CĂLĂTORIE, călătorii, s. f. Acțiunea de a călători; drum pe care-l face cineva (pe jos sau cu un mijloc de transport) într-un loc depărtat, în alt oraș sau în altă țară. La capătul călătoriei mele Se deschidea prăpastie adîncă. TOPÎRCEANU, B. 87. După o călătorie de cîteva săptămîni ajunseră la smintirile mărilor. ISPIRESCU, L. În călătorie, toate amintirile juniei se grămădeau în închipuirea mea. NEGRUZZI, S. I 67. ◊ Expr. Călătorie bună! urare care se face la plecarea cuiva. În ora de pornire cu toții împreună Doresc l-a tale pasuri călătorie bună. ALECSANDRI, P. I 138. (Glumeț și ironic) Călătorie sprîncenată! = (arătînd lipsa de regret la plecarea cuiva) du-te sănătos! Călătorie sprîncenată, zise boierul; de rămîneai, îmi erai ca un frate, iar de nu, îmi ești ca doi. CREANGĂ, P. 307.