3 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cârâit2, ~ă a [At: REV. CRIT. I, 129 / Pl: ~iți, ~e / E: cârâi] 1 (D. sunete, glas etc.; prt) Strident. 2 Care trădează ostilitate. 3 (Pop; d. oameni) Certat cu cineva.

cârâit1 sn [At: SĂM. IV, 150 / Pl: ~uri / E: cârâi] 1-2 Cârâială (1-2).

CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.

CÂRÂÍT2, -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.

CÂRÂÍT1 s. n. Faptul de a cârâi; cârâială (1). – V. cârâi.

CÂRÂÍT1 s. n. Faptul de a cârâi; cârâială (1). – V. cârâi.

CÂRÂÍT2 ~tă (~ți, ~te) 1) v. A CÂRÂI. 2) (despre voce, sunete) Care nu este melodios. /v. a cârâi

CÂRÂÍT1 n. 1) A CÂRÂI. 2) Sunet gutural caracteristic, scos de unele păsări (găini, ciori etc.). /v. a cârâi

cârâí [At: CANTEMIR, IST. 53 / V: (reg) ~răí, cărăí, gâ~, gărăí / Pzi: cấrâi / E: câr + ăi] 1 vi (D. unele păsări) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale Si: cârcâi (1), cârcârâți, cârcâți. 2 vi (Fig; prt) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3 vi (Spc; d. porc) A grohăi. 4 vi (D. o persoană gușată) A sufla greu, producând un hârâit din gât. 5 vi (D. intestine) A chiorăi. 6 vt (Fig; fam) A cicăli. 7 vt A se certa. 8 vi (Prin apropiere de cârav) A fi bolnav ușor.

CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie.Câr + suf. -âi.

CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie.Câr + suf. -îi.

CÎRÎÍ, Arii, vb. IV. 1. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre ciori și găini) A scoate sunete scurte și guturale, caracteristice. V. croncăni. Privi lung spre clopotnița veche, unde ciorile cîriiau înspăimîntate. CAMILAR, N. I 204. A urcat dealul, a trecut cîmpul. Ploaie și ceață. Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16. Stoluri de ciori, cîrîind sălbatic, începură să se învăluie peste sat. AGÎRBICEANU, S. P. 30. O găină începe să cîrîie. DUNĂREANU, CH. 119. Cloșca se tot duce cîrîind. CONTEMPORANUL, III 261. ◊ Refl. (Rar) Se cîriiau, încă somnoroase, găinile popii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 72. ◊ (Neobișnuit) Tranz. Te-or cîrîi și cioarele, de te-or auzi. ALECSANDRI, T. 1589. 2. Intranz. (Despre oameni) A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate. Ai pierdut mulți bani! cîrîi Eleonora privind în gol. DUMITRIU, N. 128. Tranz. 3. A cicăli (pe cineva), a se ține de capul cuiva cu vorba. Lasă-mă dracului, nu mă mai cîrîi și tu. SLAVICI, N. II 127. ◊ Refl. reciproc. A se certa. Țăranul legase vita slăbănoagă de gardul bisericii și se cîrîia cu dorobanțul. PAS, L. I 137. Lumea sta grămadă, ascultînd cum se cîrîiau unul pe altul trei inși. GHICA, S. 502. – Prez. ind. și: (rar) cîrîiesc.

CÎRÎÍT1 s. n. Acțiunea de a cîrîi; zgomotul produs prin această acțiune. în ierburile umede de la marginea poienii pornește cîrîitul înăbușit al unui cristei. SADOVEANU, O. I 284. ◊ Fig. Se aude un cîrîit de automobil. CAMIL PETRESCU, T. II 79.

CÎRÎÍT2, -Ă, cîrîiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.) Ascuțit, strident (asemănător cu strigătul anumitor păsări). Am înțeles... răspunse el încet, cu un glas subțire, cîrîăit. CAMILAR, N. I 173.

A CÂRÂÍ cârâi 1. intranz. 1) (mai ales despre găini) A scoate sunete scurte, guturale și repetate caracteristice speciei; a face „câr-câr”; a chirăi. 2) fig. depr. (despre oameni) A vorbi pe un ton strident. 2. tranz. fig. (persoane) A deranja reproșând și creând diferite lucruri; a cicăli; a morocăni. /câr + suf. ~âi

gărăì v. 1. a găgăì (de gâște); 2. a da sunet confuz (despre intestine): îmi gărăiau mațele de foame CR.; fig. gărăia din gură ca dintrun cimpoiu CR. [Onomatopee (v. găr!)]. V. cărăì.

cî́rîĭ, a v. intr. (d. cîr. V. cîrcîĭ). Se zice despre strigătu găiniĭ cînd o prinzĭ orĭ înainte de a face ou. (după ce-l face, cotcodăcește). Se zice și despre strigătu cĭorilor. Iron. Vorbesc prea mult: ce tot cîrîĭ pe aicĭ? Vorbesc în argot. V. tr. Critic, ĭaŭ în rîs, atac: în politică e greŭ să nu te cîrîĭe cineva.

cîrîít, -ă adj. Iron. Slab, șubred, care de abea maĭ vorbește: o babă cîrîită.

cîrîít n., pl. urĭ. Acțiunea și rezultatu cîrîiriĭ: un cîrîit de cĭoară.

gî́rîĭ, a v. intr. (imit. ca și cîrîĭ). Cîrîĭ. Discut tare: femeile gîrîĭaŭ (CL. 1910, 9, 983). Rîgîĭ.

rî́gîĭ și -ĭésc, a v. intr. (vsl. rygati, a rîgîi; bg. rignŭ, sîrb. rigati, rus. rygátĭ, rudă cu lat. *rúgere, ructare [it. ruttare, fr. roter], vgr. ereúgomai, érygon, vgerm. de sus it-ruch-an, precum și cu rîcîĭ). Ĭes cu zgomot pe gură, vorbind de gazurile din stomah cînd aĭ mîncat mult: mitocanu rîgîĭe. – Și gîrîĭ. Vechĭ și ricăĭ(esc), rigăĭ(esc). V. ghĭorăĭ.

arată toate definițiile

Intrare: cârâit (adj.)
cârâit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cârâit
  • cârâitul
  • cârâitu‑
  • cârâi
  • cârâita
plural
  • cârâiți
  • cârâiții
  • cârâite
  • cârâitele
genitiv-dativ singular
  • cârâit
  • cârâitului
  • cârâite
  • cârâitei
plural
  • cârâiți
  • cârâiților
  • cârâite
  • cârâitelor
vocativ singular
plural
Intrare: cârâit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cârâit
  • cârâitul
  • cârâitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • cârâit
  • cârâitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: cârâi
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cârâi
  • cârâire
  • cârâit
  • cârâitu‑
  • cârâind
  • cârâindu‑
singular plural
  • cârâie
  • cârâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cârâi
(să)
  • cârâi
  • cârâiam
  • cârâii
  • cârâisem
a II-a (tu)
  • cârâi
(să)
  • cârâi
  • cârâiai
  • cârâiși
  • cârâiseși
a III-a (el, ea)
  • cârâie
(să)
  • cârâie
  • cârâia
  • cârâi
  • cârâise
plural I (noi)
  • cârâim
(să)
  • cârâim
  • cârâiam
  • cârâirăm
  • cârâiserăm
  • cârâisem
a II-a (voi)
  • cârâiți
(să)
  • cârâiți
  • cârâiați
  • cârâirăți
  • cârâiserăți
  • cârâiseți
a III-a (ei, ele)
  • cârâie
(să)
  • cârâie
  • cârâiau
  • cârâi
  • cârâiseră
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • gârâi
  • gârâire
  • gârâit
  • gârâitu‑
  • gârâind
  • gârâindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • gârâie
(să)
  • gârâie
  • gârâia
  • gârâi
  • gârâise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • gârâie
(să)
  • gârâie
  • gârâiau
  • gârâi
  • gârâiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cârâit (adj.)

  • 1. peiorativ (Despre sunete, glas etc.) Care trădează ostilitate; care nu este melodios.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: ascuțit (adj.) strident un exemplu
    exemple
    • Am înțeles... răspunse el încet, cu un glas subțire, cîrîăit. CAMILAR, N. I 173.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi cârâi
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

cârâit (s.n.)

  • 1. Faptul de a cârâi; cârâială.
    surse: DEX '09 DEX '98 2 exemple
    exemple
    • În ierburile umede de la marginea poienii pornește cîrîitul înăbușit al unui cristei. SADOVEANU, O. I 284.
      surse: DLRLC
    • figurat Se aude un cîrîit de automobil. CAMIL PETRESCU, T. II 79.
      surse: DLRLC
    • diferențiere Sunet gutural caracteristic, scos de unele păsări (găini, ciori etc.).
      surse: DLRLC NODEX

etimologie:

  • vezi cârâi
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

cârâi gârâi

  • 1. intranzitiv unipersonal (Despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: chirăi 7 exemple
    exemple
    • Privi lung spre clopotnița veche, unde ciorile cîriiau înspăimîntate. CAMILAR, N. I 204.
      surse: DLRLC
    • A urcat dealul, a trecut cîmpul. Ploaie și ceață. Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16.
      surse: DLRLC
    • Stoluri de ciori, cîrîind sălbatic, începură să se învăluie peste sat. AGÎRBICEANU, S. P. 30.
      surse: DLRLC
    • O găină începe să cîrîie. DUNĂREANU, CH. 119.
      surse: DLRLC
    • Cloșca se tot duce cîrîind. CONTEMPORANUL, III 261.
      surse: DLRLC
    • reflexiv rar Se cîrîiau, încă somnoroase, găinile popii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 72.
      surse: DLRLC
    • neobișnuit tranzitiv Te-or cîrîi și cioarele, de te-or auzi. ALECSANDRI, T. 1589.
      surse: DLRLC
  • 2. intranzitiv figurat peiorativ A vorbi cu un ton ascuțit și strident, care trădează ostilitate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Ai pierdut mulți bani! cîrîi Eleonora privind în gol. DUMITRIU, N. 128.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv figurat familiar A bate la cap pe cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cicăli morocăni un exemplu
    exemple
    • Lasă-mă dracului, nu mă mai cîrîi și tu. SLAVICI, N. II 127.
      surse: DLRLC
    • 3.1. reflexiv reciproc A se certa.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: certa 3 exemple
      exemple
      • Toată ziua se cârâie.
        surse: DEX '09 DEX '98
      • Țăranul legase vita slăbănoagă de gardul bisericii și se cîrîia cu dorobanțul. PAS, L. I 137.
        surse: DLRLC
      • Lumea sta grămadă, ascultînd cum se cîrîiau unul pe altul trei inși. GHICA, S. 502.
        surse: DLRLC
  • comentariu rar Prezent indicativ și: cârâiesc.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • Câr + sufix -âi.
    surse: DEX '09