2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUBUÍT s. n. Faptul de a bubui; zgomot înfundat și puternic produs de tunet, de arme de foc, de explozii etc.; bubuire, bubuitură. – V. bubui.

BUBUÍT s. n. Faptul de a bubui; zgomot înfundat și puternic produs de tunet, de arme de foc, de explozii etc.; bubuire, bubuitură. – V. bubui.

bubuít sn [At: MARDARIE, L. 3810 / Pl: ~uri / E: bubui] Zgomot înfundat, puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte Si: bubuire, bubuitură.

BUBUÍT s. n. Faptul de a bubui; zgomot puternic, prelung și înfundat, produs de lovituri repetate, explozii etc. În curînd un bubuit surd se auzi, zgomotul crescu și tropotele de cai se lămuriră. SADOVEANU, O. I 152. Prin crunt bubuit de grenade luptau Sub roșul stindard muncitorii. TOMA, C. V. 197. Soldații privesc aiuriți spectacolul acesta nou, lipsit de bubuitul tunului. SAHIA, N. 47.

BUBUÍT s. n. Faptul de a bubui; zgomot puternic și înfundat produs de explozii, de lovituri repetate etc.

BUBUÍT n. 1) v. A BUBUI. 2) Zgomot puternic și înfundat, cu răsunet repetat, produs de o sursă oarecare (tunet, armă de foc, explozie etc.). [Sil. -bu-it] /v. a bubui

bubuit n. sgomot mare (de tunet sau de tunuri).

BUBUÍ, pers. 3 búbuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunete; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Formație onomatopeică.

BUBUÍ, pers. 3 búbuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunete; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Formație onomatopeică.

bubuí1 [At: NEGRUZZI, S. I / Pzi: (3) ~ ie / E: fo] 1 vi (D. tunete) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. 2 vi (Pex; d. arme sau d. alte surse de zgomot) A produce zgomote înfundate, puternice adesea repetate (prin ecou) la intervale scurte. 3 (Fig) A lovi. 4 (Fig) A certa. 5 (Fig) A pedepsi.

BUBUÍ, pers. 3 bubuie, vb. IV. Intranz. (Uneori impers.; despre tunet) A produce un zgomot înfundat și puternic, repetat (prin ecou) la intervale scurte. Se rostogoli, bubuind, întîiul tunet din primăvara aceea. CAMILAR, TEM. 88. Fulgera și bubuia de se clătina oalele-n cuie. RETEGANUL, P. I 19. Grozavul ceresc tunet începu a bubui. NEGRUZZI, S. II 5. ◊ Fig. Pretutindeni, oriunde, Bubuie-n inimi uriașa chemare [a partidului]. DEȘLIU, G. 58. ◊ (Despre arme explozive, în special despre tunuri) Îndărătul lui începuseră să bubuie grenade. DUMITRIU, N. 216. Departe, mai bubuiau, adînc, tunurile. CAMILAR, N. I 53. Tunurile bubuiau fără întrerupere. SADOVEANU, O. VI 105. ◊ (Despre alte surse de zgomote, p. ext. despre spațiul în care se fac ele auzite) Munții prindeau să bubuie, sub puterea șuvoaielor. CAMILAR, T. 62. Vijelia bubuia afară. SADOVEANU, P. M. 169. ◊ (Despre un obiect lovit sau izbit) Șlepul începu să bubuie sub mulți pași grei. DUMITRIU, B. F. 158. ◊ (Prin exagerare, despre foc) Focul bubuie și trosnește în cămin. ODOBESCU, S. I 153.

BUBUÍ, pers. 3 búbuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunet; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomote) A produce un zgomot înfundat și puternic, repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Onomatopee.

A BUBUÍ búbuie intranz. (despre tunete, arme, surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, cu răsunet repetat (din cauza ecoului). /Onomat.

bubuì v. 1. a da un sunet surd dar puternic, vorbind de sgomotul tunetului; 2. de orice sgomot ce asurzește: tunuri sute bubuiau, se clătina pământul AL. [Onomatopee].

búbuĭ, a -í v. intr. (d. bu-bu, zgomotu sunetuluĭ orĭ al tunuluĭ; rut. búbnuti, a bate toba; sîrb. bubajati). Tun, detun: bubuĭe tunetu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bubuí (a ~) vb., ind. prez. 3 búbuie, imperf. 3 sg. bubuiá; conj. prez. 3 să búbuie

bubuí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. búbuie, imperf. 3 sg. bubuiá


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

arată toate definițiile

Intrare: bubuit
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bubuit
  • bubuitul
  • bubuitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • bubuit
  • bubuitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: bubui
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bubui
  • bubuire
  • bubuit
  • bubuitu‑
  • bubuind
  • bubuindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • bubuie
(să)
  • bubuie
  • bubuia
  • bubui
  • bubuise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • bubuie
(să)
  • bubuie
  • bubuiau
  • bubui
  • bubuiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bubuit

  • 1. Faptul de a bubui; zgomot înfundat și puternic produs de tunet, de arme de foc, de explozii etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bubuire bubuitură attach_file 3 exemple
    exemple
    • În curînd un bubuit surd se auzi, zgomotul crescu și tropotele de cai se lămuriră. SADOVEANU, O. I 152.
      surse: DLRLC
    • Prin crunt bubuit de grenade luptau Sub roșul stindard muncitorii. TOMA, C. V. 197.
      surse: DLRLC
    • Soldații privesc aiuriți spectacolul acesta nou, lipsit de bubuitul tunului. SAHIA, N. 47.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi bubui
    surse: DEX '98 DEX '09

bubui

  • 1. (Despre tunete) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • Se rostogoli, bubuind, întîiul tunet din primăvara aceea. CAMILAR, TEM. 88.
      surse: DLRLC
    • Fulgera și bubuia de se clătina oalele-n cuie. RETEGANUL, P. I 19.
      surse: DLRLC
    • Grozavul ceresc tunet începu a bubui. NEGRUZZI, S. II 5.
      surse: DLRLC
    • figurat Pretutindeni, oriunde, Bubuie-n inimi uriașa chemare [a partidului]. DEȘLIU, G. 58.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune (Despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 7 exemple
      exemple
      • Îndărătul lui începuseră să bubuie grenade. DUMITRIU, N. 216.
        surse: DLRLC
      • Departe, mai bubuiau, adînc, tunurile. CAMILAR, N. I 53.
        surse: DLRLC
      • Tunurile bubuiau fără întrerupere. SADOVEANU, O. VI 105.
        surse: DLRLC
      • Munții prindeau să bubuie, sub puterea șuvoaielor. CAMILAR, T. 62.
        surse: DLRLC
      • Vijelia bubuia afară. SADOVEANU, P. M. 169.
        surse: DLRLC
      • Șlepul începu să bubuie sub mulți pași grei. DUMITRIU, B. F. 158.
        surse: DLRLC
      • prin exagerare (Despre foc) Focul bubuie și trosnește în cămin. ODOBESCU, S. I 153.
        surse: DLRLC

etimologie: