16 definiții pentru călătorie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

călătoríe sf [At: VARLAAM, C. 320 / Pl: ~ii / E: călători + -ie] 1 Îndreptare spre un loc (mai) îndepărtat Si: călătorire (1), călătorit1. 2 Drumul pe care îl face cineva spre un loc (mai) îndepărtat Si: călătorire (2). 3 (Irn; îe) ~ sprâncenată Urare care arată indiferența pentru plecarea cuiva.

CĂLĂTORÍE, călătorii, s. f. Acțiunea de a (se) călători; drum pe care îl face cineva într-un loc (mai depărtat). ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată = urare care arată indiferența pentru plecarea cuiva. – Călători + suf. -ie.

CĂLĂTORÍE, călătorii, s. f. Acțiunea de a călători; drum pe care îl face cineva într-un loc (mai depărtat). ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată = urare care arată indiferența pentru plecarea cuiva. – Călători + suf. -ie.

CĂLĂTORÍE, călătorii, s. f. Acțiunea de a călători; drum pe care-l face cineva (pe jos sau cu un mijloc de transport) într-un loc depărtat, în alt oraș sau în altă țară. La capătul călătoriei mele Se deschidea prăpastie adîncă. TOPÎRCEANU, B. 87. După o călătorie de cîteva săptămîni ajunseră la smintirile mărilor. ISPIRESCU, L. În călătorie, toate amintirile juniei se grămădeau în închipuirea mea. NEGRUZZI, S. I 67. ◊ Expr. Călătorie bună! urare care se face la plecarea cuiva. În ora de pornire cu toții împreună Doresc l-a tale pasuri călătorie bună. ALECSANDRI, P. I 138. (Glumeț și ironic) Călătorie sprîncenată! = (arătînd lipsa de regret la plecarea cuiva) du-te sănătos! Călătorie sprîncenată, zise boierul; de rămîneai, îmi erai ca un frate, iar de nu, îmi ești ca doi. CREANGĂ, P. 307.

CĂLĂTORÍE, călătorii, s. f. Drum pe care-l face cineva într-un loc depărtat. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. – Din călător + suf. -ie.

CĂLĂTORÍE ~i f. Drum pe care îl face cineva într-un loc mai îndepărtat. [Art. călătoria; G.-D. călătoriei; Sil. -ri-e] /a călători + suf. ~ie

călătorie f. drum făcut spre a se transporta dintr’un loc într’altul mai depărtat.

călătorie f. Străbaterea uneĭ căĭ maĭ lungĭ, mersu de la un loc la altu maĭ depărtat (dintr’un oraș într’altu, dintr’o țară într’alta).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

călătoríe s. f., art. călătoría, g.-d. art. călătoríei; pl. călătoríi, art. călătoríile

călătoríe s. f., art. călătoría, g.-d. art. călătoríei; pl. călătoríi, art. călătoríile


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂLĂTORÍE s. deplasare, drum, voiaj, (înv.) plimbare, umblet. (O ~ lungă și obositoare.)

CĂLĂTORIE s. deplasare, drum, voiaj, (înv.) plimbare, umblet. (O ~ lungă și obositoare.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CĂLĂTORIE. Subst. Călătorie, drum, deplasare, voiaj, excursie, turneu, expediție, ascensiune; drumeție, călătorie pe jos; croazieră, periplu (livr.); colindat, colind, pribegie, peregrinare, peregrinație (rar), peregrinaj (înv.), pelerinaj, hagialîc (înv.); circumvagație, odisee. Turism. Drum, cale, drumeag, potecă; rută, itinerar, cursă. Călător, drumeț, drumaș (înv. și reg.), voiajor, excursionist, turist, globe-trotter, colindător (fig.), hoinar, pribeag, pelerin (rar), peregrin (înv.), hagiu (înv.). Dromomanie (rar). Adj. De călătorie, de drum, de voiaj, turistic, voiajor, itinerant; plimbăreț, umblăreț (fam., depr. sau ir.), călător; umblat în (prin) lume, călătorit, voiajat. Vb. A călători, a drumeți, a umbla, a circula, a voiaja, a face o excursie, a pleca în excursie; a colinda, a curma (a alerga) pămîntul, a pribegi, a colinda lumea, a vîntura mări și țări, a peregrina, a hoinări, a vagabonda, a cutreiera, a umbla mult, a umbla cu opinci de fier, a fi mereu pe drumuri, a drumui (rar), a lua lumea de-a lungul (și de-a latul), a da ocol țării. A porni la drum, a o lua din loc, a merge în pelerinaj, a se duce (a pleca) în deplasare, a se deplasa, a-și lua calea (în picioare), a se așterne drumului, a se tot duce. V. aeronavă, ambarcație, automobil, căruță, direcție, drum, hoinăreală, întoarcere, mișcare, plecare, trăsură, tren.

CĂLĂTORIE AERIANĂ deplasare efectuată pe calea aerului cu ajutorul unei aeronave.

CĂLĂTORII (literatură de călătorie) Sub forma jurnalului de bord sau a memorialului de călătorie și chiar aceea a narării călătoriei-aventură sau a descrierii cadrului exotic, călătoriile au procurat un bogat material pentru proza memorialistică (v. memorialistica). Văzute și apreciate în primul rînd ca documente geografice, etnografice, sociale, aceste scrieri antrenează în schimb experiențe variate ale omului și chiar fantezia, orientîndu-se astfel din ce în ce mai mult spre literatură. În jurul călătoriilor s-a creat o întreagă literatură cu trăsături proprii. Sub orice formă s-ar prezenta, literatura de călătorie tinde în primul rînd să informeze, dar nici reacțiile emoționale sau picturalul descrierilor nu lipsesc din astfel de scrieri. Astfel, în Relatare cu privire la cea dintîi călătorie în jurul lumii de Pigafetta; cronicarul lui Magellan, pe lîngă consemnarea expediției, pe lîngă relatări despre ținuturi geografice, prezintă și tendințe vizibile de trecere la narațiune, apropiindu-se foarte mult de literatură. Jurnalul lui Nansen, pe lîngă notarea precisă a peisajului încremenit al ținuturilor polare, impresionează prin acel fior al aventurii, făcîndu-i pe cititori participanți imaginari ai explorărilor sale. Jules Verne, în scrierile sale atît de cunoscute, informează pe cititor prin nararea călătoriilor pe coordonate geografice precise, dar îl și emoționează prin anticipațiile sale îndrăznețe, care au prefigurat dezvoltarea tehnicii ulterioare, moderne. Și în literatura noastră s-a cultivat proza de călătorie începînd cu Dinicu Golescu (Însemnare a călătoriei mele), Ion Codru Dragușanu (Pelegrinul transilvan), apoi cu Gr. Alexandrescu (Memorial de călătorie). Mai recente și intrate în patrimoniul literaturii noastre clasice sînt: Jurnal de bord de Jean Bart și Pe drumuri de munte de Calistrat Hogaș, scrise cu intenția și mijloacele implicate de literatura artistică. În evoluția ei, proza de călătorie a stabilit în diferite modalități contactul cu literatura, fecundînd romanul exotic și proza științifico-fantaslică.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

călătorie, călătorii s. f. (tox.) stare de euforie indusă de consumul de droguri.

Intrare: călătorie
călătorie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • călătorie
  • călătoria
plural
  • călătorii
  • călătoriile
genitiv-dativ singular
  • călătorii
  • călătoriei
plural
  • călătorii
  • călătoriilor
vocativ singular
plural

călătorie

  • 1. Acțiunea de a (se) călători; drum pe care îl face cineva într-un loc (mai depărtat).
    exemple
    • La capătul călătoriei mele Se deschidea prăpastie adîncă. TOPÎRCEANU, B. 87.
      surse: DLRLC
    • După o călătorie de cîteva săptămîni ajunseră la smîrcurile mărilor. ISPIRESCU, L. 24.
      surse: DLRLC
    • În călătorie, toate amintirile juniei se grămădeau în închipuirea mea. NEGRUZZI, S. I 67.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie Călătorie bună! = urare care se face la plecarea cuiva.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • În ora de pornire cu toții împreună Doresc l-a tale pasuri călătorie bună. ALECSANDRI, P. I 138.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie ironic Călătorie sprâncenată = urare care arată indiferența pentru plecarea cuiva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Călătorie sprîncenată, zise boierul; de rămîneai, îmi erai ca un frate, iar de nu, îmi ești ca doi. CREANGĂ, P. 307.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Călători + sufix -ie.
    surse: DEX '98 DEX '09