3 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

buciumare sf [At: CORESI, EV. 28/10 / Pl: ~mări / E: buciuma] (Rar) 1 Semnalare din bucium. 2 (Fig) Vestire.

BUCIUMÁRE, buciumări, s. f. Acțiunea de a buciuma și rezultatele ei. – V. buciuma.

BUCIUMÁRE, buciumări, s. f. Acțiunea de a buciuma și rezultatele ei. – V. buciuma.

BUCIUMÁRE, buciumări, s. f. Suflare, cîntare din bucium sau din alte instrumente asemănătoare. (Fig.) Trăsura intră în codru, într-o noapte umedă, bîntuită de buciumări sălbatice. SADOVEANU, O. III 76.

BUCIUMÁRE, buciumări, s. f. Acțiunea de a buciuma și rezultatul ei.

buciumá [At: TETRAEV. (1574), 208 / V: ~ciná, ~ciuná / Pzi: bucium / E: lat bucinare] 1 vi A sufla din bucium1 (1) (sau din alte instrumente) Si: a trâmbița. 2 vt (Fig) A spune ceva la toată lumea, în gura mare Si: a anunța, a vesti. 3 vt (Spc) A lăuda. 4 vi (Reg) A plânge. 5 vi (D. lupi; rar) A urla.

bușuma vt [At: ENC.VET. 611V: ~șomá, buciu~ / Pzi: ~mez / E: fr bouchonner] A freca un cal cu un șomoiog de paie.

BUCIUMÁ, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium1. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.

BUCIUMÁ, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium1. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.

BUȘUMÁ, bușumez, vb. I. Tranz. (Rar) A freca un cal cu un șomoiog de paie. – Et. nec.

BUȘUMÁ, bușumez, vb. I. Tranz. A freca un cal cu un șomoiog de paie. – Et. nec.

BUCIUMÁ2, búcium, vb. I. 1. Intranz. A sufla, a cînta din bucium (sau dintr-un instrument analog). Pădurarul s-auzea buciumînd din corn în adîncurile pădurii. SANDU-ALDEA, U. P. 65. [Ursan] un corn apucă și buciumă în vînt. ALECSANDRI, P. A. 165. Bucium de aur a luat, în țară a buciumat, Mare oaste-a ridicat. TEODORESCU, P. P. 177. Fig. Toamna căzuse. Vînturile începuseră a buciuma prin cuhalmurile Siretului, iar apele a ofta în noapte. DUNĂREANU, N. 142. 2. Tranz. A anunța, a vesti (ceva) în gura mare. De pe mii de însorite creste, Veți buciuma în patru vînturi veste. TOMA, C. V. 212. ◊ (Poetic) Sirenele buciumă cu noi împreună... cîntecul lor de chemare. DEȘLIU, G. 19. Vîntul aducea cîntecul codrilor bătrîni; toamna își buciuma mîhnirea în adîncimi. SADOVEANU, O. I 230.

BUCIUMÁ1 vb. I v. bușuma.

BUȘUMÁ, bușumez, vb. I. Tranz. A freca (un cal) cu un șomoiog de paie sau de fîn. Numaidecît ne apucarăm să bușumăm caii. PREDA, I. 86. – Variantă: buciuma (CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 126, 8/3, SADOVEANU, O. A. II 112) vb. I.

BUCIUMÁ2, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta din bucium. ♦ Tranz. Fig. A anunța, a vesti ceva. – Lat. bucinare.

BUCIUMÁ1 vb. I. v. bușuma.

BUȘUMÁ, bușumez, vb. I. Tranz. (Reg.) A freca un cal cu un șomoiog de paie sau de fân. [Var.: buciumá vb. I] – Din bușon (puțin cunoscut) „șomoiog de paie” (< fr. bouchon).

A BUCIUMÁ búcium intranz. 1) A scoate sunete de bucium, suflând; a cânta din bucium. 2) fig. fam. A aduce o informație la cunoștința tuturor; a răspândi o știre la toată lumea; a trâmbița. [Sil. -ciu-ma] /<lat. bucinare

A BUȘUMÁ ~éz tranz. (cai) A freca cu un mănunchi de paie (pentru a șterge de transpirație, de spumă). /Orig. nec.

buciumà v. 1. a suna din bucium (sau din alt instrument): apoi un corn apucă și buciumă ’n vânt AL.; 2. fig. a vesti în gura mare, a spune la toată lumea. [Vechiu-rom. bucinà = lat. BUCCINARE].

2) búcĭum, a - v. intr. (lat. búcino, -áre). Sun din bucĭum. V. tr. Chem sunînd din bucĭum: ĭa bucĭumă-l! Fig. Trîmbițez, răspîndesc în lume: a bucĭuma o veste. – Și -ez. Vechĭ. búcin, búcĭun și búcim. Azĭ în Maram. búcin, în Ml. búcen.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

buciumáre s. f., g.-d. art. buciumắrii; pl. buciumắri

arată toate definițiile

Intrare: buciumare
buciumare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buciumare
  • buciumarea
plural
  • buciumări
  • buciumările
genitiv-dativ singular
  • buciumări
  • buciumării
plural
  • buciumări
  • buciumărilor
vocativ singular
plural
Intrare: buciuma
verb (VT2.1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buciuma
  • buciumare
  • buciumat
  • buciumatu‑
  • buciumând
  • buciumându‑
singular plural
  • buciumă
  • buciumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bucium
(să)
  • bucium
  • buciumam
  • buciumai
  • buciumasem
a II-a (tu)
  • buciumi
(să)
  • buciumi
  • buciumai
  • buciumași
  • buciumaseși
a III-a (el, ea)
  • buciumă
(să)
  • buciume
  • buciuma
  • buciumă
  • buciumase
plural I (noi)
  • buciumăm
(să)
  • buciumăm
  • buciumam
  • buciumarăm
  • buciumaserăm
  • buciumasem
a II-a (voi)
  • buciumați
(să)
  • buciumați
  • buciumați
  • buciumarăți
  • buciumaserăți
  • buciumaseți
a III-a (ei, ele)
  • buciumă
(să)
  • buciume
  • buciumau
  • buciuma
  • buciumaseră
Intrare: bușuma
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bușuma
  • bușumare
  • bușumat
  • bușumatu‑
  • bușumând
  • bușumându‑
singular plural
  • bușumea
  • bușumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bușumez
(să)
  • bușumez
  • bușumam
  • bușumai
  • bușumasem
a II-a (tu)
  • bușumezi
(să)
  • bușumezi
  • bușumai
  • bușumași
  • bușumaseși
a III-a (el, ea)
  • bușumea
(să)
  • bușumeze
  • bușuma
  • bușumă
  • bușumase
plural I (noi)
  • bușumăm
(să)
  • bușumăm
  • bușumam
  • bușumarăm
  • bușumaserăm
  • bușumasem
a II-a (voi)
  • bușumați
(să)
  • bușumați
  • bușumați
  • bușumarăți
  • bușumaserăți
  • bușumaseți
a III-a (ei, ele)
  • bușumea
(să)
  • bușumeze
  • bușumau
  • bușuma
  • bușumaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buciuma
  • buciumare
  • buciumat
  • buciumatu‑
  • buciumând
  • buciumându‑
singular plural
  • buciumea
  • buciumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • buciumez
(să)
  • buciumez
  • buciumam
  • buciumai
  • buciumasem
a II-a (tu)
  • buciumezi
(să)
  • buciumezi
  • buciumai
  • buciumași
  • buciumaseși
a III-a (el, ea)
  • buciumea
(să)
  • buciumeze
  • buciuma
  • buciumă
  • buciumase
plural I (noi)
  • buciumăm
(să)
  • buciumăm
  • buciumam
  • buciumarăm
  • buciumaserăm
  • buciumasem
a II-a (voi)
  • buciumați
(să)
  • buciumați
  • buciumați
  • buciumarăți
  • buciumaserăți
  • buciumaseți
a III-a (ei, ele)
  • buciumea
(să)
  • buciumeze
  • buciumau
  • buciuma
  • buciumaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

buciumare

  • 1. Acțiunea de a buciuma și rezultatele ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • figurat Trăsura intră în codru, într-o noapte umedă, bîntuită de buciumări sălbatice. SADOVEANU, O. III 76.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi buciuma
    surse: DEX '98 DEX '09

buciuma

  • 1. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Pădurarul s-auzea buciumînd din corn în adîncurile pădurii. SANDU-ALDEA, U. P. 65.
      surse: DLRLC
    • [Ursan] un corn apucă și buciumă în vînt. ALECSANDRI, P. A. 165.
      surse: DLRLC
    • Bucium de aur a luat, în țară a buciumat, Mare oaste-a ridicat. TEODORESCU, P. P. 177.
      surse: DLRLC
    • figurat Toamna căzuse. Vînturile începuseră a buciuma prin cuhalmurile Siretului, iar apele a ofta în noapte. DUNĂREANU, N. 142.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv figurat A anunța, a vesti ceva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: anunța trâmbița vesti 3 exemple
      exemple
      • De pe mii de însorite creste, Veți buciuma în patru vînturi veste. TOMA, C. V. 212.
        surse: DLRLC
      • poetic Sirenele buciumă cu noi împreună... cîntecul lor de chemare. DEȘLIU, G. 19.
        surse: DLRLC
      • Vîntul aducea cîntecul codrilor bătrîni; toamna își buciuma mîhnirea în adîncimi. SADOVEANU, O. I 230.
        surse: DLRLC

etimologie:

bușuma buciuma

  • 1. rar A freca un cal cu un șomoiog de paie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Numaidecît ne apucarăm să bușumăm caii. PREDA, I. 86.
      surse: DLRLC

etimologie: