2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

Bucur m. păstor legendar cu care tradițiunea pune în legătură întemeierea Bucureștilor.

búcur, a -á v. tr. (alb. bukuronĭ, a înfrumuseța, bukură, frumos). Aduc bucurie: vă aduc o veste care vă va bucura, vă voĭ bucura pe toțĭ c’o veste bună. V. refl. Simt bucurie: s’a bucurat de vestea bună. Îmi arăt bucuria: să bem și să ne bucurăm! Mă folosesc, am, posed (după fr. se réjouir): se bucură de o bună sănătate, reputațiune. A te bucura la, a rîvni la, a te bucura să poțĭ ocupa (apuca): nu te bucura la bĭata luĭ căsuță, ci ĭartă-ĭ datoria! Fals se bucură de o sănătate zdruncinată orĭ asta mă bucură (după germ. das freut mich). Corect: are o sănătate zdruncinată, o urîtă reputațiune și mă bucur de asta. – În Trans. și îmbucur: pe toțĭ ĭ-a îmbucurat, toți s’aŭ îmbucurat.

bucura [At: BIBLIA (1688), 143/92 / Pzi: bucur / E: cf alb bukuron] 1 vt A face cuiva o bucurie Si: a înveseli. 2 vt A ferici pe cineva. 3 vt (Copț „cu”) A face cuiva un bine. 4 vt (Copț „cu”) A recompensa pe cineva. 5 vt (Copț „cu”) A face cuiva un dar. 6 vt A încuraja pe cineva Cf a liniști. 7 vr (Copț „de”) A încerca sentimentul de bucurie. 8 vr (Copț „de” și „din”) A avea parte de cineva (sau de ceva) drag. 9 vr A găsi plăcere în ceva. 10 vr (Copț „la”) A râvni ceva. 11 vr A fi foarte căutat, provocând interes.

BUCURÁ, búcur, vb. I. Refl. 1. A simți bucurie, a fi cuprins de bucurie; (înv.) a se îmbucura. ♦ Tranz. A produce cuiva o bucurie, o satisfacție. 2. A dispune de..., a avea la îndemână. ♦ A fi foarte căutat, a provoca interes. 3. (Peior.) A râvni la...; a încerca să profite de... – Cf. alb. bukur.

BUCURÁ, búcur, vb. I. Refl. 1. A simți bucurie, a fi cuprins de bucurie; a se îmbucura. ♦ Tranz. A produce cuiva o bucurie, o satisfacție. 2. A dispune de..., a avea la îndemână. ♦ A fi foarte căutat, a provoca interes. 3. (Peior.) A râvni la...; a încerca să profite de... – Cf. alb. bukur.

BUCURA, búcur, vb. I. Refl. 1. (În opoziție cu întrista, uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau conj. «că») A simți bucurie, a fi cuprins de bucurie. Se bucura mama că-i veneau neamurile. STANCU, 5. [Colțun] mă privea cu ochii punctați de lumină și se bucura. SADOVEANU, N. F. 24. Se bucură de frumusețea florilor. ISPIRESCU, L. 8. Toderică... se bucură că-i veniră musafiri. NEGRUZZI, S. I 82. Și prea mult m-oi bucura Cu mine de-ți ospăta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 493. ◊ (Cu complement intern) Părinții, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare. CREANGĂ, P. 86. ◊ (Poetic) Se bucură pomii de floare. DEMETRESCU, O. 79. ◊ Tranz. A face sau a procura cuiva o bucurie, o satisfacție. Mulțumim de cinstire, care, dacă venea altă dată, ne-ar fi bucurat tare mult. PAS, L. I 109. Am alergat [la mama] s-o bucur anunțîndu-i vizita d-voastră. ALECSANDRI, T. 1306. 2. A se desfăta, a petrece. Și se chefuiră și se bucurară. ISPIRESCU, L. 41. 3. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A dispune (de un bun material sau spiritual), a avea la îndemînă, a se putea folosi de...; a poseda. Minoritățile naționale din Republica Populară Romînă se bucură de deplină egalitate în drepturi cu poporul romîn. CONST. R.P.R. 6. ♦ A fi foarte căutat, a provoca interes, a atrage o afluență mare. Lecțiile de limba rusă prin radio se bucură de un mare număr de ascultători. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 343, 2/2. 4. (Peiorativ, urmat de determinări introduse prin prep. «la») A rîvni la ceva, a umbla după ceva. Se bucură la zestre. PANN, P. V. II 128. Mă-nsurai să iau muiere, Mă bucurai la avere. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 181. Mă bucurai la avere... La avere, la argint, La un bou de priponit. TEODORESCU, P. P. 272. ♦ A încerca să profite prin abuz de un lucru sau de pe urma unui lucru. S-a bucurat la munca mea. Se bucură la banul văduvei.

BUCURÁ, búcur, vb. I. Refl. 1. A simți bucurie, a fi cuprins de bucurie. ♦ Tranz. A produce cuiva o bucurie, o satisfacție. 2. A se desfăta, a petrece. 3. A dispune de..., a avea la îndemână. ♦ A fi foarte căutat, a provoca interes. 4. (Peior.) A râvni la...; a încerca să profite. – Comp. alb. bukuron’.

bucurá (a ~) vb., ind. prez. 3 búcură

bucurá vb., ind. prez. 1 sg. búcur, 3 sg. și pl. búcură

BUCURÁ vb. 1. (înv. și reg.) a (se) îmbucura. (S-a ~ mult de vestea aflată.) 2. a desfăta, a încânta, a mângâia. (Peisajul îi ~ sufletul.) 3. (fig.) a gusta. (Se ~ de plăcerile vieții.) 4. v. beneficia. 5. v. avea.

A (se) bucura ≠ a (se) întrista, a (se) posomorî

A bucura ≠ a indispune, a se mâhni

bucurá (búcur, át), vb.1. A încînta, a desfăta. – 2. (Refl.) A simți bucurie. – 3. A dispune (cu prep. de). – 4. A încerca, a căuta (cu prep. la). – Mr., megl. bucur(are). Lat. *vocŭlāre, „a striga”, de la vocŭla, „voce”. Semantismul se explică în lumina indicației lui Varrón, V, 5, 68: „iubilare est rustica voce inclamare”. Această observație dovedește că în lat. pop. , a existat o confuzie între ideea de „a striga” și cea de „a se bucura”, astfel încît trebuie să presupunem că aceeași confuzie s-a presupus într-un sens contrar lui iubilare, în lat. *voculare. Chiar dacă această explicație este suficientă în sine, este posibilă și o confuzie populară a lui *vocŭlāre, cu *bacchŭlāre, de la bacchāri, „a fi transportat de încîntare bahică”, și de aici „a fi beat de bucurie, a jubila” (cf. Cicero, Cat., I, 26; quanta in voluptate bacchabere). Cuvîntul rom. pare a coincide cu alb. bukuri „frumusețe” bukuroń „a înfrumuseța”, bukurë „frumos”. Mulți cercetători cred că alb. a fost sursa cuvîntului rom. (cf. Cihac, II, 715; Philippide, II, 701; Pascu, II, 218), în ciuda dificultății semantice; pentru alții (Miklosich, Slaw. Elem., 9; Rosetti, II, 112), coicidența cu alb. indică doar un etimon comun. Cel mai probabil este să fie vorba de o întîlnire cauzală, și că alb. bukurë „frumos” depinde de tc. bukur „parfum”. După opinia greșită a lui Cipariu, Arhiv., 409 bucura s-ar explica plecîndu-se de la pulcher, iar după Crețu 309, pe baza lat. *avuculare. În sfîrșit, numele propriu de persoană Bucur (› București), nu pare a avea legătură cu bucura; este poate un rest al unei terminologii pastorale dispărute, bazate pe lat. buculus (› fr. bugle). Der. bucurie, s. f. (veselie, plăcere, satisfacție); bucuros, adj. (vesel, mulțumit, satisfăcut, bine dispus); îmbucura, vb. (Trans. și Bucov., a bucura); îmbucurător, adj. (satisfăcut, mulțumitor).

A SE BUCURÁ mă búcur intranz. 1) A fi cuprins de bucurie; a avea bucurie. 2) A manifesta bucurie; a-și arăta bucuria. 3) A dispune trăgând foloase, a avea parte; a beneficia. ~ de drepturi. ~ de libertate. /Cuv. autoht.

A BUCURÁ búcur tranz. A face să se bucure. /Cuv. autoht.

bucurà v. 1. a simți o plăcere vie, a fi tare mulțumit; a se bucura din toată inima; 2. a-și manifesta sentimentul de plăcere, a petrece: să bem și să ne bucurăm; 3. a se folosi, a avea: el se bucură de o deplină sănătate; 4. a face să simtă plăcere, a mulțumi: știrea nu ne bucură. [Albanez BUKURĂ, frumos, BUKURONĬ, a împodobi: calitatea fizicului trecu asupra moralului (cf. bucuros, foarte mulțumit, vesel)].


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

BUCUR, Marin (n. 1929, Podul Rizii, jud. Dîmbovița), istoric literar român. Monografii („Ov. Densusianu”, „C.A. Rosetti”), editări de documente, restituiri eminesciene și caragialiene; versuri („La apa Vavilonului”). Editor al „Caietelor Eminescu”.

BUCUR, Ionel (1930-1976, n. sat Podul Rizii, jud. Dîmbovița), matematician român. Prof. univ. la București. Contribuții în domeniul topologiei și geometriei algebrice, al teoriei numerelor și categoriilor, precum și al algebrei omologice.

BUCUR n. vechiu < vb. a bucura și subst. bucurie, cf. alb. bucurë „frumos”. Pentru vechimea și răspîndirea numelui Bucur v. N. Drăganu op. cit., 208, 284 nr. 2 etc. I. 1. Bucur (Mori 6); – vlah din Serbia (DR IV); – eponimul capitalei și al multor sate cu numele Bucur/ești, -eni, -escu. 2. Maritale: Bucur/oaia s.; -easă, R., olt. (Sur VI). 3. Matronim; Albucurei, Gh. (Ocina). 4. Bucuraș, P., ard., act. (Jiul ard). 5. Bucurecea (AO XV 127; 16 B VI 106). 6. Bucurel; Bucurilă (Paș). 7. Bucurenciu, ard., 1722 (Ard; Paș). 8. Bucuroiu, T, (Puc). 9. Bucuruș, ard. (Paș). 10. Bucurăuți s. (Dm). II. Scurtări prin apocopă, sau cu schimbarea părții finale, numele fiind străvechi și foarte frecvent; probabil și pentru eufonie, privind partea finală a numelui. 1. Bucu (17 B II 273); -l s. (17 B IV 208); -l b. din Crăești zis și Bucur din Crăești (Tec II 23 și 59); identitatea formelor e dovedită în aceste acte din 1658 și 1736 unde și moșia Mohorani își modifică numele în Mohorîți. Prin disimilare pt. eufonie r > l: „Bucul”. Cu sufixe: 2. Buculea (Sd XI 87, XVI). 3. Bucul/ei fam. (Băl III; Ul 136); -ei (Tec I); -eiu (16 B VI 159; 17 A I 201, IV 52, V 212; Sd XXII); -leaiu (16 A IV 41); -ăi (Mar); -ești, fam., olt. (AO XV 65). 4. Buculean (16 B VI 274). 5. Buculuț (Olt). 6. Prob. cu sinc. lui u din articolul: -ul Buc(u)lescu, olt. (AO XV 157; Sd XXI) și Bucleș (16 B III 62). 7. + -ui, -ilă: Bucuilea (17 B IV 511). 8. + -uș: Bucuș, N., mold., act. 9. + -oiu: Bucoe, olt., 1640 (AO VII 34). 10. + -uț; Bucuță mold. care poate fi și o scurtare din „bunicuță”. 11. Bucuriĭa f. (Mikl. p. 220). III. Scurtare prin afereză: 1. Curea (Tec II; 17 B II 424) sau < subst. cureá; Cur/escu, Ioniță, 1847 (AO XXII 79); -ești t. (Cat); -eanul (17 B I 70). 2. Curilă (Bîr I). 3. Curiș, L., act. 4. + -iș, -man: Curișman, olt. (17 B IV 401).

BUCURA vb. 1. (înv. și reg.) a (se) îmbucura. (S-a ~ mult de vestea aflată.) 2. a desfăta, a încînta, a mîngîia. (Peisajul îi ~ sufletul.) 3. (fig.) a gusta. (Se ~ de plăcerile vieții.) 4. a beneficia, a se folosi, a profita. (Se ~ de ajutorul cuiva.) 5. a avea, a dispune. (Mă ~ în sfîrșit de un ceas tihnit.)

arată toate definițiile

Intrare: bucura
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bucura
  • bucurare
  • bucurat
  • bucurând
singular plural
  • bucură
  • bucurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bucur
(să)
  • bucur
  • bucuram
  • bucurai
  • bucurasem
a II-a (tu)
  • bucuri
(să)
  • bucuri
  • bucurai
  • bucurași
  • bucuraseși
a III-a (el, ea)
  • bucură
(să)
  • bucure
  • bucura
  • bucură
  • bucurase
plural I (noi)
  • bucurăm
(să)
  • bucurăm
  • bucuram
  • bucurarăm
  • bucuraserăm
  • bucurasem
a II-a (voi)
  • bucurați
(să)
  • bucurați
  • bucurați
  • bucurarăți
  • bucuraserăți
  • bucuraseți
a III-a (ei, ele)
  • bucură
(să)
  • bucure
  • bucurau
  • bucura
  • bucuraseră
Intrare: Bucur
Bucur nume propriu
nume propriu (I3)
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)