but⁴ sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: fr but] 1 Fiecare dintre stâlpii porții în jocul de rugbi. 2 (Rar) Poartă la jocul de fotbal.

but⁵, ~ă a [At: LB / E: nct] (Reg) Butac.

but³ sn [At: T. PAPAHAGI, I. II, 70 / Pl: ~uri / E: nct] (Trs) Găleată făcută dintr-un lemn scobit, în care se păstrează făină, tărâțe, sare.

but² sn [At: (a. 1783), ap. ȘIO / V: ~ur / Pl: ~uri / E: tc but] (Reg) 1 Coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment Cf arm. 2 (Pex) Bucată (mare) de carne. 3 Corpul mielului tăiat, fără piele Si: leș.

but¹ sn [At: ȘINCAI, HR. II, 50/29 / Pl: (rar) ~ uri / E: nct] (Ban; Trs; Mar) 1 Supărare. 2 (Îlav) În ~ul cuiva În ciuda cuiva. 3 (Îe) A face ~ul cuiva A i se împotrivi.

but³ s.n. Fiecare dintre stîlpii de țintă la rugbi. ♦ (la pl.) Poartă la jocul de fotbal. • pl. -uri. /<fr. but.

but² s.n. (reg.) Supărare, necaz. Pagubele sau buturile ce s-au făcut vouă (ȘINC.). ◊ Loc.prep. În butul (cuiva) = în ciuda, în pofida (cuiva). Își feceră împărăție, în butu grecilor (MAI.). • pl. -uri. /<magh. bút.

but¹ s.n. Coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment. Stăteau... privind cu rîvnă buturile de carne ce spînzurau în cîrlige (DUN.). ♦ Ext. Bucată (mare) de carne. Să iei una ocă și jumătate but de vacă (DRĂGHICI). • pl. -uri. și buture, butur s.m., refăcut după pl. /<tc. but.

BUT², buturi, s. n. Ciozvîrtă de carne; coapsa de dinapoi a animalului, împreună cu tot piciorul. Cete de cîini hîrbari stăteau dinaintea ușilor, privind cu rîvnă buturile de carne ce spînzurau în cîrlige. DUNĂREANU, N. 23.

BUT¹ s. n. (Transilv., Maram., Ban., în expr.) În butul (cuiva) = în ciuda, în pizma, în pofida (cuiva). Voi trimite Rosmarin și pană verde, În butul la două fete; Rosmarin și două flori, In butul la doi feciori. MARIAN, O. I 34. Ar face rău și fărădelegi, în butul tuturor oamenilor. ȚICHINDEAL, F. 358. Doamnă mîndră Și aleasă, Eu nu cînt în butul tău, Ci horesc d-aleanul meu. TEODORESCU, P. P. 84.

BUT², buturi, s. n. Bucată (mare) de carne; coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment. – Tc. but.

BUT¹ s. n. (Reg., în expr.) În butul (cuiva) = în ciuda, în pofida (cuiva).

BUT s.n. Stîlpul de țintă la rugbi. ♦ (Rar) Poartă (la fotbal). [Pl. -uri. / < fr. but].

BUT s. n. fiecare dintre stâlpii de țintă la rugbi; poartă la fotbal. (< fr. but)

BUT² ~uri n. Stâlp de țintă de pe terenul de rugbi. /<fr. but

BUT¹ ~uri n. 1) Coapsă de dinapoi a unui animal rumegător (sacrificat). 2) Bucată (mare) de carne din această parte a corpului, folosită ca aliment. /<turc. but

BUT s.n. (Trans. SV) Mînie. Bate-j prae jej cu but jute al teu. VISKI, apud TEW. Etimologie: magh. bút. Cf. bănat (3). substantiv neutru

but n. Tr. ciudă, necaz: ce horești așa cu jele în butul dragostii mele? POP. [Origină necunoscută].

but n. coapsă de berbece sau de cal. [Turc. BUT].

1) but n., pl. urĭ (turc. but, de unde și ngr. búti, alb. bg. sîrb. but, but, șold în măcelărie). Cp. cu bont 2. Șold, coapsă (în măcelărie și bucătărie). – În Munt. și búture m., pl. buturĭ, ca fluture, -urĭ ș.a. (după Dic. Alt. germ. 30, d. gep. buttilo). V. arm.

2) but n., pl. inuz. urĭ (rut. búta, mare mîndrie). Trans. Maram. Î butu cuĭva, în cĭuda luĭ, spre necazu luĭ.

buț¹ sm [At: BĂCESCU, P. / Pl: ~i / E: nct] (Ban; Trs) Zglăvoacă.

buț² sm [At: LIUBA-IANA, M. 114 / Pl: ? / E: nct] Câine ciobănesc cu bot alb-gălbui.

but s. n., pl. buturi

but s. n., pl. buturi

but (bucată de carne, poartă la jocuri sportive) s. n., pl. buturi

butul (în ~) (reg.) loc. prep.

butul (în ~) (reg.) loc. prep.

în butul loc. prep.

BUT s. v. poartă.

BUT s. (ANAT.) coapsă. (~ la animalele rumegătoare.)

BUT s. (SPORT) țintă. (~ la jocul de rugbi.)

BUT s. (SPORT) țintă. (~ la jocul de rugbi.)

but s. v. POARTĂ.

BUT s. (ANAT.) coapsă. (~ la animalele rumegătoare.)

but (buturi), s. n. – Numai în expresia în butul cuiva = în ciuda cuiva. Sl., dar lipsește veriga de legătură imediată; cf. pol. buta „orgoliu”, sb., cr. bučiti se „a turba”, pe care Cihac, II, 36, îl citează ca sursă directă a rom. Înv.

but (buturi), s. n. – Coapsă. – Var. butur. Mr. bute, megl. buti. Tc. but (Șeineanu, II, 64; Ronzevalle 51), cf. ngr. μπούτ(ι), alb., bg. but (Meyer 55). DAR admite acest etimon; totuși Pușcariu, Lr., 105, se gîndește la mag. bu, acuzativ bút; această ultimă ipoteză nu este posibilă, datorită prezenței cuvîntului în dialecte.

but, buturi, s.n. (reg.) 1. Îndărătnicie, împotrivire, necaz, poară. 2. (în expr.) În butul cuiva = în ciudă: „De-ai luat în butul meu / Nu-ți ajute Dumnezău” (Bârlea, 1924: 78). – Et. nec. (MDA).

but, buturi, s.n. – (reg.) Îndărătnicie, împotrivire, necaz, poară (Bud, 1908). În expr. în butul cuiva = în ciudă: „De-ai luat în butul meu / Nu-ți ajute Dumnezău” (Bârlea, 1924: 78); „Că i-oi duce două flori / Ș-oi fa’ but la doi feciori” (Lenghel, 1979: 152). – Et. nec. (MDA, NDU).

but, -uri, s.n. – Îndărătnicie, împotrivire, necaz, poară (Bud 1908). În expr. în butul cuiva = în ciudă: „De-ai luat în butul meu / Nu-ți ajute Dumnezău” (Bârlea 1924: 78): „Că i-oi duce două flori / Ș-oi fa but la doi feciori” (Lenghel 1979: 152). – Et. nec. (MDA, NDU).

BUT cf. subst. bat 1° „supărare”, bat 2° „ciosvîrtă”; 3° ung. buta „prost”; 4° srb.-cr. Buta < Budimir (Drăg); 5° coincidență, dac. Butus (An C III). 1. But b. (16 B III 180); – cel Bătrîn (17 A IV 246); Buta, fam. buc.; But/escu; -ești s. (C Ștef); -eni, -easa ss. 2. Butul (Ard II 178). 3. Butulea fam. (Șez). 4. Butuligă (Nif). 4. Bută b. (16 B V 77; Isp III²; Sur V), etc. 5. Buta b., 1222 (Drăg; 16 B III 326; Sd XXII 357; (Dm; 17 B II 224, 329); – din Urlați (BCI V 206), etc. 6. Bútaș, fam. (Ploiești). 7. Butiman t. 8. Bútoș, Gh. (Isp III¹).