but² sn [At: (a. 1783), ap. ȘIO / V: ~ur / Pl: ~uri / E: tc but] (Reg) 1 Coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment Cf arm. 2 (Pex) Bucată (mare) de carne. 3 Corpul mielului tăiat, fără piele Si: leș.

but¹ s.n. Coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment. Stăteau... privind cu rîvnă buturile de carne ce spînzurau în cîrlige (DUN.). ♦ Ext. Bucată (mare) de carne. Să iei una ocă și jumătate but de vacă (DRĂGHICI). • pl. -uri. și buture, butur s.m., refăcut după pl. /<tc. but.

BUT² (pl. -turi) sn. 1 Ciosvîrta, coapsa de dinapoi cu tot piciorul (la animalele tăiate spre a fi consumate): caprele sînt gioale de la ~urile de oi făcute pastramă (PAMF.); pr. ext. carne din coapsa de dinapoi: să iei una ocă și jumătate ~ de vacă (DRĂGH.) ¶ 2 Coapsă de cal: Arme, cai și ~uri rupte, Urlete și gust de sînge (D.-ZAMF.) [tc.].

BUT², buturi, s. n. Ciozvîrtă de carne; coapsa de dinapoi a animalului, împreună cu tot piciorul. Cete de cîini hîrbari stăteau dinaintea ușilor, privind cu rîvnă buturile de carne ce spînzurau în cîrlige. DUNĂREANU, N. 23.

BUT², buturi, s. n. Bucată (mare) de carne; coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment. – Tc. but.

BUT¹ ~uri n. 1) Coapsă de dinapoi a unui animal rumegător (sacrificat). 2) Bucată (mare) de carne din această parte a corpului, folosită ca aliment. /<turc. but

but n. coapsă de berbece sau de cal. [Turc. BUT].

1) but n., pl. urĭ (turc. but, de unde și ngr. búti, alb. bg. sîrb. but, but, șold în măcelărie). Cp. cu bont 2. Șold, coapsă (în măcelărie și bucătărie). – În Munt. și búture m., pl. buturĭ, ca fluture, -urĭ ș.a. (după Dic. Alt. germ. 30, d. gep. buttilo). V. arm.

butur¹ sm vz but²

but s. n., pl. buturi

but s. n., pl. buturi

but (bucată de carne, poartă la jocuri sportive) s. n., pl. buturi

but (buturi), s. n. – Coapsă. – Var. butur. Mr. bute, megl. buti. Tc. but (Șeineanu, II, 64; Ronzevalle 51), cf. ngr. μπούτ(ι), alb., bg. but (Meyer 55). DAR admite acest etimon; totuși Pușcariu, Lr., 105, se gîndește la mag. bu, acuzativ bút; această ultimă ipoteză nu este posibilă, datorită prezenței cuvîntului în dialecte.

BUT s. (ANAT.) coapsă. (~ la animalele rumegătoare.)

BUT s. (ANAT.) coapsă. (~ la animalele rumegătoare.)