bugeác² sn [At: DDRF / Pl: ? / E: ns cf bg бунчак] Colibă pentru adăpostirea bovinelor.

bugeác¹ sn [At: H XIV, 348 / V: -ag¹, buceág / E: tc buğak] 1 (Reg) Peninsulă. 2 Partea estică a Basarabiei, unde erau așezați tătarii. 3 (Îe) A pus-o Ia ~ A furat-o. 4 Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 5 Melodie după care se execută bugeacul (4)

bugeác³ sn vz bungeac

BUGEÁC s. n. Ținut de stepă brăzdat de văi adânci și seci și lipsit de ape curgătoare. – Tc. bucak.

Bugeac n. 1. partea meridională a Basarabiei, între Nistru și Dunăre, locuită odinioară de Tătarii Nogai din Crimea cari se așezară aci în 1568; 2. sat în jud. Constanța cu 600 loc. [Tătar BUČAK, unghia, din cauza conformațiunii sale (v. Bucegi)].

2) bugeác n., pl. urĭ și ece (turc. tăt. buğak, unghĭ, colț, loc izolat, cum se numea sudu Basarabiiĭ, locuit odinioară de Tătarĭ). Vechĭ. Peninsulă. Azĭ. Ml. Un dans popular. Btș. (bugeag, pl. urĭ și ege). Pustiŭ. A trăi ca’n bugeag, a trăi ca un sălbatic, ca într’un loc pustiŭ.

1) bugeác m. V. bungeac.

bugeác s. n., pl. bugeácuri

BUGEÁC (< tc.) s. n. Regiune de stepă brăzdată de văi cu versanți povîrniți, lipsită de ape curgătoare.

BUGEAC, denumire tătărească sau turcească a S Basarabiei.

BUGEAC, toponim al cunoscutei regiuni unghiulare,vechiul Onglos. Rar can. de persoană: Bugeac, Șt., pitar, 1793 (BCI VII 34); – Ion (Sur VIII); – Octav, prof., Ploiești 1899.