BÚRTĂ, burți, s. f. 1. (Pop.) Abdomen, pântece. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din stomac de vacă. ◊ Expr. (Fam.) A sta cu burta la soare = a sta degeaba. (Ir.) Burtă de popă, se spune despre cineva care mănâncă și bea mult. 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. – Et. nec.

BURTĂ-VÉRDE, burtă-verde, s. m. și f. 1. (Ir.) Burghez; negustor. ♦ Om insensibil la valorile culturale; filistin; om leneș, comod, indolent. 2. (Înv.) Șorț sau brâu verde purtat altădată de negustori. – Burtă + verde.

búrtă sf [At: PANN, E. II, 103 / V: bấrtă / Pl: ~rți / E: nct] 1 (Pop) Abdomen. 2 (Îs) Ciorbă de ~ Ciorbă făcută din stomac de vită. 3 (Pfm; îe) A sta cu ~ a la soare A sta degeaba. 4 (Îs) ~ de popă Persoană care bea și mănâncă mult. 5 (Fig) Partea bombată, proeminentă a unui obiect. 6 (Reg; îc) ~ a-gâștii Iarbă măruntă și foarte moale.

burtăvérde smi [At: DEX² / E: burtă + verde] (Înv; irn) 1 Burghez (7). 2 Persoană insensibilă la valorile culturale Si: filistin. 3 Om leneș și indolent. 4-5 Șorț sau brâu verde purtat de negustori.

BÚRTĂ, burți, s. f. 1. (Pop.) Abdomen, pântece. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din stomac de vacă. ◊ Expr. (Fam.) A sta cu burta la soare = a sta degeaba. Burtă de popă, se spune despre cineva care mănâncă și bea mult. 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. – Et. nec.

BURTĂVÉRDE s. m. invar. 1. (Ir.) Burghez; negustor. ♦ Om insensibil la valorile culturale; filistin; om leneș, comod, indolent. 2. (Înv.) Șorț sau brâu verde purtat altădată de negustori. – Burtă + verde.

BÚRTĂ, burți, s. f. 1. Abdomen, pîntece. Da, i-am văzut pe toți... Pe miliardarii cu burțile moi, Pe toți îngrășații din războită de ieri. DEȘLIU, G. 44. Afin lovi cerbul de trei ori în burtă. ISPIRESCU, L. 116. ◊ Fig. Nu simți că a plecat corabia, dacă ești în burta ei. CAMIL PETRESCU, T. II 613. ◊ Expr. A sta cu burta la soare = a sta degeaba. A se lungi cu burta la pămînt = a se umili peste măsură. Sluțenia de neom se topea de dragostea fetei, se lungea cu burta pe pămînt și umbla cu șoșele, cu moinele, să înduplece fata a-l lua de bărbat. ISPIRESCU, L. 47. Burtă de popă, se zice despre cineva care mănîncă și bea mult. Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din pîntece de vacă. 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. Burta butoiului.

BURTĂVÉRDE s. m. invar. 1. Termen ironic, depreciativ, pentru burghez, (la început mai ales) pentru negustor. Îmi pare rău că nu ne-am uitat mai atent atunci în tren. Eu am crezut că-i un îmbogățit de război. Un burtă-verde. C. PETRESCU, C. V. 88. ♦ Fig. Om incapabil de a aprecia valorile spirituale (arta, literatura, știința etc.); filistin. 2. (Învechit) Șorț sau brîu verde purtat altădată de negustori.

BÚRTĂ, burți, s. f. 1. Abdomen, pântece. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din pântece de vacă. ◊ Expr. A sta cu burta la soare = a sta degeaba. Burtă de popă, se spune despre cineva care mănâncă și bea mult (având pântecele mare). 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte.

BURTĂVÉRDE s. m. invar. 1. Termen ironic, depreciativ, pentru burghez, mai ales pentru negustor. ♦ Om incapabil să aprecieze la valorile spirituale; filistin. 2. (Înv.) Șorț sau brâu verde purtat altădată de negustori. – Din burtă + verde.

búrtă s. f. (lb. vorbită) Excrescență, lungime (nedorită) ◊ „«Scrisori de vacanță» (roman epistolar, apărut în Editura Cartea Românească) de T.C. conținând nu puține pagini de epică izbutită, dar și unele «burți» ale textului.” Săpt. 6 V 77 p. 8. ◊ „[...] ceea ce nu înseamnă că filmul nu are și câteva «burți» cum se zice în jargon, meandre cum s-ar zice mai poetic.” R.l. 16 II 78 p. 2. ◊ „Nici chiar [filmul] «Patul conjugal» nu este scutit de «burți» scenaristice.” Lit. 36/94 p. 11. ◊ „Regizorul filmului [...] tocmai taie «burțile» la montaj.” As 182/95 p. 12 (de la burtă „abdomen”, prin analogie de formă)

BÚRTĂ ~ți f. pop. 1) Parte a corpului, la om și la animale, dintre torace și bazin, în care se află stomacul, intestinele și alte organe interne; pântece; abdomen. * A sta cu ~ta la soare a sta degeaba; a trândăvi. A-și face ~ta tobă a mânca mult, fără măsură. 2) fig. Parte proeminentă (a unui obiect); pântece. [G.-D. burții] /Orig. nec.

burtă f. partea de jos a pântecelui. [Bulg. BURTA: vorbă primitiv identică cu bortă, cu sensul fundamental de «cavitate» (de trunchiu, de corp, de lucruri)].

burtă-verde m. om dat la interese și vieață materială și deci incapabil de cugetări mai înalte, de sentimente mai nobile: Ianache burtă-verde, porecla poporului român, ca Jacques Bonhomme în Franța sau ca John Bull în Anglia. [Lit. burtă robustă (cf. «Român verde»), adică om robit pântecelui].

búrtă și (nord) bî́rtă f., pl. țĭ (met. d. sîrb. trba a.î. V. tîrban, bîrdan). Fam. saŭ iron. Pîntece.

burtă-vérde m., pl. fără gen al luĭ (de la obĭceiu bacalilor de-a purta o pestelcă de postav verde). Iron. Om materialist care nu se interesează de artă. Epitet cu care socialiștiĭ săracĭ îi gratifică pe „burghejĭ”.

búrtă s. f., g.-d. art. búrții; pl. burți

!búrtă-vérde s. m. și f., g.-d. lui búrtă-vérde; pl. búrtă-vérde

búrtă s. f., g.-d. art. búrții; pl. burți

burtăvérde s. m. invar.