BURZULUI, burzuluiesc, vb. IV. Refl. 1. A se mânia brusc; a se răsti (la cineva); a se bursuca. ♦ Fig. (Despre vreme) A se schimba în rău. ♦ Refl. și tranz. fact. (Înv.) A (se) răscula, a (se) răzvrăti. 2. (Despre păr) A se zbârli. Expr. (Tranz.; fam.) A-și burzului creasta = a se grozăvi, a se îngâmfa. – Din magh. borzolni.

burzului [At: M. POMPILIU, ap. TDRG / V: borzoli, ~zilui, ~zuli, buzurlui / Pzi: ~esc / E: mg borzolni] (Pop) 1 vr A se zbârli. 2 vt (Îe) A-și ~ creasta A fi arogant. 3 vr (Fig) A se irita. 4 vr A se răscula împotriva cuiva. 5 vt A îndemna la revoltă.

burzului vb. IV. 1 refl. (despre oameni) A se mînia brusc; a se răsti (la cineva), a se oțărî; (reg.) a se bursuca. Nu te burzului... nu voiam să te supăr (I. NEGR.). ♦ fig. (despre vreme) A se schimba în rău. Vremea cea frumoasă începu a se burzului (POP.). ◊ ext. Cîinele se burzului și începu a sări în două picioare (PRED.). 2 refl., tr. fact. (înv.; arh.) A (se) răscula, a (se) răzvrăti. Oastea... s-au burzuluit pre bietul Barabaș, capul lor (COSTIN). ◊ (tr.) Burzuluiseră norodul și tot orașul alergase la poarta curții (c. NEGR.). 3 refl. (despre păr) A se zbîrli. Pe fața-i lătăreață, țepile nerase de cine știe cînd se burzuluiau (REBR.). ◊ expr. (fam.; tr.) A-și burzului creasta = a se grozăvi, a se îngîmfa. Pîn-acuma-n țara-aceasta, Noi ne-am burzuluit creasta (ALECS.). • prez.ind. -iesc. /<magh. borzolni.

BURZULUI (-uesc) I. vb. tr. 1 A sbîrli; Fig.: Pîn’ acuma ’n țara-aceasta, Noi ne-am burzuluit creasta ALECS. ¶ 2 A întărîta, a răscula: puținii cari scăpară cu viață... burzuluiseră norodul NEGR.. II. vb. refl. 1 A se sbîrli ¶ 2 A se aprinde de mînie, a se înfuria, a se oțărî: pacea fu încheiată, între soții burzuluiți, prin o sărutare GN. ¶ 3 A se întărîta, a se răscula, a se revolta: Ungurii... se burzuluiseră urît de tot împotriva oblăduirii nemțești GRIG. ¶ 4 Fig. A se strica (vorb. de vreme): într’o seară, vremea se burzului din senin DEM. [ung. borzolni].

BURZULUI, burzuluiesc, vb. IV. Refl. 1. A se mânia brusc; a se răsti (la cineva); a se bursuca. ♦ Fig. (Despre vreme) A se schimba în rău. ♦ Refl. și tranz. fact. (Înv.) A (se) răscula, a (se) răzvrăti. 2. (Despre păr) A se zbârli. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-și burzului creasta = a se grozăvi, a se îngâmfa. – Din magh. borzolni.

BURZULUI, burzuluiesc, vb. IV. Refl. 1. A se mînia brusc, a se enerva, a se zborși, a se răsti, a se rățoi (la cineva). Acum, în fața lor se burzuluia un guard cu cingătoare tricoloră peste pîntec. PAS, L. I 63. ◊ Fig. Cîinele se burzului și începu a sări în două picioare, uitîndu-se zăpăcit în toate părțile. PREDA, Î. 59. ♦ Fig. (Despre vreme) A se schimba în rău (stîrnindu-se ploaie și vînt). Vremea cea frumoasă începu a se burzului... și, cît ai clipi, un vînt puternic, urinat de ploaie, se revărsă cu tunete și fulgere. ȘEZ. VII 137. 2. (Învechit și arhaizant) A se răscula împotriva cuiva, a se răzvrăti. Măria-ta, orheienii și lăpușnenii umblă să se burzuluiască iar. -... Vor să se burzuluiască? Cum vor să se burzuluiască? Nu s-a mîntuit neamul răzvrătiților? SADOVEANU, Z. C. 85. ◊ Tranz. Puțini care scăpară cu viață, apucînd a sări peste ziduri... burzuluiseră norodul, și tot orașul alergase la poarta curții, pre care începuse a o tăia cu securile. NEGRUZZI, S. I 153. 3. (Despre păr) A se zbîrli. Pe fața-i lătăreață, țepile nerase de cine știe cînd se burzuluiau, ochii mici, înfundați în cap, insîngerați, scînteiau ca doi cărbuni aprinși peste care suflă un vînt năprasnic. REBREANU, R. II 139. ◊ Tranz. (În expr.) A-și burzului creasta = a se îngîmfa, a se grozăvi, a se umfla în pene. Pîn-acuma-n țara-aceasta, Noi [boierii] ne-am burzuluit creasta. ALECSANDRI, T. I 238.

BURZULUI, burzuluiesc, vb. IV. Refl. 1. A se mînia brusc; a se răsti (la cineva). ♦ Fig. (Despre vreme) A se schimba în rău. ♦ Refl. și tranz. (Înv. și arh.) A (se) răscula, a (se) răzvrăti. 2. (Despre păr) A se zbîrli. ◊ Expr. (Tranz.) A-și burzului creasta = a se grozăvi, a se îngîmfa. – Magh. borzolni.

A BURZULUI ~iesc tranz. A face să se burzuluiască. /<ung. borzolni

A SE BURZULUI mă ~iesc intranz. 1) înv. A se ridica la luptă (împotriva nedreptăților sociale și economice); a face răscoală; a se răscula; a se răzvrăti; a se revolta. 2) pop. A se mânia brusc. 3) pop. (despre timp) A se schimba în rău; a deveni nefavorabil; a se strica. 4) pop. (despre păr) A se face vâlvoi; a se zbârli; a se ciufuli. /<ung. borzolni

burzuluì v. Mold. 1. a se sbârli: noi ne-am burzuluit creasta AL.; 2. fig. a se înfuria, a se mânia: zise ea burzuluită grozav CR.; 3. a se strica (de vreme frumoasă). [Ung. BORZANNI, a se sburli: v. borz].

borsoli^[1] v vz burzului

borzoli v vz burzului

bulț sm vz bulz

bulz [At: DOSOFTEI, PS. 322 / V: bulț / Pl: ~uri sn (rar) ~e sn ~i sm / E: ns, cf alb bulez] 1 sn, sm (Pop) Cocoloș. 2 sm, sn Cocoloș făcut din două bucăți de mămăligă caldă, în mijlocul căreia se pune brânză sau urdă Si: (reg) urs. 3 sn (Pan) Stâncă izolată. 4 sm (Teh) Ansamblu de piese de cherestea obținute prin debitarea unui buștean, care sunt așezate astfel încât să reconstituie trunchiul.

burz^[1] sn vz bulz

burzilui v vz burzului corectat(ă)

burzuli v vz burzului

buzurlui vt vz burzului

bolz s.m. v. bulz.

bulț s.m. v. bulz.

bulz s.m., s.n. 1 s.m., s.n. (pop.) Cocoloș, boț. Un bulz foarte mare și alb, în formă de ou (GORJ.). ♦ Cocoloș de mămăligă caldă în care s-a pus brînză de oaie sau urdă. S-au pus să coacă bulzi de mămăligă cu brînză (SADOV.). 2 s.n. Analog. Stîncă izolată. 3 s.m. (tehn.) Ansamblu de piese de cherestea obținute prin debitarea unui buștean și așezate astfel îneît să reconstituie trunchiul. • pl. m. -i, n. -uri. și (pop.) bulț, bolzs.m. /cuv. autoh.; cf. alb. bulez.

❍BULȚ sm. Mold. Bucov. = BULZ.

BULZ sm. și (pl. -zuri) sn. 1 Cocoloș, bulgăre, masă dintr’o materie de formă aproape sferică: Am un ~ mare de aur, Joacă pe-o piele da taur GOR. (ghicitoare despre „soare”) ¶ 2 🐑 Cocoloș de caș (abia scos din hîrdăul în care s’a închegat laptele) care se pune în străcătoare, ca să se scurgă de zăr ¶ 3 🍽 Cocoloș făcut din două bucăți de mămăligă caldă, între care s’a pus brînză sau urdă: pe-o pînzătură albă de in, ~i de mămăligă caldă, la mijloc cu brînză topită LUNG. ¶ 4 Olten. Trans. VÎRC. DENS. 🍽 Colăcel; colac ce se dă preotului la Florii și la Arminden.

BULZ, bulzi, s. m. (Popular) Bulgăre (mai ales de substanțe alimentare), cocoloș. ◊ Fig. In pustietăți de piatră, unde cad izvoare în prăpăstii ca-n niște cupe, din veci s-au strins, s-au frămîntat și s-au cernut în stropi năsipurile, și s-au ales bulzi de aur mari de nu-i poate ridica omul în brațe... SADOVEANU, O. VII 145. Numai tu mie să-mi dai... La Ispas Un bulz de caș. TEODORESCU, P. P. 41. ♦ Cocoloș făcut din mămăligă caldă, în care s-a pus brînză de oaie sau, mai rar, urdă; urs. Scoteau din trăistuțe bulzii de mămăligă cu brînză și-i așezau la rînd ca să se prăjească în preajma, gătejelor aprinse. SADOVEANU, O. VIII 136.

BULZ, bulzi, s. m. (Pop.) Bulgăre, cocoloș. ♦ Cocoloș de mămăligă caldă în care s-a pus brînză de oaie sau urdă.[Pl. și: (n.) bulzuri]

BULZ ~i m. 1) Bulgăre de făină sau de mălai, rămas nefiert într-o mâncare; boț; cocoloș; bol. 2) Boț de mămăligă fierbinte, în care s-a pus brânză de oi; cocoloș. /Orig. nec.

bulz m. 1. boț de caș (înainte de a fi scos din străcurătoare); 2. cocoloș de mămăligă caldă înăuntrul căreia se pune brânză sărată. [Termen ciobănesc de origină obscură].

bolz V. bulz.

borzoĭéz și borzolésc V. burzuluĭesc și îmbîrzoĭez.^[1]

bulț V. bulz.

bulz m., pl. bulzĭ, ca solzĭ, și maĭ rar n., pl. urĭ, ca boț, boțuri (mgerm. bulte, bulgăre, dîmb, ol. bult, gheb, ngerm. elv. bülz, bulgăre. V. bulgăre și cp. cu grunz față de grunț). Bulgăre, boț: bulzĭ de argint (Sadov. VR. 1920, 9, 364) un bulz de brînză, de plumb topit. Cașu ĭeșit din mulsoarea tuturor oilor și care se maĭ numește și cocîrtiță (Primu bulz se împarte între bacĭ și simbrașiĭ prezențĭ la stînă). Gogoloș (boț) de mămăligă (mare cît pumnu) umplut cu brînză (și numit și urs): scoteaŭ din trăistuțe bulziĭ de mămăligă cu brînză (Sadov. VR. 1912, 1, 32). – Și bulț (nord Rev. I. Crg. 1, 73) și bolz (Mold. sud). V. balmoș.

burzuluĭésc v. tr. (ung. borzulni, zbîrlesc, borzalom, fior, borz, bursuc. V. borz, bursic, bîrzoĭ, îmbîzoĭez. Cp. și cu zurbuluĭesc). Zbîrlesc. A-țĭ burzuluĭ creasta, a te arăta țanțoș, a face pe grozavu. Revolut, răscol. V. refl. Mă zbîrlesc. Fig. Mă arăt mîniat, mă revolt. Și bîrzîl- (CL. 1919, 3, 216) și bîrzul-. La Cant. Ist. 273: burzil-. La N. Cost. (Let. 2, 53) buzurl-. În Trans. și burzulesc și borzolesc. V. buntuluĭesc.

buzurluĭésc v. burzuluĭesc.

burzului (a se ~) (fam., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă burzuluiesc, 3 sg. se burzuluiește, imperf. 1 sg. mă burzuluiam; conj. prez. 1 sg. să mă burzuluiesc, 3 să se burzuluiască; imper. 2 sg. afirm. burzuluiește-te; ger. burzuluindu-mă

!burzului (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se burzuluiește, imperf. 3 sg. se burzuluia; conj. prez. 3 să se burzuluiască

burzului vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. burzuluiesc, imperf. 3 sg. burzuluia; conj. prez. 3 sg. și pl. burzuluiască

burzului (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. burzuluiesc, conj. burzuluiască)

bulz (pop.) s. m., pl. bulzi

bulz (pop.) s. m., pl. bulzi

bulz s. m., pl. bulzi

bulz, bulzi.

burzuluesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

burzului (-uesc, -it), vb. – 1. (Rar) A zbîrli, a ciufuli. – 2. A se răscula, a se răzvrăti, a se ridica. Mag. borzolni „a zbîrli” (DAR), poate contaminat cu pol. burzyć „a tulbura”, burzić się „a se răscula” (Cihac, II, 35). – Der. burzuluială, s. f. (răscoală, rebeliune); burzuluitor, adj. (înv., ațîțător; revoltător, scandalos).

bulz (bulzi), s. m. – 1. Cocoloș, bulgăre. – 2. Bucată, îmbucătură. – Var. bulț, bulg. Origine necunoscută. Totuși, nu lipsesc diverse ipoteze, toate neconvigătoare. Cihac, II, 33, se gîndește la rus. bulka, pol. bula. DAR amintește lat. bulga „bolgie”, de unde fr. bouge, it. bolgia: înainte, Pușcariu 235 propusese lat. *bŭlgius, der. de la cuvîntul anterior, pe care REW 1382 îl consideră „begrifflich schwer”. Pascu, I, 51, propune lat. *balteum; Densusianu, GS, I, 351, sugerează o legătură cu kirghizul bultai „a se umfla”, tc. buldak „umflat”, pe care REW o consideră mai probabilă, dar care prezintă totuși dificultăți. Giuglea, Dacor., III, 595, se referă la un der. de la lat. bulla, de tipul *bullidus, bazat pe paralelismul solidus-solz. Pentru Pușcariu, Dacor., III 822, și VII, 476, cuvîntul rom. provine de la un alb. *buljëzë. În sfîrșit, Diculescu 181 și ZRPh., XLIX, 420, pleacă de la un gepid *bultia (cf. germ. med. de sus bulte); ipoteză acceptată de Scriban, dar pe care REW 1382 o consideră „historisch unwahrscheinlich”. Este posibil să fie vorba de cuvîntul german (cf. sp. bulto), introdus în rom. pe filiera vreunei limbi sl., ceea ce ar explica consonantismul (ž › z, sau ž › ğ › g); cf. rus. bulyžnik „piatră de pavaj”. Dar și mai probabil pare o der. internă rom. de la bolf (din sl. sau creație expresivă?), prin intermediul unei evoluții fonetice *bulh › bulg, al cărui pl. bulgi › bulji ar fi înlesnit refacerea unui sing. bulz. Der. bulgăre (var. bulgăr), s. m. (cocoloș), format de la var. bulg, prin intermediul pl. *bulgări (Byck-Graur 29); bulgări (var. îmbulgări), vb. (a acoperi cu lut); bulzăriță, s. f. (sac care servește la strecuratul brînzei); bulziș, adv. (strîns); îmbulzi, vb. (a presa; a strînge; a urmări, a grăbi); îmbulzeală, s. f. (mulțime, înghesuială, îngrămădeală).

BULZ (prob. cuv. autohton) s. m. 1. Ansamblu de piese de cherestea obținute prin debitarea unui buștean și stivuite asfel încât să reconstituie trunchiul. 2. Cocoloș de mămăligă amestecat cu brânză de oaie sau cu urdă. 3. Bulgăre, cocoloș.

a-și burzului creasta expr. a se grozăvi, a se lăuda.

BURZULUI vb. v. ciufuli, înfuria, mânia, răcni, răscula, răsti, răzvrăti, revolta, ridica, striga, supăra, țipa, urla, zbiera, zbârli.

burzului vb. v. CIUFULI. ÎNFURIA. MÎNIA. RĂCNI. RĂSCULA. RĂSTI. RĂZVRĂTI. REVOLTA. RIDICA. STRIGA. SUPĂRA. ȚIPA. URLA. ZBIERA. ZBÎRLI.

BULZ s. boț, cocoloș, (pop.) golomoz, (reg.) dodoc, gâscă, urs, (prin Mold.) totoloț. (Un ~ de mămăligă.)

BULZ s. boț, cocoloș, (pop.) golomoz, (reg.) dodoc, gîscă, urs, (prin Mold.) totoloț. (Un ~ de mămăligă.)

burzului, burzuluiesc, v.r. (reg.) A se mânia brusc; a se răsti (la cineva). – Din magh. borzolni „a se zbârli” (DEX, DLRM).

burzului, burzuluiesc, vb. refl. – (reg.) A se mânia brusc; a se răsti (la cineva). – Din magh. borzolni „a zbârli” (DEX, DLRM).

bulz, bulzi, s.m. Bulgăre, cocoloș, boț: „Bulz de aur face-l-oi” (Memoria, 2001: 45). ■ (onom.) Bulz(an), nume de familie în jud. Maram. – Cf. alb. bulëz (MDA); cuv. autohton (Brâncuș).

bulz, bulzi, s.m. – Bulgăre, cocoloș, boț: „Bulz de aur face-l-oi” (Memoria, 2001: 45). În alte regiuni din Transilvania (Mureș) se întâlnește și var. bulg „bulgăre de zăpadă”. ♦ (onom.) Bulz, Bulzan, nume de familie (42 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (Șăineanu, DER); cuvânt autohton (Brâncuș, 1983); et. nesigură, cf. alb. bulëz (MDA).

bulz, -i, s.m. – Bulgăre, cocoloș, boț: „Bulz de aur face-l-oi” (Memoria 2001: 45). Bulz, nume propriu. – Cuvânt autohton, cf. alb. bulez (Brâncuși 1983).