BURTĂ, burți, s. f. 1. (Pop.) Abdomen, pântece. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din stomac de vacă. ◊ Expr. (Fam.) A sta cu burta la soare = a sta degeaba. (Ir.) Burtă de popă, se spune despre cineva care mănâncă și bea mult. 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. – Et. nec.

burtă sf [At: PANN, E. II, 103 / V: bârtă / Pl: ~rți / E: nct] 1 (Pop) Abdomen. 2 (Îs) Ciorbă de ~ Ciorbă făcută din stomac de vită. 3 (Pfm; îe) A sta cu ~ a la soare A sta degeaba. 4 (Îs) ~ de popă Persoană care bea și mănâncă mult. 5 (Fig) Partea bombată, proeminentă a unui obiect. 6 (Reg; îc) ~ a-gâștii Iarbă măruntă și foarte moale.

burtă s.f. 1 (pop.) Abdomen, pîntece; (reg.) babă. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din stomac de vacă. ◊ Expr. (fam.) A sta cu burta la soare = a sta (culcat) trîndăvind; a sta degeaba. A se lungi cu burta pe pămînt = a se umili. Sluțenia de om se topea de dragostea fetii, se lungea cu burta pe pămînt și umbla cu șosele cu momele (ISP.). Burtă de popă, se spune despre cineva care mănîncă și bea mult. A avea burtă sau a fi cu burta la gură = (despre femei) a fi însărcinată. A se bate cu cineva pe burtă v. bate. A face broaște în burtă v. broască. A se pune cu burta pe carte v. carte. A se ține cu mîinile de burtă de(-atîta) rîs v. mînă. A omorî păduchele (sau puricele) pe burtă v. omorî. A i se lipi burta de șale v. șa. A-i frige (cuiva) șerpi pe burtă v. șarpe. A (i se) face burta tobă v. tobă. A-și umple burta v. umple. 2 Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. Burta amforei. ◊ Expr. A face burtă = a) (despre obiecte) a se bomba, a se umfla; b) (despre oameni) a se îngrășa. ♦ (cinemat.; fam.) Lungime (nedorită) a unor texte, filme etc. • pl. -ți. /cf. srb. trba; v. tîrban, bîrdan.

BURTĂ (pl. -ți, ‼ -te) sf. 1 🫀 familiar pop. Partea corpului (la om și la animale) în care se află stomacul și intestinele, pîntece: durere de ~; calul fugea de da cu burta de pămînt ISP.; parcă ar fi ras o ~ de șalău DLVR.; proverb: are ochii mai mari decît burta, se zice despre cineva foarte lacom, care ar dori să înghită mai mult decît poate; ~ de popă, care e obicinuit să mănînce și să bea mult; a face burta butie și gura pîlnie, a bea fără măsură (despre un bețiv); a sta cu burta la soare, a sta culcat pe spate, trîndăvind; burta omului n’are fereastră, să se vază ce e în ea, omul poate să mănînce orice și oricît, nu-l știe nimeni, se zice mai ales despre aceia cari fac economie la mîncare, ca să fie mai bine îmbrăcați; e cu burta mare, e borțoasă, cu borțul la nas ¶ 2 Pielea abdomenului (la animalele bovine): ciorbă de ~ ¶ 3 pr. anal. Partea rotunjită, umflată, mai ridicată a unui lucru; rotunjime, ridicătură: se bagă bețișorul prin ambele găuri ce au străbătut nuca din ~ în ~ ISP.; burta butoiului; sfoara zmeului face ~, cînd nu e bine întinsă, fiind prea grea; apa... ocolind în șuvițe argintii burțile de pietriș DLVR.; și ARȘIC 3 ¶ 4 familiar BURTĂ-VERDE sm. Burghez (termen de dispreț) ¶ 5 Burtă-verzime sf. col. Burghezii (în înțeles disprețuitor).

BURTĂ-VERDE... 👉 BURTĂ 4 ¶ 5.

BURTĂ, burți, s. f. 1. (Pop.) Abdomen, pântece. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din stomac de vacă. ◊ Expr. (Fam.) A sta cu burta la soare = a sta degeaba. Burtă de popă, se spune despre cineva care mănâncă și bea mult. 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. – Et. nec.

BURTĂ, burți, s. f. 1. Abdomen, pîntece. Da, i-am văzut pe toți... Pe miliardarii cu burțile moi, Pe toți îngrășații din războită de ieri. DEȘLIU, G. 44. Afin lovi cerbul de trei ori în burtă. ISPIRESCU, L. 116. ◊ Fig. Nu simți că a plecat corabia, dacă ești în burta ei. CAMIL PETRESCU, T. II 613. ◊ Expr. A sta cu burta la soare = a sta degeaba. A se lungi cu burta la pămînt = a se umili peste măsură. Sluțenia de neom se topea de dragostea fetei, se lungea cu burta pe pămînt și umbla cu șoșele, cu moinele, să înduplece fata a-l lua de bărbat. ISPIRESCU, L. 47. Burtă de popă, se zice despre cineva care mănîncă și bea mult. Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din pîntece de vacă. 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. Burta butoiului.

BURTĂ, burți, s. f. 1. Abdomen, pîntece. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din pîntece de vacă. ◊ Expr. A sta cu burta la soare = a sta degeaba. Burtă de popă, se spune despre cineva care mănîncă și bea mult (avînd pîntecele mare). 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte.

burtă s. f. (lb. vorbită) Excrescență, lungime (nedorită) ◊ „«Scrisori de vacanță» (roman epistolar, apărut în Editura Cartea Românească) de T.C. conținând nu puține pagini de epică izbutită, dar și unele «burți» ale textului.” Săpt. 6 V 77 p. 8. ◊ „[...] ceea ce nu înseamnă că filmul nu are și câteva «burți» cum se zice în jargon, meandre cum s-ar zice mai poetic.” R.l. 16 II 78 p. 2. ◊ „Nici chiar [filmul] «Patul conjugal» nu este scutit de «burți» scenaristice.” Lit. 36/94 p. 11. ◊ „Regizorul filmului [...] tocmai taie «burțile» la montaj.” As 182/95 p. 12 (de la burtă „abdomen”, prin analogie de formă)

BURTĂ ~ți f. pop. 1) Parte a corpului, la om și la animale, dintre torace și bazin, în care se află stomacul, intestinele și alte organe interne; pântece; abdomen. * A sta cu ~ta la soare a sta degeaba; a trândăvi. A-și face ~ta tobă a mânca mult, fără măsură. 2) fig. Parte proeminentă (a unui obiect); pântece. [G.-D. burții] /Orig. nec.

burtă f. partea de jos a pântecelui. [Bulg. BURTA: vorbă primitiv identică cu bortă, cu sensul fundamental de «cavitate» (de trunchiu, de corp, de lucruri)].

búrtă și (nord) bîrtă f., pl. țĭ (met. d. sîrb. trba a.î. V. tîrban, bîrdan). Fam. saŭ iron. Pîntece.

BURTĂ-VERDE, burtă-verde, s. m. și f. 1. (Ir.) Burghez; negustor. ♦ Om insensibil la valorile culturale; filistin; om leneș, comod, indolent. 2. (Înv.) Șorț sau brâu verde purtat altădată de negustori. – Burtă + verde.

bârtă sf vz burtă

burtăverde smi [At: DEX² / E: burtă + verde] (Înv; irn) 1 Burghez (7). 2 Persoană insensibilă la valorile culturale Si: filistin. 3 Om leneș și indolent. 4-5 Șorț sau brâu verde purtat de negustori.

burtăverde s.m. invar. 1 (deprec.) Burghez. Eu am crezut că-i un îmbogățit de război. Un burtăverde (CE. PETR.). ♦ Fig. Om insensibil la valorile spirituale (artă, literatură, știință etc.); filistin. ♦ Om leneș, comod, indolent. ♦ (în trecut) Negustor. 2 (înv.) Șorț sau brîu verde purtat altădată de negustori. • /burtă + verde.

BURTICICĂ sf. dim. BURTĂ.

BUTE (pl. -buți), BUTIE (pl. -tii) sf. 1 Vas mare de lemn (de 100-150 de vedre) făcut din doage legate cu cercuri de fier, cu două funduri, de păstrat vin sau alte băuturi alcoolice (🖼 689): beau boierii dintr’o bute și butea geme GOR. (ghicitoare despre „purceii cînd sug”); se așeză în scorbura unui copaciu mare și gros ca butia ISP.; proverb: nu cerca butea, numai ce-i în bute ZNN.; butia goală sună tare ZNN.; a fluiera în ~, a fi un mare bețiv; suge-bute, bețivan; 👉 BURTĂ 1; a lega ~, a lega cobză; a dormi ~, a dormi buștean; din bute în bute, din rău în mai rău ¶ 2 Conținutul unei butii: făcu o cîrciumă și-și bău butia toată singur DLVR. ¶ 3 🔧 Butucul roții (👉 ROATĂ): se uită prin butia roții în spre partea în care plecase voinicul ISP. ¶ 4 Cotorul unei pene de pasăre: butea unei pene de gîscă ION. ¶ 5 Țeavă: Sus bute, Jos bute, La mijloc coadă de vulpe ISP. (ghicitoare despre „trestie”); spec. Băn. țeava de fier prin care iese aerul din foalele fierarului [lat. buttis].

BURTĂVERDE s. m. invar. 1. (Ir.) Burghez; negustor. ♦ Om insensibil la valorile culturale; filistin; om leneș, comod, indolent. 2. (Înv.) Șorț sau brâu verde purtat altădată de negustori. – Burtă + verde.

BURTĂVERDE s. m. invar. 1. Termen ironic, depreciativ, pentru burghez, (la început mai ales) pentru negustor. Îmi pare rău că nu ne-am uitat mai atent atunci în tren. Eu am crezut că-i un îmbogățit de război. Un burtă-verde. C. PETRESCU, C. V. 88. ♦ Fig. Om incapabil de a aprecia valorile spirituale (arta, literatura, știința etc.); filistin. 2. (Învechit) Șorț sau brîu verde purtat altădată de negustori.

BURTĂVERDE s. m. invar. 1. Termen ironic, depreciativ, pentru burghez, mai ales pentru negustor. ♦ Om incapabil să aprecieze la valorile spirituale; filistin. 2. (Înv.) Șorț sau brîu verde purtat altădată de negustori. – Din burtă + verde.

burtă-verde m. om dat la interese și vieață materială și deci incapabil de cugetări mai înalte, de sentimente mai nobile: Ianache burtă-verde, porecla poporului român, ca Jacques Bonhomme în Franța sau ca John Bull în Anglia. [Lit. burtă robustă (cf. «Român verde»), adică om robit pântecelui].

bîrtă V. burtă.

burtă-vérde m., pl. fără gen al luĭ (de la obĭceiu bacalilor de-a purta o pestelcă de postav verde). Iron. Om materialist care nu se interesează de artă. Epitet cu care socialiștiĭ săracĭ îi gratifică pe „burghejĭ”.

burtă s. f., g.-d. art. burții; pl. burți

burtă s. f., g.-d. art. burții; pl. burți

burtă s. f., g.-d. art. burții; pl. burți

burtă, -ți.

!burtă-verde (fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui burtă-verde; pl. burtă-verde

!burtă-verde s. m. și f., g.-d. lui burtă-verde; pl. burtă-verde

burtăverde s. m. invar.

burtăverde

burtă-verde invar.

BURTĂ subst. I. 1. Burt/a fam., 1726 (Paș); -an, fam. act.; Burlă, L., ard. 2. Burtea boier (Cat; Giur 180); – fam. (Sd XVI 158, XXII) etc. 3. Burtel (Hur). 4. Burtic/ă și -el, fam. (Tel 58). 5. Burtin act. 6. Burtul, R. (RS 71); – olt. (16 B VI 146). 7. Burluș (Sd X). II. Din plur. burți: 1. Burțea, munt. (RI XI 315). 2. Burțac mold. (Sur V). 3. Burțan (Met 180). 4. Burțoiul (16 B VI 313). Cont. cu burtical dim. < burta (DLR): Burțucal olt. (17 B III 536).

burtă, burți s. f. lungime nedorită a unui text; pasaj prolix / redundant.

a da buzunări la burți expr. (intl.) a lovi cu cuțitul în burtă.

a fi mai flămând cu ochii decât cu burta expr. a fi dornic de cunoaștere / de învățătură.

a lăsa cu burta la gură expr. (d. bărbați) a lăsa (o femeie) gravidă.

a merge pe biteș / pe blat / pe burtă / pe gușă / pe șest expr. 1. a păstra un secret. 2. a acționa pe ascuns.

a se bate pe burtă (cu cineva) expr. a fi în relații familiare (cu cineva).

a se bate pe burtă cu toată lumea expr. a fi exagerat de sociabil.

a se pune cu burta pe carte expr. a se apuca de învățat.

a sta cu burta la soare expr. 1. a face plajă. 2. a fi pasiv / comod / nepăsător.

a-și pune burta la cale expr. a mânca pe săturate.

cornu’ burții expr. (livr.) penis.

cu burta la gură expr. (d. femei) gravidă.

pe biteș / blat / burtă / gușă / șest / șestache / șustă expr. în secret; pe ascuns

ține-mă de mânerul burții expr. (adol.) lasă-mă-n pace!

BURTĂ s. v. abdomen.

BURTĂ s. v. stomac.

BURTĂ s. (ANAT.) abdomen, pîntece, (înv. și pop.) mațe (pl.), (pop.) inimă, (reg.) bandor, bîrdan, burduh, burduhan, dobă, foale, rînză, vintre, (prin Mold.) buft.

burtă s. v. STOMAC.

Burtăverde, poreclă ironică pentru burghez și mai ales pentru negustorul de odinioară. Zugrăvind, într-o comedie, un asemenea specimen din vremea fabricanților și moșierilor, scriitorul Tudor Mușatescu și-a intitulat sugestiv piesa: Burtă-Verde. lar în romanul său Calea Victoriei, Cezar Petrescu scrie despre un personaj: „Am crezut că-i un îmbogățit de de război, un burtăverde”. Comparația s-a născut din faptul că negustorii de altădată purtau un șorț sau un brîu lat de culoare verde. FOL.