Definiția cu ID-ul 428224:

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

călăuză (-ze), s. f. – Ghid. – Var. călăuz, s. m. Mr., megl. călăuz. Tc. kila(v)uz (Șeineanu, II, 76; Meyer 167; Lokotsch 1276); cf. ngr., alb. kaljaus(ë), bg., sb., pol. kalauz, mag. kaláusz. Este unul din puținele cuvinte care aparțin f. prin formă și m. prin sens, cum sînt: calfă, catană, sentinelă.Der. călăuzi, vb. (a conduce, a îndruma); călăuzitor, adj. (care călăuzește).