sigură pentru propria lor activitate. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 8. Agitatorii trebuie să pună în lumină însemnătatea legăturii strînse între partid și masele largi de oameni ai muncii: să arate maselor că, avînd în frunte o călăuză încercată ca partidul, poporul poate să învingă orice greutăți, să înfăptuiască cu succes țelurile pe care și le-a pus înainte. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2709. – Variantă: călăúz (SADOVEANU, D. P. 177) s. m.

CĂLĂÚZĂ, călăuze, s. f. 1. Persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și a-i da explicațiile necesare; ghid. 2. Persoană, p. ext., organ, teorie, învățătură etc. care îndrumează într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducător. [Var.: călăúz s. m.] – Tc. kılavuz.

CĂLĂÚZĂ2 ~e f. fig. Lucrare în care se dau îndrumări într-un domeniu; îndreptar; îndrumar; ghid. [Sil. -lă-u-] /<turc. kilavuz, ngr. kalaúzis

CĂLĂÚZĂ1 ~e f. 1) Persoană care conduce un grup de turiști sau de vizitatori, dând explicațiile necesare; ghid. 2) fig. Îndrumător (persoană, învățătură, teorie etc.) în viață sau într-un domeniu de activitate. [G.-D. călăuzei; Sil. -lă-u-] /<turc. kilavuz, ngr. kalaúzis

călăuz (călăuză) m. 1. cel ce conduce pe altul spre a-i arăta drumul: râul cel de stele e călăuzul tainic AL.; 2. fig. cel ce povățuiește pe altul în vieață, în afaceri. [Turc. KALAUZ].

călăúz (est) m., pl. și călăúză (vest) f., pl. e (turc. kelauz, kulauz, kulaghuz; sîrb. ung. pol. kalauz). Conductor, ghid, acela care te conduce pin locurĭ neumblate de tine.

călăuzésc v. tr. Conduc, arăt drumu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

călăuzí (a ~) (-lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călăuzésc, imperf. 3 sg. călăuzeá; conj. prez. 3 să călăuzeáscă

arată toate definițiile

Intrare: călăuzi
  • silabație: că-lă-u-zi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • călăuzi
  • călăuzire
  • călăuzit
  • călăuzitu‑
  • călăuzind
  • călăuzindu‑
singular plural
  • călăuzește
  • călăuziți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • călăuzesc
(să)
  • călăuzesc
  • călăuzeam
  • călăuzii
  • călăuzisem
a II-a (tu)
  • călăuzești
(să)
  • călăuzești
  • călăuzeai
  • călăuziși
  • călăuziseși
a III-a (el, ea)
  • călăuzește
(să)
  • călăuzească
  • călăuzea
  • călăuzi
  • călăuzise
plural I (noi)
  • călăuzim
(să)
  • călăuzim
  • călăuzeam
  • călăuzirăm
  • călăuziserăm
  • călăuzisem
a II-a (voi)
  • călăuziți
(să)
  • călăuziți
  • călăuzeați
  • călăuzirăți
  • călăuziserăți
  • călăuziseți
a III-a (ei, ele)
  • călăuzesc
(să)
  • călăuzească
  • călăuzeau
  • călăuzi
  • călăuziseră
Intrare: călăuză
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • călău
  • călăuza
plural
  • călăuze
  • călăuzele
genitiv-dativ singular
  • călăuze
  • călăuzei
plural
  • călăuze
  • călăuzelor
vocativ singular
  • călău
  • călăuzo
plural
  • călăuzelor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • călăuz
  • călăuzul
  • călăuzu‑
plural
  • călăuzi
  • călăuzii
genitiv-dativ singular
  • călăuz
  • călăuzului
plural
  • călăuzi
  • călăuzilor
vocativ singular
  • călăuzule
  • călăuze
plural
  • călăuzilor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

călăuzi

  • 1. A conduce pe cineva pe un drum.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: conduce 4 exemple
    exemple
    • Cotoșmanul însă o apucă înainte și zise vizitiilor să se ție pe urma lui, că el îi va călăuzi. ISPIRESCU, L. 292.
      surse: DLRLC
    • Din cea zare luminoasă vine-un lung șir de cucoare... În văzduh călăuzite de-un pilot, bătrîn cocor. ALECSANDRI, P. A. 119.
      surse: DLRLC
    • Toate aceste vechi rămășițe a gloriei strămoșești... le vizitam călăuzit de un bătrîn mazil. NEGRUZZI, S. I 184.
      surse: DLRLC
    • poetic [Luceafărul] tremură ca alte dăți în codri și pe dealuri. Călăuzind singurătăți De mișcătoare valuri. EMINESCU, O.I 181.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • P.M.R. a călăuzit muncitorimea în lupta împotriva dușmanului de clasă. REZ. HOT. I 16.
      surse: DLRLC
    • Învățătura lui Lenin și Stalin călăuzește Partidul Muncitoresc Romîn, și pe baza acestei învățături el conduce clasa muncitoare și întreg poporul muncitor pe drumul construirii socialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 1, 52.
      surse: DLRLC
    • Partidul proletariatului poate călăuzi lupta maselor spre victorie pentru că el este înarmat cu teoria revoluționară, cu știința marxist-leninistă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 353, 2/4.
      surse: DLRLC
    • absolut Faceți să scapere miezul cuvîntului, Bobul adînc de lumină... Care-ndîrjește, care călește, Călăuzește și limpezește! DEȘLIU, G. 34.
      surse: DLRLC
    • 2.1. reflexiv A se orienta, a se conduce după...
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: conduce orienta 2 exemple
      exemple
      • În lupta pentru întărirea statului democrat-popular, Partidul Muncitoresc Romîn se călăuzește de ideile lui Lenin-Stalin, inspirîndu-se din măreața experiență istorică a construirii socialismului în Uniunea Sovietică. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 669.
        surse: DLRLC
      • Partidul nostru se călăuzește în munca sa pe tărîmul învățămîntului public de învățătura leninist-stalinistă, care ne arată că socialismul nu poate fi construit cu analfabeți. LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 9-10, 51.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • călăuză
    surse: DEX '09 DEX '98

călăuză călăuz

  • 1. Persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și spre a-i da indicațiile sau explicațiile necesare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ghid, -ă 4 exemple
    exemple
    • Luați-mă și pre mine călăuză, cunosc bine pre sus, spre padină. DUMITRIU, V. L. 69.
      surse: DLRLC
    • Titu deveni călăuza lui Belciug în București. REBREANU, R. I 283.
      surse: DLRLC
    • V-ați lăudat... Că ne-ți da o călăuză bună, Să ne ducă pe calea care-o fi bună. TEODORESCU, P. P. 180.
      surse: DLRLC
    • La satul care se vede, călăuză nu trebuie.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Titlu dat unor cărți care cuprind îndrumări practice.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Călăuza tipografului. Călăuza bibliotecarului.
        surse: DLRLC
  • 2. Persoană (prin extensiune organ, teorie, doctrină, învățătură etc.) care îndrumează într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: conducător, -oare îndrumător 2 exemple
    exemple
    • Comuniștii din toate țările vor studia cu nesaț documentele Congresului [al XIX-lea al P.C.U.S.], găsind în comoara inepuizabilă a experienței partidului lui Lenin și Stalin o călăuză sigură pentru propria lor activitate. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 8.
      surse: DLRLC
    • Agitatorii trebuie să pună în lumină însemnătatea legăturii strînse între partid și masele largi de oameni ai muncii: să arate maselor că, avînd în frunte o călăuză încercată ca partidul, poporul poate să învingă orice greutăți, să înfăptuiască cu succes țelurile pe care și le-a pus înainte. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2709.
      surse: DLRLC

etimologie: